Frânturi de lectură și viață...

Nu mi-a placut Anna Karenina, nici Lolita , nici Emma Bovary și cu atât mai puțin Ada Veen. Mi-au plăcut cărțile, însă ele, personajele, m-au dezgustat de prea multe ori. Pentru prea multă naivitate și prea puțină inocență, veșnică nemulțumire, disperare sau prea mult patos, pentru prea mult erotism, prea puțină forță, prea puțină feminitate autentică, prea multă slăbiciune, nu mi-a plăcut lipsa de curaj și lipsa de asumare. Tinere sau bătrâne, femeile au un mare defect, sunt capricioase și dacă în doza potrivită asta face parte din farmecul lor, orice mică exagerare le face dizgrațioase. Nici nu mai spun de cele care ajung să îmbătrânească cu acest defect, nu este nimic mai jenant decât o bătrână capricioasă.

***

Din păcate, timpul trece peste noi mai repede și parcă mai brutal, cu toate că ne agățăm cu atâta disperare de orice fărâmă de tinerețe și frumusețe pe care le poți avea la nesfârșit ... dacă ți le permiți bineînțeles.Poți avea aproape orice dacă îți permiți, înafară poate de un suflet liber sau de o clipă în plus de viață, atunci când o clipă valorează totul.

***

Being John Malkovich (1999) un film absolut genial , original, sublim, nebun, magic care vine cu o idee atât de atractivă și atât de bine jucată, încât nu te poți opri să nu te gândești măcar pentru o clipă ” ce ar fi dacă?!” Dacă nu ai o imaginație debordantă , nu agreezi și nu înțelegi comediile negre, dacă ești un om absolut normal și ”în deplinătatea facultăților mentale” mai bine îl eviți pentru că cel mai probabil o să-ți provoace o repulsie greu de stăpânit. Celorlalți vizionare plăcută!

Tuturor un an nou mai bun și mai puțin crizat ! :)

Pe tocuri și cu mănuși...

Mihaela Nicola este cu siguranță o apariție surprinzătoare în peisajul românesc, una din puținele doamne în adevăratul sens al cuvântului de la care avem multe de învățat.Cele două volume ale sale, ”Pe tocuri” și ”Cu mănuși”, vin în piață ca răspuns la o nevoie de emancipare a femeii și asta nu în modul vulgar și dezordonat de până acum. Din păcate televiziunea, presa în general și chiar publicitatea și PR-ul, lumi în care autoarea excelează, au uitat să mai promoveze valorile adevărate, au uitat să mai educe societatea, să o șlefuiască. În schimb aleargă după senzațional și kitsch pretinzând că asta se cere și refuzând să admită faptul că în mare parte populație ”cere”, ceea ce i se dă.

Mihaela Nicola scrie din proprie experiență, adoptând un stil relaxat și ușor ironic, critică rar și argumentat, nu impune reguli ci te lasă să le înțelegi de unul singur.O autoare care impune respect și o ținută impecabilă și care prin cărțile ei militează pentru revenirea la eleganță și bun simț. O carieristă curajoasă și entuziastă, o femeie rafinată și un om frumos, care ne învață cum să trăim frumos asumându-ne propriile alegeri.

Oricare din cărțile ei poate fi un excelent cadou pentru doamnele și domnișoarele din viața noastră!

Sărbători fericite tuturor!

Predispuși la uitare

Mi-a plăcut de mică să citesc, deși moștenirea mea ”livrescă” se rezumă la aproximativ o jumătate de metru de literatură română pe un raft al camerei de oaspeți din casa părinților mei. Ai mei nu au avut norocul să cunoască plăcerea lecturii, însă le sunt recunoscătoare că mi-au alimentat plăcerea cumpărându-mi cărți și ducându-mă de mânuță la bibliotecă când nu au mai facut față ”pretențiilor”.În copilărie eram o ciudățenie pentru vecina noastră, o doamnă doctor care încerca în zadar să-și oblige copiii să citească din biblioteca pe care o aveau deja în casă.Se pare că mediul nu e în toate cazurile decisiv, uneori alegi singur și instinctual ceea ce ți se potrivește.

Din păcate însă, timpul trece atât de repede încât nu apuc să citesc nici a zecea parte din cât mi-aș dori. Iar când mai notez câte un titlu în agendă ca să-l țin minte pe mai târziu, mereu mă gândesc ...oare e adevărat că raiul și-l face fiecare din ceea ce a iubit cel mai mult pe pământ?Ar fi frumos, pentru că e păcat să lăsăm în urmă atâtea frumuseți de-o clipă.

Trecut, prezent și viitor...

Vorbim despre revoluţie ca nişte experţi, doar prin prisma faptului că poate părinţii sau bunicii noştrii au trăit-o. Sau poate au stat şi ei pitiţi de frica regimului, ieşind doar la sfârşit pentru a flutura steagul şi a-şi ridica certificatul de revoluţionar cuvenit fiecărui "erou".
Trecutul ne "bântuie" deşi suzeta , găletuşa şi mersul la grădi dimineaţa, sunt singurele noastre amintiri din acei ani. Suntem noi tineri, dar suntem o generaţie "traumatizată" ce să-i faci!?Avem nevoie de recuperare înainte să ne aruncăm în vântul schimbării.Şi uite aşa au trecut 20 de ani....

Nu mai avem entuziasm, nu avem lideri sau pasiune.De fapt nu ştiu dacă am avut vreodată mai mult decât scântei izbucnite din frustrări şi disperare.

Ridicăm imperii pentru ca apoi să le dărâmăm zidurile,
Creăm lideri pentru a-i vedea câzând...