Thursday, December 30, 2010
Frânturi de lectură și viață...
Friday, December 24, 2010
Pe tocuri și cu mănuși...
Sărbători fericite tuturor!
Tuesday, December 21, 2010
Predispuși la uitare
Mi-a plăcut de mică să citesc, deși moștenirea mea ”livrescă” se rezumă la aproximativ o jumătate de metru de literatură română pe un raft al camerei de oaspeți din casa părinților mei. Ai mei nu au avut norocul să cunoască plăcerea lecturii, însă le sunt recunoscătoare că mi-au alimentat plăcerea cumpărându-mi cărți și ducându-mă de mânuță la bibliotecă când nu au mai facut față ”pretențiilor”.În copilărie eram o ciudățenie pentru vecina noastră, o doamnă doctor care încerca în zadar să-și oblige copiii să citească din biblioteca pe care o aveau deja în casă.Se pare că mediul nu e în toate cazurile decisiv, uneori alegi singur și instinctual ceea ce ți se potrivește.
Din păcate însă, timpul trece atât de repede încât nu apuc să citesc nici a zecea parte din cât mi-aș dori. Iar când mai notez câte un titlu în agendă ca să-l țin minte pe mai târziu, mereu mă gândesc ...oare e adevărat că raiul și-l face fiecare din ceea ce a iubit cel mai mult pe pământ?Ar fi frumos, pentru că e păcat să lăsăm în urmă atâtea frumuseți de-o clipă.
Friday, December 17, 2010
Trecut, prezent și viitor...
Vorbim despre revoluţie ca nişte experţi, doar prin prisma faptului că poate părinţii sau bunicii noştrii au trăit-o. Sau poate au stat şi ei pitiţi de frica regimului, ieşind doar la sfârşit pentru a flutura steagul şi a-şi ridica certificatul de revoluţionar cuvenit fiecărui "erou".
Trecutul ne "bântuie" deşi suzeta , găletuşa şi mersul la grădi dimineaţa, sunt singurele noastre amintiri din acei ani. Suntem noi tineri, dar suntem o generaţie "traumatizată" ce să-i faci!?Avem nevoie de recuperare înainte să ne aruncăm în vântul schimbării.Şi uite aşa au trecut 20 de ani....
Nu mai avem entuziasm, nu avem lideri sau pasiune.De fapt nu ştiu dacă am avut vreodată mai mult decât scântei izbucnite din frustrări şi disperare.
Ridicăm imperii pentru ca apoi să le dărâmăm zidurile,
Creăm lideri pentru a-i vedea câzând...
Friday, October 01, 2010
Vremuri...
Monday, September 20, 2010
(...)
Thursday, September 16, 2010
Așteptând să fim liberi...
Friday, July 30, 2010
Dilema zilei
Thursday, July 29, 2010
La feminin...
do you miss me my darling as I miss you ???
Monday, July 26, 2010
Anormalități cotidiene
Sursa foto |
***
Nimic nou, care să merite recomandat, pe plan muzical în ultima vreme . În schimb citesc cu mare plăcere, o carte pe care mi-o doream de mult și pe care o recomand iubitorilor de economie, de istorie, de biografie și de lectură în general : Alan Greenspan- ”Era turbulențelor. Aventuri într-o lume nouă”.
O zi perfectă tuturor!
Friday, July 23, 2010
(...)
Friday, July 02, 2010
Timp și schimbare
Tuesday, May 25, 2010
...
Din cauza asta, de 20 de ani tot ”construim” și nu se vede nicăieri decât în datoria externă poate...
Monday, April 05, 2010
Elogiu adus măștii
Să spui cuvinte e ultimul afront,
cuvinte strigate, dar mute în zădărnicia lor.
Să fugi e doar rutină,
nu da vina pe nisipul din pantofi, pe toamnă sau pe noi.
Nu-mi da explicaţii!
Când totul se dărâmă,
nu construi iluzii...
Nu-mi aduce trandafiri, ca să mă mintă ei,
nu respira, nu plânge,
Nu uita...
Now listening: Duffy- Smoke without fire
Tuesday, March 16, 2010
Invictus by William Ernest Henley
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.
In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.
Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.
It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.
***
Now listening: Invictus theme song performed by South African group Overtone and Yollandi Nortjie- 9000 days
Tuesday, March 02, 2010
Micmacs à tire-larigot
Este mai bine să trăieşti cu un glonte implantat în creier, chiar dacă asta înseamnă că poţi să pici mort în orice clipă? Sau ai prefera să-ţi fie extras glontele, dar să trăieşti tot restul vieţii ca o legumă? Zebrele sunt albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe? Metalul vechi valorează mai mult decât minele anti-personal? Poţi să te îmbeţi mâncând vafe? O femeie încape înăuntrul unui frigider? Care este recordul la aruncat omul ghiulea?
Friday, February 26, 2010
Entropie
Uneori, copil pierdut fiind, întrebam obsesiv de ce nimeni nu știe să zâmbească,
și tu mă apucai de bărbie tandru,
și-mi spuneai râzând,
"de ce ar avea lumea nevoie de alt zâmbet când îl are pe al tău?"
Uneori nu puteam merge desculți pe plajă pentru că era plină de cioburi amare,
și tălpile noastre sângerânde dureau,
și ne era dor de vară și de idilele ei,
și în nebunia noastră începeam să alergăm.
Uneori tălpile mele lasă urme adânci în carnea ta, în suflet, în durere,
și nu-ți ofer nici o portiță de salvare,
și te abandonez după ce-ți iau totul,
și tu tot mai poți să mă iubești.
Uneori trăiesc o nouă zi, pe care n-o mai vreau,
și nu mai vrea să plece,
și se repetă obsesiv,
și cu toate astea totul în jur se schimbă.
Uneori degetele mele pictează pânze celebre
și inima mea trăiește shakespearean undeva departe,
și-ți simt lipsa deși știu că nu ești făcut pentru mine,
și nu sunt făcută pentru tine.
Now listening: Chris Isaak- Wicked game
Wednesday, February 24, 2010
Apă pentru elefanți - Sara Gruen
Primul rând: „Am nouăzeci de ani. Sau nouăzeci si trei. Ori una, ori alta“.
Sunday, February 14, 2010
Viziune regizorală
Noapte cu apple martini,crème brûlée şi rochii spectaculoase,amanta care nu spune niciodată nimic şi personaje excentrice care spun prea mult, figuranţi înecaţi în vagul fumului de ţigară. Dansăm, dansăm, dansăm în ritm de jazz şi plouă, şi plouă, şi plouă aproape bacovian. Soluţiile regizorale sunt infinite şi ideale.
Fellini sau Almodovar?
Iar la sfârşit, taxiurile se pierd în noapte, apoi accidentul şi furia, aristocraţie urbană decăzută şi iremediabil artificială. Aşteptăm anotimpuri mai blânde să ne dezmorţească simţurile, pentru că în spatele regizorului e în fond, viaţă.
Now listening:The Girl with the Pre-Fabricated Heart
Thursday, February 04, 2010
How dreams are made?
Şi apoi acea vară târzie cu nopţi scurte şi haotice când râdeam cât pentru tot restul vieţii laolaltă, când priveam vitrinele ţinându-ne de mână şi număram taxiurile precum în poeziile lui Cărtărescu, când te iubeam nebuneşte deşi ştiam că noi doi nu vom îmbătrâni împreună.
De asemenea visez liste.Liste de toate felurile, alb negru şi în culori, liste de cumpărături sau de dorinţe, liste de cărţi citite sau necitite, liste de fotografii şi de picturi, de minciuni, de adevăruri, de semi-adevăruri, de zâmbete şi lacrimi, de mănuşi, de pantofi şi tristeţi necesare.
Iar când mă trezesc, dispărem noi şi toate măştile noastre,dispar luminile şi decorul teatral, rămân în urmă doar schelete ale timpului trăit, doar crâmpeie de cer şi mereu alte uitări.
Now listening: Dalida & Serge Gainsbourg- Rues de mon Paris
Sunday, January 24, 2010
Surviving winter...
"Du-te,dar nu ma vei uita,ai cules de pe buzele mele otrava iubirilor care nu se uita." Camil Petrescu
Sunt zile când, orice i-ai face, cafeaua nu e destul de tare, când soarele îngheaţă atingându-ţi obrazul cu razele sale şi vocea conştiinţei îţi şopteşte în ureche să te opreşti măcar pentru câteva secunde, sa respiri.Zile când zăpada cade într-o linişte deplină şi când totala lipsă de violenţă a dimineţii te face să scoţi ţigara de rezervă din sertar şi să te gândeşti...oricum nu ştie nimeni!
Privind pe fereastră, prin ceaţa ce se ridică încet printre blocuri, vezi minciuna unei primăveri care întârzie să apară, vezi bătrânii ce s-au trezit la prima oră să se înghesuie în autobuzele de oraş şi lumina roşiatică a soarelui dimineţii de iarnă.Te gândeşti că ar trebui să te îmbraci draguţ dar fantomele din dulap te descurajează amintindu-ţi de frigul de afară.Alegi pantaloni în detrimentul fustei, cizme fără toc şi vesnicul palton.
Manipularea feminităţii e evidentă. Iarna e veşnică.
Now Listening:Steve Tyrell- Manhattan
Wednesday, January 06, 2010
Middlesex de Jeffrey Eugenides - Elada Americii secolului 20
Obişnuiesc să recomand cărţi care m-au marcat într-un fel sau altul tocmai în speranţa că vor avea acelaşi efect şi asupra celor care îmi citesc bloggul."Middlesex" se încadrează în această categorie şi deşi a trecut ceva timp de când am citit-o, cred că nu e prea târziu să o împărtăşesc.
O carte foarte bine documentată, în care cronica de familie se îmbină cu noţiuni de genetică, cu un portret magnific al Americii secolului XX şi cu un strop de istorie, "Middlesex" reprezintă opera de maturitate a scriitorului Jeffrey Eugenides, care i-a adus un premiul Pulitzer pentru ficţiune în anul 2003, la doar un an după publicare.
Naratorul şi în acelaşi timp protagonistul romanului, Cal(liope) Stephanides, suferă de o anomalie genetică rară, denumită sindromul deficitului de 5-alfa-reductază, care apare în special în comunităţile izolate ca urmare a mariajelor incestuoase. Cartea urmăreşte în timp şi spaţiu mutaţia genetică, devenind o cronică a emigrării şi asimilării familiei Stephanides în comunitatea de greci a oraşului Detroit, a metamorfozei şi reinventării identităţii din grec în american, din barbat în femeie , din epopee grecească în poveste americană. Dar mai ales, cartea ne vorbeşte despre dreptul fiecaruia de a fi orice îşi doreşte să fie, despre cum să te accepţi aşa cum eşti chiar dacă eşti diferit.
Povestea familiei Stephanides este o călătorie în timp şi asta o face cu atât mai savuroasă.O călătorie ce ne poartă de la un razboi intre greci si turci, prin sforţările unor greci ce stiu sa fabrice matase şi sa depene poveşti, spre adaptarea intr-o America a companiilor Ford, a Prohibiţiei şi a contrabandei cu alcool, a conflictelor rasiale din Detroitul anilor '60 şi a revolutiei sexuale de mai tarziu.Iar autorul ne oferă un secol.Un secol şi trei generaţii de poveşti, de drame, secrete şi istorie.
Mi-a placut felul in care este povestită istoria bunicilor şi a parintilor, felul în care autorul empatizează cu aceştia, felul în care îi face plăcuţi deşi şocul incestului este inevitabil. Mi-a plăcut căldura transmisă prin intermediul poveştii dar şi duritatea tensiunilor din epocă, melancolia ciudată pentru un trecut poate nu mai bun dar cu singuranţă mai uşor de trăit şi ritmul poveştii, când liniştit, când alert, care îmbină frumos tulburările propriei deveniri cu accidentele istoriei.Am apreciat curajul atât la autor cât şi la personajul principal: curajul scriiturii la primul şi cel al acceptării de sine la celălalt şi m-am îndrăgostit iremediabil de o familie care în mod tacit încalcă toate tabuurile lumii în care trăim.Mi-a plăcut felul în care nimic nu se întîmplă fără un motiv şi fiecare moment, fiecare întâmplare,fiecare loc ascunde o semnificaţie intrinsecă ce determină alte întâmplări şi de asemenea felul în care personajele apar ca oameni compleţi, cu propriile gânduri, temeri şi bucurii, atât de bine zugravite de autor.
"Middlesex", o poveste pe care o descoperi cu fiecare filă şi care ai vrea să nu se mai termine iar Jeffrey Eugenides, un nume de ţinut minte şi pe viitor.Cu siguranţă una din cele mai bune cărţi scrise în ultimii ani.
***
CARTEA ÎNTÎI
Lingura de argint
M-am născut de două ori: prima oară ca fetiţă, în Detroit, într-o zi remarcabil de senină din ianuarie 1960, şi apoi din nou, în adolescenţă, de data asta ca băiat, într-un salon de urgenţe de lîngă Petoskey, Michigan, în august 1974. Cititorii specializaţi se prea poate să mă fi întîlnit în lucrarea doctorului Peter Luce "Identitatea sexuală la pseudohermafrodiţii cu 5-alfa-reductază", publicată în Jurnalul de Endocrinologie Pediatrică din 1975. Sau poate mi-aţi văzut poza în capitolul şaisprezece din Genetică şi ereditate, din păcate acum depăşită. Eu sînt cel de la pagina 578, cel care stă dezbrăcat lîngă antropometrul de pe perete, cu o casetă neagră peste ochi.
În certificatul de naştere numele meu este acela de Calliope Helen Stephanides. În cel mai recent carnet de conducere (din Republica Federală Germania), în dreptul numelui meu apare doar Cal. Sînt fost portar de hochei pe iarbă, vechi membru al Fundaţiei pentru Salvarea Lamantinilor, asist rar la liturghia ortodoxă grecească şi, în cea mai mare parte a vieţii mele de adult, am fost angajat al Departamentului de Stat american. Ca Tiresias, am fost mai întîi una, apoi alta. Colegii de clasă m-au batjocorit, doctorii m-au folosit pe post de cobai, specialiştii m-au palpat, iar fundaţia March of Dimes a cercetat cazul meu. O roşcată din Grosse Pointe s-a îndrăgostit de mine fără să ştie ce sînt. (Şi fratele ei mă plăcea.) Un tanc de armată m-a condus o dată într-o bătălie urbană, o piscină m-a transformat în mit, mi-am părăsit corpul ca să intru în altele - şi toate acestea s-au petrecut înainte să împlinesc şaisprezece ani.
Acum însă, la patruzeci şi unu, simt că se apropie o nouă naştere. După decenii de uitare, mă pomenesc gîndindu-mă la unchi şi mătuşi din generaţii îndepărtate, trecuţi în nefiinţă, la bunici de mult răposaţi, la verişori necunoscuţi de gradul al cincilea sau, cum se întîmplă cu o familie consangvinizată ca a mea, la toate acestea în acelaşi timp. Prin urmare, înainte de a fi prea tîrziu, vreau să pun totul pe hîrtie o dată pentru totdeauna: cursa asta demenţială prin timp a unei singure gene. Cîntă, zeiţă, mutaţia regresivă a celui de-al cincilea cromozom al meu! Cîntă-i înflorirea, acum două veacuri şi jumătate, pe versanţii muntelui Olimp, pe cînd caprele behăiau şi pe jos cădeau măslinele. Cîntă-i trecerea prin nouă generaţii, acumularea invizibilă în sîngele poluat al familiei Stephanides. Şi cîntă cum Providenţa, deghizată într-un masacru, a făcut ca gena să se înalţe din nou, cum a zburat ca o sămînţă pînă dincolo de mare, în America, unde a plutit prin ploile noastre industriale pînă cînd a căzut pe pămînt, împlîntîndu-se în solul fertil al pîntecelui mamei mele, acolo, în Vestul Mijlociu.
Îmi cer scuze dacă devin uşor homeric din cînd în cînd. E tot o chestie genetică.
(...)