Fatalitatea obișnuinței

Cel mai mult mă deranjează dezordinea, intrigile,sălbăticia... într-o lume care se dorește civilizată. Ne spunem că se poate și mai rău, că vom ieși din iarnă mai optimiști, mai vii, crezând în permanență, pe ascuns, în veșnicia omului din est, născut pentru a fi mereu...cu un pas în urmă.

Avem o putere impresionantă de a merge mai departe, de a fi mereu unul dintre acei puțini supraviețuitori însă nu avem forța necesară pentru a străluci. Suntem niște luptători ai circumstanțelor în care ne-am născut și vom rămâne probabil așa toată viața,  neputincioși nu în fața destinului ci în fața unor rădăcini poate prea adânc înfipte în acest pământ dintre un fluviu legendar, un munte și  o mare.
Poveștile care ne-au menționat au fost prea puține pentru ”măreția” noastră și poate de aceea ne-am creat propriile legende. Cândva pe lanțul nemilos al timpului, am ales să ne falsificăm propria istorie pentru a părea mai ”fabuloși”, pentru a epata într-o lume și așa mult prea plină de ”vedete”. 

Iar astăzi împleticindu-ne printre minciuni oficiale și vise de provincial european, continuăm să credem că vina e ”a lor”, că viața e nedreptă iar alții sunt mai norocoși ca noi.

Consum...

         

       Se pare că nu poți să pornești televizorul zilele astea, fără să dai peste vreo reprezentare penibilă a genului feminin. Tocmai când credeam că nimic nu poate fi mai rău decât invenția telenovelelor autohtone, a apărut valul iubitelor nu știu cui devenite ”vedete” peste noapte, show-uri de ”reality TV” cu femei care de care mai crizate și mai nou ”asistentele sexy” care nu prea înțeleg pentru ce sunt plătite, dacă nu să facă toate femeile din țara asta să pară niște gâște prostuțe cu iz de mahala. Și ne mirăm că toate adolescentele se vor păpuși barbi și visează la operații estetice de cum ies din scutece.

         Atâta luptă pentru ”emancipare”, pentru dreptul  de a vorbi și de a munci și ajungem acum într-un futurist secol 21, la un ideal feminin plastifiat care și-a pierdut glasul și dorința de afirmare, preferând în schimb zâmbetul fals de porțelan și mișcările languroase pe la diferite show-uri de televiziune. Ieșind pe stradă forța televiziunii este evidentă: s-a ales praful de moștenirea generațiilor de feministe dar în același timp și de femeia care până nu demult își creștea copiii cu atâta dragoste și devotament. 

          Și cu toate astea, acum când televiziunea pare imposibil de oprit și generații întregi de fetițe cresc visând să ajungă păpuși de porțelan, eu cred încă în forța femeii inteligente de a-și păstra echilibrul și seninătatea în detrimentul acestor șabloane hidoase pe care societatea ni le impune.

Lebede negre la superlativ...

În limbajul economic, termenul de ”lebădă neagră” ( Black Swan ) desemnează un eveniment ieșit din comun și foarte puțin probabil, care apare în mod total neașteptat, are un impact foarte mare și pe care putem să-l explicăm în mod plauzibil numai după ce s-a petrecut. O idee interesant de avut în vedere când trăiești într-o țară care încep să cred că are o adevărată crescătorie de ”lebede negre”: vezi spre exemplu ninsorile și inundațiile de fiecare an, care mereu se dovedesc a fi surprinzătoare.Cartea lui Nassim Nicholas Taleb este  deosebită prin prisma faptului că asemeni tizei sale este ieșită din tipare, încercând să sfărâme mii de pagini care ne învață să planificăm și să teoretizăm. Poate că nu toate ideile lui sunt în totalitate corecte, însă cu siguranță ele te fac să-ți pui întrebări.

***

Și pentru că v-am recomandat cartea, nu ar fi corect să nu vă recomand și filmul. Fără nici o legătură cu ceea ce am scris mai sus, ”Black Swan” este după părerea mea cel mai bun film al anului 2010 și poate chiar al ultimilor câțiva ani.Un thriller psihologic absolut fenomenal despre dans, ambiția de a ajunge în vârf și sacrificiile necesare, despre dualitate și luptă interioară. Regie absolut impecabilă, Darren Aronofsky pentru cunoscători, muzică magnifică, trăiri dincolo de realitate, dramatism dus la extreme.Pe mine m-a cucerit! (mulțumesc Ado!)