Be yourself the change that you want to see in the world

Ai iesit in acea seara pe strada, cutreierand in cautarea ta, alei si stradute murdare de praf si igrasie, adunand totul pe talpile goale ca intr-o criza disperata de a face curat prin locuri in care nici Dumnezeu nu mai calca, locuri ce nu vad lumina pentru ca sunt prea cufundate in tristetea oamenilor ce le salasluiesc.Si-ai vazut printre mizerie si dezolare ca mai exista si speranta, chiar daca se mai vede doar in zambetul inocent al copiilor ce se joaca si alearga si rad nestiind ce-i asteapta...nu degeaba se zice ca cei naivi sunt mai fericiti.Si te gandesti la lista lor zilnica cu activitati....1.get up...2.survive...3.go back to bed...Cine esti tu sa judeci, cine esti tu sa-ti fie mila!?...mai bine te joci cu ei mai bine le adresezi cateva cuvinte frumoase si un zambet in locul privirii scarbite.Ghandi spunea ''Fii tu insuti schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume" si in ciuda faptului ca e atat de greu toti ar trebui sa incercam...

Te intorci acasa zgribulita si trista, te imbraci frumos si iesi in oras, de data asta o iei prin centru pe strazi luminate si curate...nu n-ai uitat dar lumina e atat de primitoare...e asa de simplu si de stralucitor...cat timp o sa-ti mai aduci aminte??Cel mai probabil cateva minute...

Robbie Williams

"God please make me pure...but not yet!"

Despre ingeri cazuti...

De data asta chiar ai mers prea departe...ignori tot ce conteaza, calci in picioare principii...tocmai tu care nu demult sustineai ca esti un om cu principii, ca trebuie sa analizezi lucrurile inainte de a merge mai departe, tocmai tu uiti acum tot...si pentru ce?Pentru acel nenorocit sentiment de libertate pe care ti-l ofera fuga, pentru acel fior ce ti-l da chiar si pentru o clipa controlul si manipularea realitatii...a propriei realitati.Nu mai conteaza nimic si nimeni, poate doar fiinte si intamplari nesemnificative ce ti-au taiat in ultima vreme calea aducandu-te in aceasta stare de inertie...batrana ce-si numara si renumara meticulos banii de pensie, baiatul ce ti-a spus ca te iubeste si intr-o zi a plecat, noaptea aceea pe plaja cand ti-ai cufundat picioarele in nisip si ai simtit ca poti fi mai buna, ca poti face mai mult.Si de atunci, din acel moment neidentificabil cu exactitate, te simti atat de frumoasa, de puternica si de vie incat nimic nu te mai poate opri din zborul tau spre idealuri si vise mai marete...poate doar aceeasi furtuna ce sta in calea visatorilor atunci cand ajung prea departe si-i doboara in valurile inspumate scotandu-i la mal aproape morti dupa atata zbatere si lupta impotriva curentului, cu aripile frante din nou si din nou...

Despre simturi si simtire

Uneori totul se rezuma la timp, la zile care trec uneori prea repede si alteori prea incet, la oameni pe care ai vrea sa ii vezi mai des, la lucruri pe care nu ai timp sa le faci.Uneori e mai bine sa nu te gandesti la cat costa ceva ci la cata satisfactie iti ofera, sa traiesti clipa si sa nu regreti. Uneori timpul se scurge printr-o clepsidra in miniatura care-l dilata si-l contracta intr-un ritm accelerat si nu ne mai lasa timp sa ne bucuram de lucrurile marunte, uneori simti cum sangele ti se scurge prin vene pompat fiind prin artere de catre bataile inimii si clipa se opreste parca in loc si vezi totul in reluare cu fiecare detaliu care altadata ti s-ar fi parut nesemnificativ in prim plan si apoi brusc revii la realitate si te simti golit de idealuri si de speranta pentru ca tocmai ai vazut lucruri pe care nu ti-ai fi dorit sa le vezi, pentru ca simti prea mult, pentru ca gandesti prea mult , pentru ca iti pui prea multe intrebari...

Tinerete fara batranete

Intotdeauna cand invat ceva nou ma simt implinita, zambesc doua zile la rand cand ceva imi iese bine sau cand ceva in care am pus suflet prinde viata, ma entuziasmez cu fiecare idee noua si sufar cand ceva nu-mi iese asa cum as fi vrut.Sunt asa cum consider ca ar trebui sa fie toata lumea si am reactii omenesti chiar daca uneori sunt incapatanata, chiar daca nu am rabdare si ma enervez relativ repede.De ce-am insirat lucrurile astea neinteresante despre mine nu stiu...poate doar sa-mi dovedesc mie ca lipsa de entuziasm ucide vise, ca oamenii care sunt tot timpul plictisiti si obositi nu au cum sa ajunga departe, ca munca, in orice ar consta ea, nu are cum sa fie rusinoasa. Nu-mi place sa renunt ci doar sa perseverez indiferent de cauza sau de circumstanta si de aceea sufar cand ii vad pe altii renuntand, cand ii vad intorcandu-se din drum, cand simt ca nu au incredere in ei, ca nu se simt in stare de orice. Plang eu uneori pentru cei ce nu-si dau seama ce pierd si nu din prea multa bunatate ci doar din tristete pentru faptul ca din ce in ce mai putini sunt cei ce-mi pot impartasi trairile.Trist e ca uneori dupa ce ai capitulat in atatea razboaie nu mai stii sa castigi...si pierzi astfel timpul ce ti-a fost dat sa traiesti, iti pierzi tineretea si dorintele, visele si ambitiile...Pentru mine asta inseamna sa fii tanar si de aceea tineretea nu are varsta ci doar etape in care esti altfel tocmai pentru ca ai trait mai mult...

"Da...a fi tanar inseamnaa fi de otel...a privi totul in fata.A nu putea minti niciodata...a nu putea indura sa fi mintit de altii...a nu putea ingadui minciuna oriunde ai intalni-o.A ura nedreptatea.Cand esti tanar nu poti fi legat de nimic...incaleci tu viata cum vrei...fiindca ii poti da cu piciorul...nu te taraste ea ca pe o epava,care nu mai stie sa renunte(...)Cand esti tanar nu mai este nimic intre Dumnezeu si lume decat fiinta ta...poti zice:NU..."
("Act Venetian" de Camil Petrescu)

Ai vazut vreodata marea?

Vreau la mare...in ultimii doi ani am reusit sa vad doar Atlanticul...care in ciuda faptului ca e ocean si ca pe plaja sunt semne de avertizare cu privire la rechini :D...e si el tot un fel de mare...si cu toate astea nu e Vama Veche, nu e Costinesti...nu e nebunia de acasa cand odata sau in cazuri norocoase de doua ori pe an imi iau rucsacul in spate si timp de 12 ore pe tren am in gand un singur lucru...marea...un cuvant atat de expresiv, care-mi aminteste de persoanele cele mai dragi mie, de prieteni si fosti iubiti, de oameni cu care nu am mai vorbit de ani de zile dar a caror amintire e vie in sufletul meu, de nopti de nesomn si rasarituri infinite, de faptul ca marea mi-a daruit odata ceea ce-mi luase pe nedrept cu un an inainte...iubirea.Vreau acea experienta completa cu apa, nisip, briza si valuri, cu prieteni si petreceri ce dureaza toata noaptea, cu apus si rasarit de soare, marea pe care uneori o simt atat de personala, atat de a mea.Vreau nisip in par, vodka cu suc de portocale, piele bronzata si iubiri ocazionale, vreau sa-ti amintesti acea ultima dimineata de acum doi ani cand am lasat in urma plaja cu pescarusii ciugulind dis de dimineata resturi printre nisip, sa-ti amintesti ca mi-ai promis inca o vara acolo si inca o mie de rasarituri la mare....

Changes

Nu mai scriu e adevarat si nici nu mai citesc...se plictisesc probabil si cei doi cititori care mai navigheaza din cand in cand pe la mine...si e ciudat ca tocmai acum cand mi se intampla atatea lucruri nu am ce scrie...poate pentru ca revenirea in acest loc ma face prea nostalgica si nu vreau sa ma fac de ras sau pentru ca m-am mutat din apartamentul 264C in 262A si nu pot inca sa cred cat de repede mi-am lasat in urma casa si cum doar din cand in cand trecand pe acolo mai ridic privirea spre geamul fostei mele camere sau pentru ca totul e atat de diferit, pentru ca alerg dintr-o parte in alta toata ziua, pentru ca muncesc prea mult, pentru ca ma distrez prea bine sau poate pentru ca nu mai simt nevoia sa-mi impartasesc emotiile si trairile iar informatiile sunt mult prea seci si zilele mult prea scurte...pentru ca uit mereu ce zi este si pentru ca nici nu imi doresc sa stiu.Traiesc asa intr-un gol imens,cu gandul si cu inima departe acolo de unde am plecat, cu frustrarea faptului ca am pierdut atat de mult in asa putin timp, nehotarata poate dar senina si cu puterea de a merge mai departe in ciuda intorsaturilor ciudate pe care viata are tendinta sa le ia in ultimul timp...

Voi ce-ati mai facut???:)))

My way

Iarasi pe drumuri...departe de de tot si de toate, departe de casa si in acelasi timp de probleme.Ador cand pot ca macar odata pe an sa plec sa-i las pe toti si sa-mi vad de drum.Ador sa plec cu rucsacul in spate , sa ma pierd in lumea asta mare si singurul lucru important sa fie pasaportul.Ieri am vazut din nou oceanul, am schimbat trei avioane, am alergat de pe un terminal pe altul si am mancat cea mai adevarata Pizza Hut, am imbratisat prieteni vechi si mi-am amintit cu nostalgie de cei ce mi-au facut verile trecute de neuitat.Astazi am facut cumparaturi, am ras in hohote cu A. si am vorbit o spaniola de balta cu un mexican autentic...maine cine stie ...Asta inseamna pentru mine viata, asa simt ca traiesc...Pasaport si drum deschis ce ma duce undeva, oriunde...prieteni vechi si noi, romani, bulgari, americani, thailandezi, jamaicani, mexicani, georgieni, indieni, atat de diferiti si totusi atat de la fel...

Sunt ooooooooo....plaja

E adevarat ca sunt "a bitch" cum mi-a spus odata cineva dupa care si-a cerut scuze doua zile incercand sa-mi explice ce-a vrut sa zica, e adevarat ca lovesc uneori in stanga si in dreapta, ca nu-mi pasa, ca ma descurc indiferent de situatie, e adevarat ca nu plang sau cel putin nu in public, e adevarat ca poate unora li se pare ca sunt mai fericita decat ei, ca nu am nici o grija si nici o problema, ca sunt poate prea directa sau prea orgolioasa.Toate astea le recunosc si le-am recunoscut mereu.Orgoliul ma face ceea ce sunt, daca as fi prea simpatica sau v-as lua pe ocolite ati zice ca nu sunt eu.Si chiar daca intr-o zi as veni si eu la voi sa ma plang si sa-mi doresc sa ma compatimiti sunt sigura ca problemele mele pe langa ale voastre ar parea niste nimicuri.Sper doar ca intr-o zi sa intalniti si voi acea persoana care duce intreg universul in spate, care sufera mai mult decat voi, a carei viata e mai grea si deci mai importanta...Eu prefer sa fiu sau cel putin sa par o insensibila, o dura, "a bitch"...asa stiu eu sa ma descurc , asa stiu sa supravietuiesc...

Asa sunt eu cand merg cu turma :)

Imi doresc si eu sa merg intr-o zi la un interviu de angajare si sa dau peste niste oameni care sa-mi inspire respect, care sa stie ce vor de la mine si sa nu mi se adreseze cu "fetito" sau "scumpete".Vreau sa mi se spuna in fata "nu esti potrivita pentru job" nu "o sa va sunam noi ( la pastele cailor)", vreau sa vad macar odata ca incerca si ei sa vanda job-ul ala, sa ma convinga si ei pe mine ca-l vreau nu doar invers, vreau sa nu mai fiu sunata dupa un an de cand am trimis un cv...pentru ca va spun eu ca n-o sa ma mai intereseze si cel mai mult vreau sa ma lamureasca si pe mine cineva...ce raspuns dai la intrebarea "In cazul in care ai ocupa o pozitie de conducere in firma noastra ai lua decizii nepopulare?".Eu am zis nu pentru ca managementul autoritar nu ma reprezinta, explicand ca nimeni nu poate implementa o idee noua singur ...iar faptul ca echipa ta nu crede in idee o sa se reflecte in munca lor si asta poate duce la esec...Wrong answer!!!!!!Se pare ca nu sunt o fire inovativa, merg cu turma si nu impotriva curentului...Voi ce ati raspunde?Eu prefer sa raman la raspunsul meu si daca mi se mai pune vreodata intrebarea asta o sa ma ridic si o sa plec...fara explicatii...just don't ask!

Doar pamant...

Just music

Nu ma pot gandi decat la faptul ca nu mai esti, si nici Dido nu mai suna la fel de bine fara tine si ma obisnuiesc pe zi ce trece mai mult cu gandul, desi nu-mi doresc obisnuinta, si ma zbat in zadar sa vad un firicel de lumina si sa mai pot fi ce eram inainte, si nimic nu ma mai multumeste, si sunt rea si nedreapta...nu-mi doresc decat sa te intorci.Nu poti?De ce?

Imi dau demisia

Imi dau demisia din orice proiect in care am fost implicata in ultima vreme, din orice adunatura de incompetenti ce ma fac sa-mi pierd vremea si idealurile.Imi dau demisia si de la scoala pentru ca am impresia ca de acolo incepe acest val de incompetenta ce ne ispiteste pe toti?De ce sa te implici, de ce sa progresezi, de ce sa lupti cand lupta nu-ti mai face nici o placere?Abia astept sa plec vara asta, sa ma relaxez...prin munca, sa schimb putin mediul, sa-mi fie dor de proiecte si deadline-uri, sa adun forte si idei noi, am nevoie de escapada mea de fiecare vara si am inceput deja sa numar zilele...mai am 22...

For a long lost friend...

Don't expect to see me cry because I won't, it's not what I usually fell to do, it's not something that makes me fell better.And even if I'll cry it won't be because you hurt me, or because I fell betrayed, alone or sad.It's just because I'm angry with the friend you couldn't be, with the trust you couldn't share with my heart that you couldn't protect.You used to be someone, now you are just part of the crowd...the person that I'm talking about it's not you, don't worry...it's somebody else...somebody who doesn't even know what the fuck am I talking about...

23 mai 2007

E una din zilele alea cand totul merge pe dos cand ai vrea sa fugi si numai comoditatea te mai tine locului si gandul ca daca ai vrea sa fugi ar trebui sa cobori sapte etaje pe scari…pentru ca in zile ca astea liftul e inevitabil stricat.Net-ul a cazut si el…de nervi probabil si uzura morala, deci bloggul fiind inaccesibil te descarci pe o pagina Word si astepti sa-ti spuna cineva “trezeste-te a fost doar un cosmar”. E o zi aparent obisnuita care se va termina in exact 53 de minute…spre usurarea celor ce au trait prea multe depresii pentru o singura zi.A fost o zi ca oricare alta careia dimineata i-a dat sansa de a creste, de a deveni o zi buna, mai putin buna sau una dezastroasa.O zi cand te jeneaza papucii, cand spui un mic neadevar din pura consideratie pentru cei dragi si afla toata planeta, o zi ploioasa desi ti-ai fi dorit-o cu mult soare, o zi cand toata lumea din jurul tau se distreaza, o zi care pentru ei toti e perfecta si nu poti intelege de ce? cand nu-ti poti aduna gandurile si nici sentimentele, cand ai nevoie de el, si el nu are nevoie de tine…sau poate pur si simplu i s-a stricat masina :) , o zi cand abandonezi optimismul lui Kotler si il citesti pe Kundera tocmai pentru ca te intristeaza si mai mult, cand scanezi poze vechi si amintiri, cand te pregatesti sufleteste ca incepand de a doua zi sa refaci proiectul de pozitionare pentru ca se pare ca din cerinta profei tu trebuia sa intelegi altceva, cand ti-ai dori sa nu mai ai responsabilitati si nici datorii, sa ai aer conditionat si sa te inteleaga si pe tine cineva, sau cel putin sa te asculte.O zi cand iti privesti prietenii si esti constient ca peste ceva timp multi dintre ei iti vor fi doar cunostinte, cand esti parca mai constient de ceea ce te inconjoara decat ai fost vreodata dar aceasta constienta te face dur, rece si trist, cand primesti o palma peste fund stand in statia de autobuz de la un tipic “macho –man” si tot el si-o baga si si-o scoate cand din pur reflex de autoaparare si indignare reactionezi cu un picior si cu expresivitatea cuvantului”dobitoc”, cand iti dai seama ca te-ai schimbat si incerci cu ultimele resurse sa te opui acestei schimbari, cand durerea sufleteasca devine atat de fizica incat te sperie, cand simti ca nu mai ai timp, ca nu mai ai aripi…O zi deci la fel ca multe altele, nici cea mai buna dar nici cea mai trista din cate ai avut si din cate vei mai avea….

Si atunci mai incerci odata net-ul dar bineinteles ca tot nu merge pentru ca mai sunt inca 20 de minute din aceasta zi nenorocita si te duci la culcare pentru ca simti ca a fost prea mult pentru o singura zi si pentru un singur om…

Urasc autosuficienta

Nu vreau sa-mi pierd timpul convingand pe cineva ca pamantul este rotund. Si cu toate astea il inteleg perfect pe Galilei...inteleg de ce a renuntat la a-si apara ideea in fata Inchizitiei multumindu-se cu un "Si totusi se misca". Niciodata n-am putut sa inteleg de ce oricat ai fi tu de avizat in ceea ce spui exista mereu un prost care habar nu are dar cu toate astea isi sustine parerea atat de vehement incat ajungi sa renunti tu la discutie.Am vazut de multe ori situatii de genul asta ...si mereu imi propun ca data viitore sa nu ma mai las...e o regula oare ca cel mai destept cedeaza? sau intr-o zi as putea sa uit ca sunt o "doamna" si sa-i dau unui specimen de genul asta o lectie?
Nu inteleg cum poti participa la o conferinta/seminar si sa nu ai nimic de notat, sa nu ai nici o nelamurire si sa te comporti ca si cum tu ai fi invitatul special, dand sfaturi idioate in stanga si in dreapta ca un adevarat expert.Nu este nimic ce urasc mai tare pe lumea asta decat autosuficienta si pe cei care o "practica", pe cei care cu o aroganta care depaseste orice limite refuza sa recunoasca faptul ca mai au multe de invatat...

Timp, ambitii si sfarsituri...

Am pierdut atata timp cautandu-te, am pus atata pasiune in cautare, am sperat, am vrut cu adevarat, am crezut...Acum te-am gasit si parca nu esti tu cel pe care-l cautam sau poate pur si simplu mi-a placut mai mult cautarea...Simt ca mi-am dorit prea mult, ca am pus prea mult suflet, prea multa patima pentru ca acum sa ma mai pot bucura...Te-am dezamagit?Probabil ca nu conteaza...eu voi merge mai departe cautand alta reduta de cucerit, iar tu vei fi gasit de alt cuceritor ce-si va vinde sufletul pentru a te avea...Mereu acelasi cerc ce se invarte la infinit, cu invingatori si invinsi, cu putredele cadavre ale celor ce nu demult aveau aceleasi aspiratii ca si noi...

De la poetul vesniciei...Lucian Blaga

"C-un amurg insangerat moare fiecare zi in chipul cel mai firesc, fara emfaza.Nici una din aceste zile nu zice despre sine ca-si varsa sangele pentru mantuirea celorlalte."

"Atatia pomi pe care vanturi naprasnice nu-i pot frange, se rup sub greutatea propriului lor rod."

"Cand oceanul se umfla in fiecare zi, ridicandu-se unul sau doi metri in matca sa, pentru ca apoi sa cada din nou in sine, cine ar banui ca intentia lui reala, tainica, este de a se inalta pana la cer?"

"Aburii ce se ridica dintr-o balta murdara sunt tot asa de curati ca aburii se se inalta din cel mai limpede rau."

Mai credem?

"In politica, oamenii trebuie sa accepte compromisuri, sa petreaca prea mult timp strangand fonduri, cateodata sa promita mai mult decat pot realiza, dar isi pun propria persoana in bataia focului, muncesc din greu, risca, iar cei mai buni dintre ei realizeaza lucruri durabile si de valoare". (Doamna Secretar de Stat .Memorii de Madeline Albright, 2003)

Acest citat, apartinand unei femei incredibile pe care o admir si incerc sa o urmez, Madeline Albright, ofera o alta imagine a politicii si a oamenilor ce traiesc in aceast lume.Eu am crezut mereu in oamenii puternici, in lideri, in cei ce lupta pentru ceea ce isi doresc, in cei ce reusesc sa mobilizeze multimi si sa ofere speranta zilei de maine.Ciudat e ca admiratia nu mi-a disparut nici atunci cand intr-un fel sau altul iluzia s-a spulberat, cand oamenii s-au dovedit a fi muritori si cand liderii si-au pierdut vocea.Asta pentru ca o calitate ramane o calitate chiar si atunci cand o persoana trece prin momente mai putin favorabile iar un lider ramane lider chiar si atunci cand viata il doboara.Nu astept interes din partea lor pentru problemele mele, nu astept politicianul perfect si nici o stare de multumire a tuturor, nu astept subventii si ajutoare sociale, nu astept sa mi se spuna ca eu contez, ca poporul conteaza...toate astea sunt iluzii si strategii. Vrau doar o sansa. "Mergi la vot sambata?"Asta ma intreaba toata lumea in ultimele zile.Raspunsul e aici.Inca mai cred...

Scumpei mele mame Ana

"Si te-ai dus, dulce minune/Si-a murit, iubirea noastra-/Floare-albastra! floare-albastra!.../ Totusi este trist in lume"

E trist sa pierzi...mai ales atunci cand pierzi oameni.E trist sa nu poti plange atunci cand ai pierdut pe cineva, din simplul motiv ca sufletul tau nu constientizeaza pierderea.Eu am pierdut o femeie buna si frumoasa, un om minunat care a iubit si a daruit toata viata ei, cerand in schimb atat de putin.Un suflet curat care acum nu mai e pentru ca viata e atat de nedreapta, pentru ca timpul trece atat de repede pentru unii, pentru ca "asa a fost sa fie" cum spun toti cei ce ne consoleaza...dar ei nu inteleg.Incerc sa nu fiu trista pentru ca stiu ca ei nu i-ar fi placut dar e greu cand o bucata din sufletul meu a ramas acolo sub pamantul rece, impreuna cu ea. Ma rog inca in fiecare clipa sa fie doar un cosmar, sa o vad din nou in prispa casei asteptandu-si copii si nepotii cu prajituri si cozonaci, mi-e dor sa-mi spuna cat e de mandra de mine, mi-e dor sa am acea senzatie ca ea exista in acel loc in care mi-am petrecut copilaria, mi-e dor de ea si am impresia ca acest gol din suflet nu o sa dispara niciodata.

De ce oare un om cu cat este mai iubit traieste mai putin, de ce oare mor copiii inaintea parintilor, de ce noi oamenii nu stim si nu intelegem nimic?Atatea intrebari si atat de putine raspunsuri,atatea amintiri si atata durere, atatea cuvinte ramase nespuse si atat de putini ani sa ne bucuram de viata.

Am fost intotdeauna mandra de satul unde mi-am petrecut primi 4 ani din viata si apoi toate vacantele pana pe la 17 ani.Un loc perfect pentru o copilarie plina de aventuri, prieteni, nazbatii si primele semne de maturizare.Pe bunici i-am iubit din prima clipa cand am deschis ochii si poate din cauza asta le-am spus mereu mama si tata.De ei sunt legate amintirile mele cele mai dragi si fiecare coltisor din casa aceea, fiecare lucru aruncat poate la intamplare prin curte, fiecare fir de praf din drumul ce duce la vecini, totul imi trezeste amintiri, zambete si nostalgii. Am iubit de la inceput locurile alea pentru ca am simtit ca ma reprezinta, iar bunicii au fost mereu axa centrala in jurul careia se invartea acel univers al meu.Cu T. si C., prietenii mei de joaca,cu "ascunsea", "la foc", "ratele si vanatorii", cu povesti de groaza la miezul noptii, cu parfumul gutuilor copate iarna, cu mine doar un copil pe atunci...Daca as putea alege o perioada din viata mea in care timpul sa stea in loc pentru totdeauna...cu siguranta aceasta ar fi aceea.Acei ani in care eu eram un copil, tata era un barbat frumos si in putere iar mama mai exista inca...

Am visat mereu ca vor veni impreuna la nunta mea, mi-i imaginam la botezul copiilor mei si in prima lor zi de scoala, doi batranei stand undeva in spate tinandu-se de mana... mi-i imaginam nemuritori pentru ca timp de 22 de ani n-am inteles ce inseamna moartea.

Acum cand ea zace singura sub pamant, cand viata mi-a luat-o atat de devreme, acum cand regret ca nu i-am spus cat am iubit-o si ma intreb daca a stiut oare asta vreodata, acum cand nu-mi mai doresc decat sa o mai vad odata pe prispa casei si cand totul pare in zadar...acum e prea tarziu...

"Caci la urma urmei ce este moartea decat aceasta?La inceput un gol, care masoara intaia data ce fusese acel care a plecat; o tacere, o prabusire, un pustiu.Apoi alearga duioase amintiri, bune si rele, unele aducand dupa dansele plansul cel mai duios, altele zambetul ratacit din ceasurile fericite, tot ce ne-a lasat cel ce nu va mai veni inapoi niciodata; il cream din nou tot mai intreg,cat a fost pentru noi si cat stim ca a fost pentru altii, il cream din nou din tot ce ne-a daruit si tot ceea ce sufletul nostru restituie pentru a-i da din nou fiinta de care neaparat avem nevoie" (Nicolae Iorga)

Fara titlu

Adevarul e ca nu mai vreau acelasi lucruri, ca nu mai sper la aceleasi impliniri, ca nu mai visez ca si copilul care eram ieri, acum o saptamana, acum un an, acum o viata...nu stiu ce s-a schimbat, nu stiu cand sau de ce ... stiu doar ca am urmat acelasi drum si totusi parca n-am ajuns acolo unde ma asteptam acum cativa ani ci in locul in care imi doresc sa fiu acum.Ciudat pentru ca nu-mi amintesc sa fi mers altfel decat inainte: nu-mi amintes sa fi ocolit, sa fi trebuit sa aleg o cale la vreo rascruce, nu-mi amintesc decizii care sa ma fi abatut din drum...doar un drum drept, un drum pe care l-am iubit si l-am simtit al meu, un drum care pare si acum acelasi doar putin mai prafuit.Daca n-ar fi el poate n-as sti incotro e inainte, as uita de unde vin si incotro ma indrept.Daca drumul ar fi altul as fi si eu alta, pentru ca noi existam doar pentru a merge inainte.Daca drumul n-ar fi ar fi cu siguranta o carare pe care as calca-o pana ar deveni drum si tot as ajunge acolo unde pasii ma vor purta...

A trecut parca o vesnicie de cand eram acea fetita cu vise marete si suflet de poet.Credeam inca in lumea cuvintelor lui Blaga, in vesnicia care "s-a nascut la sat", credeam in sufletul meu curat si in povestile cu happy end, credeam in frumusete si in destin si cel mai important, credeam in oameni...Atunci mai puteam scrie...si acum cand recitesc ma cuprinde nostalgia...poate pentru ca imi aminteste de un copil care din pura intamplare am fost eu...

De sus picura stelute argintii.
Nu ninge, nu ploua,
Nu cade nici roua,
Nu-i vis, nu-i speranta,
Nu-s ani, nu-i viata.
E doar primavara,
Si cad peste noi,
Ciresi cu tot cu flori,
Sau poate amintiri,
Sau vise de copil,
Sau seri de altadata
Cu nasul infundat in iarba,
Sau praful de pe drum,
Sau nori cuprinsi de fum,
Dar nu cad stelele acum,
Cand viata s-a sfarsit
Caci e prea trist
Sa poti sa spui
Din vina mea stelele s-au stins.

Fara titlu la fel ca tot ce am scris eu vreodata...

The lives of others

O drama despre ororile comunismului, care ne introduce in lumea spionajului securitatii din Germania de Est a anilor '80.Un ofiter de securitate est-german primeste misiunea de-a spiona un dramaturg banuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. In scurt timp, sensibilul si meticulosul securist va fi pur si simplu fascinat de lumea ce i se descopera prin intermediul microfoanelor care impanzesc casa scriitorului. Dar, odata pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit. A inceput un joc periculos, in care nu exista intimitate, in care nu mai exista nimic sacru. Atmosfera gri si apasatoare, curajul celor ce lupta impotriva regimului si lasitatea celor ce tradeaza, sinuciderea ca ultima solutie a celor care constientizeaza ca nu pot lupta impotriva comunismului, pretul ce trebuie platit pentru supravietuire...toate acestea dau un farmec aparte filmului."Nu poti schimba intreaga lume" ne spune filmul "dar te poti schimba pe tine insuti si, in acest fel, poti ajunge sa schimbi lumea."

Toamna cu luna anii '60 - Mircea Cartarescu

Toamna cu luna
cind porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cind stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.

Toamna cu luna
cind cabinele de telefon scanteiaza
cind stii ca nimic nu dureaza
cind pina si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticla
cind magnetofoanele se fac zob
cind mixerele de plastic palesc
cind aspiratorul asuda rece
cind trusa de surubelnite hohoteste
cind masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori...

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.
N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rietul.
Noi n-o sa ne casatorim,
n-o sa avem copii
si n-o sa imbatrinim impreuna.
Mi-e asa de clar lucrul asta acum.
Iar vietile noastre n-or sa fie indelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie...

Toamna cu luna
as vrea atit de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

A trecut mult timp de cand n-am mai descoperit o poezie care chiar sa ma impresioneze. Citisem ceva de Cartarescu dar nu prea parea pe stilul meu...acum m-am razgandit :)

Despre fuga de acasa...

Vine iarasi vara.Mama e deja trista si ingrijorata ca plec ,imi spune ca de fiecare data sa fiu cuminte, sa am grija de mine...de parca n-as fi fost plecata si vara trecuta si acum doua veri si de fiecare data cand Clujul ma sufoca."Vara e altfel" spune ea.Plec departe, atat de departe incat nu mai are siguranta ca orice s-ar intampla in cateva ore poate ajunge la mine.E adevarat America e putin mai departe decat Somesul Rece unde mi-am petrecut cateva veri in liceu in tabere pentru pustani de gimnaziu...
Eu in schimb abia astept...dar am parca mustrari de constiinta cand ma gandesc cat de mult sufera ea si cat de bine o sa ma simt eu toata vara uitand cateodata chiar si de telefonul pe care o sa-l astepte cu atata nerabdare in fiecare saptamana.Daca ar fi dupa ea n-as pune nici un picior inafara Clujului...daca ar fi dupa mine mi-as face bagajele maine si-as pleca cativa ani incotro as vedea cu ochii.Diferente majore in felul in care vedem viata...in special a mea, ea plange cand ma conduce la aeroport... eu abia astept sa plec de fiecare data, ea abia asteapta sa o sun...eu sun si-i zic "Nu pot vorbi decat 5 minute...ma grabesc!".Daca n-as iubi-o, daca n-ar fi cel mai scump lucru de pe lumea asta as intelege, si cu toate astea cand sunt plecata undeva ma adaptez atat de bine incat parca nu-mi mai lipseste nimic...nici macar ea.

De fapt nici macar n-am fugit vreodata cu adevarat de acasa.E doar punctul ei de vedere.Asa mi-a spus odata "Esti tot timpul cu bagajele facute.Parca astepti sa intorc spatele ca sa fugi de acasa".A ras dar nu cu prea multa convingere...

What book are you?

You're Anne of Green Gables!

by L.M. Montgomery

Bright, chipper, vivid, but with the emotional fortitude of cottage
cheese, you make quite an impression on everyone you meet. You're impulsive, rash,
honest, and probably don't have a great relationship with your parents. People hurt
your feelings constantly, but your brazen honestly doesn't exactly treat others with
kid gloves. Ultimately, though, you win the hearts and minds of everyone that matters.
You spell your name with an E and you want everyone to know about it.


Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

The Edges of the lord

Un film superb, o drama de razboi in Polonia celui de-al doilea Razboi Mondial despre un copil evreu de 12 ani ascuns de catre o familie de polonezi in satul in care traiesc.Un film cu si despre copii dar cu siguranta nu pentru copii.O poveste care ciuda ororilor pe care ti le arata, se dovedeste a fi optimista si plina de speranta...

Cand moartea unui om nu mai conteaza

"Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie" Ana Bladiana

Nu stiu cati dintre romani isi mai amintesc ce a fost de fapt comunismul...cu siguranta nu acea utopie a marxismului...si nici vreo egalitate intre oameni. A fost doar un motiv in plus pentru crime impotriva celor care au indraznit sa gandeasca.Tristetea apare in momentul in care auzi batrani si chiar unii tineri regretand acele timpuri.Recomandarea mea este o vizita la Memorialul Durerii din Sighet...muzeu dedicat victimelor comunismului. Au fost adunate acolo, in cladirea fostei inchisori politice...poze, scrisori, poezii,carti intregi scrise de detinuti, jurnale ale momentelor prin care treceau in inchisoare.Veti vedea celula reconstituita in care a murit Iuliu Maniu, carcera in care erau tinuti de la cateva zile la cateva luni pentru a fi pedepsiti, si restul celulelor pline de amintiri dureroase, de cruzimea acelui sistem.E incredibil cat de multa durere se pastreaza inca intre peretii acelei cladirii, cate povesti triste s-au petrecut acolo: o mama care si-a pierdut copilul nascut in inchisoare, un copil care a fost dat spre adoptie si nu si-a aflat niciodata identitatea, un fiu care le scrie parintilor ca e bine, sanatos ca sa nu isi faca griji, haine carpite, un frig de nesuportat, ratii de mancare insuficiente, tortura,speranta ca totul se va sfarsi fie chiar si cu moartea...totul pentru a ne aminti cat de norocosi suntem acum si cat de putin stim sa ne apreciem libertatea.

Cand moartea unui om nu mai conteaza, cand martirismul nu mai reprezinta nimic, cand vrem inapoi la crima si la tacere, nu cred ca mai avem vreo sansa...dar poate ma insel...

Sandi Thom - I Wish I Was A Punk Rocker

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair
In 77 and 69 revolution was in the air
I was born too late and to a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When the head of state didn't play guitar,
Not everybody drove a car,
When music really mattered and when radio was king,
When accountants didn't have control
And the media couldn't buy your soul
And computers were still scary and we didn't know everything

When popstars still remained a myth
And ignorance could still be bliss
And when God Saved the Queen she turned a whiter shade of pale
When my mom and dad were in their teens
and anarchy was still a dream
and the only way to stay in touch was a letter in the mail

When record shops were on top
and vinyl was all that they stocked
and the super info highway was still drifting out in space
kids were wearing hand me downs,
and playing games meant kick arounds
and footballers still had long hair and dirt across their face

I was born too late to a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

O melodie care ma obsedeaza de ceva vreme...o ascult in continuu si inca nu m-am saturat. O melodie despre o generatie deosebita si o lume daca nu mai buna cu siguranta mai interesanta, despre schimbare si rezistenta la schimbare, despre nostalgia unei perioade care n-o sa se mai repete niciodata. Ma fascineza pentru ca nimic nu mi se pare mai interesant decat sa simti putin din parfumul acelor vremuri pe care le mai vezi doar in filme sau despre care auzi atatea povesti, atatea amintiri ale celor ce le-au trait. Intr-o zi o sa fim si noi generatia in blugi, generatia jocurilor pe calculator, a imoralitatii si a scandalurilor politice, a atentatelor, generatia post-comunista , a privitorilor, a descurcaretilor...o sa fim si noi priviti cu ochiul critic sau nostalgic al copiilor si nepotilor nostii, o sa ne amintim cu placere de vremurile cand fara spaga nu treceai de nici o usa, cand graffiti-ul era arta cea mai adevarata si cand lumea din jur era parca modelata pe stilul nostru. Si-atunci o sa spunem si noi "Pe vremea mea era altfel"...poate pentru ca intr-un fel sau altul ramanem cu totii blocati in acel univers al tineretii noastre, acea perioada cand mai visam, cand mai eram capabili sa o luam de la capat, cand mai eram tineri si liberi. Cu trecerea timpului insa, incetam sa mai credem , sa mai visam, incetam sa ne mai adaptam timpului pe care-l traim, incetam sa mai intelegem...

"Ciulinii Baraganului" Panait Istrati

"Ah! cat doream sa vorbesc cu cineva care mi-ar fi istorisit nazdravanii, care sa ma minta dar sa ma faca sa visez putin, sa cutez!Si ciulinii nu erau decat vis si indrazneala, invitatie sa schimbi ceea ce ai cu ceea ce ai putea sa ai, fie chiar mai prost. Ori nimic nu-i mai rau decat sa putrezesti locului, atunci cand iubesti intreg pamantul."

O carte unica in literatura romana , care m-a uimit si a doua oara, dupa atata timp de la prima lectura. O carte pentru copii si adulti in acelasi timp, pentru suflete tinere si indraznete...

Alegeri, decizii, directii, oportunitati...

Trecem pe langa viata si avem impresia ca o traim, ne amagim cu gadget-uri, zorzoane si decoruri frumoase, ne mandrim cu ceea ce au realizat altii si uitam sa ne bucuram de cele mai simple momente. Uitam sa apreciem un sarut, sa radem cu gura pana la urechi, sa umblam prin ploaie fara sa ne gandim la firma hainelor pe care le purtam, sa multumim si sa zambim unui necunoscut, sa apreciem ceea ce avem si sa nu ne mai plangem...De ce? Poate pentru ca avem prea mult sau pentru ca nimic nu ni se pare suficient, pentru ca adunam multe dar nimic pentru suflet, pentru ca suntem comozi si ne-am pierdut de mult tineretea, pentru ca intotdeauna gasim motive, pentru ca uitam. In final decizia ne apartine...iti faci singur norocul alegand ceea ce crezi ca ti se potriveste , ceea ce crezi ca te reprezinta...pacat ca nu poti da inapoi nu?

De la Roosevelt mostenire...

"Este greu sa pierzi dar mult mai rau este sa nu fi incercat niciodata sa reusesti"

"Daca n-ar fi razboiul, n-am avea mari generali.Daca nu ar exista ocazii nu ar exista nici oameni de stat.Daca Lincoln ar fi trait pe timp de pace ar fi fost un necunoscut"

Poti sa o iei oricand de la capat!

Am fost mereu omul care merge inainte, care nu uita sa pretuiasca clipele si care nu renunta.Mi-e greu sa vad oameni care nu vad frumusetea, care renunta la primul prag sau care nu accepta provocarile de teama esecului. Cat e de usor sa iei niste pastile sau sa-ti dai drumul de la balcon intr-o ultima si fatala incercare de a zbura si cat de greu dar frumos e sa traiesti! Ador sa traiesc pentru mine si pentru prieteni, pentru New-York, Viena, Hong-Kong si toate acele locuri in care ma vor purta picioarele, pentru chefurile alea cand dansez pe masa pana dimineata, pentru vin si votka, pentru iubiri de-o viata si idile de-o vara, pentru idealurile marete ce-mi calauzesc viata, pentru a demonstra si a-mi demonstra ca pot. De ce oare nu poti si tu sa gandesti asa? Poate par o egoista cand incerc sa te schimb dar imi doresc doar ca prietenii mei sa nu sufere, sa se bucure de viata la fel ca si mine, sa stie ca nu sunt singuri. N-o sa incerc sa te schimb...asta pentru ca acum cativa ani cand intr-o situatie asemanatoare am spus "La varsta asta n-ar trebui sa suferi.Poti sa o iei oricand de la capat" aproape am pierdut un prieten. Culmea e ca inca cred ca aveam dreptate. Asa ca, n-o sa incerc sa te schimb o sa-ti spun doar traieste, iubeste, nu lua pastile din simplul motiv ca doresti sa atrageti atentia, ai curajul de a-ti asuma omul care ai devenit, fii puternic si optimist...restul vine de la sine...

Nu te priveste!

"Nu te priveste !"...e greu sa auzi cuvintele astea de la o persoana draga .Tu nu vroiai decat sa-l ajuti, sa-i dai un sfat, sa-l salvezi...dar cine mai are nevoie de sfaturile tale?cine mai vrea sa fie salvat?Adevarul e ca nici tu nu-ti doresti pe cineva care sa fie mereu acolo sa-ti amortizeze caderile, cineva care sa te faca sa te simti prost dandu-ti sfaturi de viata pe tonul superior al omului ce le-a trait pe toate spre deosebire de tine sarmanul nestiutor intr-ale viatii.Ce-o sa faci?O sa te enervezi si o sa mergi cu capul inainte, o sa dai cu capul de prag din nou si din nou si mai apoi o sa ajungi si tu in rolul inteleptului ce da sfaturi de viata.Nu din rea vointa raspundem cu "Nu te priveste!" ci mai degraba din dorinta de a simti si noi pe pielea noastra, de-a ne mandri ca am experimentat, ca am trait, ca n-am imbatranit degeaba...Si la sfarsit concluziile le trage fiecare dupa puterea de a intelege si a judeca obiectiv, dupa capacitatea de a fi trait sau nu frumos, dupa ambitii si vise implinite mai mult sau mai putin...si poate de aceea merita sa simti pe pielea ta...pentru ca la sfarsit concluziile sa fie ale tale...de aceea fiecare reinventam lumea din nou si o luam cu noi cand nimeni nu mai crede in adevarul nostru.Ce ne dorim de fapt? Probabil in adancul sufletului fiecare viseaza ca varianta lui sa fie cea adevarata...

Am invatat...

Miracolul e mereu acolo trebuie doar sa-l privesti cu ochii potriviti.Trebuie sa stii sa te bucuri de el si apoi sa-l dai mai departe, sa stii cand sa mergi mai departe si cand sa privesti in urma. Nu-mi imaginez cum ar putea cineva sa renunte la lupta definitiv si ireversibil.Si nu spun asta din perspectiva unei luptatoare desavarsite ci din contra din cea a unei persoane cat se poate de lenesa.Si totusi minuni exista si le vad din cand in cand, si ma bucur de ele, si-mi fac planuri si cred si nu-mi pierd nici zambetul, nici speranta...Si daca n-ar fi frumos acest vartej care ma cuprinde...cu bucurii si tristeti, indragosteli si lacrimi, cu 1000 de posibile sfarsituri si tot atatea inceputuri, cu mine si cu ei si cu noi, cu tot ce ma inconjoara, tot ce iubesc si tot ce m-a facut vreodata sa fiu fericita...daca n-ar fi , n-as fi nici eu...si-ar fi pacat

A little bit of something sweet

Read my VisualDNA™ Get your own VisualDNA™

One Blood - Terence Jay

E ciudat cum intr-o lume mai trista, o lume mai rea si mai dura...o lume a "descurcaretilor"...mai pot exista cele mai adanci sentimente de loialitate, de apartenenta si sacrificiu.Nu-i prea tarziu poate sa recunoastem ca nu ne suntem autosuficienti, ca avem nevoie de mult mai mult.Nu-i prea tarziu sa invatam si din greselile altora, fara clasica incapatanare de a da singur cu capul,sa apreciem sacrificiile altora, sa devenim mai buni pentru ei si pentru cei care ne iubesc, sa fim mai puternici si mai corecti, mai orgoliosi si in acelasi timp mai capabili de iertare.
Nu pledez nici pentru o lume perfecta nici pentru oameni perfecti ci doar pentru sentimente diverse, pentru capacitatea de a crede in tine si in cei din jurul tau, pentru aprecierea lucrurilor marunte din viata si a oamenilor care ne marcheaza, pentru visele marete ce trebuie sa ne calauzeasca viata.Pentru oamenii care stiu sa se ridice si sa mearga mai departe, pentru cei care se afla in competitie doar cu ei insisi, pentru credinta si loialitate, pentru cei care nu lupta doar din dorinta de castig material...pentru cei care simt...

Unde-s vremurile de altadata?

Unde-s vremurile de altadata...unde-i iarna cu zapada alba si stralucitoare cat vezi cu ochii?!Stiu...lucrurile se schimba, noi ne schimbam.Nu va mai fi niciodata ca pe vremea cand faceam derdelus in fata blocului si cetati de zapada in parc, cand n-aveam grija zilei de maine sau a efectului de sera ;)...cand ma indopam cu gutuile coapte pe care bunica le tinea ascunse in camara...dar pe care mereu le gaseam dupa miros:), vremea focului ce ardea jucaus in soba si a pisicii ce miorlaia tolanita in spatele cuptorului, serile alea perfecte cand stateam la caldurica si ma uitam pe fereastra cat de frumos ninge.Lucrurile astea mai exista doar in picturi si in memoria unora dintre noi...daca cineva le mai traieste,ferice lui. Acum e vremea linkurilor asa ca trebuie sa ne adaptam...:)Cititi asta ca-i frumos...pentru nostalgici...

De ce am ajuns sa ne prostituam?

O atmosfera incarcata.Vreme urata, oameni nervosi...mai ales eu, am invatat toata noaptea in zadar pentru ca subiectul oricum nu era in carte, nervi intinsi la maxim...Maine alt examen, inca o noapte alba, inca o carte invatata in zadar...

Astazi la facultate ni s-a prezentat "oportunitatea" pe care o avem datorita faptului ca ei au semnat un contract cu o firma in Cipru, sa lucram acolo timp de 6 luni...un fel de practica.Pana aici normal...nu ma intereseaza pe mine dar pentru altii poate fi interesant.De mentionat ca firma e un concern urias ce ofera servicii in domeniul turismului, la nivelul Bazinului Marii Mediterane.Poti lucra pe toate posturile ce tin de hotel, restaurant, vas de croaziera, etc.La un moment dat domnul profesor care ne prezenta oferta, pro-decan al unei facultati de prestigiu din Cluj, ne relateaza o "istorioara".In vizita lui in Cipru, pentru a discuta detaliile contractului, a avut placerea sa vorbeasca si cu alti studenti care isi faceau practica acolo.In barul unui hotel de lux intalneste doua romance, studente la turism in Bucuresti...care erau se pare un fel de "dame de companie"...Cand le-a intrebat ce parere au despre munca ce o presteaza acolo, una dintre ele... "mai pudica...domnisoara" dupa cum s-a exprimat domnul profesor ii spune ca nu la asta se astepta, ca o obliga sa poarte decolteuri, fuste scurte si sa tina companie clientilor la masa bagandu-le pe gat tot felul de bauturi scumpe.Reactia dumnealui "Ei domnisoara, ce crezi ca o sa-ti mai faca la 80 de ani? Sa te violeze??" si rade multumit de replica inteligenta pe care a avut-o.
Morala...domnisoarelor daca sunteti pudice nu intrati in domeniul turismului...faceti si voi...finante, conta, politehnica...Pe scurt, mi-e rusine sa fac parte dintr-o tara in care un asa zis intelectual face propaganda prostitutiei ...

Natalia Oreiro- Rio de la Plata

Melodie perfecta pentru o zi in care ma simt parca mai optimista...pentru sufletul pe care toti ar trebui sa-l pastram acasa oriunde in lume ne-am afla si pentru ca desi curiozitatea ma face sa-mi doresc sa cutreier lumea Romania va fi mereu locul la care-mi voi dori sa ma intorc...Nu din nationalism sau din dorinta de a parea "cool" ci pur si simplu pentru ca asta simt...si pentru ca nici scandalurile politice si nici mocirla in care cu totii avem impresia ca ne scufundam uneori nu trebuie sa ne faca sa ne pierdem speranta.Pentru ca aici sunt locurile si oamenii pe care-i iubesc cel mai mult si pentru ca am decenta de a-mi asuma o nationalitate si de-a fi mandra de asta oricat de rusinos ar parea pentru unii...

"Iarna nu-i ca vara"

"Curat murdar!"...asta-i tot ce-mi vine in minte in momente dinastea de proaspat membru al UE, student "aproape" eminent:)) ...biletele ce se schimba intre iubitii nostri politicieni mai rau ca in piesele lui Caragiale, ploi torentiale si iarna care mai mult nu e...Unde-s vremurile cand iarna aveam si noi macar doi trei fulgi de zapada...si ploile erau toamna, cand eram si eu eminenta...nu doar "aproape";) si cand politicieni aveau bunul simt sa ascunda macar coruptia, hotia si propriile interese in spatele unor cuvinte frumoase, adevarate perle de intelepciune ce sunt sigura ca vor inspira multe generatii de acum incolo ...Ce vremuri!!!Si eu care credeam ca mai rau nu se poate!! Da' ce vorbesc... stim cu totii ca "iarna nu-i ca vara". Lasa ca vine ea primavara si o sa vedeti ce frumos o sa fie!!!

In my life

Senzatie de organizare, de "everything under control".Inca mai simt gustul vinului fiert cu ananas de aseara si mirosul de scortisoara si ascult in disperare "In my life" a Beatles-ilor.Cu gandul sunt inca departe dar parca mai concentrata pe lucrurile esentiale...Pe diseara am deja programul facut...invatat expresii de business english pana la epuizare...deci prea mult timp pentru ganduri aiurea nu mai am...Pacat de vremea asta buna ca e foarte tentanta...da' ce vorbesc... eu am de invatat!!!Nu ma mai uit la poze, nu ma mai gandesc la nimic si nimeni ( poate doar la florile de pe "La Rambla" in Barcelona :) putin...)nu mai vreau sa ies la nici o cafea/vin/ceai etc, nu mai citesc de placere, de fapt renunt la orice fel de placere pana in 12 februarie...Si daca nu ma tin de cuvant sa ma traga cineva de urechi...cine stie poate functioneaza;)

Locuri si/sau oameni

Ma intreb mereu de ce exista locuri de care ne indragostim atat de repede de care ne simtim atrasi din primul moment cand le calcam pragul?! Eu am mai multe locuri de genul asta fiecare insemnand ceva pentru o perioada din viata.Pe vremuri locul preferat de o cafea si o barfa cu fetele era "Seven" un barulet nu foarte sofisticat intr-un subsol, cu mese din lemn masiv si pereti din caramida rosie, un aer familial si cafea pe masura.Numai noi stim ce-au auzit peretii aia :)!Era ca a doua casa pentru noi si ideea de a merge altundeva era de neconceput...apoi intr-o zi, l-am uitat...am mai trecut pe-acolo asa din cand in cand dar nu mai avea aceeasi atmosfera, cafeaua era parca mai proasta, fumul prea des...sau poate asa fusese mereu doar ca atunci nu observam.A ramas doar nostalgia si amintirile despre toate lucrurile ce se intamplasera si se discutasera la masa din colt.Apoi au urmat alte incercari, dar nimic definitiv, nimic la fel de special...pana cand de cateva saptamani ne-am mutat "cartierul general" in "Justin's"...un loc cochet, spatios, peretii rosii spre visiniu, cafea excelenta chiar daca preturile sunt putin cam piperate, ziare la discretie in fiecare dimineata, perfect pentru invatat cand e nevoie si atmosfera ca la noi acasa...Ciudat cum locurile astea te gasesc, cum te indragostesti de ele si apoi intr-o zi le lasi in urma si cauti altceva...

Intre sfarsit si inceput...

Si-a mai trecut o zi de duminica , si am din nou liber la ganduri...mai mult sau mai putin curate, la zambete strengare ca mi-am pacalit spiritul de aventurier si-am invatat toata ziua pentru examenul de maine, la un mic complot sa o scot in seara asta pe A. la o cafea si la o barfa mica intr-un loc secret pe care amandoua il iubim, si apoi la o ora sau doua de lectura de placere, care sa ma scoata din atmosfera asta de sesiune...Pe scurt sunt libera pentru cateva ore incepand din clipa asta si liberatea imi da aripi mai tare ca orice energizant :)

"Ai rabdare domnisoara!"

Urasc sa mi se spuna"ai rabdare!", "unde te grabesti domnisoara?" sau "daca altii pot sa astepte poti si tu!"...urasc toate replicile astea, spuse cu ironia de rigoare si venind de la niste oameni care n-au altceva mai bun de facut decat sa stea sa astepte...Recunosc rabdarea nu ma caracterizeaza...dar uneori chiar nu depinde de mine...si tocmai atunci trebuie sa astept 3 ore sa intru la un examen oral care dureaza 5 minute, tocmai atunci se strica xeroxul si autobuzul si pe deasupra incepe sa ploua...situatie destul neplacuta cand esti in intarziere...si cu toate astea toti pensionarii care au iesit la plimbare iti spun "ai rabdare domnisoara!".Am senzatia ca in tara asta timpul chiar e fara valoare, cozile interminabile, dezorganizarea o obisnuinta si rabdarea noastra ar trebui sa fie infinita...ei bine a mea nu e ...

Au trecut ani si viata s-a schimbat...

A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la primii ani de scoala, la drumul de jumatate de ora pana acolo, la Cristina scumpa mea colega de banca pe care n-am mai vazut-o de ani de zile, la doamna invatatoare si clasa cu numarul 4 de la parter."Erai o adevarata domnisoara!" spune mama cu nostalgie gandindu-se la anii aceia si la felul in care am uimit-o inca din prima zi de scoala cand am trimis-o acasa de la usa salii de clasa asigurand-o ca de-acum sunt fata mare si ma descurc si singura.Se vede in ochii ei ca si-ar mai dori sa traiasca putin clipele cand simtea ca mai am nevoie de ea...chiar daca adevarul e ca mereu voi simti nevoie sa o am aproape...Ce mi-a adus in minte aceste momente??Azi m-am intalnit pe strada cu Bogdan...fost coleg, din clasele primare si partenerul meu de drum inspre si dinspre scoala in fiecare dimineata timp de 4 ani...e ciudat cum un om poate sa ti se para asa cunoscut dupa ce nu l-ai mai vazut de la 11 ani.A fost chiar o senzatie placuta sa simt ca si el isi amintea cu placere de discutiile noastre de copii, despre mos craciun si spiridusii lui, despre cat de nedreapta este nota mea de 4 la caligrafie...sau 2-ul lui la purtare."Pana la urma nu te-ai facut politista?" m-a intrebat el serios...si am izbucnit amandoi in ras...visul meu de copil tocmai se stinsese definitiv.Nu credeam ca mai este cineva care sa-si aminteasca de copilaria mea zbuciumata si visele de "comisar Catani" in varianta feminina...Ne-am schimbat amandoi atat de mult dar in "punctele esentiale" tot la fel am ramas...eu tot guraliva si el tot ironic si acid...A fost o revedere foarte placuta si sincer regret ca poate pe Cristina, pe Andreea, pe Miha , Sergiu, Dani si altii de care nu-mi amintesc acum n-o sa-i mai revad niciodata...dar de cate ori o astfel de reintalnire se va intampla ma voi simti din nou copil macar pentru cateva clipe...imi voi dori din nou sa ma fac politista, sa fac inconjurul lumii impreuna cu Cristina in vechiul fotoliu cu roti din sufragerie, sa-mi pun papucii magici care ma fac invizibila, sa traiesc si eu aventurile din Ciresarii si cartile lui Jules Vernes, sa vad macar odata in viata un vampir, sa am aripi sa zbor asa ca in visele copilariei sau pur si simplu sa fug ca o nebuna crezand cu ardoare ca intr-o zi o sa ajung si eu la olimpiada ca intr-un film pe care-l vazusem la tv si-n care actorul principal avea o replica atat de kitschoasa azi dar care atunci imi dadea aripi "Poti face orice daca-ti doresti cu adevarat"...si cu siguranta imi doream toate aceste lucruri...

Gandurile unui hoinar

Din nou cu gandul departe, la verile trecute, la vara viitoare, la aventuri, la prieteni, la cat de mult iubesc sa traiesc,si cat de departe m-a purtat si ma va mai purta trenul vietii.Ce ma duce mai departe? Ce ma face sa cred ca trebuie sa supravietuiesc??Acel ceva, cred ca a fost mereu mandria, ambitia, dorinta de a fii cu un pas inainte, de a vedea lumea de a povesti despre locuri exotice de pe harta, despre care altii au auzit doar la TV.Orice loc unde putini au fost va fi mereu destinatia mea finala...poate din egoism sau din spirit nebun de aventura dar nu ma simt inca pregatita sa ma predau unei vieti tihnite.Voi spulbera astfel peste un an jumate visul unor rude sau chiar prieteni de a veni la nunta mea...America, New-Yorkul, vara ce am petrecut-o acolo, munca grea dar cu atatea satisfactii, contactul cu atatia oameni diferiti, culturi diferite m-au facut si mai mult sa simt ca asta e solutia pentru mine...nu definitiva, dar cel putin pana voi simti altceva.
Si intrebarea revine...Ce ma motiveaza? Ce-mi da aripi sa zbor?Raspunsul e mereu acelasi...eu, forta mea interioara, dorinta de a insemna ceva, de a lasa ceva in urma, de a vedea cu ochii mei, de a simti pe pielea mea,de a gusta din plin munca, aventura , oamenii.Nu stiu exact incotro ma indrept, si nu voi stii niciodata, poate un vas de croaziera, poate din nou America,poate un hotel undeva in Europa, poate Africa sau America de Sud, totul ma atrage si as accepta orice provocare.Deocamdata mai am o vara in SUA , un an de scoala apoi si in sfarsit libertate...O senzatie pe care rar avem ocazia sa o simtim...In rest nu ma plang atata timp cat o sa pot sa visez, sa-mi fac planuri,sa plec fara sa dau socoteala nimanui,ma voi simti mereu libera...doar eu si natura...si deocamdata doar de atat am nevoie pentru a supravietui...Un zambet pe buze, o vorba buna, o poveste voi avea mereu pentru mine, pentru cei din jurul meu, pentru tine...In rest e doar marea, si vantul prin parul meu,linistea si aglomeratia din gari,porturi si aeropoarte,dorinta de a reveni mereu acasa si in scurt timp aceea de a pleca,senzatia de libertate, de nebunie,de zbor, iubiri pierdute, si prietenii pe viata, povesti fantastice poate, pentru unii dar viata pentru mine...