***

"I believe one writes because one has to create a world in which one can live. I could not live in any of the worlds offered to me — the world of my parents, the world of war, the world of politics.

I had to create a world of my own, like a climate, a country, an atmosphere in which I could breathe, reign, and recreate myself when destroyed by living.

That, I believe, is the reason for every work of art."

by Anaïs Nin

***

"Who cares where national borders lie
Who cares whose laws you’re governed by
Who cares what name you call a town
Who’ll care when you’re six feet beneath the ground"

Now playing: The Divine Comedy - Sunrise

Everybody's got ghosts

Când vrei să scrii, primul obstacol care trebuie depășit este tendința de a judeca. Scriitorul trebuie să fie imparțial. Trebuie să-și înțeleagă în adâncime personajele, fie că sunt copii inocenți, gospodine frustrate, curve depravate sau criminali cu sânge rece. Trebuie să le înțeleagă și să le ierte. În scris toate personajele au drepturi egale, toate sunt copiii aceluiași creator care știe tot și înțelege tot. Prin urmare faptele lor sunt mereu scuzabile prin prisma trecutului lor, a fantomelor ce le bântuie, a prețului pe care trebuie să-l plătească.

Scriitorul e la fel ca și un părinte care-și iubește copiii necondiționat, indiferent de consecințe, de dezamăgire sau durere. Și poate uneori îl iubește mai mult pe cel cu probleme, tocmai pentru că simte oarecum vinovăția poverii pe care acesta o poartă prin lume.

Copiii moștenesc se spune, rezultatele greșelilor părinților lor. Pe același principiu cu siguranță, personajele, bune sau rele, sunt doar o reflectare a creatorului lor. Probabil că neputința în fața destinului trăiește în marile opere și în viață deopotrivă. 

Alice's dream

În lumea mea suntem toți oameni și de aceea nimeni nu are dreptul să judece. Aici viața este făcută să fie intensă, să o simți fizic și sufletește.Trebuie fie să te doară, fie să-ți provoace o plăcere aproape insuportabilă. Cel mai important este însă ca cele două extreme să se întrepătrundă. Fericirea, frumusețea și liniștea permanentă, nu sunt suficiente pentru o viață completă. Așteptarea, durerea și suferința sunt cele care le fac cu adevărat prețioase. Fericirea de sine stătătoare, fără nimic înainte ei, fără nimic să-i urmeze, e doar o băltoacă după ploaie - limpede și entuziastă dar neștiutoare și perenă. Nu trebuie să știi încotro mergi, trebuie doar să simți când ai ajuns acolo. Și apoi trebuie să mergi mai departe.

Timpul aici e flexibil și niciodată nu știi când un moment va dura o secundă și când o veșnicie. Cărțile se împart pe parcurs, gloria durează doar o clipă, la fel ca și nimicnicia. Dar dacă le-ai trăit te vei transforma într-un alt om, vei evolua, vei căpăta strălucire.
În lumea mea nu e tot timpul soare dar nici deprimant nu e, perfecțiunea fie nu se atinge niciodată, fie e de nesuportat iar zidurile nu sunt niciodată imposibil de trecut. E nevoie doar de voință.

"Disprețuiesc proporțiile, măsurile, tempo-ul lumii obișnuite. Refuz să trăiesc în lumea obișnuită ca o femeie obișnuită. Să mă implic în relații obișnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi"
"Incest"(1933) by Anaïs Nin

Now listening: Duffy - Smoke without fire