Younger times

Ați observat cum pe măsură ce copilul crește poveștile sunt uitate?Timpul devine mai necruțător, neliniștile sfâșietoare, întrebările nu mai merită adresate. Îți mai amintești când ți-ai pierdut zâmbetul inocent, când ai început să crezi că lumea nu poate fi schimbată, când ai renunțat pentru prima dată, când ți-ai pierdut cumpătul, când ai preferat să taci de teamă să nu spui vreo prostie?

***

Adevăratele plăceri sunt rare și magia ce o crează în sufletele noastre merită orice efort, orice renunțare. Când eram mică îmi doream o grădină secretă. Una imensă ca în desenele cu Sandy Bell. O grădină absolut perfectă, doar a mea, plină cu flori de toate culorile și mereu verde și vie. Îmi doream să vizitez țări îndepărtate în fotoliul meu cu roți, care simțeam eu, că dacă ar avea imboldul unui pumn de praf magic ar putea să zboare. Mulți ani am visat aproape în fiecare noapte că zbor și de fiecare dată când bătea vântul mai tare, mergeam pe dealul din spatele casei bunicilor și stăteam cu umbrela deschisă, sperând că poate vântul mă va lua într-o zi și pe mine. Acum nu prea mai visez. Viața nu m-a schimbat dar nu pot să nu observ că din multe puncte de vedere m-a resemnat.

***

Ultimele  dimineţi  cu examen,  vacanţe studenţeşti la mare  şi ţigari  nocturne pe balcon, trenuri, 'Istoria Iubirii', 'The way we were', ultimii bani de pizza şi drumul trist spre casă, zăpada până la brâu, Cotton şi râsete isterice în taxiuri. Apoi plăceri şi secrete, temeri şi aeroporturi, copii curajoşi şi cicatrici pe stânci, the little black dress, femeia în roşu pe scenă şi furtuni subecuatoriale.

Sunt tot eu, deși timpul a trecut...

Listening to Once Upon a December