"Sa dai, sa dai, iata marea fericire a vietii. Sa dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Sa dai rasul, sa dai lacrimile...sa-ti traiesti avanturile, sa-ti traiesti durerea... sa inhati raza de bucurie care fuge, sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc, si apoi, apoi sa plangi nebuneste, din
toata inima, satula de bucurie! Sa
plangi un timp... si apoi sa razi!"
toata inima, satula de bucurie! Sa
plangi un timp... si apoi sa razi!"
Era o noapte cu luna plina acum câţiva ani.... cine mai ştie câţi?Importantă e locaţia... o plajă superba undeva peste ocean şi oamenii... câţiva prieteni foarte dragi sufletului meu.O linişte deplina.Pe fundal se auzeau doar valurile oceanului şi bineînţeles râsetele noastre, nisip auriu în care te afundai pana la glezne, o lună plină cum rareori mi-a fost dat să vad, briză usoară, seninătate şi nostalgie pe feţele noastre, un sfarşit aproape perfect daca gândeai obiectiv...dar, cum poate un sfârşit să fie perfect?
O noapte în care mi-am dat seama cât sunt de norocoasă şi mi-am propus să ofer mai mult celor din jur, o noapte în care ceva în mine s-a schimbat.Am devenit mai conştientă de ceea ce reprezint şi încotro imi doresc să o apuc, mai fericită cu ceea ce am şi mai mândră de cei ce-mi sunt prieteni cu adevărat.Am plecat în acea seara spre casă cu o fericire ciudată în suflet, mai liniştită decât am fost vreodată şi mai hotărâtă sa-mi traiesc viaţa asa frumos cum am visat cu ochii deschişi în acea noapte pe acea plajă spre care probabil paşii n-o să mă mai indrepte niciodată...
No comments:
Post a Comment