Ce que le jour doit à la nuit - O epopee a toleranței într-o lume dezbinată

Ce que le jour doit à la nuit este pe de o parte povestea de viață a lui Younes/Jonas, care începe într-o colibă din Algeria, ne poartă prin mahalaua orașului Oran și mai apoi prin adolescența personajului, petrecută pe plajele însoritului Rio Salado, pentru a se încheia după 70 de ani pe un aeroport din Franța. Pe fundal însă, ca și cum ai ascunde un elefant după trupul firav al unui șoricel, se desfășoară povestea brutalului război purtat pentru eliberarea Algeriei de sub ocupație franceză, povestea umilirii algerienilor în propria lor țară dar și povestea francezilor pentru care Algeria reprezenta ”acasă”. 

O poveste de dragostea neîmplinită a unui om rătăcit între două vieți și două identități (sărac vs. bogat, musulman vs. creștin, algerian vs. francez), maschează  deci adevărata poveste care este cea a pământului numit Algeria, o țară săracă și bogată în același timp, o țară iubită de toți dar condamnată la violență, un popor subjugat și niște cuceritori înrădăcinați, o țară sfâșiată între tradițiile orientale și civilizația occidentală.
Frumusețea ambelor povești stă în echidistanța vocii narative, care vine atât din distanțarea fizică față de evenimente cât și din faptul că personajul principal aparține într-o anumită măsură ambelor lumi. Din această cauză, în final, vina nu aparține nimănui iar judecățile sunt de prisos când fiecare pare a avea dreptatea sa. Povestea este una a maturității de care ai nevoie pentru a trece demn printr-o lume intolerantă și rasistă dar atât de spectaculoasă în diversitatea ei.
Autorul, Yasmina Khadra, deși este algerian și ar putea foarte ușor să devină părtinitor, reușește în mod admirabil să fie înțelegător și respectuos față de cele două culturi care se ”ciocnesc” în povestea sa, fiind un adevărat militant pentru toleranță. Începând cu titlul cărții ”Ceea ce ziua datorează nopții” și până la ultima frază Khadra mi-a câștigat admirația prin capacitatea sa de a fi om și nu neapărat algerian și prin veșnica sa stăruință de a justifica acțiunile uneori de neînțeles ale oamenilor, prin prisma circumstanțelor pe care de cele mai multe ori avem tendința de a le ignora, mai ales când vine vorba de cei care ”nu sunt ca noi”. 


Pentru cei care preferă filmul, există deja și o variantă ecranizată a poveștii care chiar merită timpul vostru - detalii pe IMDb.

***

“Life is a train that stops at no stations you either jump aboard or stand on the platform and watch as it passes.”― Yasmina Khadra, Ce que le jour doit à la nuit

“What to keep of all these reels of film, what to throw away? If we could only take 1 memory on our journey, what would we choose? At the expense of what or whom? And most importantly, how to choose among all these shadows, all these spectres, all these titans? Who are we, when all is said and done? Are we the people we once were or the people we wish we had been? Are we the pain we caused others or the pain we suffered at the hands of others? The encounters we missed or those fortuitous meetings that changed the course of our destiny? Our time behind the scenes that saved us form our vanity or the moment in the limelight that warmed us? We are all of these things, we are the whole life that we have lived, its highs and lows, its fortunes and its hardships, we are the sum of the ghosts that haunt us... we are a host of characters in one, so convincing in every role we played that it is impossible for us to tell who we really were, who we have become, who we will be.” ― Yasmina Khadra, Ce que le jour doit à la nuit