Fatalitatea obișnuinței

Cel mai mult mă deranjează dezordinea, intrigile,sălbăticia... într-o lume care se dorește civilizată. Ne spunem că se poate și mai rău, că vom ieși din iarnă mai optimiști, mai vii, crezând în permanență, pe ascuns, în veșnicia omului din est, născut pentru a fi mereu...cu un pas în urmă.

Avem o putere impresionantă de a merge mai departe, de a fi mereu unul dintre acei puțini supraviețuitori însă nu avem forța necesară pentru a străluci. Suntem niște luptători ai circumstanțelor în care ne-am născut și vom rămâne probabil așa toată viața,  neputincioși nu în fața destinului ci în fața unor rădăcini poate prea adânc înfipte în acest pământ dintre un fluviu legendar, un munte și  o mare.
Poveștile care ne-au menționat au fost prea puține pentru ”măreția” noastră și poate de aceea ne-am creat propriile legende. Cândva pe lanțul nemilos al timpului, am ales să ne falsificăm propria istorie pentru a părea mai ”fabuloși”, pentru a epata într-o lume și așa mult prea plină de ”vedete”. 

Iar astăzi împleticindu-ne printre minciuni oficiale și vise de provincial european, continuăm să credem că vina e ”a lor”, că viața e nedreptă iar alții sunt mai norocoși ca noi.