Tuesday, December 21, 2010

Predispuși la uitare



Mi-a plăcut de mică să citesc, deși moștenirea mea ”livrescă” se rezumă la aproximativ o jumătate de metru de literatură română pe un raft al camerei de oaspeți din casa părinților mei. Ai mei nu au avut norocul să cunoască plăcerea lecturii, însă le sunt recunoscătoare că mi-au alimentat plăcerea cumpărându-mi cărți și ducându-mă de mânuță la bibliotecă când nu au mai facut față ”pretențiilor”.În copilărie eram o ciudățenie pentru vecina noastră, o doamnă doctor care încerca în zadar să-și oblige copiii să citească din biblioteca pe care o aveau deja în casă.Se pare că mediul nu e în toate cazurile decisiv, uneori alegi singur și instinctual ceea ce ți se potrivește.

Din păcate însă, timpul trece atât de repede încât nu apuc să citesc nici a zecea parte din cât mi-aș dori. Iar când mai notez câte un titlu în agendă ca să-l țin minte pe mai târziu, mereu mă gândesc ...oare e adevărat că raiul și-l face fiecare din ceea ce a iubit cel mai mult pe pământ?Ar fi frumos, pentru că e păcat să lăsăm în urmă atâtea frumuseți de-o clipă.

3 comments:

  1. Bine ai revenit! :)

    ReplyDelete
  2. Nu plecasem nicăieri dar mersi :P

    ReplyDelete
  3. Mi-a placut postarea ta.E adevarat ca depinde foarte mult de parinti partea cu lectura,cartile de prin casa.Eu aveam pe vremuri ceva din colectia Biblioteca pt toti dar mai tarziu am descoperit lectura cu uimire si o adevarata recunostinta.Imi cumparam,inca mai cumpar,carti fara a avea simtul valorii dar ulterior mi l-am format.Am dat buzna in biblioteci multe,in toate locurile unde am muncit ca profa si nu numai.
    Fara carti mi-ar fi fost greu sa merg in viata fara scop pe care o aveam uneori.

    ReplyDelete