Younger times

Ați observat cum pe măsură ce copilul crește poveștile sunt uitate?Timpul devine mai necruțător, neliniștile sfâșietoare, întrebările nu mai merită adresate. Îți mai amintești când ți-ai pierdut zâmbetul inocent, când ai început să crezi că lumea nu poate fi schimbată, când ai renunțat pentru prima dată, când ți-ai pierdut cumpătul, când ai preferat să taci de teamă să nu spui vreo prostie?

***

Adevăratele plăceri sunt rare și magia ce o crează în sufletele noastre merită orice efort, orice renunțare. Când eram mică îmi doream o grădină secretă. Una imensă ca în desenele cu Sandy Bell. O grădină absolut perfectă, doar a mea, plină cu flori de toate culorile și mereu verde și vie. Îmi doream să vizitez țări îndepărtate în fotoliul meu cu roți, care simțeam eu, că dacă ar avea imboldul unui pumn de praf magic ar putea să zboare. Mulți ani am visat aproape în fiecare noapte că zbor și de fiecare dată când bătea vântul mai tare, mergeam pe dealul din spatele casei bunicilor și stăteam cu umbrela deschisă, sperând că poate vântul mă va lua într-o zi și pe mine. Acum nu prea mai visez. Viața nu m-a schimbat dar nu pot să nu observ că din multe puncte de vedere m-a resemnat.

***

Ultimele  dimineţi  cu examen,  vacanţe studenţeşti la mare  şi ţigari  nocturne pe balcon, trenuri, 'Istoria Iubirii', 'The way we were', ultimii bani de pizza şi drumul trist spre casă, zăpada până la brâu, Cotton şi râsete isterice în taxiuri. Apoi plăceri şi secrete, temeri şi aeroporturi, copii curajoşi şi cicatrici pe stânci, the little black dress, femeia în roşu pe scenă şi furtuni subecuatoriale.

Sunt tot eu, deși timpul a trecut...

Listening to Once Upon a December

Predispuși la uitare

Mi-a plăcut de mică să citesc, deși moștenirea mea ”livrescă” se rezumă la aproximativ o jumătate de metru de literatură română pe un raft al camerei de oaspeți din casa părinților mei. Ai mei nu au avut norocul să cunoască plăcerea lecturii, însă le sunt recunoscătoare că mi-au alimentat plăcerea cumpărându-mi cărți și ducându-mă de mânuță la bibliotecă când nu au mai facut față ”pretențiilor”.În copilărie eram o ciudățenie pentru vecina noastră, o doamnă doctor care încerca în zadar să-și oblige copiii să citească din biblioteca pe care o aveau deja în casă.Se pare că mediul nu e în toate cazurile decisiv, uneori alegi singur și instinctual ceea ce ți se potrivește.

Din păcate însă, timpul trece atât de repede încât nu apuc să citesc nici a zecea parte din cât mi-aș dori. Iar când mai notez câte un titlu în agendă ca să-l țin minte pe mai târziu, mereu mă gândesc ...oare e adevărat că raiul și-l face fiecare din ceea ce a iubit cel mai mult pe pământ?Ar fi frumos, pentru că e păcat să lăsăm în urmă atâtea frumuseți de-o clipă.

Timp și schimbare

Sursă foto

E ciudat cum, recitind blogul,  tot ce am scris până acum mi se pare atât de departe, atât de impersonal.Cuvintele altcuiva sunt aşternute parcă pe hartie și le citesc cu plăcere, mă întristează sau mă fac să râd, dar într-un mod cât se poate de ciudat nu le identific ca fiind ale mele.Mă identific cu ele în aceeași măsură în care simt o conexiune cu orice carte care imi ajunge la suflet , până în punctul în care simt uneori că aproape că aș fi putut să o scriu eu însămi.Și totuși știu că nu am făcut-o şi că probabil nu o voi face niciodată ...

Someday my love!

Te iubeam pentru că erai aşa cum îmi doream, mereu dulce şi copilăros, mereu pus pe şotii şi mofturos, uneori al meu, alteori un străin.Erai lumea mea virtuală, visul meu neîmplinit, erai fascinant prin lipsa totala de materialitate care mă lăsa să construiesc şi să mă joc.

În majoritatea timpului totul era un joc, ştiam amândoi că ne jucam şi atunci ne permiteam să ducem lucrurile la extrem.Dar, mai erau şi acele momente când nimic nu mai era virtual, pentru că batăile inimii nu pot să fie altfel decât reale...

Şi într-o zi am ales să fug sau poate tu m-ai abandonat, nici nu mai ţin minte. Mi-e bine aşa, pentru că mi-ar fi fost prea teamă să te cunosc aşa cum eşti tu.Prefer să rămâi cum mi te-am imaginat. Sau poate mi-a fost frică să nu te dezamăgesc chiar eu.Realitatea e dezamăgitoare, iar tu vei fi mereu copilul meu, protejatul meu, inima mea.

Nu ştiu de ce astăzi m-am gândit aşa de mult la tine.Sper să-şi fie bine!

"Someday we'll know
If love can move a mountain...
Someday we'll know
Why the sky is blue...
Someday we'll know
Why I wasn't meant for you..."

Now listening:Mandy Moore and Jonathan Foreman-Someday we'll know

A toast for the libertine us...

A place and a summer, when time stood still,
a road that took nowhere,
and the breeze in our hair...
A perfect summer drift through life ,
the middle of somewhere with another you,
you, who were free...

Those were the days,
this is just a dream,
about us,
picking a flower,
tomorrow by the ocean...

But summer's gone...

Now listening: Nickelback-Photograph

Pe aici am trecut...

"Time you old gypsy man
Will you not stay,
Put up your caravan
Just for one day?"
by Ralph Hodgson

Locuri pe unde picioarele noastre au călcat vin şi pleacă din viaţa noastră, urme pe care le-am lăsat pe pământ sau în inimile unor muritori asemeni nouă, timp ce uită să privească înapoi, nostalgii ce ne revocă nopţi de vară sau ierni înzăpezite, prieteni dragi care poate uită să ne mai sune, dar din când în când se opresc brusc şi zâmbesc la amintirea noastră.

Un curcubeu în ziua absolvirii pe care toţi îl păstrăm in suflet, o dragoste pierdută, una proaspăt descoperită, aşteptare prelungită şi permanentă pentru ceva ce în mod evident nu mai vine, ţigara de la miezul nopţii şi fum în loc de cuvinte.Gălăgia din sufragerie în vremurile bune când în fiecare seară petrecerea era în toi, râsete pe care le mai auzi şi acum, însă dinafară, privind de la fereastră la tine şi la toţi cei care erau viaţa ta până nu demult. Aproape că vrei să spui "Hai să o mai facem odată!"...nimeni n-o să afle că noi am furat timp să mai respiram odată, să mai râdem, să mai iubim inocent, să mai trăim ceea ce acum doar ne amintim. Dar nimeni nu poate da timpul înapoi, pentru că anii vin doar ca să treacă, pentru că a doua oară nimic nu e mai mult decât o copie proastă a originalului, pentru că acum suntem tot noi dar diferiţi, pentru că în viaţa trebuie să respectăm dorinţa unui drum încăpăţânat de a merge doar înainte.

Tot ce ar trebui să ne dorim e să trăim să vedem sfârşitul şi să ajungem la final cu o inimă frântă şi bucăţi din oamenii pe care îi iubim, fără vârstă şi fără regrete, iubind fiecare eşec şi fiecare succes tocmai pentru că ne-au adus în locul unde suntem...şi unde altundeva am putea să fim?

Now listening: Nickelback-Photograph

Aşteptând pe fuga...

"If you are not too long, I will wait here for you all my life." Oscar Wilde

Viaţa nu se opreşte în timp ce noi aşteptăm, dar într-o zi ştiu eu că pentru o clipă va sta în loc pentru noi doi, pentru că nici măcar timpul nu e aşa de crud încât să nu observe minunile ...

Sunt mai melancolică azi decât de obicei.Poate din cauza faptului că se apropie ziua aceea când acum un an am căzut dintr-o dată dintre nori şi am fost nevoită să înfrunt o realitate prea crudă pentru mine în acel moment, sau poate pentru că astăzi am mai avut o dezamăgire...deşi nu ştiu în ce măsură cineva mă mai poate face să sufăr.E ciudat cum tot ce mi se întâmplă în ultima vreme nu e decât un impuls spre ceea ce simt că o să devin în curând... o greşeală a celor ce s-au iubit cândva destul de mult încât să ma ofere lumii.

Cu toate astea continui să zâmbesc şi să dau ceea ce ştiu că nu voi putea primi niciodata...bucurie şi un suflet cald celor din jur.Poate mai sunt oameni care au învăţat să zâmbească indiferent de situaţie...eu ştiu că asta e singura mea salvare...să mă bucur de ce imi oferă viaţa indiferent de ceea ce imi ia în schimb, să mă agăţ de tot ce înseamnă frumuseţe, indiferent că e o zi de primăvară, o poză care îmi trezeşte atatea amintiri, un prieten de mult uitat sau unul pe care abia acum îl descopăr.

Nu-mi doresc să trăiesc o veşnicie, nu-mi doresc să fiu cea mai fericită, cea mai bogată, nici măcar cea mai iubită...îmi doresc doar să pot mereu să văd un orizont senin, să ştiu orice s-ar întâmpla că cineva acolo, are o vorbă bună şi pentru mine...să văd fericire în jurul meu ca să nu-mi pierd speranţa.Sunt aici şi aici voi fi mereu pentru voi cei cărora v-am promis asta, pentru ca veşnicia e doar o clipă în comparaţie cu ceea ce voi îmi oferiţi...

Lovin' it!

"Sa dai, sa dai, iata marea fericire a vietii. Sa dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Sa dai rasul, sa dai lacrimile...sa-ti traiesti avanturile, sa-ti traiesti durerea... sa inhati raza de bucurie care fuge, sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc, si apoi, apoi sa plangi nebuneste, din
toata inima, satula de bucurie! Sa
plangi un timp... si apoi sa razi!"

Era o noapte cu luna plina acum câţiva ani.... cine mai ştie câţi?Importantă e locaţia... o plajă superba undeva peste ocean şi oamenii... câţiva prieteni foarte dragi sufletului meu.O linişte deplina.Pe fundal se auzeau doar valurile oceanului şi bineînţeles râsetele noastre, nisip auriu în care te afundai pana la glezne, o lună plină cum rareori mi-a fost dat să vad, briză usoară, seninătate şi nostalgie pe feţele noastre, un sfarşit aproape perfect daca gândeai obiectiv...dar, cum poate un sfârşit să fie perfect?

O noapte în care mi-am dat seama cât sunt de norocoasă şi mi-am propus să ofer mai mult celor din jur, o noapte în care ceva în mine s-a schimbat.Am devenit mai conştientă de ceea ce reprezint şi încotro imi doresc să o apuc, mai fericită cu ceea ce am şi mai mândră de cei ce-mi sunt prieteni cu adevărat.Am plecat în acea seara spre casă cu o fericire ciudată în suflet, mai liniştită decât am fost vreodată şi mai hotărâtă sa-mi traiesc viaţa asa frumos cum am visat cu ochii deschişi în acea noapte pe acea plajă spre care probabil paşii n-o să mă mai indrepte niciodată...

Ai vazut vreodata marea?

Vreau la mare...in ultimii doi ani am reusit sa vad doar Atlanticul...care in ciuda faptului ca e ocean si ca pe plaja sunt semne de avertizare cu privire la rechini :D...e si el tot un fel de mare...si cu toate astea nu e Vama Veche, nu e Costinesti...nu e nebunia de acasa cand odata sau in cazuri norocoase de doua ori pe an imi iau rucsacul in spate si timp de 12 ore pe tren am in gand un singur lucru...marea...un cuvant atat de expresiv, care-mi aminteste de persoanele cele mai dragi mie, de prieteni si fosti iubiti, de oameni cu care nu am mai vorbit de ani de zile dar a caror amintire e vie in sufletul meu, de nopti de nesomn si rasarituri infinite, de faptul ca marea mi-a daruit odata ceea ce-mi luase pe nedrept cu un an inainte...iubirea.Vreau acea experienta completa cu apa, nisip, briza si valuri, cu prieteni si petreceri ce dureaza toata noaptea, cu apus si rasarit de soare, marea pe care uneori o simt atat de personala, atat de a mea.Vreau nisip in par, vodka cu suc de portocale, piele bronzata si iubiri ocazionale, vreau sa-ti amintesti acea ultima dimineata de acum doi ani cand am lasat in urma plaja cu pescarusii ciugulind dis de dimineata resturi printre nisip, sa-ti amintesti ca mi-ai promis inca o vara acolo si inca o mie de rasarituri la mare....

Just music

Nu ma pot gandi decat la faptul ca nu mai esti, si nici Dido nu mai suna la fel de bine fara tine si ma obisnuiesc pe zi ce trece mai mult cu gandul, desi nu-mi doresc obisnuinta, si ma zbat in zadar sa vad un firicel de lumina si sa mai pot fi ce eram inainte, si nimic nu ma mai multumeste, si sunt rea si nedreapta...nu-mi doresc decat sa te intorci.Nu poti?De ce?

Fara titlu

Adevarul e ca nu mai vreau acelasi lucruri, ca nu mai sper la aceleasi impliniri, ca nu mai visez ca si copilul care eram ieri, acum o saptamana, acum un an, acum o viata...nu stiu ce s-a schimbat, nu stiu cand sau de ce ... stiu doar ca am urmat acelasi drum si totusi parca n-am ajuns acolo unde ma asteptam acum cativa ani ci in locul in care imi doresc sa fiu acum.Ciudat pentru ca nu-mi amintesc sa fi mers altfel decat inainte: nu-mi amintes sa fi ocolit, sa fi trebuit sa aleg o cale la vreo rascruce, nu-mi amintesc decizii care sa ma fi abatut din drum...doar un drum drept, un drum pe care l-am iubit si l-am simtit al meu, un drum care pare si acum acelasi doar putin mai prafuit.Daca n-ar fi el poate n-as sti incotro e inainte, as uita de unde vin si incotro ma indrept.Daca drumul ar fi altul as fi si eu alta, pentru ca noi existam doar pentru a merge inainte.Daca drumul n-ar fi ar fi cu siguranta o carare pe care as calca-o pana ar deveni drum si tot as ajunge acolo unde pasii ma vor purta...

A trecut parca o vesnicie de cand eram acea fetita cu vise marete si suflet de poet.Credeam inca in lumea cuvintelor lui Blaga, in vesnicia care "s-a nascut la sat", credeam in sufletul meu curat si in povestile cu happy end, credeam in frumusete si in destin si cel mai important, credeam in oameni...Atunci mai puteam scrie...si acum cand recitesc ma cuprinde nostalgia...poate pentru ca imi aminteste de un copil care din pura intamplare am fost eu...

De sus picura stelute argintii.
Nu ninge, nu ploua,
Nu cade nici roua,
Nu-i vis, nu-i speranta,
Nu-s ani, nu-i viata.
E doar primavara,
Si cad peste noi,
Ciresi cu tot cu flori,
Sau poate amintiri,
Sau vise de copil,
Sau seri de altadata
Cu nasul infundat in iarba,
Sau praful de pe drum,
Sau nori cuprinsi de fum,
Dar nu cad stelele acum,
Cand viata s-a sfarsit
Caci e prea trist
Sa poti sa spui
Din vina mea stelele s-au stins.

Fara titlu la fel ca tot ce am scris eu vreodata...

Unde-s vremurile de altadata?

Unde-s vremurile de altadata...unde-i iarna cu zapada alba si stralucitoare cat vezi cu ochii?!Stiu...lucrurile se schimba, noi ne schimbam.Nu va mai fi niciodata ca pe vremea cand faceam derdelus in fata blocului si cetati de zapada in parc, cand n-aveam grija zilei de maine sau a efectului de sera ;)...cand ma indopam cu gutuile coapte pe care bunica le tinea ascunse in camara...dar pe care mereu le gaseam dupa miros:), vremea focului ce ardea jucaus in soba si a pisicii ce miorlaia tolanita in spatele cuptorului, serile alea perfecte cand stateam la caldurica si ma uitam pe fereastra cat de frumos ninge.Lucrurile astea mai exista doar in picturi si in memoria unora dintre noi...daca cineva le mai traieste,ferice lui. Acum e vremea linkurilor asa ca trebuie sa ne adaptam...:)Cititi asta ca-i frumos...pentru nostalgici...

Locuri si/sau oameni

Ma intreb mereu de ce exista locuri de care ne indragostim atat de repede de care ne simtim atrasi din primul moment cand le calcam pragul?! Eu am mai multe locuri de genul asta fiecare insemnand ceva pentru o perioada din viata.Pe vremuri locul preferat de o cafea si o barfa cu fetele era "Seven" un barulet nu foarte sofisticat intr-un subsol, cu mese din lemn masiv si pereti din caramida rosie, un aer familial si cafea pe masura.Numai noi stim ce-au auzit peretii aia :)!Era ca a doua casa pentru noi si ideea de a merge altundeva era de neconceput...apoi intr-o zi, l-am uitat...am mai trecut pe-acolo asa din cand in cand dar nu mai avea aceeasi atmosfera, cafeaua era parca mai proasta, fumul prea des...sau poate asa fusese mereu doar ca atunci nu observam.A ramas doar nostalgia si amintirile despre toate lucrurile ce se intamplasera si se discutasera la masa din colt.Apoi au urmat alte incercari, dar nimic definitiv, nimic la fel de special...pana cand de cateva saptamani ne-am mutat "cartierul general" in "Justin's"...un loc cochet, spatios, peretii rosii spre visiniu, cafea excelenta chiar daca preturile sunt putin cam piperate, ziare la discretie in fiecare dimineata, perfect pentru invatat cand e nevoie si atmosfera ca la noi acasa...Ciudat cum locurile astea te gasesc, cum te indragostesti de ele si apoi intr-o zi le lasi in urma si cauti altceva...

Au trecut ani si viata s-a schimbat...

A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la primii ani de scoala, la drumul de jumatate de ora pana acolo, la Cristina scumpa mea colega de banca pe care n-am mai vazut-o de ani de zile, la doamna invatatoare si clasa cu numarul 4 de la parter."Erai o adevarata domnisoara!" spune mama cu nostalgie gandindu-se la anii aceia si la felul in care am uimit-o inca din prima zi de scoala cand am trimis-o acasa de la usa salii de clasa asigurand-o ca de-acum sunt fata mare si ma descurc si singura.Se vede in ochii ei ca si-ar mai dori sa traiasca putin clipele cand simtea ca mai am nevoie de ea...chiar daca adevarul e ca mereu voi simti nevoie sa o am aproape...Ce mi-a adus in minte aceste momente??Azi m-am intalnit pe strada cu Bogdan...fost coleg, din clasele primare si partenerul meu de drum inspre si dinspre scoala in fiecare dimineata timp de 4 ani...e ciudat cum un om poate sa ti se para asa cunoscut dupa ce nu l-ai mai vazut de la 11 ani.A fost chiar o senzatie placuta sa simt ca si el isi amintea cu placere de discutiile noastre de copii, despre mos craciun si spiridusii lui, despre cat de nedreapta este nota mea de 4 la caligrafie...sau 2-ul lui la purtare."Pana la urma nu te-ai facut politista?" m-a intrebat el serios...si am izbucnit amandoi in ras...visul meu de copil tocmai se stinsese definitiv.Nu credeam ca mai este cineva care sa-si aminteasca de copilaria mea zbuciumata si visele de "comisar Catani" in varianta feminina...Ne-am schimbat amandoi atat de mult dar in "punctele esentiale" tot la fel am ramas...eu tot guraliva si el tot ironic si acid...A fost o revedere foarte placuta si sincer regret ca poate pe Cristina, pe Andreea, pe Miha , Sergiu, Dani si altii de care nu-mi amintesc acum n-o sa-i mai revad niciodata...dar de cate ori o astfel de reintalnire se va intampla ma voi simti din nou copil macar pentru cateva clipe...imi voi dori din nou sa ma fac politista, sa fac inconjurul lumii impreuna cu Cristina in vechiul fotoliu cu roti din sufragerie, sa-mi pun papucii magici care ma fac invizibila, sa traiesc si eu aventurile din Ciresarii si cartile lui Jules Vernes, sa vad macar odata in viata un vampir, sa am aripi sa zbor asa ca in visele copilariei sau pur si simplu sa fug ca o nebuna crezand cu ardoare ca intr-o zi o sa ajung si eu la olimpiada ca intr-un film pe care-l vazusem la tv si-n care actorul principal avea o replica atat de kitschoasa azi dar care atunci imi dadea aripi "Poti face orice daca-ti doresti cu adevarat"...si cu siguranta imi doream toate aceste lucruri...