Unde-s vremurile de altadata?

Unde-s vremurile de altadata...unde-i iarna cu zapada alba si stralucitoare cat vezi cu ochii?!Stiu...lucrurile se schimba, noi ne schimbam.Nu va mai fi niciodata ca pe vremea cand faceam derdelus in fata blocului si cetati de zapada in parc, cand n-aveam grija zilei de maine sau a efectului de sera ;)...cand ma indopam cu gutuile coapte pe care bunica le tinea ascunse in camara...dar pe care mereu le gaseam dupa miros:), vremea focului ce ardea jucaus in soba si a pisicii ce miorlaia tolanita in spatele cuptorului, serile alea perfecte cand stateam la caldurica si ma uitam pe fereastra cat de frumos ninge.Lucrurile astea mai exista doar in picturi si in memoria unora dintre noi...daca cineva le mai traieste,ferice lui. Acum e vremea linkurilor asa ca trebuie sa ne adaptam...:)Cititi asta ca-i frumos...pentru nostalgici...

De ce am ajuns sa ne prostituam?

O atmosfera incarcata.Vreme urata, oameni nervosi...mai ales eu, am invatat toata noaptea in zadar pentru ca subiectul oricum nu era in carte, nervi intinsi la maxim...Maine alt examen, inca o noapte alba, inca o carte invatata in zadar...

Astazi la facultate ni s-a prezentat "oportunitatea" pe care o avem datorita faptului ca ei au semnat un contract cu o firma in Cipru, sa lucram acolo timp de 6 luni...un fel de practica.Pana aici normal...nu ma intereseaza pe mine dar pentru altii poate fi interesant.De mentionat ca firma e un concern urias ce ofera servicii in domeniul turismului, la nivelul Bazinului Marii Mediterane.Poti lucra pe toate posturile ce tin de hotel, restaurant, vas de croaziera, etc.La un moment dat domnul profesor care ne prezenta oferta, pro-decan al unei facultati de prestigiu din Cluj, ne relateaza o "istorioara".In vizita lui in Cipru, pentru a discuta detaliile contractului, a avut placerea sa vorbeasca si cu alti studenti care isi faceau practica acolo.In barul unui hotel de lux intalneste doua romance, studente la turism in Bucuresti...care erau se pare un fel de "dame de companie"...Cand le-a intrebat ce parere au despre munca ce o presteaza acolo, una dintre ele... "mai pudica...domnisoara" dupa cum s-a exprimat domnul profesor ii spune ca nu la asta se astepta, ca o obliga sa poarte decolteuri, fuste scurte si sa tina companie clientilor la masa bagandu-le pe gat tot felul de bauturi scumpe.Reactia dumnealui "Ei domnisoara, ce crezi ca o sa-ti mai faca la 80 de ani? Sa te violeze??" si rade multumit de replica inteligenta pe care a avut-o.
Morala...domnisoarelor daca sunteti pudice nu intrati in domeniul turismului...faceti si voi...finante, conta, politehnica...Pe scurt, mi-e rusine sa fac parte dintr-o tara in care un asa zis intelectual face propaganda prostitutiei ...

Natalia Oreiro- Rio de la Plata

Melodie perfecta pentru o zi in care ma simt parca mai optimista...pentru sufletul pe care toti ar trebui sa-l pastram acasa oriunde in lume ne-am afla si pentru ca desi curiozitatea ma face sa-mi doresc sa cutreier lumea Romania va fi mereu locul la care-mi voi dori sa ma intorc...Nu din nationalism sau din dorinta de a parea "cool" ci pur si simplu pentru ca asta simt...si pentru ca nici scandalurile politice si nici mocirla in care cu totii avem impresia ca ne scufundam uneori nu trebuie sa ne faca sa ne pierdem speranta.Pentru ca aici sunt locurile si oamenii pe care-i iubesc cel mai mult si pentru ca am decenta de a-mi asuma o nationalitate si de-a fi mandra de asta oricat de rusinos ar parea pentru unii...

"Iarna nu-i ca vara"

"Curat murdar!"...asta-i tot ce-mi vine in minte in momente dinastea de proaspat membru al UE, student "aproape" eminent:)) ...biletele ce se schimba intre iubitii nostri politicieni mai rau ca in piesele lui Caragiale, ploi torentiale si iarna care mai mult nu e...Unde-s vremurile cand iarna aveam si noi macar doi trei fulgi de zapada...si ploile erau toamna, cand eram si eu eminenta...nu doar "aproape";) si cand politicieni aveau bunul simt sa ascunda macar coruptia, hotia si propriile interese in spatele unor cuvinte frumoase, adevarate perle de intelepciune ce sunt sigura ca vor inspira multe generatii de acum incolo ...Ce vremuri!!!Si eu care credeam ca mai rau nu se poate!! Da' ce vorbesc... stim cu totii ca "iarna nu-i ca vara". Lasa ca vine ea primavara si o sa vedeti ce frumos o sa fie!!!

In my life

Senzatie de organizare, de "everything under control".Inca mai simt gustul vinului fiert cu ananas de aseara si mirosul de scortisoara si ascult in disperare "In my life" a Beatles-ilor.Cu gandul sunt inca departe dar parca mai concentrata pe lucrurile esentiale...Pe diseara am deja programul facut...invatat expresii de business english pana la epuizare...deci prea mult timp pentru ganduri aiurea nu mai am...Pacat de vremea asta buna ca e foarte tentanta...da' ce vorbesc... eu am de invatat!!!Nu ma mai uit la poze, nu ma mai gandesc la nimic si nimeni ( poate doar la florile de pe "La Rambla" in Barcelona :) putin...)nu mai vreau sa ies la nici o cafea/vin/ceai etc, nu mai citesc de placere, de fapt renunt la orice fel de placere pana in 12 februarie...Si daca nu ma tin de cuvant sa ma traga cineva de urechi...cine stie poate functioneaza;)

Locuri si/sau oameni

Ma intreb mereu de ce exista locuri de care ne indragostim atat de repede de care ne simtim atrasi din primul moment cand le calcam pragul?! Eu am mai multe locuri de genul asta fiecare insemnand ceva pentru o perioada din viata.Pe vremuri locul preferat de o cafea si o barfa cu fetele era "Seven" un barulet nu foarte sofisticat intr-un subsol, cu mese din lemn masiv si pereti din caramida rosie, un aer familial si cafea pe masura.Numai noi stim ce-au auzit peretii aia :)!Era ca a doua casa pentru noi si ideea de a merge altundeva era de neconceput...apoi intr-o zi, l-am uitat...am mai trecut pe-acolo asa din cand in cand dar nu mai avea aceeasi atmosfera, cafeaua era parca mai proasta, fumul prea des...sau poate asa fusese mereu doar ca atunci nu observam.A ramas doar nostalgia si amintirile despre toate lucrurile ce se intamplasera si se discutasera la masa din colt.Apoi au urmat alte incercari, dar nimic definitiv, nimic la fel de special...pana cand de cateva saptamani ne-am mutat "cartierul general" in "Justin's"...un loc cochet, spatios, peretii rosii spre visiniu, cafea excelenta chiar daca preturile sunt putin cam piperate, ziare la discretie in fiecare dimineata, perfect pentru invatat cand e nevoie si atmosfera ca la noi acasa...Ciudat cum locurile astea te gasesc, cum te indragostesti de ele si apoi intr-o zi le lasi in urma si cauti altceva...

Intre sfarsit si inceput...

Si-a mai trecut o zi de duminica , si am din nou liber la ganduri...mai mult sau mai putin curate, la zambete strengare ca mi-am pacalit spiritul de aventurier si-am invatat toata ziua pentru examenul de maine, la un mic complot sa o scot in seara asta pe A. la o cafea si la o barfa mica intr-un loc secret pe care amandoua il iubim, si apoi la o ora sau doua de lectura de placere, care sa ma scoata din atmosfera asta de sesiune...Pe scurt sunt libera pentru cateva ore incepand din clipa asta si liberatea imi da aripi mai tare ca orice energizant :)

"Ai rabdare domnisoara!"

Urasc sa mi se spuna"ai rabdare!", "unde te grabesti domnisoara?" sau "daca altii pot sa astepte poti si tu!"...urasc toate replicile astea, spuse cu ironia de rigoare si venind de la niste oameni care n-au altceva mai bun de facut decat sa stea sa astepte...Recunosc rabdarea nu ma caracterizeaza...dar uneori chiar nu depinde de mine...si tocmai atunci trebuie sa astept 3 ore sa intru la un examen oral care dureaza 5 minute, tocmai atunci se strica xeroxul si autobuzul si pe deasupra incepe sa ploua...situatie destul neplacuta cand esti in intarziere...si cu toate astea toti pensionarii care au iesit la plimbare iti spun "ai rabdare domnisoara!".Am senzatia ca in tara asta timpul chiar e fara valoare, cozile interminabile, dezorganizarea o obisnuinta si rabdarea noastra ar trebui sa fie infinita...ei bine a mea nu e ...

Au trecut ani si viata s-a schimbat...

A trecut mult timp de cand nu m-am mai gandit la primii ani de scoala, la drumul de jumatate de ora pana acolo, la Cristina scumpa mea colega de banca pe care n-am mai vazut-o de ani de zile, la doamna invatatoare si clasa cu numarul 4 de la parter."Erai o adevarata domnisoara!" spune mama cu nostalgie gandindu-se la anii aceia si la felul in care am uimit-o inca din prima zi de scoala cand am trimis-o acasa de la usa salii de clasa asigurand-o ca de-acum sunt fata mare si ma descurc si singura.Se vede in ochii ei ca si-ar mai dori sa traiasca putin clipele cand simtea ca mai am nevoie de ea...chiar daca adevarul e ca mereu voi simti nevoie sa o am aproape...Ce mi-a adus in minte aceste momente??Azi m-am intalnit pe strada cu Bogdan...fost coleg, din clasele primare si partenerul meu de drum inspre si dinspre scoala in fiecare dimineata timp de 4 ani...e ciudat cum un om poate sa ti se para asa cunoscut dupa ce nu l-ai mai vazut de la 11 ani.A fost chiar o senzatie placuta sa simt ca si el isi amintea cu placere de discutiile noastre de copii, despre mos craciun si spiridusii lui, despre cat de nedreapta este nota mea de 4 la caligrafie...sau 2-ul lui la purtare."Pana la urma nu te-ai facut politista?" m-a intrebat el serios...si am izbucnit amandoi in ras...visul meu de copil tocmai se stinsese definitiv.Nu credeam ca mai este cineva care sa-si aminteasca de copilaria mea zbuciumata si visele de "comisar Catani" in varianta feminina...Ne-am schimbat amandoi atat de mult dar in "punctele esentiale" tot la fel am ramas...eu tot guraliva si el tot ironic si acid...A fost o revedere foarte placuta si sincer regret ca poate pe Cristina, pe Andreea, pe Miha , Sergiu, Dani si altii de care nu-mi amintesc acum n-o sa-i mai revad niciodata...dar de cate ori o astfel de reintalnire se va intampla ma voi simti din nou copil macar pentru cateva clipe...imi voi dori din nou sa ma fac politista, sa fac inconjurul lumii impreuna cu Cristina in vechiul fotoliu cu roti din sufragerie, sa-mi pun papucii magici care ma fac invizibila, sa traiesc si eu aventurile din Ciresarii si cartile lui Jules Vernes, sa vad macar odata in viata un vampir, sa am aripi sa zbor asa ca in visele copilariei sau pur si simplu sa fug ca o nebuna crezand cu ardoare ca intr-o zi o sa ajung si eu la olimpiada ca intr-un film pe care-l vazusem la tv si-n care actorul principal avea o replica atat de kitschoasa azi dar care atunci imi dadea aripi "Poti face orice daca-ti doresti cu adevarat"...si cu siguranta imi doream toate aceste lucruri...

Gandurile unui hoinar

Din nou cu gandul departe, la verile trecute, la vara viitoare, la aventuri, la prieteni, la cat de mult iubesc sa traiesc,si cat de departe m-a purtat si ma va mai purta trenul vietii.Ce ma duce mai departe? Ce ma face sa cred ca trebuie sa supravietuiesc??Acel ceva, cred ca a fost mereu mandria, ambitia, dorinta de a fii cu un pas inainte, de a vedea lumea de a povesti despre locuri exotice de pe harta, despre care altii au auzit doar la TV.Orice loc unde putini au fost va fi mereu destinatia mea finala...poate din egoism sau din spirit nebun de aventura dar nu ma simt inca pregatita sa ma predau unei vieti tihnite.Voi spulbera astfel peste un an jumate visul unor rude sau chiar prieteni de a veni la nunta mea...America, New-Yorkul, vara ce am petrecut-o acolo, munca grea dar cu atatea satisfactii, contactul cu atatia oameni diferiti, culturi diferite m-au facut si mai mult sa simt ca asta e solutia pentru mine...nu definitiva, dar cel putin pana voi simti altceva.
Si intrebarea revine...Ce ma motiveaza? Ce-mi da aripi sa zbor?Raspunsul e mereu acelasi...eu, forta mea interioara, dorinta de a insemna ceva, de a lasa ceva in urma, de a vedea cu ochii mei, de a simti pe pielea mea,de a gusta din plin munca, aventura , oamenii.Nu stiu exact incotro ma indrept, si nu voi stii niciodata, poate un vas de croaziera, poate din nou America,poate un hotel undeva in Europa, poate Africa sau America de Sud, totul ma atrage si as accepta orice provocare.Deocamdata mai am o vara in SUA , un an de scoala apoi si in sfarsit libertate...O senzatie pe care rar avem ocazia sa o simtim...In rest nu ma plang atata timp cat o sa pot sa visez, sa-mi fac planuri,sa plec fara sa dau socoteala nimanui,ma voi simti mereu libera...doar eu si natura...si deocamdata doar de atat am nevoie pentru a supravietui...Un zambet pe buze, o vorba buna, o poveste voi avea mereu pentru mine, pentru cei din jurul meu, pentru tine...In rest e doar marea, si vantul prin parul meu,linistea si aglomeratia din gari,porturi si aeropoarte,dorinta de a reveni mereu acasa si in scurt timp aceea de a pleca,senzatia de libertate, de nebunie,de zbor, iubiri pierdute, si prietenii pe viata, povesti fantastice poate, pentru unii dar viata pentru mine...