Pastila albastră- o nouă iniţiativă pe blog

Destul de ocupată în ultima vreme şi evident fără inspiraţie de scris.Cu toate astea mi-am găsit timp să citesc şi vă îndemn şi pe voi să acordaţi câteva minute unui debutant în blogosfera romaneasca dar nu şi într-ale scrisului.

A început pe un forum "prea încrâncenat" după cum chiar el ne spune, iar acum încearcă să-şi aducă povestirile pe blog.Pastila albastra , cum îşi numeşte pagina, se doreşte a fi "doza zilnica recomandata de fantastic in viata fiecaruia!" şi cred eu, are toate şansele să ajungă acolo unde îşi doreşte.

Nu uitaţi deci de Pastila Albastă.
Vă solicită doar câteva minute şi eventual un link celor mai generoşi dintre dumneavoastră...

Dacă vă place, blame it on me!!! :)

Le temps qui passent

Ana Blandiana
Condiţie

Sînt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere.

Frânturi de vis şi de speranţă...

"Daca-ai dat tot, dar nu si viata, sa stii ca nu ai dat nimic."
Henrik Ibsen

Traim din frânturi de clipe ce ne bulversează de fiecare datâ când trec peste noi.Trăim din frântura a ceea ce a fost ieri în comparaţie cu ceea ce ne-am fi dorit să fie, din frântura a ceea ce avem în comparaţie cu ce ne dorim să avem.Traim unii mai vesel, alţii mai trist, privind mereu la aceeaşi bancă ce rămâne goală atunci când noi ne hotărâm că ceea ce ne oferă nu mai e suficient.Şi plecăm, plecăm mereu trişti e adevarat dar totuşi asta nu ne opreşte.

Sângerările nici nu mai contează atâta timp cât există respiraţie, atâta timp cât mai avem suflu să rostim cuvântul de adio. Despărţirile sunt triste, sau cel puţin aşa se spune.Din fericire totul este relativ, pentru că ce este de fapt tristeţea dacă nu forţa care ne îndeamnă să lăsăm în urma lacrimi şi să alergăm în continuare după zâmbete.Egoistă sau nu, nevoia de a merge înainte există în noi toţi, trebuie doar descoperit acel lucru care ne face să o urmăm sau poate acel lucru ce ne face să nu ne dorim să ramânem.Curajul înseamnă să mergi mai departe, laşitatea, să rămâi cu orice preţ.

Sfârţit!Sau poate doar un nou început...

Tot noi, altă poveste...

Oamenii se intalnesc si se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru ca au facut imprudenta de a se cunoaste. Se despart dar nu se uita!

M-a urmat! M-a urmat atunci când nimeni nu mai credea,când jucam dublu, tocmai pentru a-l deruta şi a-l face sa înţeleagă că nimic în lumea asta nu valorează mai mult decât acel suflet fragil pe care îl târâm prin atâtea noroaie şi atâţia spini.M-a urmat în ciuda piedicilor şi pot să spun acum, că da, asta îmi doream cu adevărat.Fuga a fost doar un pretext al slăbiciunii ce m-a cuprins în acele momente.Cum aş fi putut să rămân?

M-a urmat senin şi încrezător, purificat de tot ce a însemnat până atunci neîncredere şi tensiune în relaţia noastră, şi trăgând aproape până la extaz din aceeaşi ţigară ce o avea în mână când a intrat în viaţa mea.Acelaşi tipar ce mă făcea până nu demult să-l urăsc îmi producea acum o senzaţie ciudată de plutire şi de eternitate.

Eternitatea însă e uneori atât de relativa şi cu sau fără voia noastra ţigara va fi într-o bună zi doar scrum."Regreţi?" m-a întrebat acum câteva zile."Nici o secunda" am răspuns şi parcă pentru o clipă am ştiut că şi-ar fi dorit ţigara aia...

"Damn you girl!You look good and I'm drunk!"...cum ar spune un vechi prieten :)