Frânturi de vis şi de speranţă...

"Daca-ai dat tot, dar nu si viata, sa stii ca nu ai dat nimic."
Henrik Ibsen

Traim din frânturi de clipe ce ne bulversează de fiecare datâ când trec peste noi.Trăim din frântura a ceea ce a fost ieri în comparaţie cu ceea ce ne-am fi dorit să fie, din frântura a ceea ce avem în comparaţie cu ce ne dorim să avem.Traim unii mai vesel, alţii mai trist, privind mereu la aceeaşi bancă ce rămâne goală atunci când noi ne hotărâm că ceea ce ne oferă nu mai e suficient.Şi plecăm, plecăm mereu trişti e adevarat dar totuşi asta nu ne opreşte.

Sângerările nici nu mai contează atâta timp cât există respiraţie, atâta timp cât mai avem suflu să rostim cuvântul de adio. Despărţirile sunt triste, sau cel puţin aşa se spune.Din fericire totul este relativ, pentru că ce este de fapt tristeţea dacă nu forţa care ne îndeamnă să lăsăm în urma lacrimi şi să alergăm în continuare după zâmbete.Egoistă sau nu, nevoia de a merge înainte există în noi toţi, trebuie doar descoperit acel lucru care ne face să o urmăm sau poate acel lucru ce ne face să nu ne dorim să ramânem.Curajul înseamnă să mergi mai departe, laşitatea, să rămâi cu orice preţ.

Sfârţit!Sau poate doar un nou început...