Din nou cu gandul departe, la verile trecute, la vara viitoare, la aventuri, la prieteni, la cat de mult iubesc sa traiesc,si cat de departe m-a purtat si ma va mai purta trenul vietii.Ce ma duce mai departe? Ce ma face sa cred ca trebuie sa supravietuiesc??Acel ceva, cred ca a fost mereu mandria, ambitia, dorinta de a fii cu un pas inainte, de a vedea lumea de a povesti despre locuri exotice de pe harta, despre care altii au auzit doar la TV.Orice loc unde putini au fost va fi mereu destinatia mea finala...poate din egoism sau din spirit nebun de aventura dar nu ma simt inca pregatita sa ma predau unei vieti tihnite.Voi spulbera astfel peste un an jumate visul unor rude sau chiar prieteni de a veni la nunta mea...America, New-Yorkul, vara ce am petrecut-o acolo, munca grea dar cu atatea satisfactii, contactul cu atatia oameni diferiti, culturi diferite m-au facut si mai mult sa simt ca asta e solutia pentru mine...nu definitiva, dar cel putin pana voi simti altceva.
Si intrebarea revine...Ce ma motiveaza? Ce-mi da aripi sa zbor?Raspunsul e mereu acelasi...eu, forta mea interioara, dorinta de a insemna ceva, de a lasa ceva in urma, de a vedea cu ochii mei, de a simti pe pielea mea,de a gusta din plin munca, aventura , oamenii.Nu stiu exact incotro ma indrept, si nu voi stii niciodata, poate un vas de croaziera, poate din nou America,poate un hotel undeva in Europa, poate Africa sau America de Sud, totul ma atrage si as accepta orice provocare.Deocamdata mai am o vara in SUA , un an de scoala apoi si in sfarsit libertate...O senzatie pe care rar avem ocazia sa o simtim...In rest nu ma plang atata timp cat o sa pot sa visez, sa-mi fac planuri,sa plec fara sa dau socoteala nimanui,ma voi simti mereu libera...doar eu si natura...si deocamdata doar de atat am nevoie pentru a supravietui...Un zambet pe buze, o vorba buna, o poveste voi avea mereu pentru mine, pentru cei din jurul meu, pentru tine...In rest e doar marea, si vantul prin parul meu,linistea si aglomeratia din gari,porturi si aeropoarte,dorinta de a reveni mereu acasa si in scurt timp aceea de a pleca,senzatia de libertate, de nebunie,de zbor, iubiri pierdute, si prietenii pe viata, povesti fantastice poate, pentru unii dar viata pentru mine...
Si intrebarea revine...Ce ma motiveaza? Ce-mi da aripi sa zbor?Raspunsul e mereu acelasi...eu, forta mea interioara, dorinta de a insemna ceva, de a lasa ceva in urma, de a vedea cu ochii mei, de a simti pe pielea mea,de a gusta din plin munca, aventura , oamenii.Nu stiu exact incotro ma indrept, si nu voi stii niciodata, poate un vas de croaziera, poate din nou America,poate un hotel undeva in Europa, poate Africa sau America de Sud, totul ma atrage si as accepta orice provocare.Deocamdata mai am o vara in SUA , un an de scoala apoi si in sfarsit libertate...O senzatie pe care rar avem ocazia sa o simtim...In rest nu ma plang atata timp cat o sa pot sa visez, sa-mi fac planuri,sa plec fara sa dau socoteala nimanui,ma voi simti mereu libera...doar eu si natura...si deocamdata doar de atat am nevoie pentru a supravietui...Un zambet pe buze, o vorba buna, o poveste voi avea mereu pentru mine, pentru cei din jurul meu, pentru tine...In rest e doar marea, si vantul prin parul meu,linistea si aglomeratia din gari,porturi si aeropoarte,dorinta de a reveni mereu acasa si in scurt timp aceea de a pleca,senzatia de libertate, de nebunie,de zbor, iubiri pierdute, si prietenii pe viata, povesti fantastice poate, pentru unii dar viata pentru mine...
No comments:
Post a Comment