Azi nu mai sunt eu, cea de altădată. Azi privesc de la alte ferestre, spre alte zări, azi sunt mirată şi oarecum dulce şi naivă. Azi m-am pierdut în detaliile zâmbetului tău, mi-am lăsat pantoful pe scări ca o adevărată cenuşăreasă şi mi-am amintit de lucrurile pe care le-am iubit, azi am fredonat Regina Spektor şi am revăzut fotografiile din verile trecute, azi a venit primăvara, pe un drum cu sens unic şi fără a mai privi înapoi...
"How tall am I? Honey, with hair, heels and attitude I'm through this damned roof." -drag queen RuPaul-
A fost odată o fată simplă din capitală, pe care în continuare în povestirea noastră o să o numim...sa zicem... Dorothy.
Într-o dimineaţă de sâmbătă când Dorothy s-a trezit ca de obicei puţin mai târziu, a privit spre jumătatea stângă a patului şi instantaneu o lacrimă i s-a prelins pe obraz. Plecase.Şi de data asta ştia că era definitiv.Nu era nici în bucătărie, nici în baie sau în biroul pe care îl amenajaseră cu un an în urmă, special ca el să poată scrie. Ştia că momentul ăsta era aproape, simţea că era inevitabil, însă se amăgeam de ceva vreme că mai are timp.
A deschis geamul, cu pretextul că aeriseşte camera. De fapt simţea nevoia să respire. Apoi,a început încet să se îmbrăce.La uşă când să se încalţe s-a oprit o clipă ca şi când ar fi uitat ceva şi s-a întors în cameră.De pe raftul de sus al şifonierului a luat o cutie şi cu ea în braţe s-a aşezat pe pat.Din cutie a scos o pereche de pantofi roşii, cu toc înalt. Zâmbind a început să-i mângâie încet, după care şi i-a pus în picioare şi s-a ridicat. Mergând cu paşi siguri, a ieşit încuind uşa după ea.
Dacă te-ai fi plimbat prin Herăstrau în dimineaţa aceea de primăvară, ai fi văzut,plimbându-se pe aleile parcului o fată, care cu siguranţă nu ţi-ar fi atras atenţia dacă nu ar fi fost încălţată cu o pereche superbă de pantofi roşii cu toc înalt, poate prea extravaganţi pentru o plimbare matinală în parc.
"-Ce-ai făcut când totul s-a sfârşit?
-Mi-am pus pantofii roşii, cu toc înalt şi am ieşit în lume să-mi trăiesc viaţa!"
Now listening: Pink Martini-Lagrimas
O poveste adevărată despre viaţă şi învăţăturile ei privite prin ochii unui tânăr absolvent care porneşte în aventura vieţii lui.Nebunia tinereţii, lucruri pe care oricare ne-am dori să le facem măcar odată în viaţă, dacă am îndrăzni.Un film care merită văzut.
***
"Two years he walks the earth. No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road. Escaped from Atlanta. Thou shalt not return, 'cause "the West is the best." And now after two rambling years comes the final and greatest adventure. The climactic battle to kill the false being within and victoriously conclude the spiritual pilgrimage. Ten days and nights of freight trains and hitchhiking bring him to the Great White North. No longer to be poisoned by civilization he flees, and walks alone upon the land to become lost in the wild. - Alexander Supertramp May 1992"
