Thursday, May 31, 2007

Doar pamant...

Just music


Nu ma pot gandi decat la faptul ca nu mai esti, si nici Dido nu mai suna la fel de bine fara tine si ma obisnuiesc pe zi ce trece mai mult cu gandul, desi nu-mi doresc obisnuinta, si ma zbat in zadar sa vad un firicel de lumina si sa mai pot fi ce eram inainte, si nimic nu ma mai multumeste, si sunt rea si nedreapta...nu-mi doresc decat sa te intorci.Nu poti?De ce?


Wednesday, May 30, 2007

Imi dau demisia

Imi dau demisia din orice proiect in care am fost implicata in ultima vreme, din orice adunatura de incompetenti ce ma fac sa-mi pierd vremea si idealurile.Imi dau demisia si de la scoala pentru ca am impresia ca de acolo incepe acest val de incompetenta ce ne ispiteste pe toti?De ce sa te implici, de ce sa progresezi, de ce sa lupti cand lupta nu-ti mai face nici o placere?Abia astept sa plec vara asta, sa ma relaxez...prin munca, sa schimb putin mediul, sa-mi fie dor de proiecte si deadline-uri, sa adun forte si idei noi, am nevoie de escapada mea de fiecare vara si am inceput deja sa numar zilele...mai am 22...

Monday, May 28, 2007

For a long lost friend...

Don't expect to see me cry because I won't, it's not what I usually fell to do, it's not something that makes me fell better.And even if I'll cry it won't be because you hurt me, or because I fell betrayed, alone or sad.It's just because I'm angry with the friend you couldn't be, with the trust you couldn't share with my heart that you couldn't protect.You used to be someone, now you are just part of the crowd...the person that I'm talking about it's not you, don't worry...it's somebody else...somebody who doesn't even know what the fuck am I talking about...

Thursday, May 24, 2007

23 mai 2007

E una din zilele alea cand totul merge pe dos cand ai vrea sa fugi si numai comoditatea te mai tine locului si gandul ca daca ai vrea sa fugi ar trebui sa cobori sapte etaje pe scari…pentru ca in zile ca astea liftul e inevitabil stricat.Net-ul a cazut si el…de nervi probabil si uzura morala, deci bloggul fiind inaccesibil te descarci pe o pagina Word si astepti sa-ti spuna cineva “trezeste-te a fost doar un cosmar”. E o zi aparent obisnuita care se va termina in exact 53 de minute…spre usurarea celor ce au trait prea multe depresii pentru o singura zi.A fost o zi ca oricare alta careia dimineata i-a dat sansa de a creste, de a deveni o zi buna, mai putin buna sau una dezastroasa.O zi cand te jeneaza papucii, cand spui un mic neadevar din pura consideratie pentru cei dragi si afla toata planeta, o zi ploioasa desi ti-ai fi dorit-o cu mult soare, o zi cand toata lumea din jurul tau se distreaza, o zi care pentru ei toti e perfecta si nu poti intelege de ce? cand nu-ti poti aduna gandurile si nici sentimentele, cand ai nevoie de el, si el nu are nevoie de tine…sau poate pur si simplu i s-a stricat masina :) , o zi cand abandonezi optimismul lui Kotler si il citesti pe Kundera tocmai pentru ca te intristeaza si mai mult, cand scanezi poze vechi si amintiri, cand te pregatesti sufleteste ca incepand de a doua zi sa refaci proiectul de pozitionare pentru ca se pare ca din cerinta profei tu trebuia sa intelegi altceva, cand ti-ai dori sa nu mai ai responsabilitati si nici datorii, sa ai aer conditionat si sa te inteleaga si pe tine cineva, sau cel putin sa te asculte.O zi cand iti privesti prietenii si esti constient ca peste ceva timp multi dintre ei iti vor fi doar cunostinte, cand esti parca mai constient de ceea ce te inconjoara decat ai fost vreodata dar aceasta constienta te face dur, rece si trist, cand primesti o palma peste fund stand in statia de autobuz de la un tipic “macho –man” si tot el si-o baga si si-o scoate cand din pur reflex de autoaparare si indignare reactionezi cu un picior si cu expresivitatea cuvantului”dobitoc”, cand iti dai seama ca te-ai schimbat si incerci cu ultimele resurse sa te opui acestei schimbari, cand durerea sufleteasca devine atat de fizica incat te sperie, cand simti ca nu mai ai timp, ca nu mai ai aripi…O zi deci la fel ca multe altele, nici cea mai buna dar nici cea mai trista din cate ai avut si din cate vei mai avea….

Si atunci mai incerci odata net-ul dar bineinteles ca tot nu merge pentru ca mai sunt inca 20 de minute din aceasta zi nenorocita si te duci la culcare pentru ca simti ca a fost prea mult pentru o singura zi si pentru un singur om…

Wednesday, May 23, 2007

Urasc autosuficienta

Nu vreau sa-mi pierd timpul convingand pe cineva ca pamantul este rotund. Si cu toate astea il inteleg perfect pe Galilei...inteleg de ce a renuntat la a-si apara ideea in fata Inchizitiei multumindu-se cu un "Si totusi se misca". Niciodata n-am putut sa inteleg de ce oricat ai fi tu de avizat in ceea ce spui exista mereu un prost care habar nu are dar cu toate astea isi sustine parerea atat de vehement incat ajungi sa renunti tu la discutie.Am vazut de multe ori situatii de genul asta ...si mereu imi propun ca data viitore sa nu ma mai las...e o regula oare ca cel mai destept cedeaza? sau intr-o zi as putea sa uit ca sunt o "doamna" si sa-i dau unui specimen de genul asta o lectie?
Nu inteleg cum poti participa la o conferinta/seminar si sa nu ai nimic de notat, sa nu ai nici o nelamurire si sa te comporti ca si cum tu ai fi invitatul special, dand sfaturi idioate in stanga si in dreapta ca un adevarat expert.Nu este nimic ce urasc mai tare pe lumea asta decat autosuficienta si pe cei care o "practica", pe cei care cu o aroganta care depaseste orice limite refuza sa recunoasca faptul ca mai au multe de invatat...

Sunday, May 20, 2007

Timp, ambitii si sfarsituri...

Am pierdut atata timp cautandu-te, am pus atata pasiune in cautare, am sperat, am vrut cu adevarat, am crezut...Acum te-am gasit si parca nu esti tu cel pe care-l cautam sau poate pur si simplu mi-a placut mai mult cautarea...Simt ca mi-am dorit prea mult, ca am pus prea mult suflet, prea multa patima pentru ca acum sa ma mai pot bucura...Te-am dezamagit?Probabil ca nu conteaza...eu voi merge mai departe cautand alta reduta de cucerit, iar tu vei fi gasit de alt cuceritor ce-si va vinde sufletul pentru a te avea...Mereu acelasi cerc ce se invarte la infinit, cu invingatori si invinsi, cu putredele cadavre ale celor ce nu demult aveau aceleasi aspiratii ca si noi...

De la poetul vesniciei...Lucian Blaga

"C-un amurg insangerat moare fiecare zi in chipul cel mai firesc, fara emfaza.Nici una din aceste zile nu zice despre sine ca-si varsa sangele pentru mantuirea celorlalte."

"Atatia pomi pe care vanturi naprasnice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod."

"Cand oceanul se umfla in fiecare zi, ridicandu-se unul sau doi metri in matca sa, pentru ca apoi sa cada din nou in sine, cine ar banui ca intentia lui reala, tainica, este de a se inalta pana la cer?"

"Aburii ce se ridica dintr-o balta murdara sunt tot asa de curati ca aburii se se inalta din cel mai limpede rau."

Friday, May 18, 2007

Mai credem?


"In politica, oamenii trebuie sa accepte compromisuri, sa petreaca prea mult timp strangand fonduri, cateodata sa promita mai mult decat pot realiza, dar isi pun propria persoana in bataia focului, muncesc din greu, risca, iar cei mai buni dintre ei realizeaza lucruri durabile si de valoare". (Doamna Secretar de Stat .Memorii de Madeline Albright, 2003)

Acest citat, apartinand unei femei incredibile pe care o admir si incerc sa o urmez, Madeline Albright, ofera o alta imagine a politicii si a oamenilor ce traiesc in aceast lume
.Eu am crezut mereu in oamenii puternici, in lideri, in cei ce lupta pentru ceea ce isi doresc, in cei ce reusesc sa mobilizeze multimi si sa ofere speranta zilei de maine.Ciudat e ca admiratia nu mi-a disparut nici atunci cand intr-un fel sau altul iluzia s-a spulberat, cand oamenii s-au dovedit a fi muritori si cand liderii si-au pierdut vocea.Asta pentru ca o calitate ramane o calitate chiar si atunci cand o persoana trece prin momente mai putin favorabile iar un lider ramane lider chiar si atunci cand viata il doboara.Nu astept interes din partea lor pentru problemele mele, nu astept politicianul perfect si nici o stare de multumire a tuturor, nu astept subventii si ajutoare sociale, nu astept sa mi se spuna ca eu contez, ca poporul conteaza...toate astea sunt iluzii si strategii. Vrau doar o sansa. "Mergi la vot sambata?"Asta ma intreaba toata lumea in ultimele zile.Raspunsul e aici.Inca mai cred...

Wednesday, May 16, 2007

Scumpei mele mame Ana



"Si te-ai dus, dulce minune/Si-a murit, iubirea noastra-/Floare-albastra! floare-albastra!.../ Totusi este trist in lume"

E trist sa pierzi...mai ales atunci cand pierzi oameni.E trist sa nu poti plange atunci cand ai pierdut pe cineva, din simplul motiv ca sufletul tau nu constientizeaza pierderea.Eu am pierdut o femeie buna si frumoasa, un om minunat care a iubit si a daruit toata viata ei, cerand in schimb atat de putin.Un suflet curat care acum nu mai e pentru ca viata e atat de nedreapta, pentru ca timpul trece atat de repede pentru unii, pentru ca "asa a fost sa fie" cum spun toti cei ce ne consoleaza...dar ei nu inteleg.Incerc sa nu fiu trista pentru ca stiu ca ei nu i-ar fi placut dar e greu cand o bucata din sufletul meu a ramas acolo sub pamantul rece, impreuna cu ea. Ma rog inca in fiecare clipa sa fie doar un cosmar, sa o vad din nou in prispa casei asteptandu-si copii si nepotii cu prajituri si cozonaci, mi-e dor sa-mi spuna cat e de mandra de mine, mi-e dor sa am acea senzatie ca ea exista in acel loc in care mi-am petrecut copilaria, mi-e dor de ea si am impresia ca acest gol din suflet nu o sa dispara niciodata.

De ce oare un om cu cat este mai iubit traieste mai putin, de ce oare mor copiii inaintea parintilor, de ce noi oamenii nu stim si nu intelegem nimic?Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri,atatea amintiri si atata durere, atatea cuvinte ramase nespuse si atat de putini ani sa ne bucuram de viata.

Am fost intotdeauna mandra de satul unde mi-am petrecut primi 4 ani din viata si apoi toate vacantele pana pe la 17 ani.Un loc perfect pentru o copilarie plina de aventuri, prieteni, nazbatii si primele semne de maturizare.Pe bunici i-am iubit din prima clipa cand am deschis ochii si poate din cauza asta le-am spus mereu mama si tata.De ei sunt legate amintirile mele cele mai dragi si fiecare coltisor din casa aceea, fiecare lucru aruncat poate la intamplare prin curte, fiecare fir de praf din drumul ce duce la vecini, totul imi trezeste amintiri, zambete si nostalgii. Am iubit de la inceput locurile alea pentru ca am simtit ca ma reprezinta, iar bunicii au fost mereu axa centrala in jurul careia se invartea acel univers al meu.Cu T. si C., prietenii mei de joaca,cu "ascunsea", "la foc", "ratele si vanatorii", cu povesti de groaza la miezul noptii, cu parfumul gutuilor copate iarna, cu mine doar un copil pe atunci...Daca as putea alege o perioada din viata mea in care timpul sa stea in loc pentru totdeauna...cu siguranta aceasta ar fi aceea.Acei ani in care eu eram un copil, tata era un barbat frumos si in putere iar mama mai exista inca...

Am visat mereu ca vor veni impreuna la nunta mea, mi-i imaginam la botezul copiilor mei si in prima lor zi de scoala, doi batranei stand undeva in spate tinandu-se de mana... mi-i imaginam nemuritori pentru ca timp de 22 de ani n-am inteles ce inseamna moartea.

Acum cand ea zace singura sub pamant, cand viata mi-a luat-o atat de devreme, acum cand regret ca nu i-am spus cat am iubit-o si ma intreb daca a stiut oare asta vreodata, acum cand nu-mi mai doresc decat sa o mai vad odata pe prispa casei si cand totul pare in zadar...acum e prea tarziu...

"Caci la urma urmei ce este moartea decat aceasta?La inceput un gol, care masoara intaia data ce fusese acel care a plecat; o tacere, o prabusire, un pustiu.Apoi alearga duioase amintiri, bune si rele, unele aducand dupa dansele plansul cel mai duios, altele zambetul ratacit din ceasurile fericite, tot ce ne-a lasat cel ce nu va mai veni inapoi niciodata; il cream din nou tot mai intreg,cat a fost pentru noi si cat stim ca a fost pentru altii, il cream din nou din tot ce ne-a daruit si tot ceea ce sufletul nostru restituie pentru a-i da din nou fiinta de care neaparat avem nevoie" (Nicolae Iorga)

Saturday, May 05, 2007

Fara titlu

Adevarul e ca nu mai vreau acelasi lucruri, ca nu mai sper la aceleasi impliniri, ca nu mai visez ca si copilul care eram ieri, acum o saptamana, acum un an, acum o viata...nu stiu ce s-a schimbat, nu stiu cand sau de ce ... stiu doar ca am urmat acelasi drum si totusi parca n-am ajuns acolo unde ma asteptam acum cativa ani ci in locul in care imi doresc sa fiu acum.Ciudat pentru ca nu-mi amintesc sa fi mers altfel decat inainte: nu-mi amintes sa fi ocolit, sa fi trebuit sa aleg o cale la vreo rascruce, nu-mi amintesc decizii care sa ma fi abatut din drum...doar un drum drept, un drum pe care l-am iubit si l-am simtit al meu, un drum care pare si acum acelasi doar putin mai prafuit.Daca n-ar fi el poate n-as sti incotro e inainte, as uita de unde vin si incotro ma indrept.Daca drumul ar fi altul as fi si eu alta, pentru ca noi existam doar pentru a merge inainte.Daca drumul n-ar fi ar fi cu siguranta o carare pe care as calca-o pana ar deveni drum si tot as ajunge acolo unde pasii ma vor purta...

A trecut parca o vesnicie de cand eram acea fetita cu vise marete si suflet de poet.Credeam inca in lumea cuvintelor lui Blaga, in vesnicia care "s-a nascut la sat", credeam in sufletul meu curat si in povestile cu happy end, credeam in frumusete si in destin si cel mai important, credeam in oameni...Atunci mai puteam scrie...si acum cand recitesc ma cuprinde nostalgia...poate pentru ca imi aminteste de un copil care din pura intamplare am fost eu...

De sus picura stelute argintii.
Nu ninge, nu ploua,
Nu cade nici roua,
Nu-i vis, nu-i speranta,
Nu-s ani, nu-i viata.
E doar primavara,
Si cad peste noi,
Ciresi cu tot cu flori,
Sau poate amintiri,
Sau vise de copil,
Sau seri de altadata
Cu nasul infundat in iarba,
Sau praful de pe drum,
Sau nori cuprinsi de fum,
Dar nu cad stelele acum,
Cand viata s-a sfarsit
Caci e prea trist
Sa poti sa spui
Din vina mea stelele s-au stins.

Fara titlu la fel ca tot ce am scris eu vreodata...

Friday, May 04, 2007

The lives of others


O drama despre ororile comunismului, care ne introduce in lumea spionajului securitatii din Germania de Est a anilor '80.Un ofiter de securitate est-german primeste misiunea de-a spiona un dramaturg banuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. In scurt timp, sensibilul si meticulosul securist va fi pur si simplu fascinat de lumea ce i se descopera prin intermediul microfoanelor care impanzesc casa scriitorului. Dar, odata pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit. A inceput un joc periculos, in care nu exista intimitate, in care nu mai exista nimic sacru. Atmosfera gri si apasatoare, curajul celor ce lupta impotriva regimului si lasitatea celor ce tradeaza, sinuciderea ca ultima solutie a celor care constientizeaza ca nu pot lupta impotriva comunismului, pretul ce trebuie platit pentru supravietuire...toate acestea dau un farmec aparte filmului."Nu poti schimba intreaga lume" ne spune filmul "dar te poti schimba pe tine insuti si, in acest fel, poti ajunge sa schimbi lumea."