Trecut, prezent și viitor...

Vorbim despre revoluţie ca nişte experţi, doar prin prisma faptului că poate părinţii sau bunicii noştrii au trăit-o. Sau poate au stat şi ei pitiţi de frica regimului, ieşind doar la sfârşit pentru a flutura steagul şi a-şi ridica certificatul de revoluţionar cuvenit fiecărui "erou".
Trecutul ne "bântuie" deşi suzeta , găletuşa şi mersul la grădi dimineaţa, sunt singurele noastre amintiri din acei ani. Suntem noi tineri, dar suntem o generaţie "traumatizată" ce să-i faci!?Avem nevoie de recuperare înainte să ne aruncăm în vântul schimbării.Şi uite aşa au trecut 20 de ani....

Nu mai avem entuziasm, nu avem lideri sau pasiune.De fapt nu ştiu dacă am avut vreodată mai mult decât scântei izbucnite din frustrări şi disperare.

Ridicăm imperii pentru ca apoi să le dărâmăm zidurile,
Creăm lideri pentru a-i vedea câzând...

Vremuri...

Nici piramida nevoilor nu mai e ce era pe vremuri. Devenim din ce în ce mai dependenți de acceptarea celor din jur, de integrare în grup și în societate. Nevoia de apartenență devine mai importantă pentru majoritatea decât nevoia de autorealizare.Tânjim după respectul altora și uitam ce înseamnă autorespect. Lumea se schimbă.Copiii de azi sunt din ce în ce mai puțin competitivi, până la punctul în care preferă să nu-și dezvolte abilitățile tocmai pentru a se încadra mai bine în grup. Cei prea inteligenți, prea intuitivi, prea talentați ajung să fie marginalizați pentru că sunt altfel și li se refuză astfel șansa la o copilărie/adolescență normală. Traumele astfel create, lasă urme adânci și se vindecă greu.Să-ți urmezi calea înseamnă de multe ori să fii singur; să nu-ți dezvolți calitățile înseamnă să-ți reduci șansele la nivelul celor din jur doar  pentru a fi acceptat, să te ratezi cu bună știință, să rămâi mediocru de dragul socializări. Consecințele acestei uniformizări sunt grave nu doar pentru noi ci și pentru lumea în care trăim.

Era individualităților s-a dus și e înlocuită de cea a turmei.Ambițiile se transformă tot mai mult în frustrări. Nu se vor mai ridica lideri însă cu siguranță vom mai avea parte de dictatori.

(...)

În cadrul unui sondaj realizat printre studenții de la o universitate prestigiosă, aceștia au fost întrebați dacă ar fi mai fericiți cu un venit de 50.000$ anual, în condițiile în care egalii lor ar câștiga numai jumătate din această sumă sau cu un venit de 100.000$ anual dar în condițiile în care egalii lor ar câștiga dublu față de ei.Majoritatea au ales salariul mai mic.

Fericirea noastră depinde mult mai mult de felul în care veniturile nostre se compară cu cele ale indivizilor pe care îi considerăm egali decât de propria bunăstare materială.Mai pe românește, trăim după principiul ”să moară și capra vecinului” sau mai degrabă, să trăiască dar nu mai bine decât a noastră.Competitivitatea tipică firii umane ne face sensibili la nivelul de trai al celor din jur, până la punctul în care veniturile lor devin mai importante decât ale noastre, ceea ce ne transformă întreaga viață într-o veșnică luptă pentru  ” a ține pasul cu familia Georgescu”...