Searching for Sugarman - life is way better that film***

          Am mers la cinematograf așteptând un film și mi s-a servit o poveste care depășește cu mult orice scenariu. Searching for Sugarman este bizara poveste de viață a starului rock care a vândut milioane de albume inspirând oameni și națiuni ... fără să știe. Filmul este un documentar impresionant prin incredibila forță care o dă cruda realitate oricărei povești, fiind nu doar un portret impresionant al unui mare muzician ci și o frescă mai puțin obișnuită a industriei muzicale. Am apreciat nu neapărat perfecțiunea actului artistic în sine, cât ritmul relaxat al evenimentelor, construcția ingenioasă a intrigii și bineînțeles frumusețea poveștii.

Sixto Rodriguez - Cold Fact Album

Ce que le jour doit à la nuit - O epopee a toleranței într-o lume dezbinată

Ce que le jour doit à la nuit este pe de o parte povestea de viață a lui Younes/Jonas, care începe într-o colibă din Algeria, ne poartă prin mahalaua orașului Oran și mai apoi prin adolescența personajului, petrecută pe plajele însoritului Rio Salado, pentru a se încheia după 70 de ani pe un aeroport din Franța. Pe fundal însă, ca și cum ai ascunde un elefant după trupul firav al unui șoricel, se desfășoară povestea brutalului război purtat pentru eliberarea Algeriei de sub ocupație franceză, povestea umilirii algerienilor în propria lor țară dar și povestea francezilor pentru care Algeria reprezenta ”acasă”. 

O poveste de dragostea neîmplinită a unui om rătăcit între două vieți și două identități (sărac vs. bogat, musulman vs. creștin, algerian vs. francez), maschează  deci adevărata poveste care este cea a pământului numit Algeria, o țară săracă și bogată în același timp, o țară iubită de toți dar condamnată la violență, un popor subjugat și niște cuceritori înrădăcinați, o țară sfâșiată între tradițiile orientale și civilizația occidentală.
Frumusețea ambelor povești stă în echidistanța vocii narative, care vine atât din distanțarea fizică față de evenimente cât și din faptul că personajul principal aparține într-o anumită măsură ambelor lumi. Din această cauză, în final, vina nu aparține nimănui iar judecățile sunt de prisos când fiecare pare a avea dreptatea sa. Povestea este una a maturității de care ai nevoie pentru a trece demn printr-o lume intolerantă și rasistă dar atât de spectaculoasă în diversitatea ei.
Autorul, Yasmina Khadra, deși este algerian și ar putea foarte ușor să devină părtinitor, reușește în mod admirabil să fie înțelegător și respectuos față de cele două culturi care se ”ciocnesc” în povestea sa, fiind un adevărat militant pentru toleranță. Începând cu titlul cărții ”Ceea ce ziua datorează nopții” și până la ultima frază Khadra mi-a câștigat admirația prin capacitatea sa de a fi om și nu neapărat algerian și prin veșnica sa stăruință de a justifica acțiunile uneori de neînțeles ale oamenilor, prin prisma circumstanțelor pe care de cele mai multe ori avem tendința de a le ignora, mai ales când vine vorba de cei care ”nu sunt ca noi”. 


Pentru cei care preferă filmul, există deja și o variantă ecranizată a poveștii care chiar merită timpul vostru - detalii pe IMDb.

***

“Life is a train that stops at no stations you either jump aboard or stand on the platform and watch as it passes.”― Yasmina Khadra, Ce que le jour doit à la nuit

“What to keep of all these reels of film, what to throw away? If we could only take 1 memory on our journey, what would we choose? At the expense of what or whom? And most importantly, how to choose among all these shadows, all these spectres, all these titans? Who are we, when all is said and done? Are we the people we once were or the people we wish we had been? Are we the pain we caused others or the pain we suffered at the hands of others? The encounters we missed or those fortuitous meetings that changed the course of our destiny? Our time behind the scenes that saved us form our vanity or the moment in the limelight that warmed us? We are all of these things, we are the whole life that we have lived, its highs and lows, its fortunes and its hardships, we are the sum of the ghosts that haunt us... we are a host of characters in one, so convincing in every role we played that it is impossible for us to tell who we really were, who we have become, who we will be.” ― Yasmina Khadra, Ce que le jour doit à la nuit

Xingu (2012)

Caravana Metropolis este un proiect minunat care aduce în România conceptul de cinematograf mobil în aer liber, extrem de popular deja peste hotare. Caravana a trecut deja prin București, Mamaia, Brașov și Timișoara  iar de marți 7 august până mâine 12 august staționează în Piața Unirii din Cluj-Napoca. În continuare va mai face un popas în București și va încheia sezonul la Iași și apoi Craiova. Pentru detalii, programul evenimentelor poate fi urmărit pe site-ul caravanei http://caravana.metropolisfilm.ro/evenimente .

Proiecția de ieri din Piața Unirii, Xingu - În inima Amazonului este un film brazilian din anul 2012, încadrat în genul drama/aventură și câștigător al premiului Panorama Audience Award la Berlinale 2012. 

Filmul este de fapt povestea adevărată  a fraților Villas-Boas, care în anul 1943  se implică în exploatarea Braziliei Centrale ca tineri orășeni aflați în căutarea unei aventuri. Aici ei ajung să găsească o cauză nobilă pentru care merită să lupte toată viața și anume construcția și protejarea Parcului Național Xingu, creat după îndelungi lupte cu birocrația, corupția și setea de îmbogățire care caracterizau politica braziliană în acele vremuri. Parcul există până în zilele noastre protejând 14 triburi de amerindieni din zona râului Xingu.

Filmul prezintă întâlnirea dintre două civilizații complet diferite, întâlnire care provoacă anihilare prin boli și violență dar care, prin implicarea câtorva oameni cu adevărat speciali,  care-și dedică viața luptei cu efectele dezastroase ale progresului, se  transformă și într-un schimb cultural prețios. Prin dezbaterea problemei drepturilor omului și a activismului ecologic povestea rămâne la fel de actuală în zilele noastre precum era și în urmă cu 60 de ani.

Cu siguranță un must see!

Intouchables (2011)

Intouchables (2011) este povestea adevărată a prieteniei imprevizibile dintre Philippe (Francois Cluzet), un aristocrat rămas paralizat în urma unui accident cu parapanta și Driss (Omar Sy), algerian, băiat de cartier și fost pușcăriaș, însă un om cu suflet mare, pe care în mod surprinzător Philippe îl angajează ca asistent personal. 

Titlul, care poate fi tradus în limba română prin expresia ”de neatins”, se referă la situația inițială a ambelor personaje: paraliticul izolat de societate și imigrantul sărac pentru care viitorul nu pare a fi deloc roz. Pe parcursul filmului vedem însă lumile, atât de diferite ale celor doi întrepătrunzându-se pentru a le schimba viețile și a-i face inevitabil mai buni.

Filmul nu este vreo capodoperă, nu sparge tipare, nu îți provoacă vreo revelație,  este doar o poveste superbă despre felul în care se naște o prietenie sinceră și mai ales despre a doua șansă. În schimb, calitatea sa principală cred că este naturalețea: a personajelor, a situațiilor și a glumelor. E un film frumos prin simplitate, prin faptul că te face inevitabil să empatizezi, prin optimismul pe care il degajă, în ciuda realității din jur.

Dacă într-o zi simțiți nevoia să vi se reamintească faptul că nimic nu este în fond atât de tragic și că viața merită trăită până la ultima picătură, Intouchables este o alegere excelentă. Zâmbetul este cel mai bun medicament.

Asta-mi amintește de versurile melodiei ”Sunt fericit” cântată de Țapinarii...  :)

"Fericirea-i un lucru marunt
E o aripa care vibreaza
Fericirea-i un lucru mic
Un pitic, ce danseaza."

One day

Sunt oarecum sadică recunosc.
Nu mi-au plăcut niciodată sfârșiturile fericite.
Asta pentru că în mod inevitabil  fericirea absolută  se transformă în timp, în platitudine și resemnare.
Facem ceea ce trebuie să facem, pur și simplu pentru că de cele mai multe ori nu știm ce ne-ar plăcea  cu adevărat să facem.
Mai sunt și clipe când poate momentul nu este cel mai potrivit
Sau când ne lipsește curajul....
Și ne lăsăm purtați de val, uitând din păcate de reflux.

Trebuie să învățăm că o zi, o singură zi este tot ce ne trebuie.
Mâine nu are de ce să mai conteze.
Mâine e atât de departe!
Frumoasă e doar clipa, orice ai alege să faci cu ea...

Și dacă va rămâne ceva din tine, acel lucru cu siguranță nu va fi sufletul tău îndelung protejat.

One day (2011)

Lebede negre la superlativ...

În limbajul economic, termenul de ”lebădă neagră” ( Black Swan ) desemnează un eveniment ieșit din comun și foarte puțin probabil, care apare în mod total neașteptat, are un impact foarte mare și pe care putem să-l explicăm în mod plauzibil numai după ce s-a petrecut. O idee interesant de avut în vedere când trăiești într-o țară care încep să cred că are o adevărată crescătorie de ”lebede negre”: vezi spre exemplu ninsorile și inundațiile de fiecare an, care mereu se dovedesc a fi surprinzătoare.Cartea lui Nassim Nicholas Taleb este  deosebită prin prisma faptului că asemeni tizei sale este ieșită din tipare, încercând să sfărâme mii de pagini care ne învață să planificăm și să teoretizăm. Poate că nu toate ideile lui sunt în totalitate corecte, însă cu siguranță ele te fac să-ți pui întrebări.

***

Și pentru că v-am recomandat cartea, nu ar fi corect să nu vă recomand și filmul. Fără nici o legătură cu ceea ce am scris mai sus, ”Black Swan” este după părerea mea cel mai bun film al anului 2010 și poate chiar al ultimilor câțiva ani.Un thriller psihologic absolut fenomenal despre dans, ambiția de a ajunge în vârf și sacrificiile necesare, despre dualitate și luptă interioară. Regie absolut impecabilă, Darren Aronofsky pentru cunoscători, muzică magnifică, trăiri dincolo de realitate, dramatism dus la extreme.Pe mine m-a cucerit! (mulțumesc Ado!)

Frânturi de lectură și viață...

Nu mi-a placut Anna Karenina, nici Lolita , nici Emma Bovary și cu atât mai puțin Ada Veen. Mi-au plăcut cărțile, însă ele, personajele, m-au dezgustat de prea multe ori. Pentru prea multă naivitate și prea puțină inocență, veșnică nemulțumire, disperare sau prea mult patos, pentru prea mult erotism, prea puțină forță, prea puțină feminitate autentică, prea multă slăbiciune, nu mi-a plăcut lipsa de curaj și lipsa de asumare. Tinere sau bătrâne, femeile au un mare defect, sunt capricioase și dacă în doza potrivită asta face parte din farmecul lor, orice mică exagerare le face dizgrațioase. Nici nu mai spun de cele care ajung să îmbătrânească cu acest defect, nu este nimic mai jenant decât o bătrână capricioasă.

***

Din păcate, timpul trece peste noi mai repede și parcă mai brutal, cu toate că ne agățăm cu atâta disperare de orice fărâmă de tinerețe și frumusețe pe care le poți avea la nesfârșit ... dacă ți le permiți bineînțeles.Poți avea aproape orice dacă îți permiți, înafară poate de un suflet liber sau de o clipă în plus de viață, atunci când o clipă valorează totul.

***

Being John Malkovich (1999) un film absolut genial , original, sublim, nebun, magic care vine cu o idee atât de atractivă și atât de bine jucată, încât nu te poți opri să nu te gândești măcar pentru o clipă ” ce ar fi dacă?!” Dacă nu ai o imaginație debordantă , nu agreezi și nu înțelegi comediile negre, dacă ești un om absolut normal și ”în deplinătatea facultăților mentale” mai bine îl eviți pentru că cel mai probabil o să-ți provoace o repulsie greu de stăpânit. Celorlalți vizionare plăcută!

Tuturor un an nou mai bun și mai puțin crizat ! :)

Invictus by William Ernest Henley

Out of the night that covers me,
Black as the Pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds, and shall find, me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll.
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

*** 

Invictus este povestea adevărată a felului în care laureatul premiului Nobel pentru pace, Nelson Mandela, a reușit să folosească jocul de rugby pentru a-i aduce laolaltă pe albii și pe negrii din Africa de Sud. Deși destul de romanțată, dacă ne gândim la starea actuală a lucrurilor în Africa de Sud, povestea nu se dorește a reprezenta o întreagă nație, ci mai mult un om, care după 27 de ani de închisoare s-a întors în țara sa, pregătit să ierte.Un omagiu adus omului și liderului Nelson Mandela, în stilul tipic Clint Eastwood, care pe mine personal reușește să mă impresioneze de fiecare dată.

Now listening: Invictus theme song performed by South African group Overtone and Yollandi Nortjie- 9000 days

Micmacs à tire-larigot

Un nou film al lui Jean-Pierre Jeunet? Așa ceva nu se ratează! Am văzut Micmacs à tire-larigot la cinematograf fără să  știu nimic despre subiectul filmului.Și surpriza a fost pe măsură: un film franțuzesc tipic, excepțional până la perfecțiune, aduce foarte mult cu Amelie si mai ales cu Delicatessen, primul film al regizorului francez și te încântă prin umorul caricatural, personajele puțin ciudate dar absolut savuroase, ritmul alert și elementele vizuale spectaculoase.O poveste nebună, colorată și excentrică, cu personaje pe măsură, Micmacs reprezintă comedia burlescă franțuzească, în starea ei pură.

Filmul este povestea lui Bazil, un bărbat a cărui viață este de două ori distrusă: o dată când, copil fiind, își pierde tatăl în explozia unei mine și a doua oară când printr-o întâmplare stupidă se alege cu un glonț în cap; glonț care deși nu îi ia viața, îl lasă fără casă și fără slujbă, ajungând un vagabond. Tocmai aceste întâmplări însă, îl transformă pe Bazil într-un adevărat erou, acesta găsindu-și rapid un scop în viață, niște dușmani și o gașcă de prieteni care să-l ajute. Astfel, pune la cale, împreună cu prietenii săi, un plan intrigant şi original pentru a distruge două mari fabrici de armament. Și așa se declanșează o poveste alertă, cu trafic de arme și vestigii umane, rebeli africani și exhibiționiști, în final toate acestea întregind puzzleul trăznit imaginat de Bazil.

Este mai bine să trăieşti cu un glonte implantat în creier, chiar dacă asta înseamnă că poţi să pici mort în orice clipă? Sau ai prefera să-ţi fie extras glontele, dar să trăieşti tot restul vieţii ca o legumă? Zebrele sunt albe cu dungi negre sau negre cu dungi albe? Metalul vechi valorează mai mult decât minele anti-personal? Poţi să te îmbeţi mâncând vafe? O femeie încape înăuntrul unui frigider? Care este recordul la aruncat omul ghiulea?

Astea sunt o parte din dilemele unui  film care merită văzut!

A Good Year

"Pardonne mes lèvres. Elles trouvent la joie dans les endrois les plus inhabituels"
(Forgive my lips. They find joy in the most unusual places)

O replică absolut superbă din filmul A good year. O replică pentru care merită să vezi un film. Russell Crowe şi preferata mea, Marion Cotillard fac un cuplu minunat pe ecrane, atmosfera de rural francez e încântătoare iar dacă totul e servit cu un pahar de vin rosu de Provence bien sûr, se poate transforma într-un mod excelent de a-ţi petrece o seară răcoroasă de toamnă.

Enjoy!

Two Lovers

Un film profund şi de o autenticitate rar întâlnită în ultima vreme pe marile ecrane, "Two lovers" e o dramă romantică ieşită din tipare, care are nevoie de un public atent şi mai ales matur din punct de vedere emoţional, pentru a putea empatiza cu personajele.Altfel veţi vedea doar o poveste deprimantă, pe parcursul căreia rareori mai vezi două-trei raze de lumină.

Performanţa actorului principal Joaquin Phoenix este pe cât de ciudată pe atât de uluitoare.Personajul său, Leonard, întors în casa părintească după o dezamăgire amoroasă şi luptând cu ajutorul pastilelor împotriva tendinţelor sinucigaşe, este de cele mai multe ori patetic şi pierdut, un ratat care nu are nimic şi este dispus să lase totul pentru o nebunie de moment, din nou şi din nou.Cu toate astea pe parcursul filmului, antieroul nostru se dovedeşte a fi un tip de treabă şi chiar carismatic pe alocuri, prea uman parcă pentru un personaj produs la Hollywood.

După cum spune şi titlul, filmul prezintă două poveşti sau mai degrabă două femei foarte diferite între care Leonard gravitează.Una care oferă confort şi siguranţă iar cealaltă care destabilizează şi mereu cere mai mult decât oferă. Sandra (Vinessa Shaw) dulce şi protectoare, văzând nu ciudatul din el ci acel ceva special şi Michelle (Gwyneth Paltrow) o blondă superbă şi periculoasă, având nevoie de confort şi protecţie, mereu implicată în probleme şi scandaluri, cerându-i mereu ajutorul pe care el nu i-l poate refuza indiferent de consecinţe.

Sfârşitul, nu că ar fi greu de ghicit, vă las să îl descoperiţi singuri.

Un film cu buget redus, cu acţiune aproape inexistentă şi cu replici puţine, în schimb cu trăiri intense, cu personaje autentice şi filmat excelent. Merită văzut într-o zi când aveţi chef de un film despre dragoste şi cine sunt pierzanţii ei.

Now listening: Cavalleria Rusticana- O Lola ch'ai di latti di cammisa

Jeux d'enfants

Am revăzut recent un film pe care îl iubesc de mult. Cea mai nebună poveste de dragoste ecranizată vreodată, despre un joc scăpat de sub control, despre copiii care continuăm să fim toată viaţa, despre provocare şi ambiţie, despre o viaţă trăită cu adrenalina la maxim.Toate astea în decorul lumii văzută ca teren de joacă. Un film care te face să visezi şi să zâmbeşti, surprinzându-te cu fiecare scenă ce trece până la un final aproape perfect.

Dacă v-aţi săturat de producţiile a la Hollywood Jeux d'enfants e filmul perfect de văzut tocmai pentru că ignoră tot ce înseamnă comercial, pentru că scenariul nu e deloc îngrădit de realism sau de şabloane.Un film pe care nu trebuie să încerci să-l înţelegi ci doar să-l simţi.

"Cap ou pas cap?" ...adica te ţine sau nu, să uiţi de toate preconcepţiile şi să te laşi purtat de pasiunea personajelor pentru joc?

"Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack!Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas's trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford's beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates' fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger's testosterone shots, Pam Anderson's lips! Woodstock, raves... Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!"

Eden à l'Ouest

De mult căutam un film care să-mi meargă direct la suflet şi ieri în sfârşit l-am găsit. Nu ştiu dacă e un film bun sau doar unul mediocru, cum tind să spună criticii, pentru că nu mă pricep să judec din punctul de vedere al specialiştilor. Ştiu doar că mie mi-a plăcut.

Este vorba de noul film al lui Costas-Gavras, Eden à l'Ouest sau conform traducerii româneşti Paradis în Vest. E povestea lui Elias (Ricardo Scarmarcio), reprezentant al emigrantului universal, fără origini şi fără o destinaţie precisă, care caută o lume mai bună în vest, în film echivalentul Uniunii Europene. Aventura lui Elias începe pe marea Egee, când vasul care trasporta emigranţii ilegali este acostat de paza de coastă, determinându-i pe unii dintre ei să înoate până la mal. Ceea ce urmează, e o poveste despre capacitatea de adaptare a personajului principal, despre exploatarea imigranţilor prin munca la negru, despre sărăcie şi despre oameni de toate felurile aşa cum întâlneşti în viaţă. În final, rămâne Parisul, magia optimismului şi speranţa care nu moare niciodată.

Un film uşor de digerat pentru noi esticii, pentru că, poate îl înţelegem mai bine, pentru că este povestea părinţilor noştrii , a prietenilor sau poate chiar a noastră. O problemă socială, prezentată cât se poate de liric, aşa cum imi place mie şi o adevărată călătorie atât pentru personaj cât şi pentru tine ca specatator.Un film de nota 10 dacă mă întrebaţi pe mine.

click pentru trailer

Into the Wild(2007)

O poveste adevărată despre viaţă şi învăţăturile ei privite prin ochii unui tânăr absolvent care porneşte în aventura vieţii lui.Nebunia tinereţii, lucruri pe care oricare ne-am dori să le facem măcar odată în viaţă, dacă am îndrăzni.Un film care merită văzut.

***

"Two years he walks the earth. No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road. Escaped from Atlanta. Thou shalt not return, 'cause "the West is the best." And now after two rambling years comes the final and greatest adventure. The climactic battle to kill the false being within and victoriously conclude the spiritual pilgrimage. Ten days and nights of freight trains and hitchhiking bring him to the Great White North. No longer to be poisoned by civilization he flees, and walks alone upon the land to become lost in the wild. - Alexander Supertramp May 1992"

***

The lives of others

O drama despre ororile comunismului, care ne introduce in lumea spionajului securitatii din Germania de Est a anilor '80.Un ofiter de securitate est-german primeste misiunea de-a spiona un dramaturg banuit de planuri subversive la adresa regimului comunist. In scurt timp, sensibilul si meticulosul securist va fi pur si simplu fascinat de lumea ce i se descopera prin intermediul microfoanelor care impanzesc casa scriitorului. Dar, odata pornit, teribilul sistem de opresiune nu mai poate fi oprit. A inceput un joc periculos, in care nu exista intimitate, in care nu mai exista nimic sacru. Atmosfera gri si apasatoare, curajul celor ce lupta impotriva regimului si lasitatea celor ce tradeaza, sinuciderea ca ultima solutie a celor care constientizeaza ca nu pot lupta impotriva comunismului, pretul ce trebuie platit pentru supravietuire...toate acestea dau un farmec aparte filmului."Nu poti schimba intreaga lume" ne spune filmul "dar te poti schimba pe tine insuti si, in acest fel, poti ajunge sa schimbi lumea."

The Edges of the lord

Un film superb, o drama de razboi in Polonia celui de-al doilea Razboi Mondial despre un copil evreu de 12 ani ascuns de catre o familie de polonezi in satul in care traiesc.Un film cu si despre copii dar cu siguranta nu pentru copii.O poveste care ciuda ororilor pe care ti le arata, se dovedeste a fi optimista si plina de speranta...