In cautarea timpului pierdut

UN AN NOU FERICIT!

2011-12-31T06:07:00.000-08:00

for my readers, my soul mates, my lovers, my friends...

my wish

Nonfestiv

2011-12-31T04:16:00.000-08:00

Am idei pentru o mie de vieți, o mie de cărți, o mie de destine. Am o mie de idei și prea puține cuvinte. Sunt mereu în căutare. Uneori în căutarea a ceea ce am pierdut, alteori în cautarea a ceea ce nu am avut niciodată. Ceea ce vreau să exprim depășește întotdeauna în intensitate ceea ce pot exprima cuvintele, sau poate pur și simplu nu știu eu să le aleg pe cele potrivite. Din cauza asta, de când mă știu, nu-mi place să vorbesc despre mine. Spun generalități, inventez personaje care inevitabil au ceva din gândurile și temerile mele, însă nimic nu mă reprezintă în totalitate.

***

Toate acele scrisori

pe care nu mi le-ai scris niciodata,

le păstrez cu sfințenie în suflet,

pentru că mi-ar fi plăcut să o faci.

Sunt eu prea simpla

și tu prea complicat.

Sau poate e invers.

You promised me the sky...

2011-12-09T09:18:00.000-08:00

Ești ca o pasăre cu ghinion careia i s-au tăiat aripile de tânără si acum privește cerul doar cu nostalgia a ceea ce ar fi putut să fie zborul perfect. Te doare oarecum neputința, dar durerea este și ea un lucru necesar: îți spune că încă mai trăiești. Și asta înseamnă că nu e totul pierdut.

Cu sau fără zbor, libertatea e acolo în interiorul tău, e vie, clocotește, așteaptă.Cu greu îți înțelege răbdarea infinită și teama. Ar putea să-ți dea o mie de motive să accepți provocarea unei vieți pe care nu ai trăit-o încă. Ar putea, dar îți respectă fâstâceala și nehotărârea de fiecare dată, îți respectă natura umană și chiar alegerile greșite.

Păcat că o viață nu ne ajunge să visăm, să explorăm și să înțelegem în același timp.Unele lucruri le lași cu greu în urmă, altele le eviți de la bun început iar altele nu-ți ies în cale oricât de mult ți le-ai dori.

***

Self Pity

by H.D Lawrence

I never saw a wild thing

sorry for itself.

A small bird will drop frozen dead from a bough

without ever having felt sorry for itself.

"Flori pentru Algernon" de Daniel Keyes

2011-12-04T13:12:00.000-08:00

Am auzit pentru prima dată de ”Flori pentru Algernon ” in aceasta vară, când am ajuns oarecum întâmplător la piesa de teatru (adaptare după roman) pusă în scenă de studenții de la Facultatea de Teatru și Televiziune de la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa conf.dr. Miklós Bács. Sunt o mare iubitoare de teatru însă era prima dată când vedeam un spectacol înafara spațiului convențional al Teatrului Național Cluj-Napoca deci nu prea știam ce fel de așteptări ar trebui să am mai ales că nu cunoșteam nici povestea. Am început oarecum sceptică încercând să urmăresc, să deslușesc și am ajuns apoi trecând printr-o serie de emoții care de care mai ciudate impuse de personaj, de poveste, de jocul actoricesc, la un sentiment incredibil de revelație.

Apoi am ținut neapărat să citesc și cartea pentru că rareori mi se întâmplă ca o ”întâlnire” de orice fel ar fi ea să-mi creeze asemenea stări. Și spun cu mâna pe inimă că Daniel Keyes este un geniu iar ”Flori pentru Algernon” cartea pe care mi-ar fi plăcut să o scriu.

Tema cărții se referă la o idee mai veche care frământă mințile oamenilor: ce s-ar întâmpla dacă am reuși să sporim în mod artificial inteligența umană permițând astfel întârziaților mintal să aibă acces la cunoaștere și chiar la genialitate. Cât de compatibilă este creșterea bruscă a inteligenței cu înapoierea afectivă, cât de mare este șocul suportat de un om care după o viață petrecută în întuneric vede dintr-o dată, mai mult poate decât și-ar dori? Mintea umană este cu siguranță un subiect prea puțin dezbătut tocmai pentru că este atât de controversat. Însă felul în care Daniel Keyes având studii de specialitate de altfel, reușește să tranforme această idee în povestea lui Algernon șoricel de teste într-un proiect de creștere a inteligenței umane și a lui Charlie Gordon ”moron”-ul devenit geniu peste noapte, este absolut impresionant. Charlie este acel personaj care te schimbă pentru totdeauna, pentru că te face să vezi lumea altfel.Te face să vezi că geniul și prostul nu sunt două concepte diametral opuse ci din contră coexistă în permanență în fiecare dintre noi. Te face să înțelegi că trecutul trebuie asumat, că tenebrele trebuie înfruntate și că pentru a merge mai departe trebuie să ierți.

”E ușor să ai prieteni dacă lași lumea să râdă de tine” ne spune în mod paradoxal, Charlie cel prost. Viața este atât de simplă încât geniul nu ne este de nici un ajutor pentru a fi fericiți.

Odă zilei de azi [...]

2011-11-25T09:55:00.000-08:00

Doar romantisme ieftine în jur
și schelete înfundate în dulapuri.
Doar praf și măscărici
pe seama cărora
trecători siniștri se amuză,
în așteptarea aventurii vieții lor...
sau poate chiar a vieții însăși.

***

Am văzut recent ”La răscruce de vânturi” spectacol pus în scenă la Teatrul Național Cluj-Napoca în regia Adei Lupu, scenariu adaptat după romanul cu același nume al scriitoarei Emily Brontë. O poveste minunată, joc actoricesc de excepție și per ansamblu o experiență în acord total cu vremea de afară.

***

Now listening: Regina Spektor - That Time

De toamnă...

2011-11-08T23:33:00.000-08:00

Călătorie
de Ana Blandiana

Umblu prin mine
Ca printr-un oraș străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teama pe străzi
Și-n după-amieze ploioase
Mi-e frig și urât.
Nici o dorință de-a călători,
Când și numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieți
Întrebării
"De ce-am fost adusă aici?"...

~Thought~

2011-10-20T11:16:00.000-07:00

Cu siguranță doctrinele, fie ele politice, religioase sau economice nu pot fi exonerate de orice vină care rezultă din aplicarea lor. Este greșit însă să trăim cu convingerea faptului că orice formă de comunism de exemplu, aplicată undeva în lume, ar duce la același genocid care a pătat pentru totdeauna acest tip de organizare socială. Ceea ce este cert deci este faptul că mai puternică decât orice ideologie este interpretarea doctrinară, autoritară și disprețuitoare, a autocraților. Pericolul stă deci în oameni și nu neapărat în doctrine.

One day

2011-10-15T14:58:00.000-07:00

Sunt oarecum sadică recunosc.
Nu mi-au plăcut niciodată sfârșiturile fericite.
Asta pentru că în mod inevitabil fericirea absolută se transformă în timp, în platitudine și resemnare.
Facem ceea ce trebuie să facem, pur și simplu pentru că de cele mai multe ori nu știm ce ne-ar plăcea cu adevărat să facem.
Mai sunt și clipe când poate momentul nu este cel mai potrivit
Sau când ne lipsește curajul....
Și ne lăsăm purtați de val, uitând din păcate de reflux.

Trebuie să învățăm că o zi, o singură zi este tot ce ne trebuie.
Mâine nu are de ce să mai conteze.
Mâine e atât de departe!
Frumoasă e doar clipa, orice ai alege să faci cu ea...

Și dacă va rămâne ceva din tine, acel lucru cu siguranță nu va fi sufletul tău îndelung protejat.

One day (2011)

Younger times

2011-09-26T13:21:00.000-07:00

Ați observat cum pe măsură ce copilul crește poveștile sunt uitate?Timpul devine mai necruțător, neliniștile sfâșietoare, întrebările nu mai merită adresate. Îți mai amintești când ți-ai pierdut zâmbetul inocent, când ai început să crezi că lumea nu poate fi schimbată, când ai renunțat pentru prima dată, când ți-ai pierdut cumpătul, când ai preferat să taci de teamă să nu spui vreo prostie?

***

Adevăratele plăceri sunt rare și magia ce o crează în sufletele noastre merită orice efort, orice renunțare. Când eram mică îmi doream o grădină secretă. Una imensă ca în desenele cu Sandy Bell. O grădină absolut perfectă, doar a mea, plină cu flori de toate culorile și mereu verde și vie. Îmi doream să vizitez țări îndepărtate în fotoliul meu cu roți, care simțeam eu, că dacă ar avea imboldul unui pumn de praf magic ar putea să zboare. Mulți ani am visat aproape în fiecare noapte că zbor și de fiecare dată când bătea vântul mai tare, mergeam pe dealul din spatele casei bunicilor și stăteam cu umbrela deschisă, sperând că poate vântul mă va lua într-o zi și pe mine. Acum nu prea mai visez. Viața nu m-a schimbat dar nu pot să nu observ că din multe puncte de vedere m-a resemnat.

***

Ultimele dimineţi cu examen, vacanţe studenţeşti la mare şi ţigari nocturne pe balcon, trenuri, 'Istoria Iubirii', 'The way we were', ultimii bani de pizza şi drumul trist spre casă, zăpada până la brâu, Cotton şi râsete isterice în taxiuri. Apoi plăceri şi secrete, temeri şi aeroporturi, copii curajoşi şi cicatrici pe stânci, the little black dress, femeia în roşu pe scenă şi furtuni subecuatoriale.

Sunt tot eu, deși timpul a trecut...

Listening to Once Upon a December

***

2011-09-21T00:04:00.000-07:00

"I believe one writes because one has to create a world in which one can live. I could not live in any of the worlds offered to me — the world of my parents, the world of war, the world of politics.

I had to create a world of my own, like a climate, a country, an atmosphere in which I could breathe, reign, and recreate myself when destroyed by living.

That, I believe, is the reason for every work of art."

by Anaïs Nin

***

"Who cares where national borders lie
Who cares whose laws you’re governed by
Who cares what name you call a town
Who’ll care when you’re six feet beneath the ground"

Now playing: The Divine Comedy - Sunrise

Everybody's got ghosts

2011-09-11T02:08:00.000-07:00

Când vrei să scrii, primul obstacol care trebuie depășit este tendința de a judeca. Scriitorul trebuie să fie imparțial. Trebuie să-și înțeleagă în adâncime personajele, fie că sunt copii inocenți, gospodine frustrate, curve depravate sau criminali cu sânge rece. Trebuie să le înțeleagă și să le ierte. În scris toate personajele au drepturi egale, toate sunt copiii aceluiași creator care știe tot și înțelege tot. Prin urmare faptele lor sunt mereu scuzabile prin prisma trecutului lor, a fantomelor ce le bântuie, a prețului pe care trebuie să-l plătească.

Scriitorul e la fel ca și un părinte care-și iubește copiii necondiționat, indiferent de consecințe, de dezamăgire sau durere. Și poate uneori îl iubește mai mult pe cel cu probleme, tocmai pentru că simte oarecum vinovăția poverii pe care acesta o poartă prin lume.

Copiii moștenesc se spune, rezultatele greșelilor părinților lor. Pe același principiu cu siguranță, personajele, bune sau rele, sunt doar o reflectare a creatorului lor. Probabil că neputința în fața destinului trăiește în marile opere și în viață deopotrivă.

Alice's dream

2011-09-09T08:09:00.000-07:00

În lumea mea suntem toți oameni și de aceea nimeni nu are dreptul să judece. Aici viața este făcută să fie intensă, să o simți fizic și sufletește.Trebuie fie să te doară, fie să-ți provoace o plăcere aproape insuportabilă. Cel mai important este însă ca cele două extreme să se întrepătrundă. Fericirea, frumusețea și liniștea permanentă, nu sunt suficiente pentru o viață completă. Așteptarea, durerea și suferința sunt cele care le fac cu adevărat prețioase. Fericirea de sine stătătoare, fără nimic înainte ei, fără nimic să-i urmeze, e doar o băltoacă după ploaie - limpede și entuziastă dar neștiutoare și perenă. Nu trebuie să știi încotro mergi, trebuie doar să simți când ai ajuns acolo. Și apoi trebuie să mergi mai departe.

Timpul aici e flexibil și niciodată nu știi când un moment va dura o secundă și când o veșnicie. Cărțile se împart pe parcurs, gloria durează doar o clipă, la fel ca și nimicnicia. Dar dacă le-ai trăit te vei transforma într-un alt om, vei evolua, vei căpăta strălucire.
În lumea mea nu e tot timpul soare dar nici deprimant nu e, perfecțiunea fie nu se atinge niciodată, fie e de nesuportat iar zidurile nu sunt niciodată imposibil de trecut. E nevoie doar de voință.

"Disprețuiesc proporțiile, măsurile, tempo-ul lumii obișnuite. Refuz să trăiesc în lumea obișnuită ca o femeie obișnuită. Să mă implic în relații obișnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi"
"Incest"(1933) by Anaïs Nin

Now listening: Duffy - Smoke without fire

Caravana BookLand la Cluj

2011-09-09T01:20:00.000-07:00

Caravana târgului de carte urban BookLand a ajuns miercuri 7 septembrie la Cluj-Napoca și s-a instalat în Iulius Mall, unde ne așteaptă până duminică.

Nu este deloc rea ideea cu târgul de carte la mall. În acest fel poate mai mulți dintre noi ne vom ”împiedica” de cel puțin o carte în drumul spre foodcourt sau magazinele de firmă

Oferta ar trebui să fie bogată având în vedere că s-au înscris aproape 80 de edituri de aceea mi-am rezervat și eu timp să trec pe la Iulius în weekend.

Îmi doresc să vin acasă cu un braț de cărți, mai ales după dezamăgirea care a fost Gaudeamus-ul anul acesta, unde nu prea am găsit cine știe ce interesant, asta pe lângă faptul că am fost, la propriu, scoasă afară din cortul improvizat în centru, de mulțimea de cumpărători / ”gură cască”.

Ne vedem deci în weekend la mall! ;)

Poveste despre dragoste și întuneric

2011-09-08T05:41:00.000-07:00

O carte de peste 600 de pagini, cu dialoguri aproape inexistente, cu acțiunea derulându-se haotic, practic fără început sau sfârșit,nu pare deloc atractivă pentru cititorul modern care nu-și mai dorește provocarea adusă de poveștile prea alambicate și prea solicitante.

Amos Oz reușește însă în ”Poveste despre dragoste și întuneric” să ne poarte prin istoria de început a formării statului Israel și în același timp prin istoria propriei familii, dezvăluid încetul cu încetul, în straturi subțiri, dragostea și apoi întunericul din ea. Autorul evocă perioadele prospere ale evreilor în Polonia sau Rusia, perioada neagră a comunismului/nazismului - visul european iar apoi coșmarul dezrădăcinării- perioada de întoarcere acasă și idealurile formării noului stat Israel. Poveste despre dragoste şi întuneric este de fapt autobiografia scriitorului, povestea copilăriei sale, povestea familiei sale și a nemului său, ceea ce o face cu atât mai veridică deși în mod cert este presărată pe alocuri cu ficțiune.

Experiențele dureroase prin care trece societatea și familia, sunt toate văzute prin ochii micului Amos, un copil inteligent și creativ, crescut într-o familie de cărturari realitatea fiind deci trasformată într-o poveste personală. Dramatismul poveștii crește pe măsură ce inocența copilului dispare iar inocența este în mod cert pierdută ca urmare a tulburărilor istorice și personale deopotrivă. Dragostea aparentă se risipește în nefericire cronică și în imposibilitatea de a înfrunta monotonia zilnică a unei vieți neîmplinite. Copilul crește și tot ce își dorește este să o ia de la capăt, să uite ceea ce nu poate înțelege.

"Mi se parea ca oamenii pot sa vina si sa plece, sa se nasca si sa moara, dar cartile erau vesnice. Cand eram mic, dorinta mea era sa ma fac o carte. Nu un scriitor. Oamenii pot fi omorati ca furnicile. Nici scriitorii nu ajung greu de omorat. Dar cartile nu: oricat te-ai trudi sa le distrugi, intotdeauna e o sansa sa supravietuiasca un exemplar si sa continue sa se bucure de viata lui de pe raft, in cine stie ce ungher al vreunei librarii."

"Singuratatea, zicea mama, e ca o lovitura de ciocan care sparge sticla, dar intareste otelul."

"La Ierusalim oamenii mergeau intotdeauna ca dupa un mort sau ca intarziatii la un concert. Mai intai puneau jos varful pantofului si incercau pamantul. Apoi, dupa ce asezau piciorul, nu se grabeau deloc sa-l miste: asteptasem doua mii de ani ca sa putem pune piciorul in Ierusalim, si nu voiam sa renuntam la asta. Daca ridicam piciorul s-ar fi putut sa vina cineva si sa ne insface fasiuta de tara. Pe de alta parte, dupa ce ai ridicat piciorul, nu te pripi sa-l pui iar jos: cine stie in ce cuib de vipere poti calca. Sute de ani ne-am platit cu sange impetuozitatea, am cazut iar si iar in mainile dusmanilor pentru ca am pus picioarele pe pamant fara sa ne uitam pe unde mergem. Cam asa paseau oamenii la Ierusalim. Dar la Tel Aviv - maiculita! Intreg orasul era o lacusta uriasa. Oamenii saltau, ca si casele, strazile, pietele, briza marii, nisipul, bulevardele, si chiar norii de pe cer."

“Intr-o zi, cand o sa te insori si o sa ai o familie a ta, sper din tot sufletul sa nu ne iei pe mine si pe tatal tau ca exemplu de cum ar trebui sa fie viata conjugala“

Este genul de carte pe care timpul nu o va invalida ci din contră îi va oferi și mai multă valoare.

***

2011-05-30T10:38:00.000-07:00

“The longer I live, the more I realize the impact of attitude on life. Attitude, to me, is more important than facts. It is more important than the past, the education, the money, than circumstances, than failure, than successes, than what other people think or say or do. It is more important than appearance, giftedness or skill. It will make or break a company... a church... a home. The remarkable thing is we have a choice everyday regarding the attitude we will embrace for that day. We cannot change our past... we cannot change the fact that people will act in a certain way. We cannot change the inevitable. The only thing we can do is play on the one string we have, and that is our attitude. I am convinced that life is 10% what happens to me and 90% of how I react to it. And so it is with you... we are in charge of our Attitudes.” (Charles Swindoll)

A short film about the past...

2011-05-27T03:19:00.000-07:00

Cauți inspirația printre fotografii, culori și litere împrăștiate pe parchet. Trebuie să fie multă disperare în această căutare! Aproape ca atunci când în ierni geroase, stăteai ghemuită pe covor și încercai să asculți marea într-o scoică spartă. Sau poate ca atunci când ai ars fotografia, ținând-o în mână până ce flăcările ți-au pârlit degetele sperând că mirosul de carne arsă poate purifica inimile și sufletele pustiite.

Explorând lumea ți-ai murdărit pantofii cu noroi și sânge, ai învățat vanitatea și dorința și timpul s-a scurs văzând cu ochii, odată cu tinerețea, cu frumusețea, ambiția și curajul. Sunt atâtea lucruri pe care nu ai apucat să le vezi, să le simți! Recunoști că ai și unele regrete, deși toate deciziile au fost luate cu inocența, cu entuziasmul sau frustarea fiecărei vârste. Dar nu te poți învinui pe tine la 18 ani că erai un copil sau la 35 că erai un frustrat, poți cel mult să înțelegi cum fiecare experiență, bună sau rea, te-a schimbat, poți să încerci să iei acum cele mai bune decizii și să speri că timpul în cruzimea lui, nu le va invalida.

Nu încerca să refaci experiențe și perioade întregi, nimic nu va mai fi la fel, pentru că toate vin și trec la timpul lor. Toate se potrivesc ca o mănușă clipei, orice încercare regizorală de a le readuce la viață fiind sortită eșecului. Învață în permanență să trăiești ce-ți iese în cale și ridurile te vor găsi dacă nu mai înțelept, cel puțin mai senin. Privind inapoi îți vei înțelege fiecare ”greșeală” și vei vedea cum ele te-au adus unde ești.

Iar dacă peste ani îți vei da seama că nu știi prea multe, asta nu înseamnă că nu ai învățat destul, înseamnă doar că nu ai trăit destul!

Fatalitatea obișnuinței

2011-04-05T13:21:00.000-07:00

Cel mai mult mă deranjează dezordinea, intrigile,sălbăticia... într-o lume care se dorește civilizată. Ne spunem că se poate și mai rău, că vom ieși din iarnă mai optimiști, mai vii, crezând în permanență, pe ascuns, în veșnicia omului din est, născut pentru a fi mereu...cu un pas în urmă.

Avem o putere impresionantă de a merge mai departe, de a fi mereu unul dintre acei puțini supraviețuitori însă nu avem forța necesară pentru a străluci. Suntem niște luptători ai circumstanțelor în care ne-am născut și vom rămâne probabil așa toată viața, neputincioși nu în fața destinului ci în fața unor rădăcini poate prea adânc înfipte în acest pământ dintre un fluviu legendar, un munte și o mare.
Poveștile care ne-au menționat au fost prea puține pentru ”măreția” noastră și poate de aceea ne-am creat propriile legende. Cândva pe lanțul nemilos al timpului, am ales să ne falsificăm propria istorie pentru a părea mai ”fabuloși”, pentru a epata într-o lume și așa mult prea plină de ”vedete”.

Iar astăzi împleticindu-ne printre minciuni oficiale și vise de provincial european, continuăm să credem că vina e ”a lor”, că viața e nedreptă iar alții sunt mai norocoși ca noi.

Consum...

2011-03-06T05:37:00.000-08:00

Se pare că nu poți să pornești televizorul zilele astea, fără să dai peste vreo reprezentare penibilă a genului feminin. Tocmai când credeam că nimic nu poate fi mai rău decât invenția telenovelelor autohtone, a apărut valul iubitelor nu știu cui devenite ”vedete” peste noapte, show-uri de ”reality TV” cu femei care de care mai crizate și mai nou ”asistentele sexy” care nu prea înțeleg pentru ce sunt plătite, dacă nu să facă toate femeile din țara asta să pară niște gâște prostuțe cu iz de mahala. Și ne mirăm că toate adolescentele se vor păpuși barbi și visează la operații estetice de cum ies din scutece.

Atâta luptă pentru ”emancipare”, pentru dreptul de a vorbi și de a munci și ajungem acum într-un futurist secol 21, la un ideal feminin plastifiat care și-a pierdut glasul și dorința de afirmare, preferând în schimb zâmbetul fals de porțelan și mișcările languroase pe la diferite show-uri de televiziune. Ieșind pe stradă forța televiziunii este evidentă: s-a ales praful de moștenirea generațiilor de feministe dar în același timp și de femeia care până nu demult își creștea copiii cu atâta dragoste și devotament.

Și cu toate astea, acum când televiziunea pare imposibil de oprit și generații întregi de fetițe cresc visând să ajungă păpuși de porțelan, eu cred încă în forța femeii inteligente de a-și păstra echilibrul și seninătatea în detrimentul acestor șabloane hidoase pe care societatea ni le impune.

Lebede negre la superlativ...

2011-01-21T04:14:00.000-08:00

În limbajul economic, termenul de ”lebădă neagră” ( Black Swan ) desemnează un eveniment ieșit din comun și foarte puțin probabil, care apare în mod total neașteptat, are un impact foarte mare și pe care putem să-l explicăm în mod plauzibil numai după ce s-a petrecut. O idee interesant de avut în vedere când trăiești într-o țară care încep să cred că are o adevărată crescătorie de ”lebede negre”: vezi spre exemplu ninsorile și inundațiile de fiecare an, care mereu se dovedesc a fi surprinzătoare.Cartea lui Nassim Nicholas Taleb este deosebită prin prisma faptului că asemeni tizei sale este ieșită din tipare, încercând să sfărâme mii de pagini care ne învață să planificăm și să teoretizăm. Poate că nu toate ideile lui sunt în totalitate corecte, însă cu siguranță ele te fac să-ți pui întrebări.

***

Și pentru că v-am recomandat cartea, nu ar fi corect să nu vă recomand și filmul. Fără nici o legătură cu ceea ce am scris mai sus, ”Black Swan” este după părerea mea cel mai bun film al anului 2010 și poate chiar al ultimilor câțiva ani.Un thriller psihologic absolut fenomenal despre dans, ambiția de a ajunge în vârf și sacrificiile necesare, despre dualitate și luptă interioară. Regie absolut impecabilă, Darren Aronofsky pentru cunoscători, muzică magnifică, trăiri dincolo de realitate, dramatism dus la extreme.Pe mine m-a cucerit! (mulțumesc Ado!)

Frânturi de lectură și viață...

2010-12-30T13:43:00.000-08:00

Nu mi-a placut Anna Karenina, nici Lolita , nici Emma Bovary și cu atât mai puțin Ada Veen. Mi-au plăcut cărțile, însă ele, personajele, m-au dezgustat de prea multe ori. Pentru prea multă naivitate și prea puțină inocență, veșnică nemulțumire, disperare sau prea mult patos, pentru prea mult erotism, prea puțină forță, prea puțină feminitate autentică, prea multă slăbiciune, nu mi-a plăcut lipsa de curaj și lipsa de asumare. Tinere sau bătrâne, femeile au un mare defect, sunt capricioase și dacă în doza potrivită asta face parte din farmecul lor, orice mică exagerare le face dizgrațioase. Nici nu mai spun de cele care ajung să îmbătrânească cu acest defect, nu este nimic mai jenant decât o bătrână capricioasă.

***

Din păcate, timpul trece peste noi mai repede și parcă mai brutal, cu toate că ne agățăm cu atâta disperare de orice fărâmă de tinerețe și frumusețe pe care le poți avea la nesfârșit ... dacă ți le permiți bineînțeles.Poți avea aproape orice dacă îți permiți, înafară poate de un suflet liber sau de o clipă în plus de viață, atunci când o clipă valorează totul.

***

Being John Malkovich (1999) un film absolut genial , original, sublim, nebun, magic care vine cu o idee atât de atractivă și atât de bine jucată, încât nu te poți opri să nu te gândești măcar pentru o clipă ” ce ar fi dacă?!” Dacă nu ai o imaginație debordantă , nu agreezi și nu înțelegi comediile negre, dacă ești un om absolut normal și ”în deplinătatea facultăților mentale” mai bine îl eviți pentru că cel mai probabil o să-ți provoace o repulsie greu de stăpânit. Celorlalți vizionare plăcută!

Tuturor un an nou mai bun și mai puțin crizat ! :)

Pe tocuri și cu mănuși...

2010-12-24T05:30:00.000-08:00

Mihaela Nicola este cu siguranță o apariție surprinzătoare în peisajul românesc, una din puținele doamne în adevăratul sens al cuvântului de la care avem multe de învățat.Cele două volume ale sale, ”Pe tocuri” și ”Cu mănuși”, vin în piață ca răspuns la o nevoie de emancipare a femeii și asta nu în modul vulgar și dezordonat de până acum. Din păcate televiziunea, presa în general și chiar publicitatea și PR-ul, lumi în care autoarea excelează, au uitat să mai promoveze valorile adevărate, au uitat să mai educe societatea, să o șlefuiască. În schimb aleargă după senzațional și kitsch pretinzând că asta se cere și refuzând să admită faptul că în mare parte populație ”cere”, ceea ce i se dă.

Mihaela Nicola scrie din proprie experiență, adoptând un stil relaxat și ușor ironic, critică rar și argumentat, nu impune reguli ci te lasă să le înțelegi de unul singur.O autoare care impune respect și o ținută impecabilă și care prin cărțile ei militează pentru revenirea la eleganță și bun simț. O carieristă curajoasă și entuziastă, o femeie rafinată și un om frumos, care ne învață cum să trăim frumos asumându-ne propriile alegeri.

Oricare din cărțile ei poate fi un excelent cadou pentru doamnele și domnișoarele din viața noastră!

Sărbători fericite tuturor!

Predispuși la uitare

2010-12-21T05:17:00.000-08:00

Mi-a plăcut de mică să citesc, deși moștenirea mea ”livrescă” se rezumă la aproximativ o jumătate de metru de literatură română pe un raft al camerei de oaspeți din casa părinților mei. Ai mei nu au avut norocul să cunoască plăcerea lecturii, însă le sunt recunoscătoare că mi-au alimentat plăcerea cumpărându-mi cărți și ducându-mă de mânuță la bibliotecă când nu au mai facut față ”pretențiilor”.În copilărie eram o ciudățenie pentru vecina noastră, o doamnă doctor care încerca în zadar să-și oblige copiii să citească din biblioteca pe care o aveau deja în casă.Se pare că mediul nu e în toate cazurile decisiv, uneori alegi singur și instinctual ceea ce ți se potrivește.

Din păcate însă, timpul trece atât de repede încât nu apuc să citesc nici a zecea parte din cât mi-aș dori. Iar când mai notez câte un titlu în agendă ca să-l țin minte pe mai târziu, mereu mă gândesc ...oare e adevărat că raiul și-l face fiecare din ceea ce a iubit cel mai mult pe pământ?Ar fi frumos, pentru că e păcat să lăsăm în urmă atâtea frumuseți de-o clipă.

Trecut, prezent și viitor...

2010-12-17T11:30:00.000-08:00

Vorbim despre revoluţie ca nişte experţi, doar prin prisma faptului că poate părinţii sau bunicii noştrii au trăit-o. Sau poate au stat şi ei pitiţi de frica regimului, ieşind doar la sfârşit pentru a flutura steagul şi a-şi ridica certificatul de revoluţionar cuvenit fiecărui "erou".
Trecutul ne "bântuie" deşi suzeta , găletuşa şi mersul la grădi dimineaţa, sunt singurele noastre amintiri din acei ani. Suntem noi tineri, dar suntem o generaţie "traumatizată" ce să-i faci!?Avem nevoie de recuperare înainte să ne aruncăm în vântul schimbării.Şi uite aşa au trecut 20 de ani....

Nu mai avem entuziasm, nu avem lideri sau pasiune.De fapt nu ştiu dacă am avut vreodată mai mult decât scântei izbucnite din frustrări şi disperare.

Ridicăm imperii pentru ca apoi să le dărâmăm zidurile,
Creăm lideri pentru a-i vedea câzând...

Vremuri...

2010-10-01T06:08:00.000-07:00

Nici piramida nevoilor nu mai e ce era pe vremuri. Devenim din ce în ce mai dependenți de acceptarea celor din jur, de integrare în grup și în societate. Nevoia de apartenență devine mai importantă pentru majoritatea decât nevoia de autorealizare.Tânjim după respectul altora și uitam ce înseamnă autorespect. Lumea se schimbă.Copiii de azi sunt din ce în ce mai puțin competitivi, până la punctul în care preferă să nu-și dezvolte abilitățile tocmai pentru a se încadra mai bine în grup. Cei prea inteligenți, prea intuitivi, prea talentați ajung să fie marginalizați pentru că sunt altfel și li se refuză astfel șansa la o copilărie/adolescență normală. Traumele astfel create, lasă urme adânci și se vindecă greu.Să-ți urmezi calea înseamnă de multe ori să fii singur; să nu-ți dezvolți calitățile înseamnă să-ți reduci șansele la nivelul celor din jur doar pentru a fi acceptat, să te ratezi cu bună știință, să rămâi mediocru de dragul socializări. Consecințele acestei uniformizări sunt grave nu doar pentru noi ci și pentru lumea în care trăim.

Era individualităților s-a dus și e înlocuită de cea a turmei.Ambițiile se transformă tot mai mult în frustrări. Nu se vor mai ridica lideri însă cu siguranță vom mai avea parte de dictatori.

(...)

2010-09-20T12:09:00.000-07:00

În cadrul unui sondaj realizat printre studenții de la o universitate prestigiosă, aceștia au fost întrebați dacă ar fi mai fericiți cu un venit de 50.000$ anual, în condițiile în care egalii lor ar câștiga numai jumătate din această sumă sau cu un venit de 100.000$ anual dar în condițiile în care egalii lor ar câștiga dublu față de ei.Majoritatea au ales salariul mai mic.

Fericirea noastră depinde mult mai mult de felul în care veniturile nostre se compară cu cele ale indivizilor pe care îi considerăm egali decât de propria bunăstare materială.Mai pe românește, trăim după principiul ”să moară și capra vecinului” sau mai degrabă, să trăiască dar nu mai bine decât a noastră.Competitivitatea tipică firii umane ne face sensibili la nivelul de trai al celor din jur, până la punctul în care veniturile lor devin mai importante decât ale noastre, ceea ce ne transformă întreaga viață într-o veșnică luptă pentru ” a ține pasul cu familia Georgescu”...

Așteptând să fim liberi...

2010-09-16T05:51:00.000-07:00

Am devenit cu toții mult mai temperamentali în ultima vreme, mai agitați, mai încruntați. Da știu, e din cauza crizei!Totul e din cauza crizei, biata de ea duce în spate toate neputințele noastre.

Ce bine era daca ne nășteam și noi în puful societății aristocrate occidentale, într-o țară ”gata civilizată”!Ce bine ar fi dacă ni s-ar oferi oportunități, dacă ni s-ar crea șanse și ni s-ar împlini vise, dacă ni s-ar da totul pe tavă și ni s-ar da mancare cu lingurița! Mentalitate de veșnici plângăreți, care așteaptă să câștige la Loto, ca să poată legumiza tot restul vieții într-o stare de autosuficiență.

Nu știu care e rostul nostru pe acest pământ dacă nu să ne trăim viața, cu decizii bune sau rele și fapte pe măsură. De ce să nu vrei probleme și provocări, de ce să nu vrei să simți totul pe pielea ta, de la un strop de rouă dimineața , până la moarte și iubire, de la grămezi de bani până la datorii imense.Felul în care trăim fiecare experință ne definește pe noi ca oameni, ne face unici, ne face mici și insignifianți sau ne face una cu lumea în care trăim.

Experiența vine odată cu asumarea, care ne ajută să trecem peste ură și frustrări, ne cizelează comportamentul și ideile.Toți începem prin a fi rebeli dar în timp doar unii devenim înțelepți. Ce se întâmplă cu restul?Renunță, se complac, urăsc tot ce mișcă începând cu sistemul și terminând cu ei înșiși, mor pe dinăuntru, nu înțeleg, nu învață să ierte, nu simt, nu mai trăiesc.

Oamenii care au trăit și trăiesc frumos indiferent de secol sau loc, au privirea senină și zâmbetul cald, au încredere și au voință, au tăria de a lupta nu doar pentru a câștiga ci și pentru a pierde.Ei sunt speranța care întotdeuna va trăi.

Dilema zilei

2010-07-30T05:39:00.000-07:00

Sursa foto

Nu am învățat încă, dacă să fii copiat e un lucru bun sau unul rău. Nu mă deranjează dar nici nu ma flatează în vreun fel, mai ales când ceea ce se copiază sunt cuvinte de pe acest blog, sentimente și trăiri care sunt universale e adevărat, însă exprimate în cuvintele mele, consider că îmi aparțin în totalitate. Nu pot să înțeleg de ce ai alege pur și simplu să dai copy - paste la fragmente întregi de pe un blog și să le publici ca fiind ale tale, în loc să postezi un comentariu ca toți oamenii normali sau pur și simplu să citești și să revii dacă ți-a plăcut.Nu o să dau nici un link, pentru că în mod evident nu merită efortul, în aceeși măsură în care nu merită nici să copiezi un blog anonim cum e al meu.

Domniței care mă apreciază atât de mult încât se identifică cu mine, îi recomand să copieze bloguri de mai mare succes, pentru că ceea ce scriu eu pe-aici în nici un caz nu o va lansa în topurile momentului.

În rest toate bune!

La feminin...

2010-07-29T05:11:00.000-07:00

Sursă foto

Vorbim acum despre echilibrul tău .Despre ce înseamnă să-şi descoperi feminitatea şi să o păstrezi în timp. Să-ţi acorzi timpul necesar şi nu să fi frumoasă ci doar să pari a fi în acest fel. Să nu mai conteze coafura, rochia sau pantofii, să contezi doar tu chiar şi atunci când eşti desculţă şi cu părul zburlit prin bucătărie.Şi mai ales atunci! Tot ce atingi cu mainile tale firave si pielea fină, să se transforme iremediabil în magie.Tot ce te doare să se transforme într-o mică cicatrice insignifiantă în inima ta, tot ce contează să fie tocmai imperfecţiunea ta....

do you miss me my darling as I miss you ???

Anormalități cotidiene

2010-07-26T05:33:00.000-07:00

Sursa foto

Pe măsură ce îmbătrânesc, mă ramolesc , mă integrez în absolut , sau mai frumos zis mă maturizez, pentru că din câte am observat ”îmbătrânirea” nu e un concept prea bine primit în societatea contemporană, ei bine pe măsură ce trece timpul, constat că idealurile mele de-a le face pe toate deodată și foarte eficient în același timp se prăbușesc de la mare înălțime.Constat că, dacă vrei ”carieră” și vrei să avansezi vreodată de la ”cârpa de șters pe jos” la ...sa zicem, ”mopul” directorului, trebuie să activezi cel putin 10-12 ore pe zi asta în zilele când apuci să mai ajungi pe-acasă și nu dormi în scaunul de la birou. Lucru care, bineînțeles, dăunează grav vieții personale, mai ales dacă dai peste vreun ”ciudat” , care se mulțumește cu programul de opt ore pe zi după care vrea să te pupe și să te scoată în oraș, ce să mai zic dacă mai vrea și vreo doi puradei!! Ai încurcat-o!

Oricât te duce capul, oricâte idei geniale scoți pe secundă și oricât de bine îți îndeplinești sarcinile, dacă nu stai peste program să mai navighezi pe internet sau să mai îmbârligi puțin hârțogăria, ești ineficient și mult prea puțin devotat locului de muncă, prin urmare la următoarea avansare vei fi cel mult rezervă.Too bad for me... pentru că stau mult mai bine la capitolul eficiență decît la capitolul devotament...

Cam asta îmi trece prin cap în așteptarea concediului și apoi a toamnei cu minunățiile ei. Toamna, care va aduce poate cu ea speranța și schimbarea și noile preovocări...

***

Nimic nou, care să merite recomandat, pe plan muzical în ultima vreme . În schimb citesc cu mare plăcere, o carte pe care mi-o doream de mult și pe care o recomand iubitorilor de economie, de istorie, de biografie și de lectură în general : Alan Greenspan- ”Era turbulențelor. Aventuri într-o lume nouă”.

O zi perfectă tuturor!

(...)

2010-07-23T04:13:00.000-07:00

Până nu demult economia era preocuparea specialiștilor, însă de câțiva ani încoace a început să ne privească pe noi toți. Criza globală cu care ne confruntăm, a subliniat mai mult decât oricând, lipsa educației financiare la nivelul populației de rând.De aceea, acesta este cel mai potrivit moment pentru ca avocații alfabetizării financiare să iasă în față și poate pentru prima dată vor fi ascultați de școli, organizații non-profit și angajați.

Criza a lăsat în urmă IMM-uri falimentare îngropate în datorii și parcuri auto pline de mașini de lux pe care companiile de leasing nu mai au cui să le vândă, pentru că nu și le mai permite nimeni (nu că vreodată și le-ar fi permis). Președintele țării ne explică senin la televizor despre ”sacrificiu” în termeni precum ”deficit bugetar”, ”inflație” și ”balanță de plăți” , asta în condițiile în care un sondaj realizat de Citigroup în Ungaria, a scos la iveală faptul că 70% din cei intervievați nu înțeleg noțiunea de ” inflație” iar doi din trei englezi, spanioli, francezi și italieni consideră problemele financiare peste puterea lor de înțelegere.Mi-e teamă sincer, pentru ce ar scoate la iveală un astfel de sondaj în țara noastră. Pensiile private ”obligatorii” care până nu demult țineau prima pagină a ziarelor, au dispărut aproape în totalitate din atenția publică, lăsându-i pe români să se întrebe ce se mai întâmplă cu acești bani , mai ales având în vedere faptul că, actuala lege a pensiilor nu impune acestor fonduri să ofere un randament minim garantat. Chiar și acea minimă contribuție la aceste fonduri a fost amenințată cu scăderea de la 2,5% din salar, la doar 0,5%, lucru care ar fi determina multe dintre fondurile de pensii să iasă din afacere demonstrându-ne încă odată că suntem doar niște cobai de experimente.Propunerea a fost respinsă, însă nu pot să mă întreb pentru cât timp? Viitorul de după ieșirea la pensie, ne este prin urmare de pe acum afectat și totul în numele aceluiași ”sacrificiu” care se vehiculează zilele astea pe buzele guvernanților.

Revoluția financiară a societății începe cu educația individuală și la fel se întâmplă și în cazul prosperității.Trebuie să înțelegem odată că minunea numită ”credit cu buletinul” e doar o mare păcăleală a societății consumeriste , că achiziționarea unei mașini de lux care ne poartă dintr-un capăt al altuia al cartierului nu este nicidecum o investiție și că, în cazul în care nu ai vreo idee măreață de afaceri nu ai nevoie să iei un credit de la bancă.Trebuie să renunțăm la preconcepția că ”economisirea” înseamnă sărăcie, că însemnă să ne punem banii la saltea sau la bancă așteptând să se devalorizeze. Economisind faci bani, deoarece banii în societatea contemporană însemnă mult mai mult decât o marfă, ei reprezintă practic o măsură a valorii.De fiecare dată cînd cu aceeași sumă de bani obținem mai multe bunuri sau servicii, fără a face rabat de la calitate bineînțeles, practic producem bani, producem o plusvaloare. Pe același principiu funcționează și firmele private care, în mod evident, doresc să-și maximizeze profitul pentru acesta trebuind să-și reducă cheltuielile prin luarea unor decizii înțelepte de achiziționare.Pe același principiu ar trebui să funcționeze și statul, dacă ar exista la nivel guvernamental un minim de interes în gestionarea bugetelor.

Acest interes nu există însă la conducătorii noștrii, tocmai de aceea fiind necesar să contrabalansăm acest lucru prin interesul nostru pentru înțelegerea fenomenelor care ne înconjoară.Să ne putem argumenta votul sau lipsa lui, să înțelegem măsurile luate de guverne și să putem veni cu propriile păreri, să vedem deșertăciunea promisiunilor de campanie și lipsa lor de veridicitate, să nu ne mai mulțumim cu un kilogram de zahăr și unul de ulei...

Timp și schimbare

2010-07-02T01:25:00.000-07:00

Sursă foto

E ciudat cum, recitind blogul, tot ce am scris până acum mi se pare atât de departe, atât de impersonal.Cuvintele altcuiva sunt aşternute parcă pe hartie și le citesc cu plăcere, mă întristează sau mă fac să râd, dar într-un mod cât se poate de ciudat nu le identific ca fiind ale mele.Mă identific cu ele în aceeași măsură în care simt o conexiune cu orice carte care imi ajunge la suflet , până în punctul în care simt uneori că aproape că aș fi putut să o scriu eu însămi.Și totuși știu că nu am făcut-o şi că probabil nu o voi face niciodată ...

...

2010-05-25T09:56:00.000-07:00

În vara anului 2008, actualul ministru de finanțe d-nul Sebastian Vlădescu,aflat pe atunci ”între” mandate, ”prevedea” într-o emisiune televizată o creștere economică susținută, de 7-8% pentru anul 2009 în România, asta în condițiile în care încă din 2007 recesiunea din America nu mai era așa un mare secret. Întrebat în ce direcție consideră că ar trebui să se îndrepte investițiile statului român, spunea cu dezinvoltură că cea mai bună soluție ar fi infrastructura, deoarece trebuie să creăm locuri de muncă. Greșit domnule Vlădescu!Locurile de muncă nu sunt treaba guvernului , dar acum înțelegem și noi cum s-a ajuns la aproape 1,4 milioane de salariați în sistemul bugetar...s-au creat locuri de muncă pentru români.Treaba guvernului, este să încurajeze mediul privat să ofere locuri de muncă stabile și salarii raportate la realitatea economică. O firmă privată nu va ține niciodată pe statul de plată mai mulți angajați decât are nevoie, profitabilitatea nefiind un termen relativ; tocmai acesta este lucrul pe care statul ar trebui să îl învețe de la privați.

Nu demarăm construcția unui pod pentru a oferi locuri de muncă românilor.O facem în primul rând pentru că avem nevoie de un pod și apoi pentru că avem capacitatea de a accesa fondurile necesare la un cost potrivit al capitalului.Începem prin a analiza ofertele constructorilor și ale furnizorilor în ceea ce privesc costurile și serviciile oferite și alegem varianta cea mai avantajoasă în ceea ce privește raportul calitate – preț, gândindu-ne că poate din aceiași bani care se cheltuiesc acum pe construcția unui pod fără nici o analiză a costurilor, mai poate fi construită și o șosea de centură.Țara funcționează în fond ca un business, având cheltuieli și venituri care trebuie echilibrate în mod inteligent prin măsuri care să ajute creșterea pe termen lung.

Din cauza asta, de 20 de ani tot ”construim” și nu se vede nicăieri decât în datoria externă poate...

Elogiu adus măștii

2010-04-05T05:55:00.000-07:00

Să spui cuvinte e ultimul afront,
cuvinte strigate, dar mute în zădărnicia lor.
Să fugi e doar rutină,
nu da vina pe nisipul din pantofi, pe toamnă sau pe noi.

Nu-mi da explicaţii!
Când totul se dărâmă,
nu construi iluzii...
Nu-mi aduce trandafiri, ca să mă mintă ei,
nu respira, nu plânge,

Nu uita...

Now listening: Duffy- Smoke without fire

Invictus by William Ernest Henley

2010-03-16T05:12:00.000-07:00

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

***

Invictus este povestea adevărată a felului în care laureatul premiului Nobel pentru pace, Nelson Mandela, a reușit să folosească jocul de rugby pentru a-i aduce laolaltă pe albii și pe negrii din Africa de Sud. Deși destul de romanțată, dacă ne gândim la starea actuală a lucrurilor în Africa de Sud, povestea nu se dorește a reprezenta o întreagă nație, ci mai mult un om, care după 27 de ani de închisoare s-a întors în țara sa, pregătit să ierte.Un omagiu adus omului și liderului Nelson Mandela, în stilul tipic Clint Eastwood, care pe mine personal reușește să mă impresioneze de fiecare dată.

Now listening: Invictus theme song performed by South African group Overtone and Yollandi Nortjie- 9000 days

Micmacs à tire-larigot

2010-03-02T06:53:00.000-08:00

Un nou film al lui Jean-Pierre Jeunet? Așa ceva nu se ratează! Am văzut Micmacs à tire-larigot la cinematograf fără să știu nimic despre subiectul filmului.Și surpriza a fost pe măsură: un film franțuzesc tipic, excepțional până la perfecțiune, aduce foarte mult cu Amelie si mai ales cu Delicatessen, primul film al regizorului francez și te încântă prin umorul caricatural, personajele puțin ciudate dar absolut savuroase, ritmul alert și elementele vizuale spectaculoase.O poveste nebună, colorată și excentrică, cu personaje pe măsură, Micmacs reprezintă comedia burlescă franțuzească, în starea ei pură.

Filmul este povestea lui Bazil, un bărbat a cărui viață este de două ori distrusă: o dată când, copil fiind, își pierde tatăl în explozia unei mine și a doua oară când printr-o întâmplare stupidă se alege cu un glonț în cap; glonț care deși nu îi ia viața, îl lasă fără casă și fără slujbă, ajungând un vagabond. Tocmai aceste întâmplări însă, îl transformă pe Bazil într-un adevărat erou, acesta găsindu-și rapid un scop în viață, niște dușmani și o gașcă de prieteni care să-l ajute. Astfel, pune la cale, împreună cu prietenii săi, un plan intrigant şi original pentru a distruge două mari fabrici de armament. Și așa se declanșează o poveste alertă, cu trafic de arme și vestigii umane, rebeli africani și exhibiționiști, în final toate acestea întregind puzzleul trăznit imaginat de Bazil.

Este mai bine să trăieşti cu un glonte implantat în creier, chiar dacă asta înseamnă că poţi să pici mort în orice clipă? Sau ai prefera să-ţi fie extras glontele, dar să trăieşti tot restul vieţii ca o legumă? Zebrele sunt albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe? Metalul vechi valorează mai mult decât minele anti-personal? Poţi să te îmbeţi mâncând vafe? O femeie încape înăuntrul unui frigider? Care este recordul la aruncat omul ghiulea?

Astea sunt o parte din dilemele unui film care merită văzut!

Entropie

2010-02-26T00:09:00.000-08:00

Uneori, copil pierdut fiind, întrebam obsesiv de ce nimeni nu știe să zâmbească,
și tu mă apucai de bărbie tandru,
și-mi spuneai râzând,
"de ce ar avea lumea nevoie de alt zâmbet când îl are pe al tău?"

Uneori nu puteam merge desculți pe plajă pentru că era plină de cioburi amare,
și tălpile noastre sângerânde dureau,
și ne era dor de vară și de idilele ei,
și în nebunia noastră începeam să alergăm.

Uneori tălpile mele lasă urme adânci în carnea ta, în suflet, în durere,
și nu-ți ofer nici o portiță de salvare,
și te abandonez după ce-ți iau totul,
și tu tot mai poți să mă iubești.

Uneori trăiesc o nouă zi, pe care n-o mai vreau,
și nu mai vrea să plece,
și se repetă obsesiv,
și cu toate astea totul în jur se schimbă.

Uneori degetele mele pictează pânze celebre
și inima mea trăiește shakespearean undeva departe,
și-ți simt lipsa deși știu că nu ești făcut pentru mine,
și nu sunt făcută pentru tine.

Now listening: Chris Isaak- Wicked game

Apă pentru elefanți - Sara Gruen

2010-02-24T13:09:00.000-08:00

Primul rând: „Am nouăzeci de ani. Sau nouăzeci si trei. Ori una, ori alta“.

O poveste scrisă pe două planuri, "Apă pentru elefanți" este o carte despre viață și despre circ, privite din perspectiva unui bătrân ce-și trăiește neputincios ultimii ani de viață abandonat într-un azil de bătrâni.

Tânărul de 23 de ani Jacob Jankowski, student în ultimul an la medicină veterinară, își pierde părinții într-un accident stupid de mașină.În anii '30 criza economică este însă atât de grava încat părinții săi ipotecaseră totul pentru a-și susține fiul la facultate.Astfel, dintr-o dată, Jacob se trezește fără nici un leu in buzunar, fără casă și fără alt mijloc de a se intreține iar destinul îl poartă spre Cel mai senzațional spectacol de pe pămînt al Fraților Benzini, când sare din mers in trenul vestitului circ.

Sub cupola circului, Jacob va învăța să trăiască din nou, descoperind o lume spectaculoasă și senzațională, plină de culoare, paiete și aplauze dar în același timp o lume în care animalele valorează mai mult decât oamenii, cu animale maltratate și artiști în mizerie, contrabandă de alcool, violență și prostituție.Pe acest fundal se desfășoară personaje savuroase, eroi dar mai ales anti eroi,clovni triști cu zâmbetul pictat și ciudați care-și afișează defectele fizice pentru a supraviețui, directori de circ care fără scrupule profită de angajați și de necazurile colegilor de breaslă.O lume care însă își plătește datoriile, în final fiecare primind exact ceea ce merită.

Un stil alert și acaparant, suspansul bine dozat, o poveste documentată și fascinantă prin realismul uneori crud pe care îl afișează și fotografii alb-negru ce completează povestea imortalizând măreția și decadența circurilor de altădata.O carte care de la început și până la sfârșit ne trasmite același mesaj:viața nu se termină atâta timp cât respirăm și orice sfârșit e doar un nou început.

Ultimul rând: „Pentru moșneagul ăsta, circul e casa lui"

Viziune regizorală

2010-02-14T05:00:00.000-08:00

Noapte cu apple martini,crème brûlée şi rochii spectaculoase,amanta care nu spune niciodată nimic şi personaje excentrice care spun prea mult, figuranţi înecaţi în vagul fumului de ţigară. Dansăm, dansăm, dansăm în ritm de jazz şi plouă, şi plouă, şi plouă aproape bacovian. Soluţiile regizorale sunt infinite şi ideale.
Fellini sau Almodovar?
Iar la sfârşit, taxiurile se pierd în noapte, apoi accidentul şi furia, aristocraţie urbană decăzută şi iremediabil artificială. Aşteptăm anotimpuri mai blânde să ne dezmorţească simţurile, pentru că în spatele regizorului e în fond, viaţă.
Now listening:The Girl with the Pre-Fabricated Heart

How dreams are made?

2010-02-04T11:32:00.000-08:00

Evident că, deşi stăteam cu ochii închişi, nu vroiam nicidecum să adorm.Urăsc să dorm singură iar uneori urăsc să dorm pur şi simplu, dar ador să visez. Poate pentru că în visele mele, totul mirose a cinematografie şi a Paris, a tutun şi a coniac de patru stele, a viaţă trăită halucinant de rapid, ca prădător şi apoi ca pradă. De cele mai multe ori visez muzică dansantă şi pantofi de balerină, uneori visez scena judecăţii lui Isus din "Maestrul şi Margareta" sau un câmp superb de maci prin care alerg la început entuziastă şi zâmbitoare pentru ca apoi, încetul cu încetul să plâng, să urlu pentru că nu se mai termină, nu mai pot să scap ; visez savoarea incertului şi disperarea jocului.

Şi apoi acea vară târzie cu nopţi scurte şi haotice când râdeam cât pentru tot restul vieţii laolaltă, când priveam vitrinele ţinându-ne de mână şi număram taxiurile precum în poeziile lui Cărtărescu, când te iubeam nebuneşte deşi ştiam că noi doi nu vom îmbătrâni împreună.

De asemenea visez liste.Liste de toate felurile, alb negru şi în culori, liste de cumpărături sau de dorinţe, liste de cărţi citite sau necitite, liste de fotografii şi de picturi, de minciuni, de adevăruri, de semi-adevăruri, de zâmbete şi lacrimi, de mănuşi, de pantofi şi tristeţi necesare.

Iar când mă trezesc, dispărem noi şi toate măştile noastre,dispar luminile şi decorul teatral, rămân în urmă doar schelete ale timpului trăit, doar crâmpeie de cer şi mereu alte uitări.

Now listening: Dalida & Serge Gainsbourg- Rues de mon Paris

Surviving winter...

2010-01-24T14:19:00.000-08:00

"Du-te,dar nu ma vei uita,ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uita." Camil Petrescu

Sunt zile când, orice i-ai face, cafeaua nu e destul de tare, când soarele îngheaţă atingându-ţi obrazul cu razele sale şi vocea conştiinţei îţi şopteşte în ureche să te opreşti măcar pentru câteva secunde, sa respiri.Zile când zăpada cade într-o linişte deplină şi când totala lipsă de violenţă a dimineţii te face să scoţi ţigara de rezervă din sertar şi să te gândeşti...oricum nu ştie nimeni!

Privind pe fereastră, prin ceaţa ce se ridică încet printre blocuri, vezi minciuna unei primăveri care întârzie să apară, vezi bătrânii ce s-au trezit la prima oră să se înghesuie în autobuzele de oraş şi lumina roşiatică a soarelui dimineţii de iarnă.Te gândeşti că ar trebui să te îmbraci draguţ dar fantomele din dulap te descurajează amintindu-ţi de frigul de afară.Alegi pantaloni în detrimentul fustei, cizme fără toc şi vesnicul palton.

Manipularea feminităţii e evidentă. Iarna e veşnică.

Now Listening:Steve Tyrell- Manhattan

Middlesex de Jeffrey Eugenides - Elada Americii secolului 20

2010-01-06T09:10:00.000-08:00

Obişnuiesc să recomand cărţi care m-au marcat într-un fel sau altul tocmai în speranţa că vor avea acelaşi efect şi asupra celor care îmi citesc bloggul."Middlesex" se încadrează în această categorie şi deşi a trecut ceva timp de când am citit-o, cred că nu e prea târziu să o împărtăşesc.

O carte foarte bine documentată, în care cronica de familie se îmbină cu noţiuni de genetică, cu un portret magnific al Americii secolului XX şi cu un strop de istorie, "Middlesex" reprezintă opera de maturitate a scriitorului Jeffrey Eugenides, care i-a adus un premiul Pulitzer pentru ficţiune în anul 2003, la doar un an după publicare.

Naratorul şi în acelaşi timp protagonistul romanului, Cal(liope) Stephanides, suferă de o anomalie genetică rară, denumită sindromul deficitului de 5-alfa-reductază, care apare în special în comunităţile izolate ca urmare a mariajelor incestuoase. Cartea urmăreşte în timp şi spaţiu mutaţia genetică, devenind o cronică a emigrării şi asimilării familiei Stephanides în comunitatea de greci a oraşului Detroit, a metamorfozei şi reinventării identităţii din grec în american, din barbat în femeie , din epopee grecească în poveste americană. Dar mai ales, cartea ne vorbeşte despre dreptul fiecaruia de a fi orice îşi doreşte să fie, despre cum să te accepţi aşa cum eşti chiar dacă eşti diferit.

Povestea familiei Stephanides este o călătorie în timp şi asta o face cu atât mai savuroasă.O călătorie ce ne poartă de la un razboi intre greci si turci, prin sforţările unor greci ce stiu sa fabrice matase şi sa depene poveşti, spre adaptarea intr-o America a companiilor Ford, a Prohibiţiei şi a contrabandei cu alcool, a conflictelor rasiale din Detroitul anilor '60 şi a revolutiei sexuale de mai tarziu.Iar autorul ne oferă un secol.Un secol şi trei generaţii de poveşti, de drame, secrete şi istorie.

Mi-a placut felul in care este povestită istoria bunicilor şi a parintilor, felul în care autorul empatizează cu aceştia, felul în care îi face plăcuţi deşi şocul incestului este inevitabil. Mi-a plăcut căldura transmisă prin intermediul poveştii dar şi duritatea tensiunilor din epocă, melancolia ciudată pentru un trecut poate nu mai bun dar cu singuranţă mai uşor de trăit şi ritmul poveştii, când liniştit, când alert, care îmbină frumos tulburările propriei deveniri cu accidentele istoriei.Am apreciat curajul atât la autor cât şi la personajul principal: curajul scriiturii la primul şi cel al acceptării de sine la celălalt şi m-am îndrăgostit iremediabil de o familie care în mod tacit încalcă toate tabuurile lumii în care trăim.Mi-a plăcut felul în care nimic nu se întîmplă fără un motiv şi fiecare moment, fiecare întâmplare,fiecare loc ascunde o semnificaţie intrinsecă ce determină alte întâmplări şi de asemenea felul în care personajele apar ca oameni compleţi, cu propriile gânduri, temeri şi bucurii, atât de bine zugravite de autor.

"Middlesex", o poveste pe care o descoperi cu fiecare filă şi care ai vrea să nu se mai termine iar Jeffrey Eugenides, un nume de ţinut minte şi pe viitor.Cu siguranţă una din cele mai bune cărţi scrise în ultimii ani.

***

CARTEA ÎNTÎI
Lingura de argint

M-am născut de două ori: prima oară ca fetiţă, în Detroit, într-o zi remarcabil de senină din ianuarie 1960, şi apoi din nou, în adolescenţă, de data asta ca băiat, într-un salon de urgenţe de lîngă Petoskey, Michigan, în august 1974. Cititorii specializaţi se prea poate să mă fi întîlnit în lucrarea doctorului Peter Luce "Identitatea sexuală la pseudohermafrodiţii cu 5-alfa-reductază", publicată în Jurnalul de Endocrinologie Pediatrică din 1975. Sau poate mi-aţi văzut poza în capitolul şaisprezece din Genetică şi ereditate, din păcate acum depăşită. Eu sînt cel de la pagina 578, cel care stă dezbrăcat lîngă antropometrul de pe perete, cu o casetă neagră peste ochi.

În certificatul de naştere numele meu este acela de Calliope Helen Stephanides. În cel mai recent carnet de conducere (din Republica Federală Germania), în dreptul numelui meu apare doar Cal. Sînt fost portar de hochei pe iarbă, vechi membru al Fundaţiei pentru Salvarea Lamantinilor, asist rar la liturghia ortodoxă grecească şi, în cea mai mare parte a vieţii mele de adult, am fost angajat al Departamentului de Stat american. Ca Tiresias, am fost mai întîi una, apoi alta. Colegii de clasă m-au batjocorit, doctorii m-au folosit pe post de cobai, specialiştii m-au palpat, iar fundaţia March of Dimes a cercetat cazul meu. O roşcată din Grosse Pointe s-a îndrăgostit de mine fără să ştie ce sînt. (Şi fratele ei mă plăcea.) Un tanc de armată m-a condus o dată într-o bătălie urbană, o piscină m-a transformat în mit, mi-am părăsit corpul ca să intru în altele - şi toate acestea s-au petrecut înainte să împlinesc şaisprezece ani.

Acum însă, la patruzeci şi unu, simt că se apropie o nouă naştere. După decenii de uitare, mă pomenesc gîndindu-mă la unchi şi mătuşi din generaţii îndepărtate, trecuţi în nefiinţă, la bunici de mult răposaţi, la verişori necunoscuţi de gradul al cincilea sau, cum se întîmplă cu o familie consangvinizată ca a mea, la toate acestea în acelaşi timp. Prin urmare, înainte de a fi prea tîrziu, vreau să pun totul pe hîrtie o dată pentru totdeauna: cursa asta demenţială prin timp a unei singure gene. Cîntă, zeiţă, mutaţia regresivă a celui de-al cincilea cromozom al meu! Cîntă-i înflorirea, acum două veacuri şi jumătate, pe versanţii muntelui Olimp, pe cînd caprele behăiau şi pe jos cădeau măslinele. Cîntă-i trecerea prin nouă generaţii, acumularea invizibilă în sîngele poluat al familiei Stephanides. Şi cîntă cum Providenţa, deghizată într-un masacru, a făcut ca gena să se înalţe din nou, cum a zburat ca o sămînţă pînă dincolo de mare, în America, unde a plutit prin ploile noastre industriale pînă cînd a căzut pe pămînt, împlîntîndu-se în solul fertil al pîntecelui mamei mele, acolo, în Vestul Mijlociu.

Îmi cer scuze dacă devin uşor homeric din cînd în cînd. E tot o chestie genetică.

(...)

Erotism şi poezie cu Anaïs Nin

2009-12-16T01:45:00.000-08:00

"Femeile mereu cred că dacă au pantofii mei, rochia mea, coafura mea, machiajul meu, totul va merge la fel de bine. Ele nu se gandesc la doza de vraja necesara. Ele nu stiu ca eu nu sunt frumoasa ci doar par sa fiu asa in unele momente."

"Dispreţuiesc proporţiile, măsurile, tempo-ul lumii obişnuite. Refuz să trăiesc în lumea obişnuită ca o femeie obişnuită. Să mă implic în relaţii obişnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi."

- Anais Nin (Incest/Jurnal 1933) -

Trăind într-un secol XXI în care 'gura lumii' valorează mai mult decât orice, e greu, dacă nu imposibil să alegi să-ţi trăieşti viaţa în interiorul propriilor standarde.În societatea noastră, plină încă de prejudecăţi pe la colţuri, deşi atât de imorală în ansamblul ei,Anaïs Nin rămâne pentru mulţi un tabu.Şi dacă lectura cărţilor ei este astăzi stânjenitoare, e greu de imaginat care era locul acestei femei la inceput de secol XX când a trăit.

Ceea ce îmi place mie în cărţile ei nu e nici pe departe tenta erotică, ci realismul cu care reuşeşte să-şi transcrie pe hârtie emoţiile şi trăirile fără a se teme de prejudecăţi morale.Şi nu pot să nu mă întreb câţi dintre noi am vrea să trăim aşa dar nu avem curajul?

Scriitura ei profund feminina, stilul care nu încearcă deloc să-l imite pe cel masculin, o face unică în literatura universală. Iar valoarea de document pe care o au jurnalele ei, portretizând figuri legendare precum scriitorii Henry Miller, Antonin Artaud, Pablo Neruda, psihanalistii Otto Rank şi Rene Allendy sau revolutionarul Gonzalo More, le face absolut irezistibile.

Jurnalele ei depăşesc cu mult graniţele literaturii, lectura purtându-te atât de departe şi atât de adânc în trăirile personajelor încât orice gând să acestea ar putea fi altceva decât realitatea autoarei, pare absurd.Scrisul reprezintă pentru Anaïs Nin o evadare, reprezintă echilibrul pentru constrastele din viaţa ei care o sfâşiau, reprezintă o necesară spovedanie în faţa semenilor.În timp a ajus să influenţeze în mod covârşitor mişcarea feministă în lume.

Deşi de la început s-a dezis de orice curent al epocii, e greu să treci cu vederea o femeie care şi-a petrecut întreaga viaţa scriind şi publicând despre viaţa, gândurile şi relaţiile ei, într-o perioadă în care femeile nici măcar nu aveau viaţă personală.

Lectura jurnalelor lui Anaïs nu necesită identificare cu personajul ci doar acceptarea femeii care descoperă in anii '30 lumea artistilor, a avangardei si a psihanalizei .Trebuie să acceptăm că ea s-a născut şi format pentru a întruchipa feminitatea şi a o transforma in artă prin scriitura ei.Trebuie să acceptăm toate valenţele personalităţii ei complexe: erotice, nevrotice, intelectuale, emotionale.

Trebuie să acceptăm pentru a putea înţelege stilul ei de viaţă dedicat în întregime creaţiei.

„Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin gratie si frumusete. O aristocrata. Dar si o scriitoare cu talent extraordinar. Ea apartine acum întregii lumi."
Henry Miller

It's all better in my head!

2009-12-08T13:27:00.000-08:00

Mai demult am scris o povestire care se numea "Oamenii cenuşii" . Am citit-o doar eu şi profa de română şi ei i-a plăcut, deci eu am fost mulţumită. Apoi am început să scriu un roman, dar l-am abandonat în faşă, lucru irelevant dacă te gândeşti că şi acum, după atâţia ani ştiu exact care trebuia să fie desfăşurarea acţiunii şi împărţirea capitolelor.It's all in my head!

Am scris şi câteva poezii, dar a fost prea ciudat cum, cele care mie mi se păreau mai nereuşite au avut cel mai mare succes la 'public' (profa de romană evident) iar preferatele mele au fost îndelung criticate.

Nu am mai scris o vreme.

Astăzi venind spre casa de la muncă, am compus în minte un post aproape 'genial' pentru blog dar odată ajunsă în faţa calculatorului n-am mai reuşit să reproduc nimic.It was all blank!Poate din cauza frigului care mi-a îngheţat memoria până la primăvară, printr-un mecanism pervers de blocare a 'genialităţii' în lume. Sau poate e doar mintea mea întortocheată care îmi ţine captive ideile pentru a le păstra perfecţiunea. De acum nu mai poate fi contestat faptul că totul e mai roz în mintea mea.

Deci se pare că eu îmi păstrez genialitatea şi voi vă alegeţi cu postul ăsta.

Şi cu piesa zilei normal.Sau mai degraba a lunii aş putea zice, că tot asta ascult de o vreme încoace :)

"Smoky room, city noises
Traffic lights and a lot of different voices
A breeze in the trees
Evening sun... oh yeah it's Saturday
Sweet summer music very fine
Too many shiny lips
Drinking too much wine
Flying dresses red and blue
Seem to walk in circles
Like tigers in high heeled shoes" (...)

Now playing:Room Eleven - One Of These Days

Where my heart was?

2009-12-06T03:05:00.000-08:00

Dincolo de cuvinte şi de singurătăţi, de aşteptări şi de speranţe pierdute, există mereu acest oraş abstract, a cărui magie mă ţine încă locului, deşi mi-e incredibil de dor.

Să descopăr lumea aşa cum e ea, în acest loc unde mi-am dăruit inima, să nu uit să-mi hranesc viciile şi dorinţele ascunse,să învăţ să iubesc realitatea fiecărei zile care trece, prin seri toride de vară şi nopţi de poveste într-un oraş împodobit pentru Crăciun.

Să mă simt acasă, aici unde învăţ să iubesc banalitatea fiecărei zile,unde îmi adun nostalgiile şi îmi deschid inima către tine.Aici unde mă vei aştepta mereu cu un zâmbet şi cu o mângâiere şi unde mă vei ierta de o mie de ori şi te vei lăsa sedus în fiecare seară.Unde poţi să refaci din nou şi din nou magia unei iubiri eterne, adunând fiecare bucaţică sfâşiată de timp şi lipind-o la loc, din disperare şi lipsă totală de mândrie, din neputinţă şi vicisitudine.

Tribute to love

2009-10-28T11:15:00.000-07:00

Îmi amintesc o dimineaţa friguroasă de duminică. Eu citind Anaïs Nin, cu picioarele atârnate pe pereţi, tu pregătind micul dejun în bucătărie. Vântul sufla uşor, mişcând perdeaua prin geamul deschis şi undeva departe se auzeau voci calde cântând şi un saxofon discret.Tu sărutându-mi tălpile picioarelor, amândoi râzând în hohote şi rostogolindu-ne sărutarile prin cearceafurile de mătase, mirosind a toamnă târzie şi a noi, trăindu-ne iubirea.

Niciodată să nu mă laşi să uit!

Now listening:Room Eleven-Listen

6 a.m in f minor

2009-10-25T14:48:00.000-07:00

Are there ways to escape myself from remembrance?
Blindness maybe, because it's the only way to forget, to forgive.
Don't judge me,
I used to have a heart.

There is a time to play, to burn, to use whatever life may give us,
The shape you're in, the good it fells, the abstract pain, the quietness around you.

And then, there's that little moment before it all,
When you wake up with roses in your bed,
When you've got stories and all you need is there.
Just smile, any second it could be gone.

I just can't stand 'Lolitas' because they are so lame most of the times!

Now listening: Negrita-Ho imparato a sognare

A Good Year

2009-10-19T09:57:00.001-07:00

"Pardonne mes lèvres. Elles trouvent la joie dans les endrois les plus inhabituels"
(Forgive my lips. They find joy in the most unusual places)

O replică absolut superbă din filmul A good year. O replică pentru care merită să vezi un film. Russell Crowe şi preferata mea, Marion Cotillard fac un cuplu minunat pe ecrane, atmosfera de rural francez e încântătoare iar dacă totul e servit cu un pahar de vin rosu de Provence bien sûr, se poate transforma într-un mod excelent de a-ţi petrece o seară răcoroasă de toamnă.

Enjoy!

Passion for breathing...

2009-10-15T15:38:00.000-07:00

Niciodată nu vei învăţa îndeajuns despre tine.Vei suferi atât de mult şi cu toate astea, niciodată urmele nu vor fi destul de adânci, încât să nu o poţi lua de la capăt.Niciodată nu vei păcătui destul de mult încât să nu mai poţi fi iertat.Niciodată nu te vei scufunda atât de mult încât să nu mai poţi fi salvat.Niciodată iubirea nu te va otrăvi îndeajuns încât să renunţi...

Iar uneori, pur şi simplu, nu va mai fi nimic de zis.Şi vei simţi disperare şi durere, poate vei plânge, poate, împietrit fiind doar vei suspina.Şi vei fugi şi poate privind în urmă nimeni nu te va urma sau va renunţa prea devreme pentru a conta.Dar apoi te vei însenina, vei învăţa din nou să mergi, să uiţi, să iubeşti, şi să urăşti, vei progresa, vei regresa, vei deveni exact ce trebuie să fii.

Now Listening:Judy Garland-Somewhere over the rainbow

It's all about your heart...

2009-10-14T05:57:00.000-07:00

It all started with a coffe and a crazy laugh and then it went on through fun and drama and simply life.We have our secrets and we have our drugs, we smoke the same cigarettes, we hate the same guys, we are sisters and words are not enough.

I'll never forget that second of silence when I knocked at her door and finally she was gone. She called me that afternoon and asked if I was upset and I smiled asking "Where are you going?". "The wind blows west" she said and that second we both knew how amazing life could be...

Thank you my friend, for the lessons you taught me, for being my lover, my sun and my wind. It will get dark one day, but again, I'll be the one to save you.

Someday my love!

2009-10-13T04:48:00.000-07:00

Te iubeam pentru că erai aşa cum îmi doream, mereu dulce şi copilăros, mereu pus pe şotii şi mofturos, uneori al meu, alteori un străin.Erai lumea mea virtuală, visul meu neîmplinit, erai fascinant prin lipsa totala de materialitate care mă lăsa să construiesc şi să mă joc.

În majoritatea timpului totul era un joc, ştiam amândoi că ne jucam şi atunci ne permiteam să ducem lucrurile la extrem.Dar, mai erau şi acele momente când nimic nu mai era virtual, pentru că batăile inimii nu pot să fie altfel decât reale...

Şi într-o zi am ales să fug sau poate tu m-ai abandonat, nici nu mai ţin minte. Mi-e bine aşa, pentru că mi-ar fi fost prea teamă să te cunosc aşa cum eşti tu.Prefer să rămâi cum mi te-am imaginat. Sau poate mi-a fost frică să nu te dezamăgesc chiar eu.Realitatea e dezamăgitoare, iar tu vei fi mereu copilul meu, protejatul meu, inima mea.

Nu ştiu de ce astăzi m-am gândit aşa de mult la tine.Sper să-şi fie bine!

"Someday we'll know
If love can move a mountain...
Someday we'll know
Why the sky is blue...
Someday we'll know
Why I wasn't meant for you..."

Now listening:Mandy Moore and Jonathan Foreman-Someday we'll know

La mujer onirica

2009-09-21T14:59:00.000-07:00

Te privesc găsind şi pierzând iubirea,
crescând în tine dureri şi vindecând trecuturi.
Te privesc în zile ploioase când lumea pare sfârşită
şi tu desenezi cu degetul pe geam,
inimioare... şi săgeţi.
Şi apoi, când odată cu primăvara,
renasc în tine vise noi şi le iubeşti
dar te strivesc.

Când muzica se sfârşeşte,
dar tu mai dansezi o vreme
sau pentru totdeauna.

Şi niciodată nu înveţi nimic,
niciodată nu pierzi nimic,
ca un copil care trăieşte clipa,
în ciuda consecinţelor.

Now listening: Journey- Don't stop believing

Two Lovers

2009-09-09T13:34:00.001-07:00

Un film profund şi de o autenticitate rar întâlnită în ultima vreme pe marile ecrane, "Two lovers" e o dramă romantică ieşită din tipare, care are nevoie de un public atent şi mai ales matur din punct de vedere emoţional, pentru a putea empatiza cu personajele.Altfel veţi vedea doar o poveste deprimantă, pe parcursul căreia rareori mai vezi două-trei raze de lumină.

Performanţa actorului principal Joaquin Phoenix este pe cât de ciudată pe atât de uluitoare.Personajul său, Leonard, întors în casa părintească după o dezamăgire amoroasă şi luptând cu ajutorul pastilelor împotriva tendinţelor sinucigaşe, este de cele mai multe ori patetic şi pierdut, un ratat care nu are nimic şi este dispus să lase totul pentru o nebunie de moment, din nou şi din nou.Cu toate astea pe parcursul filmului, antieroul nostru se dovedeşte a fi un tip de treabă şi chiar carismatic pe alocuri, prea uman parcă pentru un personaj produs la Hollywood.

După cum spune şi titlul, filmul prezintă două poveşti sau mai degrabă două femei foarte diferite între care Leonard gravitează.Una care oferă confort şi siguranţă iar cealaltă care destabilizează şi mereu cere mai mult decât oferă. Sandra (Vinessa Shaw) dulce şi protectoare, văzând nu ciudatul din el ci acel ceva special şi Michelle (Gwyneth Paltrow) o blondă superbă şi periculoasă, având nevoie de confort şi protecţie, mereu implicată în probleme şi scandaluri, cerându-i mereu ajutorul pe care el nu i-l poate refuza indiferent de consecinţe.

Sfârşitul, nu că ar fi greu de ghicit, vă las să îl descoperiţi singuri.

Un film cu buget redus, cu acţiune aproape inexistentă şi cu replici puţine, în schimb cu trăiri intense, cu personaje autentice şi filmat excelent. Merită văzut într-o zi când aveţi chef de un film despre dragoste şi cine sunt pierzanţii ei.

Now listening: Cavalleria Rusticana- O Lola ch'ai di latti di cammisa

Retro lady

2009-09-06T05:02:00.000-07:00

Cele mai frumoase utopii sunt cele în care te imaginezi distanţat în timp şi spaţiu de zgomot şi de linişte deopotrivă.Cum se numeşte acea stare intermediară?Ei bine îi spui cum vrei.Poate fi o zi de primăvară când vântul bate încet purtând mii şi mii de petale albe spre cer sau o dimineaţa devreme când deschizi ochii şi privind pe geam îţi dai seama cât de norocos eşti în ciuda tuturor suferinţelor , poate fi acel moment când decizi să-ţi păstrezi inima sau când îţi dai seama că un drum singuratic nu duce nicăieri. Poate fi acea clipă infimă când un zâmbet fugar pe chipul tău încearcă să spună lumii întregi "Nu o să mă puteţi schimba niciodată!".

Şi mai sunt acele seri când ne mai suportând monotonia, deschizi geamul şi îţi aprinzi poate o ţigară privind către orizontul roşiatic care mereu reuşeşte să îţi creaze iluzia unei evoluţii în coloristica tristă a vieţii.Şi te gândeşti cum e la 30, 40 sau 50 de ani, te gândeşti câte lucruri s-au schimbat, câte au rămas la fel sau dacă a rămas ceva la fel, studiezi poate câteva fire albe şi sufli uşurat că nu a mai apărut nici unul şi îţi auzi parcă ecoul gândurilor fredonând ceva pe cat de trist atât de frumos...

Back in the day you had been part of the smart set
You'd holidayed with kings, dined out with starlets
From London to New York, Cap Ferrat to Capri
In perfume by Chanel and clothes by Givenchy
You sipped camparis with David and Peter
At Noel's parties by Lake Geneva
Scaling the dizzy heights of high society
Armed only with a cheque-book and a family tree

You chased the sun around the Cote d'Azur
Until the light of youth became obscured
And left you on your own and in the shade
An English lady of a certain age
And if a nice young man would buy you a drink
You'd say with a conspiratorial wink
"You wouldn't think that I was seventy"
And he'd say,"no, you couldn't be!"

(...)

Now Listening: The Divine Comedy- A lady of a certain age

What else is there to say???Just funny

2009-08-19T14:18:00.000-07:00

Revolution baby!

2009-08-14T14:26:00.000-07:00

photo and text by Pete Revonkorpi aka pesare

"- No more oppression! the ant screamed. - No more forced labour! No more bug sprays and flytraps!
- Excuse me, the ladybug interrupted. - How long will this revolution take? I have to be home making soup for my children...
- And I'll become a butterfly soon, said the caterpillar. - And this kind of rioting is hardly appropriate behaviour for something as beautiful as a butterfly."

***

Dacă nu ar ilustra o realitate atât de crudă aproape aş râde şi eu.Doar că e greu să râzi atunci când te recunoaşteţi. Eu mă văd pe mine şi pe alţi doi trei cunoscuţi adunaţi în jurul nebunului ce vrea revoluţie, recunoscând că e necesară dar resemnându-mă cu ideea că nu am timp de aşa ceva.

Poate mâine... azi am avut o zi grea la muncă, azi plâng copii de foame, mă doare capul şi sunt extenuată, a dat vecinul de la parter cu târnăcopul toată ziua, mâine trebuie să fiu fresh dimineaţă. Pur şi simplu azi nu e ziua potrivită.Poate mâine!Mereu acelaşi mâine.

Imaginea si reprezentarea în scris a dialogului dintre personaje sunt opera unui om pe care eu îl urmăresc de multă vreme pe deviantART, pesare fiind userul lui de pe acest site de fotografie şi creaţie în general.

Imaginile create de el cu atâta fineţe îmi amintesc de basmele copilăriei, îmi redau acea inocenţă, acel avânt pe care le aveam copil fiind.Textele lui, atât de simple dar atât de adânci în semnificaţii, mai pot fi comparate poate doar cu povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, "Micul Prinţ" şi cred că o astfel de comparaţie ar convinge aproape orice pasionat de lectura.

Dacă nu ne revoltăm, cel puţin să mai dăm atenţie şi celor care cu adevărat au ceva de spus.

Thank you pesare for giving me the permission to publish your image and text here! :)

Educaţie precară sau teribilism de şmecher

2009-08-13T13:59:00.001-07:00

Într-un autobuz doi baieţi tineri discută pe mult dezbatuta temă a crizei şi lipsa locurilor de muncă pe piaţă, unul dintre ei fiind se pare în căutarea unui job. Celuilalt îi sună telefonul.În mijlocul discuţiei telefonice acesta se adresează "şomerului" :

"Fratele meu caută un şofer de tir pentru firma lui! Nu te interesează?"
"Cât plăteşte?"
" 1400 pe lună şi e lejer sunt doar drumuri până Braşov şi înapoi"
"Prea puţin!!"

***după o scurtă pauză***

"Da' spune-i că se bagă tata!"

Greu să mai comentezi ceva.Aşa i-ai crescut, aşa îi ai!

***

După câteva minute acelaşi "personaj" îşi afişează telefonul de ultimă generaţie pentru a o suna pe iubita lui.La telefon răspunde mama acesteia cu care, din diverse motive, comunica mai greu.După ce iubita ajunge la telefon...replică :

"Tu! mă-ta asta e surdă sau ce-are?"

wow I give up!

Muzică? Nu ştiu, ascultaţi şi voi ceva Paraziţii sau piesa aia în care ziceau unii ( nu-mi amintesc care) " Noi suntem baieţii de care ţi-a zis mama ta să te fereşti!"...sau ceva de genul.

Şi când te gândeşti că ăştia sunt copiii cuiva!

Runaway morning

2009-08-13T02:40:00.000-07:00

Uneori o evadare e tot ce-şi lipseşte ca să poţi respira.Vântul, prin părul lăsat liber, rochia înflorată, pantofii aruncaţi undeva prin portbagaj, o ţigară, un soare care să nu răsară dintre blocuri, un cântec anume, senzaţia de viaţă statică sau care se desfăşoară cu încetinitorul, coliziune a fiinţei tale libere de acum, cu ceea ce era ea până nu demult... în doi.

Mediu lipsit total de posedare, de aceleaşi vechi temeri, de poveşti neterminate, de drame şi tragedii exagerate. Timp când îndrăzneşti şi provoci, când eşti singur cu gândurile tale, când te simţi atât de mic...şi asta te înalţă, când închizi ochii nu aşteptând o minune ci doar o confirmare.

***

Mi-e un dor nebun să alerg. Să alerg cu picioarele ude prin roua unei dimineaţi senine de vară, să nu ştiu încotro mă îndrept sau dacă mai există cale de întoarcere, să simt doar căldura soarelui pe obraji şi umezeala ierbii.Vreau să alerg până la extenuare totală şi atunci să mă arunc în iarbă şi să privesc norii şi totul în jur să vibreze la unison cu bătăile inimii mele.

***

"Cântecul" e unul special şi mai ales al unei formaţii speciale... amatorii britpop sunt sigură că ştiu despre ce vorbesc.

"I know a girl she walks the asphalt world
She comes to me and I supply her with Ecstasy
Sometimes we ride in a taxi to the ends of the city
Like big stars in the back seat like skeletons ever so pretty
I know a girl she walks the asphalt world

But where does she go?
And what does she do?
And how does she feel when she's next to you?
And who does she love in time-honoured fur?
Is it me or her?

I know a girl she walks the asphalt world
She's got a friend, they share mascara I pretend
Sometimes they fly from the covers to the winter of the river
For these silent stars of the cinema
It's in the blood stream, it's in the liver
I know a girl, she walks the asphalt world

With ice in her blood
And a Dove in her head
Well how does she feel when she's in your bed?
When you're there in her arms
And there in her legs
Well I'll be in her head

Cos that's where I go
And that's what I do
And that's how it feels when the sex turns cruel
Yes both of us need her, this is the asphalt world"

Now listening:Suede- The asphalt world

Modern World reflections

2009-07-24T03:06:00.000-07:00

Intoxicaţi de ciment şi betoane încinse, ascultăm acelaşi cântec trist la nesfârşit şi tânjim acum mai mult decât oricând, după acel concept de libertate în care odată credeam.

Vedem atâta dezumanizare în jur, atâta vanitate, atâta necredinţă, atâtea lupte zadarnice născute din nimic.O mini-apocalipsă se petrece poate: o mie de cuvinte banale, frica de a atinge, frica de a crede, de-a visa. Credem mai mult în a avea decât în a fi,vrem explozii de pixeli, senzaţii electronice şi nimic mai mult.Trăim virtual, căutând justificare pentru lipsa de curaj.

Nimeni nu câştigă, în schimb toţi pierdem câte puţin din fiinţa noastră, toţi ne ratăm şi uitam să ne mai dăm o şansă.

E ca un anunţ în zile de criză: "Teatrele vor fi închise în curând.Sufletul poate sa mai aştepte!" ...atât de tragic şi totuşi atât de puţin important în lumea noastră.

Now listening: Anouk- Lost

A different self...

2009-07-19T02:17:00.000-07:00

Între vechi garderobe şi stiluri vestimentare devenite dintr-o dată la moda, o nouă pasiune pentru gătit pe care mi-a insuflat-o Teo's Kitchen, de care pot afirma cu maximă sinceritate că m-am îndrăgostit, călduri infernale şi piele bronzată în ton cu vara, luna iulie seamănă din ce ce mai puţin cu aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Poate doar pentru a ne reaminti că am crescut, din când în când este nevoie să privim în noi şi să vedem ce s-a mai schimbat.Cât despre mine sunt cu siguranţă aceeaşi în ansamblu dar diferită în detalii.Mă prinde parcă mai bine ca niciodată fusta până la genunchi şi pălăria cu boruri largi care şi înainte îmi plăceau dar mi se păreau prea extravagante pentru mine, am reînceput să citesc, asta de câteva luni deja şi căldura îmi dă parcă şi mai mult avânt, aştept cu nerăbdare concediul la mare nu să pierd nopţile ca alte dăţi ci doar să lenevesc zile întregi pe plajă sau pe terase cu un cocktail rece în faţă, fără ca nimeni să mă grăbescă.

Să fie seară şi linişte sau cel mult un zgomot de fond care să se audă undeva departe de lumea mea, iau eu să stau în mansarda mea răcoroasa şi să privesc marea, valurile cum se zbat şi să aud ţipetele pescăruşilor şi vapoarele ce se îndepărtează.Doar aşa pot să simt vara cu adevărat şi în acel peisaj să asimilez schimbările şi să înţeleg pe deplin cum să ţin pasul cu ele.

Şi prin linişte să-şi simt mereu prezenţa şi să mă abandonez în braţele tale ca un copil care nu mai are nevoie de altceva.Iar povestea noastra să o mai spună doar nisipul...

unul din cântecele mele preferate, eternity... pentru că mai mult nu se poate

Now listening: Robbie Williams- Eternity

Chanson D'Amour

2009-07-15T16:18:00.000-07:00

Cred şi azi la fel cum am crezut întotdeauna în experimentul care am fost noi doi.Chiar şi la ore târzii când nu mai era nimic de spus, chiar şi când dezamăgirea a luat loc oricărui sentiment, chiar şi când te iubeam, chiar şi când mă urai,chiar şi când nu mai era loc de false pudori sau când m-ai luat de mână şi mi-ai spus "te ador!",când nu aveam unde să merg şi nu ştiam de unde să încep, când învăţam încă să te potrivesc în lumea mea, când nu te înţelegeam, când mă respingeai, când printre inimi îngheţate nu-şi mai simţeam decât buzele calde, când te distanţai sau când mă alintai, mereu am crezut în noi, mereu am ştiut...

Nu atingerile au contat ci lipsa lor, nu cântecul ci tăcerea ne-au legat.Ca doi dansatori singuratici, am fi putut alege libertatea dar am preferat încătuşarea. Împreună până la sfârşit sau doar până la un nou început.Îmi mai doresc doar ca într-o zi să simt timpul trecând peste noi, ca o adiere de vânt călduţ de vară care să ne mângâie pe creştetul capului ca pe nişte copii de mult pierduţi şi acum regăsiţi.

"Don't forget to win first place
Don't forget to keep that smile on your face"

Now Listening: Alanis Morissette- Perfect

Coffe and Marylin

2009-07-13T09:19:00.000-07:00

De câte ori nu ai uitat de tine şi ai dăruit totul cu o generozitate demnă de invidiat? De câte ori nu ai închis ochii pentru o secundă pentru a te trezi singur şi golit de orice fel de sentiment uman? De câte ori nu ai trecut mai departe, de cate ori nu ai uitat, de cate ori nu te-ai salvat de unul singur, de câte ori nu te-ai simţit vinovat, de câte ori nu te-ai automutilat?De câte ori nu ai judecat pe cineva fără să-l cunoşti? De câte ori nu ai plecat capul doar pentru că ai fost criticat?

Uneori e mai uşor să nu crezi în nimic altceva decât în tine.Î n curajul şi determinarea ta, care pot muta munţii, în faptul că acolo undeva există acel ceva care îţi vine perfect, ca o mănuşă. Trebuie să crezi că fiecare avem pe acest pământ un scop mai mult sau mai puţin măreţ, dar cu siguranţa nu mai puţin important. Însă trebuie şi să fii conştient, că pentru a atinge acest scop e nevoie sa depui efort, să înveţi să dai din aripi , precum şi să treci uneori neobservat. Trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să te autodepăşeşti, pentru că lupta pe care o ducem e rareori cu alţii şi cel mai des cu noi înşine.

De ce Marylin? pentru că ea a avut curajul ce lipseşte unora.

***

Melodia îmi place pentru că ador jazz-ul, pentru că îmi plac performerii şi pentru că undeva în memoria mea afectivă Bourbon Street înseamnă ceva special. Enjoy!

Now playing:Chris Botti & Sting - Bourbon Street

The opposite of noise

2009-06-28T14:34:00.000-07:00

Nu înţeleg de unde vine tangoul acesta ce-mi acompaniază gândurile, asemeni unor priviri patrunzătoare în sufletul meu amorţit. De unde vine aerul acesta clandestin ce ne acompaniază mereu întâlnirile şi nevrotismul mişcărilor tale de cele mai multe ori mai brutale decât credeam că aş putea suporta.

***

Uneori parcă nu sunt eu cea de ieri şi vara vine mai greu decât de obicei, cafeaua e mai amară şi Marylin mai puţin blondă.Parcă nimic nu mai e la fel de amuzant, sau poate e vina mea că am uitat să râd, totul îmi dă senzaţia de gol, de iremediabil, traumatizant şi decăzut.Dar de ce-ţi spun ţie toate aste?Ce ştii tu despre cenuşărese şi mari dezamăgiri, despre linişte în suflet şi aşteptare infinită.Ce ştii tu despre mine?

***
Pur şi simplu uneori avem nevoie să încetăm să respirăm pentru o clipă pentru a putea aprecia ce ne oferă viaţa...

În final însă, rămâne doar acea dorinţă arzătoare de a trăi şi a merge mai departe, pentru a vedea cerul şi în alte dimineţi, pentru a ne trăi fanteziile indecente şi visele de copii, pentru a vedea cerul senin printre fire de iarba în dimineţi liniştite care anunţă furtuna.

Now listening: Melody Gardot- Love me like a river does

"Pânza de paianjen" - Cella Serghi

2009-06-16T05:47:00.000-07:00

O carte care îţi place trebuie dată mai departe. Altfel îşi pierde forţa tocmai pentru că nu ai cu cine să împărtăşeşti plăcerea lecturii.

Am citit câteva care m-au marcat în ultima vreme, şi cu siguranţă o să revin asupra lor, dar cea mai dragă sufletului meu rămâne "Pânza de paianjen", despre care, trebuie să recunosc că nu auzisem până nu fost publicată la editura Jurnalului Naţional. Cella Serghi e o scriitoare naturală dar mai ales un om profund şi complex, reuşind să sondeze sufletul feminin într-un mod extrem de original , realist şi captivant în acelaşi timp, reuşind să scrie o carte despre femei dar nu pentru femei. Cartea se citeşte uşor şi te prinde în farmecele sale încă de la primele cuvinte, fiind povestită în acel stil candid şi simplu specific scriitorilor debutanţi, fără ca acest lucru să scadă din valoarea scriiturii.

Personajul principal, o fată, pe numele ei Diana Slavu, îţi acaparează atenţia prin contraste , prin inconsecvenţă şi printr-o feminitate ieşită din comun, în lupta ei de a supravieţui sărăciei şi dezamăgirilor în dragoste. Povestea ne poartă între un Bucureşti interbelic parca prea boem pe alocuri dar şi foarte mizer , prin Mangalia plină de soare şi iubiri ideale şi Balcicul de altădată, spaţiu aproape magic unde lumea buna a Bucureştiului din acele vremuri alegea sa evadeze pe timp de vară. Ritmul alert şi zbuciumat al poveştii, atmosfera de epocă creată, descrierile minunate dar şi manifestarea unui feminism oarecum nefiresc pentru acea perioada fac din această carte una care merită citită şi dată mai departe.

"Ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit."

În viaţă îmi plac entuziaştii

2009-06-08T15:01:00.000-07:00

"Îmi plac în dragoste nesăturaţii - îi plâng şi-i admir. Au ceva din eroismul tragic al îndrazneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul."

A spus-o domnul Octavian Goga mai frumos decât aş fi putut să o spun eu vreodată...singura mea completare ar fi că îmi plac "nesăturaţii" în viaţă în general. Pasionaţii şi entuziaştii, încăpăţânaţii şi avangardiştii, nebunii în sens pozitiv , vor fi mereu cei care ne vor salva din latenţă. Ei sunt oamenii care trăiesc nouă vieţii în una, oamenii care mişcă munţi, cei care pornesc pe căi nestrăbătute din pură pasiune şi trăiesc în permanenţă cu adrenalina la maxim fără să teamă şi fără inhibiţii. Genul acesta de oameni emană optimism şi bună dispoziţie în permanenţă şi dacă au căzut de o mie de ori tot de atâtea ori se ridică, trăind de dragul aventurii şi al provocărilor, visători care fac diferenţa în lume tocmai pentru că o visează mai bună şi mai curată.

Ce trebuie să învăţăm de la ei, este că singurele motive pentru a întreprinde ceva sunt: faptul că îţi place la nebunie, faptul că îţi strălucesc ochii vorbind despre acel lucru şi că te distrezi de minune făcându-l.

Now listening: Bryan Adams- Never let go

Rejazz

2009-06-03T03:04:00.000-07:00

Sunt cea mai fericită atunci când nu îmi pasă. Atunci când mă simt liberă şi împlinită, când fumez relaxat fără să mă gândesc că nu îmi face bine, când spun ce am de spus deşi ştiu că pentru voi e greu de digerat, când ascult Pink Martini, Nickelback sau Regina Spektor şi când am în geantă o carte care îmi place atât de mult încât citesc în autobuz, pe stradă sau la coadă la supermarket, când veselia mea e molipsitoare şi râsul zgomotos, când îmi pui dupa ureche o margaretă şi îmi dai o pereche de buze dulci amărui, când văd un film trist care transmite un mesaj optimist, când mă trezesc dimineaţa morocănoasă şi după ce mă spăl pe faţă cu apă rece, sunt pregătită să cuceresc lumea, când nu ştiu încotro mă îndrept dar sunt sigură că la momentul potrivit voi ştii, când apar primele cireşe şi primele păpădii, când îmi cumpăr cercei şi când imi vin idei geniale în somn...păcat că dimineaţa nu mai par aşa grozave :) . Sunt fericita acum, când ştiu că cineva citeşte ce scriu eu aici, dar sincer, aş fi la fel de fericită şi dacă aş mai citi doar eu peste câţiva ani să mă amuz.

Dacă lucrurile mărunte nu vă pot face să zâmbiţi, atunci nu veţi ştii niciodată să râdeţi cu adevărat.Şi eu zic că ar fi păcat!

"Thought I'd cry for you forever
But I couldn't so I didn't
People's children die and they don't even cry forever
Thought I'd see your face in my mind for all time
But I don't even remember what your ears looked like

And the clock still strikes midnight and noon
And the sun still rises and so does the moon
Birds still migrate south and people move on
Even though I'm no longer in your arms
Thought the mountain would crumble
And the rivers would bend
But I thought all wrong and the world did not end
Guess the maps will just have to stay the same for a while
Didn't even need therapy to rehabilitate my smile "

Now Listening: Regina Spektor- Rejazz

Primăvara începe cu tine...

2009-05-31T05:17:00.000-07:00

Uneori lucrurile esenţiale se pierd printre detalii şi între ei doi se-aştern umbre şi tenebre. Atunci vorbesc extrem de puţin şi uită cât de importanţi sunt unul pentru celălalt. Ea priveşte visătoare pe geam, gândindu-se că ar fi putut să aleagă altă cale, una cu mai multe împliniri, mai multă aventură, mai multă pasiune. El îşi găseşte mereu câte ceva de făcut până târziu, are nevoie să fie ocupat. Mai priveşte la câte o domnişoară ce-l curtează discret dar nu simte nevoia să cunoască pe altcineva, cu toate că nici pe ea nu vrea să o vadă. În acele perioade dorm spate în spate şi mimează îmbrăţişări şi sărutări fugare, se privesc zâmbind trist dimineaţa de după cana de cafea şi fiecare se gândeşte în sinea lui că trebuie să plece, dar nu sunt hotărâţi aşa că mai rămân o vreme împreună.

Apoi, într-o zi de primăvară, cu soare ce încălzeşte până şi sufletele, el vine acasă cu o cutie de ciocolată, ea îi arată zâmbitoare rochia cea nouă făcând două piruete în faţa oglinzii, el zâmbeşte gândindu-se că e nemaipomenit de frumosă, ea îi ghiceşte gândul şi îl sărută adânc pe buze, el uită că trebuia să plece, ea uită că e sortită unei vieţi cu idealuri mai măreţe, rochia rămâne abandonata undeva pe podea, nu mai există timp, nu mai există decât dimineţi când se despart şi seri când se revăd ...

She came in winter...

2009-05-26T06:37:00.000-07:00

Too many choices, too much temptation,
too much lack of glory, too much deviation...

All I asked for, was a December without masks,
the greatness of a today with no specific idea about tomorrow,
a midnight talk about all our dreams dissolved in smoke,
and a bittersweet promise,
about a non-existent forever.

But, it's too late now,
because beyond the dying dream,
there was just a love that came in winter,
and will leave with the melting snow.

Now listening: My little Phoenix

We will always have Paris....

2009-05-26T05:33:00.000-07:00

Într-o zi va mai rămâne doar un film mut, despre noi doi, stând îngheţaţi în staţia de autobuz, aşteptând la infinit să regăsim drumul spre mare. Un film despre lucruri simple şi bucurii mărunte, despre realităţi crude din care amândoi încercăm să scăpăm, despre absenţe şi lipsuri în viaţa noastră, mascate de zâmbete triste şi fericiri uneori sincere, alteori jucate, despre noi doi suspendaţi în timp şi rămaşi fără cuvinte, dizolvându-ne încet până la extincţie totală, până la un sfârşit aproximativ, cu siguranţa nu definitiv.

În bătaia vântului m-ai ţinut atunci de mână şi mi-ai promis infinitul şi chiar şi acum, uneori, când te privesc dormind, cred că într-o zi îl vom avea.

Now listening: Axel Rudi Pell- Come back to me

Cotton candy dreams...

2009-05-20T07:02:00.000-07:00

"O gâză efemeră se naşte la ora nouă dimineaţa, în plină zi, ca să moară la ora cinci spre seară; cum ar putea ea să înţeleagă noaptea?...Mai dă-i cinci ore de existenţă şi atunci va vedea şi va pricepe ce e noaptea." ( Stendhal- "Roşu şi negru" )

Now Listening: Molly Johnson- Melody

A million dreams ago...

2009-05-13T12:32:00.000-07:00

"the dreams in which I'm dying are the best I ever had"

Ne ţinem visele în cutiuţe şi le hrănim cu speranţe şi le înecăm în dezamăgiri, neînţelegând că visele de ieri nu mai sunt visele de azi şi cele de azi nu vor fi cele de mâine şi le trăim în fiecare zi puţin câte puţin, până la epuizare, până la apogeu sau poate până la extincţie. Şi avem vise trăite, vise spulberate şi vise uitate, vise de o vară şi de o viaţă, vise pure şi vise decadente, vise colorate şi vise alb negru, vise dulci şi vise amare, vise prăfuite, vise caraghioase, vise înaripate, vise egoiste şi vise din iubire, vise de împlinit şi vise de dăruit, vise de nisip şi vise de ciment, vise copilăreşti, vise interzise, vise fragile, vise în aşteptare, vise abstracte, vise de libertate...

Vise ce ard încet, ajungând într-o zi până la filtru şi atunci le privim derutaţi neştiind ce să mai facem cu ele...

Şi uneori avem coşmaruri...

Despre oameni cu tristeţi iremediabile...

2009-05-11T03:26:00.000-07:00

B. a fost mereu un fel de antidot pentru singurătăţi, pentru tristeţi şi melancolii. Fără cafele sau ieşiri la film, fără discuţii sofisticate, fără gelozii, fără întrebări. Doar cearceafuri de mătase, vântul ce patrunde pe fereastra deschisă în nopţile de vară mişcând încet perdeaua albăstruie, miros puternic de asfalt ud după ploaie, gesturi banale şi zâmbete triste privindu-mi rochia căzută langă pat, eu plecând tiptil dis-de-dimineaţă ştiind mereu că mă voi întoarce în curând, el prefăcându-se că doarme pentru a evita ridicolul situaţiei....

Jocul dintre noi era doar unul carnal, până la obscen uneori. Sentimentele, dacă au existat vreodată cu adevărat, au dispărut în totalitate odată cu frica mea de a dormi în paturi străine, odată cu acele dimineţi când se trezea şi nu mai eram acolo.Nu poţi iubi pe cineva atât de versatil, nu poţi iubi o impostoare, nu poţi să o iubeşti la fel cum nu poţi să o urăşti.

Nu poţi să urăşti morfina pentru că te face fericit, chiar şi pentru o clipă...

The way time passes me by...

2009-05-08T03:57:00.000-07:00

"My real name is Anya and I'm that kind of girl that leaves nothing but broken hearts.I've always been a city girl, the kind that makes your world go round, dancing till morning, crying till dawn. Don't stay to much around me, you may be lost or missing your heart." she would say...

"You want to be the one to save me?You want to teach me "dreams"?I had them dear, but for me they were as expensive as gold. Passing through life I've been like a storm and dreams need time for their roots to be strong.Nothing else matters anymore, no air, no glamor, no passion and no dream...I would change all these for freedom, in a glance."

(...)

Some years back I've lost her, she sailed away with western winds or maybe she just regained her freedom...I could never say...As years go passing, I wonder if things could have been different, if the story of this girl could have been sweeter, if habits can be changed, if time does solves them all!?

Now listening: Vaya Con Dios - Time flies

Jeux d'enfants

2009-05-06T05:38:00.001-07:00

Am revăzut recent un film pe care îl iubesc de mult. Cea mai nebună poveste de dragoste ecranizată vreodată, despre un joc scăpat de sub control, despre copiii care continuăm să fim toată viaţa, despre provocare şi ambiţie, despre o viaţă trăită cu adrenalina la maxim.Toate astea în decorul lumii văzută ca teren de joacă. Un film care te face să visezi şi să zâmbeşti, surprinzându-te cu fiecare scenă ce trece până la un final aproape perfect.

Dacă v-aţi săturat de producţiile a la Hollywood Jeux d'enfants e filmul perfect de văzut tocmai pentru că ignoră tot ce înseamnă comercial, pentru că scenariul nu e deloc îngrădit de realism sau de şabloane.Un film pe care nu trebuie să încerci să-l înţelegi ci doar să-l simţi.

"Cap ou pas cap?" ...adica te ţine sau nu, să uiţi de toate preconcepţiile şi să te laşi purtat de pasiunea personajelor pentru joc?

"Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack!Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas's trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford's beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates' fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger's testosterone shots, Pam Anderson's lips! Woodstock, raves... Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!"

Love is easy like Sunday mornings...

2009-05-05T10:23:00.000-07:00

Despre mari iubiri nu se discută. Eventual puţin, în şoaptă, înainte de miezul nopţii. Ele rămân doar în suflet şi în scrisori parfumate, pierdute prin sertare. Marile iubiri nu mai fac promisiuni deşarte şi nu ne mai amăgesc, nu mai respiră iluzii şi nu mai părăsesesc. Până la sfârşitul veacurilor ele ne vor aminti de noi când eram tineri, ne vor reinventa sufletele şi ne vor pune la îndoială alegerile. Fără cuvinte, doar din fotografii ne vom mai aminti, detalii lipsite de orice importanţă, preludiu la ceea ce a urmat şi poate chiar şi la ce va urma de acum înainte.

Marile iubiri pietrifică inimi inocente, dar timpul ne învaţă să apreciem chiar şi durerea şi căutând fericirea le îngropăm în suflet, sperând ca într-o zi, altele să ne găsească.

Wake me up in Paris!

2009-04-29T14:18:00.000-07:00

Plutind prin subsolurile întunecate ale oraşului mizer, încerci să păstrezi aparenţele şi o minimă decenţă, dar nici purgatoriul nu mai poate salva această lume. Şi ai da orice ca timpul să fie mai flexibil, să te trezeşti într-o dimineaţă în cearceafuri de mătase şi ridicând somnoroasă capul să vezi pe geam Turnul Eiffel şi apoi zâmbind să o iei de la capăt. Nu mai bei seara în bar ca să-ţi faci curaj să cânţi la karaoke ci bei ca să ierţi şi să uiţi. Te pierzi acum pe alte străzi şi alte poveşti îţi ies în cale şi încerci să pari altcineva, cineva mai fericit.

Dar dacă tot ce-am pierdut, poate fi recuperat într-o clipă de nebunie, atunci îmi arunc pantofii şi grijile într-o dimineaţă şi în timp ce-mi beau cafeaua mă gândesc că nu am mai respirat de mult aerul din locul potrivit, şi-mi lipseşte briza de dimineaţă şi nisipul din pantofi, îmi lipsesc toate acele dimineţi în paturi străine şi oraşul unde străzile nu au nume, zâmbetele largi şi sufletele boeme, noi doi pendulând între trădări şi iubire.

A mai rămas ceva din noi? Se zice că rebelii nu uita niciodată că sufletul lor e liber...

Now listening- Love me if you dare

Endless story...

2009-04-26T06:54:00.000-07:00

Tell me, does an artificial rose smell like a rose?Does it look like somewhere, far away, it has its roots?Is it real? Or it's just a fake, looking for a world where the plastic nostalgia of a rose is our best reality?Are we forever lost or forever found or just never in the right place?

Can I just let myself die lying in the sun, as if there would be nothing better to do?Can I just try to fly one day even if that's not what I usually do?Can I absolutely love the game even if it hurts so bad?Can I dance barefoot in the rain?Can I fall for you?Can I just forget?Can I feel your heartbeat as if it was mine?Can I fly?Can I lie? Can I die?

What do I feel right now?Emptiness perhaps...

Listening to: Koop Island Blues

Good day to run away

2009-04-24T01:53:00.000-07:00

I'm wherever the wind may take me
wherever there is a road,
just free and wild and shiny ,
crazy about wine and smoke...

Oh darling, oh darling!!
You who believe in fairies
You who hope,
You who dream...

Put down your weapons,
'cause nothing is for real..

Love is just like water,
can't hold it in your hand
it's just a sweet surrender
and then a bitter end...

Now listening: Molly Johnson- Another day

Eden à l'Ouest

2009-04-23T02:54:00.000-07:00

De mult căutam un film care să-mi meargă direct la suflet şi ieri în sfârşit l-am găsit. Nu ştiu dacă e un film bun sau doar unul mediocru, cum tind să spună criticii, pentru că nu mă pricep să judec din punctul de vedere al specialiştilor. Ştiu doar că mie mi-a plăcut.

Este vorba de noul film al lui Costas-Gavras, Eden à l'Ouest sau conform traducerii româneşti Paradis în Vest. E povestea lui Elias (Ricardo Scarmarcio), reprezentant al emigrantului universal, fără origini şi fără o destinaţie precisă, care caută o lume mai bună în vest, în film echivalentul Uniunii Europene. Aventura lui Elias începe pe marea Egee, când vasul care trasporta emigranţii ilegali este acostat de paza de coastă, determinându-i pe unii dintre ei să înoate până la mal. Ceea ce urmează, e o poveste despre capacitatea de adaptare a personajului principal, despre exploatarea imigranţilor prin munca la negru, despre sărăcie şi despre oameni de toate felurile aşa cum întâlneşti în viaţă. În final, rămâne Parisul, magia optimismului şi speranţa care nu moare niciodată.

Un film uşor de digerat pentru noi esticii, pentru că, poate îl înţelegem mai bine, pentru că este povestea părinţilor noştrii , a prietenilor sau poate chiar a noastră. O problemă socială, prezentată cât se poate de liric, aşa cum imi place mie şi o adevărată călătorie atât pentru personaj cât şi pentru tine ca specatator.Un film de nota 10 dacă mă întrebaţi pe mine.

click pentru trailer

A taste of home...

2009-04-22T02:31:00.000-07:00

Întotdeauna mi-am acceptat cu greu destinul şi am crezut în noroc mai mult decât în soartă.Însă cel mai mult cred în curcubeu.

Îmi plac oamenii şocant de sinceri şi cei care te surprind într-o zi devenindu-şi suflet pereche,
deşi poate îi cunoşti de o viaţă.

Îmi place să cred în libertatea noastră, a oamenilor, de a fi mereu noi înşine indiferent de consecinţe.

Îmi place să văd frumuseţe şi candoare acolo unde alţii văd noroi şi precum cerul să mă limpezesc brusc de norii aducători de furtună.

Îmi place floarea soarelui pentru că este veşnic îndrăgostită şi cred că odată, undeva, a existat o Cenuşăreasă.

Plec uneori pentru că am nevoie de alte dimineţi, dar mereu revin pentru că îmi plac trenurile ce te duc acasă, îmi plac drumurile prăfuite şi ploile torenţiale de vară, jocurile copilăriei şi visele de mult uitate.

Prin alte părţi timpul nu e poate, atât de diluat. Aici primăvara a venit deja...

În nuanţe de alb şi negru, nu roz ca pe vremuri.

Inocenţa pierdută nu mai revine...

Now Listening:Patricia Kaas- Une fille de l'est

Lifes lessons...

2009-04-20T02:54:00.000-07:00

One day you'll learn that perfect moments don't last forever that's why you have to live as if eternity would be part of every moment...

That day you'll remember a stolen kiss in the summer rain, a little girl looking out the window in a winter snowy day, the nostalgia of a sunrise, the sadness of goodbye, the hope of a better tomorrow, the smile of a morning sunshine, the souls you've saved, the souls you've lost, the day you saw the rainbow, the night you walked that beach, the books, the dreams, the child, the rebel that you used to be, the fear and the strength , the days when you believed, the things that made you doubt, the dust on all those roads, the cigarettes, the pain ...

And now you wonder if these little stories are really yours or just the memory of A LIFE.

They are like that blue flower,
conserved in a book,
for cloudy days,
when there will be no one
to give you love...

Her private thoughts...

2009-04-19T05:11:00.000-07:00

"Jazzul nu este doar muzică, este un mod de viaţă, este un fel de a fi, un mod de a gândi."
Nina Simone

All that jazz on Sunday afternoons, all the glamour and the drama, everything you taught me. Sometimes I miss it baby! Sometimes it's just so far away...

Ritmuri de trompetă, clarinet sau saxofon , urme de ruj roşu pe pahare de martini şi pe mucuri de ţigară, domni manieraţi şi rochii elegante, pălării cu boruri cât mai largi, energia şi erotismul acelor prime decenii ale secolului XX, improvizaţie şi inovaţie, pasiune pentru muzică şi pentru viaţă, Duke Ellington, Ivie Anderson, Billie Holiday , Louis Armtrong şi Ella Fitzgerald...

Dacă aş fi trăit în acea perioadă, acum mi-ar fi extrem de dor.Dar chiar şi aşa, în unii dintre noi, spiritul acelor ani este încă în viaţă...

What about you?

Do you like jazz?

Now Listening: Chicago- All that Jazz şi Nina Simone- Feeling Good

A toast for the libertine us...

2009-04-16T02:09:00.000-07:00

A place and a summer, when time stood still,
a road that took nowhere,
and the breeze in our hair...
A perfect summer drift through life ,
the middle of somewhere with another you,
you, who were free...

Those were the days,
this is just a dream,
about us,
picking a flower,
tomorrow by the ocean...

But summer's gone...

Now listening: Nickelback-Photograph

Obsesii french

2009-04-15T14:46:00.000-07:00

"La vie ne m'apprends rien"...unul din lucrurile care mă obsedează în ultima vreme. O melodie care spune o întreagă poveste, Liane Foly o voce inconfundabilă, un mesaj dur, o provocare, o revoltă a spiritului...

A fi sau a nu fi french?

O altfel de muzică, cu siguranţă.

"A ceux qui croient que mon argent endort ma tête
Je dis qu'il ne suffit pas d'être pauvre pour être honnête
Ils croient peut-être que la liberté s'achète "

Sugarfree

2009-04-14T12:48:00.000-07:00

Aproape îndrăgostită, mai mult de noi doi decât de tine, de plăcerile noastre superficiale, de povara ce mi-o pui pe umeri în fiecare zi când îmi spui că mă iubeşti. Dependentă de minciuni şi false pudori, te vreau din ce în ce mai mult dar te pierd cu fiecare zi ce trece.

Lasă-mă să adun ce-a mai rămas,
să mai cred în ce am cerut,
dar viaţa nu mi-a dat...

Străin ce dispari în umbre şi praf primăvăratec,
vreau să te aud spunând:
"Pentru totdeauna" se sfârşeşte aici...

Şi chiar şi atunci,
la sfârşitul zilei,
te voi ierta.

Et puis je fume...

2009-04-13T03:22:00.000-07:00

"La sfârşit tot ce rămâne din tine sunt obiectele pe care le-ai posedat.Poate din pricina asta nu sunt în stare să arunc nimic din ce îmi aparţine. Poate că de asta le-am tot adunat: în speranţa că atunci când voi muri, suma obiectelor mele va sugera o viaţă mai plină decât cea pe care am trăit-o."

Nicole Kraus- Istoria iubirii

E una din zilele alea când nu ai nevoie decât de un zâmbet şi o rază de soare.
O zi de mici dependenţe, de prăjituri, ţigari sau pantofi cu toc.
O zi când aşterni pe foaie războaie şi drame dar le pierzi esenţa printre litere,
deoarece foloseşti timpul trecut.
O zi când dăruieşti cadouri mai mult sau mai puţin palpabile
şi te bucuri de fericirea ce o produc,
când provoci şi sfidezi pentru că de la o vreme încoace,
nimic nu pare să te mai satisfacă.

Te simţi într-un fel frumoasă şi într-un fel doar extrem de obosită,
respiri nostalgii şi mici extravaganţe,
vrei să crezi orbeşte
şi să te pierzi în parfumul aşternuturilor,
ascultând Pink Martini până dimineaţă,
vrei să trăieşti în cele mai mici detalii,
de la cele mai dulci la cele mai dureroase,
să pleci dimineaţa odată cu ploaia,
dar să revii mereu, obsesiv şi decadent,
chiar şi atunci când nu mai e nimic de spus...

Now Listening: Charles Aznavour- Une vie d'amour

Après moi, le déluge!

2009-04-08T05:23:00.000-07:00

Trăim o lume de sadism şi ieftine dorinţe, cu lucruri ce se frâng într-o secundă şi frumuseţi vulgare ce-şi dezvelesc nurii prin ziare.

Iubiri fragile care încep şi se sfârşesc cu tine, râzând de unul singur, într-o fotografie sfâşiată de durere sau de timp.

Picături de viaţă, care umplu paharul de vin, ce-l bei cu mâna tremurândă şi măşti ce-au căzut deja, sub povara atâtor minciuni.

Totul cu jumătate de măsură, totul în devenire, totul ca dovadă că odată respirai.

Aşteptând ai ratat ieşirea, şi-acum arzi distanţe şi primăveri, arzi coşmaruri şi presupuse plăceri.

Trec ierni prin tine, cu troiene de zăpezi, trec drame şi nebunii, trec cadavre.

Putrezeşte şi inima dacă nu o laşi să trăiască, amanţii au renunţat de mult să mai iubească.

Now listening: Within Temptation- Memories

Atingere de primăvară...

2009-04-05T14:44:00.000-07:00

Azi nu mai sunt eu, cea de altădată. Azi privesc de la alte ferestre, spre alte zări, azi sunt mirată şi oarecum dulce şi naivă. Azi m-am pierdut în detaliile zâmbetului tău, mi-am lăsat pantoful pe scări ca o adevărată cenuşăreasă şi mi-am amintit de lucrurile pe care le-am iubit, azi am fredonat Regina Spektor şi am revăzut fotografiile din verile trecute, azi a venit primăvara, pe un drum cu sens unic şi fără a mai privi înapoi...

Now Listening:Regina Spektor-Rejazz

Kansas story

2009-03-31T14:25:00.000-07:00

"How tall am I? Honey, with hair, heels and attitude I'm through this damned roof." -drag queen RuPaul-

A fost odată o fată simplă din capitală, pe care în continuare în povestirea noastră o să o numim...sa zicem... Dorothy.

Într-o dimineaţă de sâmbătă când Dorothy s-a trezit ca de obicei puţin mai târziu, a privit spre jumătatea stângă a patului şi instantaneu o lacrimă i s-a prelins pe obraz. Plecase.Şi de data asta ştia că era definitiv.Nu era nici în bucătărie, nici în baie sau în biroul pe care îl amenajaseră cu un an în urmă, special ca el să poată scrie. Ştia că momentul ăsta era aproape, simţea că era inevitabil, însă se amăgeam de ceva vreme că mai are timp.

A deschis geamul, cu pretextul că aeriseşte camera. De fapt simţea nevoia să respire. Apoi,a început încet să se îmbrăce.La uşă când să se încalţe s-a oprit o clipă ca şi când ar fi uitat ceva şi s-a întors în cameră.De pe raftul de sus al şifonierului a luat o cutie şi cu ea în braţe s-a aşezat pe pat.Din cutie a scos o pereche de pantofi roşii, cu toc înalt. Zâmbind a început să-i mângâie încet, după care şi i-a pus în picioare şi s-a ridicat. Mergând cu paşi siguri, a ieşit încuind uşa după ea.

Dacă te-ai fi plimbat prin Herăstrau în dimineaţa aceea de primăvară, ai fi văzut,plimbându-se pe aleile parcului o fată, care cu siguranţă nu ţi-ar fi atras atenţia dacă nu ar fi fost încălţată cu o pereche superbă de pantofi roşii cu toc înalt, poate prea extravaganţi pentru o plimbare matinală în parc.

"-Ce-ai făcut când totul s-a sfârşit?
-Mi-am pus pantofii roşii, cu toc înalt şi am ieşit în lume să-mi trăiesc viaţa!"

Now listening: Pink Martini-Lagrimas

Into the Wild(2007)

2009-03-30T09:54:00.000-07:00

O poveste adevărată despre viaţă şi învăţăturile ei privite prin ochii unui tânăr absolvent care porneşte în aventura vieţii lui.Nebunia tinereţii, lucruri pe care oricare ne-am dori să le facem măcar odată în viaţă, dacă am îndrăzni.Un film care merită văzut.

***

"Two years he walks the earth. No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road. Escaped from Atlanta. Thou shalt not return, 'cause "the West is the best." And now after two rambling years comes the final and greatest adventure. The climactic battle to kill the false being within and victoriously conclude the spiritual pilgrimage. Ten days and nights of freight trains and hitchhiking bring him to the Great White North. No longer to be poisoned by civilization he flees, and walks alone upon the land to become lost in the wild. - Alexander Supertramp May 1992"

***

CITITORUL

2009-03-30T06:23:00.000-07:00

"Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închipui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa, sau puterea de a accepta că nu însemin mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi."

Autoportret intr-o oglinda sparta-de Octavian Paler

Am avut întotdeauna o problemă cu ipocrizia celor ce se consideră superiori. De ce un cititor al lui Stephen King de exemplu îşi permite să ridiculizeze cititorii lui Coelho sau aceştia din urmă pe cei ai Sandrei Brown? Ştie oare pasionatul de literatură horror, că este la rândul lui considerat inferior de către cititorii de literatură clasică sau filosofie?Dilema mea este: chiar e nevoie să criticăm un om care preferă lectura, ştirilor de la ora 5, indiferent de gusturile sau capacitatea de înţelegere pe care le are? Este aşa de grav să scrii literatură comercială şi să trăieşti din scris? Este interzis ca scriitor, să vinzi, să fii popular, să te faci înţeles? Ne dorim oare revenirea la acea perioadă în care cultura era rezervată pentru cei aleşi?Ne dorim elitismul perioadei iluministe şi masele epocii lui Lapuşneanu?
Mie întotdeauna mi-au plăcut în mod special oamenii pe care din când în când îi vezi scoţând din geantă o carte pentru a mai fura câteva paragrafe într-un moment de răgaz.Întotdeauna am întrebat ce carte citeşte şi m-am lăsat cuprinsă de entuziasmul cititorului, dar niciodată nu am criticat, niciodată nu am minimalizat importanţa actului citirii în sine.Niciodată nu am descurajat pe cineva care vrea să citească.Din contră, am recomandat lecturi, am facut cadouri din librarii şi mi-am împrumutat cărţile din propria bibliotecă.

Există printre noi cei care se consideră cititori supremi, CITITORUL, cel care are dreptul să emită judecăţi de valoare, să ne critice pe noi cititorii de rând, să ne dea una peste manuţă şi să ne spună: Nu... asta e literatură ieftină, trebuie să citeşti...James Joyce sau Henry Miller, Dan Brown sau Stephen King, Shakespeare, Paler, Palahniuk, Eliade sau cine ştie ce alt autor consideră el că înseamnă calitate....altfel totul e în zadar...

Now listening: Gary Jules- Mad World

Pe aici am trecut...

2009-03-30T04:51:00.000-07:00

"Time you old gypsy man
Will you not stay,
Put up your caravan
Just for one day?"
by Ralph Hodgson

Locuri pe unde picioarele noastre au călcat vin şi pleacă din viaţa noastră, urme pe care le-am lăsat pe pământ sau în inimile unor muritori asemeni nouă, timp ce uită să privească înapoi, nostalgii ce ne revocă nopţi de vară sau ierni înzăpezite, prieteni dragi care poate uită să ne mai sune, dar din când în când se opresc brusc şi zâmbesc la amintirea noastră.

Un curcubeu în ziua absolvirii pe care toţi îl păstrăm in suflet, o dragoste pierdută, una proaspăt descoperită, aşteptare prelungită şi permanentă pentru ceva ce în mod evident nu mai vine, ţigara de la miezul nopţii şi fum în loc de cuvinte.Gălăgia din sufragerie în vremurile bune când în fiecare seară petrecerea era în toi, râsete pe care le mai auzi şi acum, însă dinafară, privind de la fereastră la tine şi la toţi cei care erau viaţa ta până nu demult. Aproape că vrei să spui "Hai să o mai facem odată!"...nimeni n-o să afle că noi am furat timp să mai respiram odată, să mai râdem, să mai iubim inocent, să mai trăim ceea ce acum doar ne amintim. Dar nimeni nu poate da timpul înapoi, pentru că anii vin doar ca să treacă, pentru că a doua oară nimic nu e mai mult decât o copie proastă a originalului, pentru că acum suntem tot noi dar diferiţi, pentru că în viaţa trebuie să respectăm dorinţa unui drum încăpăţânat de a merge doar înainte.

Tot ce ar trebui să ne dorim e să trăim să vedem sfârşitul şi să ajungem la final cu o inimă frântă şi bucăţi din oamenii pe care îi iubim, fără vârstă şi fără regrete, iubind fiecare eşec şi fiecare succes tocmai pentru că ne-au adus în locul unde suntem...şi unde altundeva am putea să fim?

Now listening: Nickelback-Photograph

A trăi înseamnă a împărtăşi

2009-03-23T09:56:00.000-07:00

Tehnologizând, uităm să simţim, uităm să iubim, uităm să dăruim.Tehnologizând ne dezumanizăm, până la esenţa animală a propriilor noastre radăcini şi uităm. Uităm ce înseamnă a fi om.Jocul nu ne mai defineşte, ci doar vânătoarea, prădătorul devine acel alfa spre care toţi tânjim, prada devine doar o statistica.

Timpul, care trece în zadar, ne învaţă să fim din ce în ce mai răi şi mai individualişti. Nu mai scoatem capul pe geam, nu mai învăţăm, nu ne mai bucurăm de primăvară, de o ploaie caldă de vară, de prima zăpadă sau ultima stralucire a soarelui.Până când într-o zi, "E prea târziu!", clasică scuză a veşnicului perdant, devine şi a noastră. În acele ultime momente de luciditate realizăm adevărata lecţie a vieţii... "A trăi înseamnă a împărtăşi"

Departe

2008-07-14T14:58:00.000-07:00

"Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodata" Taras Sevcenco

Totul e trist si totusi sunt senina.Nu intrebati pentru ca nu am nici eu raspunsuri si am incetat chiar si sa-mi mai pun vreo intrebare.In schimb ma simt bine, atat de bine incat sunt pregatita sa infrunt totul cu zambetul pe buze. A. se inscrie la facultate, M. m-a intampinat azi cu o imbratisare la care cu siguranta nu ma asteptam, azi noapte am privit luna de pe o plaja superba si toata saptamana am trecut prin niste emotii incredibile.In final totul e bine cand se termina cu bine. Am ce mi-am dorit atat de mult si in scurt timp o sa am chiar mai mult.

Dorinte implinite

2008-07-11T18:30:00.000-07:00

Social sau antisocial?Depide de moment, de stare, de companie.

11 iulie 2008, antisocialul are castig de cauza.Mi-e lene, mi-e somn, nu am chef de nimic si cu greu m-a convins A. sa iesim la o tigara.Nici macar de fumat nu m-am apucat.Pufai doar din solidaritate si ma prefac ca stiu cum sa tin tigara intre degete.Imi pun tot felul de intrebari, probabil retorice avand in vedere ca nu e nimeni in masura sa imi raspunda.Stam amandoua in vitrina parca, si afisam acelasi zambet fix pe care il cere eticheta.Suntem departe acum, acolo unde ne-am dorit asa de mult sa ajungem si cu toate astea zambetul e inca fals.Asta ma face sa-mi pun intrebarea vitala:"Poti sa zambesti si altfel?"

Am pierdut un joc, am castigat o viata; am pierdut o iubire am castigat o viata; am castigat o viata, am pierdut totul.Nu ma intelegeti?Nici eu pe voi.

Sous le ciel de Paris

2008-06-26T09:28:00.001-07:00

O melodie superba şi un clip absolut fascinant...eu cel puţin nu mi-am dezlipit privirea de la ecranul pc-ului timp de 9:33 minute.Şi totuşi?Doar atât? :(

Ştiu sigur că Parisul e infinit...

Plec dar nu vă uit ...

2008-06-26T08:59:00.000-07:00

Deşi ziua cea mare se apropie şi ar trebui să fiu din ce în ce mai fericită, nu e chiar aşa.Motivul nu l-am identificat încă dar recunosc că nici nu am avut curajul să ma gandesc la el. Sunt mai degrabă melancolică şi mi-e şi puţin teamă de ceea ce urmează, dar să nu mai spuneţi la nimeni :)

Fiorul de frică e, cred eu, un sentiment normal în astfel de circumstanţe şi vine la pachet cu orice moment în care treci într-o nouă etapă a vieţii.O să-mi fie dor de foarte multă lume şi mi-e foarte frică să nu-mi pierd prietenii din real şi din virtual life deopotrivă pentru că aşa întortocheată cum e tehnologia asta, e greu să mai fac diferenţa.

Până pe 6 iulie nu mai am activitate aproape deloc aşa că o să mă topesc de cald şi o să meditez probabil la nemurirea sufletului...oricum ultima dată când am avut atâta timp liber cred că a fost cândva prin şcoala generală...aşa că, "free like a bird" , poate mă invită cineva la o cafea ;;)

De ce?

2008-06-01T13:56:00.000-07:00

Întrebarea e "DE CE?"
Raspunsul începe cu "PENTRU CĂ..." şi se află în fiecare dintre noi....

Pentru că nu am avut altă soluţie îşi spune o tânără ce tocmai a făcut un avort....
Pentru că îl iubesc vine răspunsul unei femei care acceptă violenţele soţului...
Pentru că nu sunt destul de bun, spune cineva care tocmai a renunţat...
Pentru că viaţa nu merită trăită îşi spune un sinucigaş...

Pentru că ştiu că fericirea e un lucru atât de relativ încât fiecare clipă în care mergi înainte reprezintă o şansă...asta e raspunsul meu.Voi aveţi un răspuns?De ce?

Pastila albastră- o nouă iniţiativă pe blog

2008-05-30T15:39:00.000-07:00

Destul de ocupată în ultima vreme şi evident fără inspiraţie de scris.Cu toate astea mi-am găsit timp să citesc şi vă îndemn şi pe voi să acordaţi câteva minute unui debutant în blogosfera romaneasca dar nu şi într-ale scrisului.

A început pe un forum "prea încrâncenat" după cum chiar el ne spune, iar acum încearcă să-şi aducă povestirile pe blog.Pastila albastra , cum îşi numeşte pagina, se doreşte a fi "doza zilnica recomandata de fantastic in viata fiecaruia!" şi cred eu, are toate şansele să ajungă acolo unde îşi doreşte.

Nu uitaţi deci de Pastila Albastă.
Vă solicită doar câteva minute şi eventual un link celor mai generoşi dintre dumneavoastră...

Dacă vă place, blame it on me!!! :)

Le temps qui passent

2008-05-19T04:06:00.001-07:00

Ana Blandiana
Condiţie

Sînt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere.

Frânturi de vis şi de speranţă...

2008-05-19T02:35:00.000-07:00

"Daca-ai dat tot, dar nu si viata, sa stii ca nu ai dat nimic."
Henrik Ibsen

Traim din frânturi de clipe ce ne bulversează de fiecare datâ când trec peste noi.Trăim din frântura a ceea ce a fost ieri în comparaţie cu ceea ce ne-am fi dorit să fie, din frântura a ceea ce avem în comparaţie cu ce ne dorim să avem.Traim unii mai vesel, alţii mai trist, privind mereu la aceeaşi bancă ce rămâne goală atunci când noi ne hotărâm că ceea ce ne oferă nu mai e suficient.Şi plecăm, plecăm mereu trişti e adevarat dar totuşi asta nu ne opreşte.

Sângerările nici nu mai contează atâta timp cât există respiraţie, atâta timp cât mai avem suflu să rostim cuvântul de adio. Despărţirile sunt triste, sau cel puţin aşa se spune.Din fericire totul este relativ, pentru că ce este de fapt tristeţea dacă nu forţa care ne îndeamnă să lăsăm în urma lacrimi şi să alergăm în continuare după zâmbete.Egoistă sau nu, nevoia de a merge înainte există în noi toţi, trebuie doar descoperit acel lucru care ne face să o urmăm sau poate acel lucru ce ne face să nu ne dorim să ramânem.Curajul înseamnă să mergi mai departe, laşitatea, să rămâi cu orice preţ.

Sfârţit!Sau poate doar un nou început...