Friday, July 23, 2010

(...)


Până nu demult economia era preocuparea specialiștilor, însă de câțiva ani încoace a început să ne privească pe noi toți. Criza globală cu care ne confruntăm, a subliniat mai mult decât oricând, lipsa educației financiare la nivelul populației de rând.De aceea, acesta este cel mai potrivit moment pentru ca avocații alfabetizării financiare să iasă în față și poate pentru prima dată vor fi ascultați de școli, organizații non-profit și angajați.

Criza a lăsat în urmă IMM-uri falimentare îngropate în datorii și parcuri auto pline de mașini de lux pe care companiile de leasing nu mai au cui să le vândă, pentru că nu și le mai permite nimeni (nu că vreodată și le-ar fi permis). Președintele țării ne explică senin la televizor despre ”sacrificiu” în termeni precum ”deficit bugetar”, ”inflație” și ”balanță de plăți” , asta în condițiile în care un sondaj realizat de Citigroup în Ungaria, a scos la iveală faptul că 70% din cei intervievați nu înțeleg noțiunea de ” inflație” iar doi din trei englezi, spanioli, francezi și italieni consideră problemele financiare peste puterea lor de înțelegere.Mi-e teamă sincer, pentru ce ar scoate la iveală un astfel de sondaj în țara noastră. Pensiile private ”obligatorii” care până nu demult țineau prima pagină a ziarelor, au dispărut aproape în totalitate din atenția publică, lăsându-i pe români să se întrebe ce se mai întâmplă cu acești bani , mai ales având în vedere faptul că, actuala lege a pensiilor nu impune acestor fonduri să ofere un randament minim garantat. Chiar și acea minimă contribuție la aceste fonduri a fost amenințată cu scăderea de la 2,5% din salar, la doar 0,5%, lucru care ar fi determina multe dintre fondurile de pensii să iasă din afacere demonstrându-ne încă odată că suntem doar niște cobai de experimente.Propunerea a fost respinsă, însă nu pot să mă întreb pentru cât timp? Viitorul de după ieșirea la pensie, ne este prin urmare de pe acum afectat și totul în numele aceluiași ”sacrificiu” care se vehiculează zilele astea pe buzele guvernanților.

Revoluția financiară a societății începe cu educația individuală și la fel se întâmplă și în cazul prosperității.Trebuie să înțelegem odată că minunea numită ”credit cu buletinul” e doar o mare păcăleală a societății consumeriste , că achiziționarea unei mașini de lux care ne poartă dintr-un capăt al altuia al cartierului nu este nicidecum o investiție și că, în cazul în care nu ai vreo idee măreață de afaceri nu ai nevoie să iei un credit de la bancă.Trebuie să renunțăm la preconcepția că ”economisirea” înseamnă sărăcie, că însemnă să ne punem banii la saltea sau la bancă așteptând să se devalorizeze. Economisind faci bani, deoarece banii în societatea contemporană însemnă mult mai mult decât o marfă, ei reprezintă practic o măsură a valorii.De fiecare dată cînd cu aceeași sumă de bani obținem mai multe bunuri sau servicii, fără a face rabat de la calitate bineînțeles, practic producem bani, producem o plusvaloare. Pe același principiu funcționează și firmele private care, în mod evident, doresc să-și maximizeze profitul pentru acesta trebuind să-și reducă cheltuielile prin luarea unor decizii înțelepte de achiziționare.Pe același principiu ar trebui să funcționeze și statul, dacă ar exista la nivel guvernamental un minim de interes în gestionarea bugetelor.

Acest interes nu există însă la conducătorii noștrii, tocmai de aceea fiind necesar să contrabalansăm acest lucru prin interesul nostru pentru înțelegerea fenomenelor care ne înconjoară.Să ne putem argumenta votul sau lipsa lui, să înțelegem măsurile luate de guverne și să putem veni cu propriile păreri, să vedem deșertăciunea promisiunilor de campanie și lipsa lor de veridicitate, să nu ne mai mulțumim cu un kilogram de zahăr și unul de ulei...

2 comments:

  1. Anonymous8:18 AM

    Ai dreptate in tot ce ai spus,dar mai ales in afirmatia conform careia trebuie sa incepem cu educatia individuala...din pacate acest lucru a iesit din vizorul oamenilor de rand,luandu-i locul ori retelele de socializare in cazul tinerilor,ori problemele cotidiene in cazul adultilor.Eu sustin sus si tare ca dezinteresul si naivitatea oamenilor faciliteaza manipularea lor.Deci,nu cititi,nu invatati,nu va informati:le este mult mai usor asa!Mai bine hai la o bere.

    ReplyDelete
  2. Ignoranța și lenea merg foarte bine împreună, din păcate pentru țara asta a noastră...

    ReplyDelete