Coffe and Marylin

De câte ori nu ai uitat de tine şi ai dăruit totul cu o generozitate demnă de invidiat? De câte ori nu ai închis ochii pentru o secundă pentru a te trezi singur şi golit de orice fel de sentiment uman? De câte ori nu ai trecut mai departe, de cate ori nu ai uitat, de cate ori nu te-ai salvat de unul singur, de câte ori nu te-ai simţit vinovat, de câte ori nu te-ai automutilat?De câte ori nu ai judecat pe cineva fără să-l cunoşti? De câte ori nu ai plecat capul doar pentru că ai fost criticat?


Uneori e mai uşor să nu crezi în nimic altceva decât în tine.Î n curajul şi determinarea ta, care pot muta munţii, în faptul că acolo undeva există acel ceva care îţi vine perfect, ca o mănuşă. Trebuie să crezi că fiecare avem pe acest pământ un scop mai mult sau mai puţin măreţ, dar cu siguranţa nu mai puţin important. Însă trebuie şi să fii conştient, că pentru a atinge acest scop e nevoie sa depui efort, să înveţi să dai din aripi , precum şi să treci uneori neobservat. Trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să te autodepăşeşti, pentru că lupta pe care o ducem e rareori cu alţii şi cel mai des cu noi înşine.

De ce Marylin? pentru că ea a avut curajul ce lipseşte unora.

***

Melodia îmi place pentru că ador jazz-ul, pentru că îmi plac performerii şi pentru că undeva în memoria mea afectivă Bourbon Street înseamnă ceva special. Enjoy!

Now playing:Chris Botti & Sting - Bourbon Street

The opposite of noise

Nu înţeleg de unde vine tangoul acesta ce-mi acompaniază gândurile, asemeni unor priviri patrunzătoare în sufletul meu amorţit. De unde vine aerul acesta clandestin ce ne acompaniază mereu întâlnirile şi nevrotismul mişcărilor tale de cele mai multe ori mai brutale decât credeam că aş putea suporta.

***

Uneori parcă nu sunt eu cea de ieri şi vara vine mai greu decât de obicei, cafeaua e mai amară şi Marylin mai puţin blondă.Parcă nimic nu mai e la fel de amuzant, sau poate e vina mea că am uitat să râd, totul îmi dă senzaţia de gol, de iremediabil, traumatizant şi decăzut.Dar de ce-ţi spun ţie toate aste?Ce ştii tu despre cenuşărese şi mari dezamăgiri, despre linişte în suflet şi aşteptare infinită.Ce ştii tu despre mine?

***
Pur şi simplu uneori avem nevoie să încetăm să respirăm pentru o clipă pentru a putea aprecia ce ne oferă viaţa...

În final însă, rămâne doar acea dorinţă arzătoare de a trăi şi a merge mai departe, pentru a vedea cerul şi în alte dimineţi, pentru a ne trăi fanteziile indecente şi visele de copii, pentru a vedea cerul senin printre fire de iarba în dimineţi liniştite care anunţă furtuna.

Now listening: Melody Gardot- Love me like a river does

"Pânza de paianjen" - Cella Serghi

O carte care îţi place trebuie dată mai departe. Altfel îşi pierde forţa tocmai pentru că nu ai cu cine să împărtăşeşti plăcerea lecturii.

Am citit câteva care m-au marcat în ultima vreme, şi cu siguranţă o să revin asupra lor, dar cea mai dragă sufletului meu rămâne "Pânza de paianjen", despre care, trebuie să recunosc că nu auzisem până nu fost publicată la editura Jurnalului Naţional. Cella Serghi e o scriitoare naturală dar mai ales un om profund şi complex, reuşind să sondeze sufletul feminin într-un mod extrem de original , realist şi captivant în acelaşi timp, reuşind să scrie o carte despre femei dar nu pentru femei. Cartea se citeşte uşor şi te prinde în farmecele sale încă de la primele cuvinte, fiind povestită în acel stil candid şi simplu specific scriitorilor debutanţi, fără ca acest lucru să scadă din valoarea scriiturii.

Personajul principal, o fată, pe numele ei Diana Slavu, îţi acaparează atenţia prin contraste , prin inconsecvenţă şi printr-o feminitate ieşită din comun, în lupta ei de a supravieţui sărăciei şi dezamăgirilor în dragoste. Povestea ne poartă între un Bucureşti interbelic parca prea boem pe alocuri dar şi foarte mizer , prin Mangalia plină de soare şi iubiri ideale şi Balcicul de altădată, spaţiu aproape magic unde lumea buna a Bucureştiului din acele vremuri alegea sa evadeze pe timp de vară. Ritmul alert şi zbuciumat al poveştii, atmosfera de epocă creată, descrierile minunate dar şi manifestarea unui feminism oarecum nefiresc pentru acea perioada fac din această carte una care merită citită şi dată mai departe.

"Ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit."

În viaţă îmi plac entuziaştii

"Îmi plac în dragoste nesăturaţii - îi plâng şi-i admir. Au ceva din eroismul tragic al îndrazneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul."

A spus-o domnul Octavian Goga mai frumos decât aş fi putut să o spun eu vreodată...singura mea completare ar fi că îmi plac "nesăturaţii" în viaţă în general. Pasionaţii şi entuziaştii, încăpăţânaţii şi avangardiştii, nebunii în sens pozitiv , vor fi mereu cei care ne vor salva din latenţă. Ei sunt oamenii care trăiesc nouă vieţii în una, oamenii care mişcă munţi, cei care pornesc pe căi nestrăbătute din pură pasiune şi trăiesc în permanenţă cu adrenalina la maxim fără să teamă şi fără inhibiţii. Genul acesta de oameni emană optimism şi bună dispoziţie în permanenţă şi dacă au căzut de o mie de ori tot de atâtea ori se ridică, trăind de dragul aventurii şi al provocărilor, visători care fac diferenţa în lume tocmai pentru că o visează mai bună şi mai curată.

Ce trebuie să învăţăm de la ei, este că singurele motive pentru a întreprinde ceva sunt: faptul că îţi place la nebunie, faptul că îţi strălucesc ochii vorbind despre acel lucru şi că te distrezi de minune făcându-l.

Now listening: Bryan Adams- Never let go

Rejazz

Sunt cea mai fericită atunci când nu îmi pasă. Atunci când mă simt liberă şi împlinită, când fumez relaxat fără să mă gândesc că nu îmi face bine, când spun ce am de spus deşi ştiu că pentru voi e greu de digerat, când ascult Pink Martini, Nickelback sau Regina Spektor şi când am în geantă o carte care îmi place atât de mult încât citesc în autobuz, pe stradă sau la coadă la supermarket, când veselia mea e molipsitoare şi râsul zgomotos, când îmi pui dupa ureche o margaretă şi îmi dai o pereche de buze dulci amărui, când văd un film trist care transmite un mesaj optimist, când mă trezesc dimineaţa morocănoasă şi după ce mă spăl pe faţă cu apă rece, sunt pregătită să cuceresc lumea, când nu ştiu încotro mă îndrept dar sunt sigură că la momentul potrivit voi ştii, când apar primele cireşe şi primele păpădii, când îmi cumpăr cercei şi când imi vin idei geniale în somn...păcat că dimineaţa nu mai par aşa grozave :) . Sunt fericita acum, când ştiu că cineva citeşte ce scriu eu aici, dar sincer, aş fi la fel de fericită şi dacă aş mai citi doar eu peste câţiva ani să mă amuz.

Dacă lucrurile mărunte nu vă pot face să zâmbiţi, atunci nu veţi ştii niciodată să râdeţi cu adevărat.Şi eu zic că ar fi păcat!

"Thought I'd cry for you forever
But I couldn't so I didn't
People's children die and they don't even cry forever
Thought I'd see your face in my mind for all time
But I don't even remember what your ears looked like

And the clock still strikes midnight and noon
And the sun still rises and so does the moon
Birds still migrate south and people move on
Even though I'm no longer in your arms
Thought the mountain would crumble
And the rivers would bend
But I thought all wrong and the world did not end
Guess the maps will just have to stay the same for a while
Didn't even need therapy to rehabilitate my smile "


Now Listening: Regina Spektor- Rejazz

Primăvara începe cu tine...

Uneori lucrurile esenţiale se pierd printre detalii şi între ei doi se-aştern umbre şi tenebre. Atunci vorbesc extrem de puţin şi uită cât de importanţi sunt unul pentru celălalt. Ea priveşte visătoare pe geam, gândindu-se că ar fi putut să aleagă altă cale, una cu mai multe împliniri, mai multă aventură, mai multă pasiune. El îşi găseşte mereu câte ceva de făcut până târziu, are nevoie să fie ocupat. Mai priveşte la câte o domnişoară ce-l curtează discret dar nu simte nevoia să cunoască pe altcineva, cu toate că nici pe ea nu vrea să o vadă. În acele perioade dorm spate în spate şi mimează îmbrăţişări şi sărutări fugare, se privesc zâmbind trist dimineaţa de după cana de cafea şi fiecare se gândeşte în sinea lui că trebuie să plece, dar nu sunt hotărâţi aşa că mai rămân o vreme împreună.


Apoi, într-o zi de primăvară, cu soare ce încălzeşte până şi sufletele, el vine acasă cu o cutie de ciocolată, ea îi arată zâmbitoare rochia cea nouă făcând două piruete în faţa oglinzii, el zâmbeşte gândindu-se că e nemaipomenit de frumosă, ea îi ghiceşte gândul şi îl sărută adânc pe buze, el uită că trebuia să plece, ea uită că e sortită unei vieţi cu idealuri mai măreţe, rochia rămâne abandonata undeva pe podea, nu mai există timp, nu mai există decât dimineţi când se despart şi seri când se revăd ...

She came in winter...

Too many choices, too much temptation,
too much lack of glory, too much deviation...

All I asked for, was a December without masks,
the greatness of a today with no specific idea about tomorrow,
a midnight talk about all our dreams dissolved in smoke,
and a bittersweet promise,
about a non-existent forever.

But, it's too late now,
because beyond the dying dream,
there was just a love that came in winter,
and will leave with the melting snow.


Now listening: My little Phoenix

We will always have Paris....

Într-o zi va mai rămâne doar un film mut, despre noi doi, stând îngheţaţi în staţia de autobuz, aşteptând la infinit să regăsim drumul spre mare. Un film despre lucruri simple şi bucurii mărunte, despre realităţi crude din care amândoi încercăm să scăpăm, despre absenţe şi lipsuri în viaţa noastră, mascate de zâmbete triste şi fericiri uneori sincere, alteori jucate, despre noi doi suspendaţi în timp şi rămaşi fără cuvinte, dizolvându-ne încet până la extincţie totală, până la un sfârşit aproximativ, cu siguranţa nu definitiv.

În bătaia vântului m-ai ţinut atunci de mână şi mi-ai promis infinitul şi chiar şi acum, uneori, când te privesc dormind, cred că într-o zi îl vom avea.


Now listening: Axel Rudi Pell- Come back to me