A short film about the past...

Cauți inspirația printre fotografii, culori și litere împrăștiate pe parchet. Trebuie să fie multă disperare în această căutare! Aproape ca atunci când în ierni geroase, stăteai ghemuită pe covor și încercai să asculți marea într-o scoică spartă. Sau poate ca atunci când ai ars fotografia, ținând-o în mână până ce flăcările ți-au pârlit degetele sperând că mirosul de carne arsă poate purifica inimile și sufletele pustiite.

Explorând lumea ți-ai murdărit pantofii cu noroi și sânge, ai învățat vanitatea și dorința și timpul s-a scurs văzând cu ochii, odată cu tinerețea, cu frumusețea, ambiția și curajul. Sunt atâtea lucruri pe care nu ai apucat să le vezi, să le simți! Recunoști că ai și unele regrete, deși toate deciziile au fost luate cu inocența, cu entuziasmul sau frustarea fiecărei vârste. Dar nu te poți învinui pe tine la 18 ani că erai un copil sau la 35 că erai un frustrat, poți cel mult să înțelegi cum fiecare experiență, bună sau rea, te-a schimbat, poți să încerci să iei acum cele mai bune decizii și să speri că timpul în cruzimea lui, nu le va invalida.

Nu încerca să refaci experiențe și perioade întregi, nimic nu va mai fi la fel, pentru că toate vin și trec la timpul lor. Toate se potrivesc ca o mănușă clipei, orice încercare regizorală de a le readuce la viață fiind sortită eșecului. Învață în permanență să trăiești ce-ți iese în cale și ridurile te vor găsi dacă nu mai înțelept, cel puțin mai senin. Privind  inapoi îți vei înțelege fiecare ”greșeală” și vei vedea cum ele te-au adus unde ești.

Iar dacă peste ani îți vei da seama că nu știi prea multe, asta nu înseamnă că nu ai învățat destul, înseamnă doar că nu ai trăit destul!