Am fost de când mă știu îndrăgostită de istorie. Ideea de a cunoaște și a înțelege o civilizație demult uitată mi se părea fascinantă încă de când mi-a ajuns în mână prima carte de acest gen, cu povestioare istorice pentru copii. Cei de vârsta mea sunt sigură că își amintesc o carte mare, cu Mihai Viteazu pe coperta, oare cum se numea? :) Cert este că în acele vremuri mi se părea o carte grozavă și a reusit să-mi insufle o curiozitate nemărginită.
De aceea, mult mai târziu, când l-am descoperit din pură întâmplare pe Mika Waltari, a fost, fără exagerare, dragoste la prima vedere, cu nopti nedormite și fluturi în stomac. Cărțile lui îmbină evenimente istorice autentice cu o intrigă spectaculoasă construită în jurul unui personaj al cărui destin se întrepătrunde cu istoria epocii sale și chiar o influențează. Cărțile lui Mika Waltari sunt scrise cu o pasiunea incredibilă pentru povești, pentru civilizații, pentru istorie.
Personajele pivot, prin intermediul cărora, ne plimbăm și noi prin timp și asistăm la evenimentele epocii, sunt oameni simpli si onești pe care îi îndrăgești încă de la început pentru inocența lor, oameni cărora destinul le pregătește însă mai mult și devin în timp, în mod inevitabil,victime ale societății deși rămân până la final niște neadaptați. Istoria lumii în care trăiesc este istoria lor personală, în aceeași măsură în care povestea lor este parte din univers, prin urmare fiecare carte a lui Waltari reprezintă o frescă a vieții personajului și a istoriei timpului său deopotrivă. Și cel mai ciudat este că după ce închizi coperta pentru ultima dată rămâi cu o senzație stranie că istoria lui este și istoria ta.
În fond, fie că vorbim de Etruria, de Egiptul Antic, Imperiul Bizantin, Europa secolului XVI în plin avânt al inchiziției, Bucureștiul lui Caragiale sau România anului 2012, unele lucruri nu se schimbă niciodată.
Am citit până acum ”Egipteanul”, ”Mikael Karvajalka”, ”Amanții din Bizanț” și ”Etruscul” și probabil vor urma și altele pentru că odată ce te prinde flagelul greu mai scapi. Despre cărțile lui Mika Waltari se poate spune fără exagerare că sunt adevărate capodopere și este mare păcat că sunt atât de puțin promovate.
"Tot ce s-a scris în toate timpurile s-a scris fie pentru a linguși zeii, fie pentru a linguși oamenii. După mine, faraonii sunt și ei oameni. Ei sunt asemenea nouă în ură,în frică, în pasiune și în disperare. Chiar dacă îi vei așeza de o mie de ori între zei, tot oameni sunt.Ei au puterea să își liniștească furia și să-și ascundă frica, dar nu și puterea de a se sustrage pasiunilor și decepțiilor." (Egipteanul)
“Totul se repetă de la început, nimic nu este nou sub soare și omul nu se va schimba, chiar dacă hainele lui se vor transforma, chiar dacă se schimbă cuvintele limbii lui” (Egipteanul)
”In fiecare om este un grăunte de nemurire. Dar cea mai mare parte dintre oameni se multumesc doar cu pamântul. Germenele nemuririi zace în ei, nu încolțește și nu rodeste niciodată. De ce să li se ofere nemurirea, când ei nu știu ce fac și nu vor ști ce sa faca cu ea? De ce să li se ofere nemurirea unor oameni care nu simt cât de goală le este ființa, care-și pierd zilele vietii lor de pomana și se plictisesc atunci când sunt singuri? Acesta este omul!” (Etruscul)
No comments:
Post a Comment