UN AN NOU FERICIT!

for my readers, my soul mates, my lovers, my friends...

my wish

Nonfestiv

photo by afihara

Am idei pentru o mie de vieți, o mie de cărți, o mie de destine. Am o mie de idei și prea puține cuvinte. Sunt mereu în căutare. Uneori în căutarea a ceea ce am pierdut, alteori în cautarea a ceea ce nu am avut niciodată. Ceea ce vreau să exprim depășește întotdeauna în intensitate ceea ce pot exprima cuvintele, sau poate pur și simplu nu știu eu să le aleg pe cele potrivite. Din cauza asta, de când mă știu, nu-mi place să vorbesc despre mine. Spun generalități, inventez personaje care inevitabil au ceva din gândurile și temerile mele, însă nimic nu mă reprezintă în totalitate.

***

Toate acele scrisori 

pe care nu mi le-ai scris niciodata,

le păstrez cu sfințenie în suflet, 

pentru că mi-ar fi plăcut să o faci. 

Sunt eu prea simpla 

și tu prea complicat. 

Sau poate e invers.

You promised me the sky...

Ești ca o pasăre cu ghinion careia i s-au tăiat aripile de tânără si acum privește cerul doar cu nostalgia a ceea ce ar fi putut să fie zborul perfect. Te doare oarecum neputința, dar durerea este și ea un lucru necesar: îți spune că încă mai trăiești. Și asta înseamnă că nu e totul pierdut.

Cu sau fără zbor, libertatea e acolo în interiorul tău, e vie, clocotește, așteaptă.Cu greu îți înțelege răbdarea infinită și teama. Ar putea să-ți dea o mie de motive să accepți provocarea unei vieți pe care nu ai trăit-o încă. Ar putea, dar îți respectă fâstâceala și nehotărârea de fiecare dată, îți respectă natura umană și chiar alegerile greșite.

Păcat că o viață nu ne ajunge să visăm, să explorăm și să înțelegem în același timp.Unele lucruri le lași cu greu în urmă, altele le eviți de la bun început iar altele nu-ți ies în cale oricât de mult ți le-ai dori.

***

Self Pity

by H.D Lawrence

I never saw a wild thing 

sorry for itself. 

A small bird will drop frozen dead from a bough 

without ever having felt sorry for itself.

"Flori pentru Algernon" de Daniel Keyes

          Am auzit pentru prima dată de ”Flori pentru Algernon ” in aceasta vară, când am ajuns oarecum întâmplător la piesa de teatru (adaptare după roman) pusă în scenă de studenții de la Facultatea de Teatru și Televiziune de la Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa conf.dr. Miklós Bács. Sunt o mare iubitoare de teatru însă era prima dată când vedeam un spectacol înafara spațiului convențional al Teatrului Național Cluj-Napoca deci nu prea știam ce fel de așteptări ar trebui să am mai ales că nu cunoșteam nici povestea. Am început oarecum sceptică încercând să urmăresc, să deslușesc și am ajuns apoi trecând printr-o serie de emoții care de care mai ciudate impuse de personaj, de poveste, de jocul actoricesc, la un sentiment incredibil de revelație.

            Apoi am ținut neapărat să citesc și cartea pentru că rareori mi se întâmplă ca o ”întâlnire” de orice fel ar fi ea să-mi creeze asemenea stări. Și spun cu mâna pe inimă că  Daniel Keyes este un geniu iar ”Flori pentru Algernon” cartea pe care mi-ar fi plăcut să o scriu.

           Tema cărții se referă la o idee mai veche care frământă mințile oamenilor: ce s-ar întâmpla dacă am reuși să sporim în mod artificial inteligența umană permițând astfel întârziaților mintal să aibă acces la cunoaștere și chiar la genialitate. Cât de compatibilă este creșterea bruscă a inteligenței cu înapoierea afectivă, cât de mare este șocul suportat de un om care după o viață petrecută în întuneric vede dintr-o dată, mai mult poate decât și-ar dori? Mintea umană este cu siguranță un subiect prea puțin dezbătut tocmai pentru că este atât de controversat. Însă felul în care Daniel Keyes având studii de specialitate de altfel, reușește să tranforme această idee în povestea lui Algernon șoricel de teste într-un proiect de creștere a inteligenței umane și a lui Charlie Gordon ”moron”-ul devenit geniu peste noapte, este absolut impresionant. Charlie este acel personaj care te schimbă pentru totdeauna, pentru că te face să vezi lumea altfel.Te face să vezi că geniul și prostul nu sunt două concepte diametral opuse ci din contră coexistă în permanență în fiecare dintre noi. Te face să înțelegi că trecutul trebuie asumat, că tenebrele trebuie înfruntate și că pentru a merge mai departe trebuie să ierți.

           ”E ușor să ai prieteni dacă lași lumea să râdă de tine” ne spune în mod paradoxal, Charlie cel prost. Viața este atât de simplă încât geniul nu ne este de nici un ajutor pentru a fi fericiți.