Toamna cu luna anii '60 - Mircea Cartarescu

Toamna cu luna
cind porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cind stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.

Toamna cu luna
cind cabinele de telefon scanteiaza
cind stii ca nimic nu dureaza
cind pina si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticla
cind magnetofoanele se fac zob
cind mixerele de plastic palesc
cind aspiratorul asuda rece
cind trusa de surubelnite hohoteste
cind masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori...

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.
N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rietul.
Noi n-o sa ne casatorim,
n-o sa avem copii
si n-o sa imbatrinim impreuna.
Mi-e asa de clar lucrul asta acum.
Iar vietile noastre n-or sa fie indelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie...

Toamna cu luna
as vrea atit de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

A trecut mult timp de cand n-am mai descoperit o poezie care chiar sa ma impresioneze. Citisem ceva de Cartarescu dar nu prea parea pe stilul meu...acum m-am razgandit :)

Despre fuga de acasa...

Vine iarasi vara.Mama e deja trista si ingrijorata ca plec ,imi spune ca de fiecare data sa fiu cuminte, sa am grija de mine...de parca n-as fi fost plecata si vara trecuta si acum doua veri si de fiecare data cand Clujul ma sufoca."Vara e altfel" spune ea.Plec departe, atat de departe incat nu mai are siguranta ca orice s-ar intampla in cateva ore poate ajunge la mine.E adevarat America e putin mai departe decat Somesul Rece unde mi-am petrecut cateva veri in liceu in tabere pentru pustani de gimnaziu...
Eu in schimb abia astept...dar am parca mustrari de constiinta cand ma gandesc cat de mult sufera ea si cat de bine o sa ma simt eu toata vara uitand cateodata chiar si de telefonul pe care o sa-l astepte cu atata nerabdare in fiecare saptamana.Daca ar fi dupa ea n-as pune nici un picior inafara Clujului...daca ar fi dupa mine mi-as face bagajele maine si-as pleca cativa ani incotro as vedea cu ochii.Diferente majore in felul in care vedem viata...in special a mea, ea plange cand ma conduce la aeroport... eu abia astept sa plec de fiecare data, ea abia asteapta sa o sun...eu sun si-i zic "Nu pot vorbi decat 5 minute...ma grabesc!".Daca n-as iubi-o, daca n-ar fi cel mai scump lucru de pe lumea asta as intelege, si cu toate astea cand sunt plecata undeva ma adaptez atat de bine incat parca nu-mi mai lipseste nimic...nici macar ea.

De fapt nici macar n-am fugit vreodata cu adevarat de acasa.E doar punctul ei de vedere.Asa mi-a spus odata "Esti tot timpul cu bagajele facute.Parca astepti sa intorc spatele ca sa fugi de acasa".A ras dar nu cu prea multa convingere...

What book are you?

You're Anne of Green Gables!

by L.M. Montgomery

Bright, chipper, vivid, but with the emotional fortitude of cottage
cheese, you make quite an impression on everyone you meet. You're impulsive, rash,
honest, and probably don't have a great relationship with your parents. People hurt
your feelings constantly, but your brazen honestly doesn't exactly treat others with
kid gloves. Ultimately, though, you win the hearts and minds of everyone that matters.
You spell your name with an E and you want everyone to know about it.


Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

The Edges of the lord

Un film superb, o drama de razboi in Polonia celui de-al doilea Razboi Mondial despre un copil evreu de 12 ani ascuns de catre o familie de polonezi in satul in care traiesc.Un film cu si despre copii dar cu siguranta nu pentru copii.O poveste care ciuda ororilor pe care ti le arata, se dovedeste a fi optimista si plina de speranta...

Cand moartea unui om nu mai conteaza

"Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie" Ana Bladiana

Nu stiu cati dintre romani isi mai amintesc ce a fost de fapt comunismul...cu siguranta nu acea utopie a marxismului...si nici vreo egalitate intre oameni. A fost doar un motiv in plus pentru crime impotriva celor care au indraznit sa gandeasca.Tristetea apare in momentul in care auzi batrani si chiar unii tineri regretand acele timpuri.Recomandarea mea este o vizita la Memorialul Durerii din Sighet...muzeu dedicat victimelor comunismului. Au fost adunate acolo, in cladirea fostei inchisori politice...poze, scrisori, poezii,carti intregi scrise de detinuti, jurnale ale momentelor prin care treceau in inchisoare.Veti vedea celula reconstituita in care a murit Iuliu Maniu, carcera in care erau tinuti de la cateva zile la cateva luni pentru a fi pedepsiti, si restul celulelor pline de amintiri dureroase, de cruzimea acelui sistem.E incredibil cat de multa durere se pastreaza inca intre peretii acelei cladirii, cate povesti triste s-au petrecut acolo: o mama care si-a pierdut copilul nascut in inchisoare, un copil care a fost dat spre adoptie si nu si-a aflat niciodata identitatea, un fiu care le scrie parintilor ca e bine, sanatos ca sa nu isi faca griji, haine carpite, un frig de nesuportat, ratii de mancare insuficiente, tortura,speranta ca totul se va sfarsi fie chiar si cu moartea...totul pentru a ne aminti cat de norocosi suntem acum si cat de putin stim sa ne apreciem libertatea.

Cand moartea unui om nu mai conteaza, cand martirismul nu mai reprezinta nimic, cand vrem inapoi la crima si la tacere, nu cred ca mai avem vreo sansa...dar poate ma insel...

Sandi Thom - I Wish I Was A Punk Rocker

Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair
In 77 and 69 revolution was in the air
I was born too late and to a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

When the head of state didn't play guitar,
Not everybody drove a car,
When music really mattered and when radio was king,
When accountants didn't have control
And the media couldn't buy your soul
And computers were still scary and we didn't know everything

When popstars still remained a myth
And ignorance could still be bliss
And when God Saved the Queen she turned a whiter shade of pale
When my mom and dad were in their teens
and anarchy was still a dream
and the only way to stay in touch was a letter in the mail

When record shops were on top
and vinyl was all that they stocked
and the super info highway was still drifting out in space
kids were wearing hand me downs,
and playing games meant kick arounds
and footballers still had long hair and dirt across their face

I was born too late to a world that doesn't care
Oh I wish I was a punk rocker with flowers in my hair

O melodie care ma obsedeaza de ceva vreme...o ascult in continuu si inca nu m-am saturat. O melodie despre o generatie deosebita si o lume daca nu mai buna cu siguranta mai interesanta, despre schimbare si rezistenta la schimbare, despre nostalgia unei perioade care n-o sa se mai repete niciodata. Ma fascineza pentru ca nimic nu mi se pare mai interesant decat sa simti putin din parfumul acelor vremuri pe care le mai vezi doar in filme sau despre care auzi atatea povesti, atatea amintiri ale celor ce le-au trait. Intr-o zi o sa fim si noi generatia in blugi, generatia jocurilor pe calculator, a imoralitatii si a scandalurilor politice, a atentatelor, generatia post-comunista , a privitorilor, a descurcaretilor...o sa fim si noi priviti cu ochiul critic sau nostalgic al copiilor si nepotilor nostii, o sa ne amintim cu placere de vremurile cand fara spaga nu treceai de nici o usa, cand graffiti-ul era arta cea mai adevarata si cand lumea din jur era parca modelata pe stilul nostru. Si-atunci o sa spunem si noi "Pe vremea mea era altfel"...poate pentru ca intr-un fel sau altul ramanem cu totii blocati in acel univers al tineretii noastre, acea perioada cand mai visam, cand mai eram capabili sa o luam de la capat, cand mai eram tineri si liberi. Cu trecerea timpului insa, incetam sa mai credem , sa mai visam, incetam sa ne mai adaptam timpului pe care-l traim, incetam sa mai intelegem...

"Ciulinii Baraganului" Panait Istrati

"Ah! cat doream sa vorbesc cu cineva care mi-ar fi istorisit nazdravanii, care sa ma minta dar sa ma faca sa visez putin, sa cutez!Si ciulinii nu erau decat vis si indrazneala, invitatie sa schimbi ceea ce ai cu ceea ce ai putea sa ai, fie chiar mai prost. Ori nimic nu-i mai rau decat sa putrezesti locului, atunci cand iubesti intreg pamantul."

O carte unica in literatura romana , care m-a uimit si a doua oara, dupa atata timp de la prima lectura. O carte pentru copii si adulti in acelasi timp, pentru suflete tinere si indraznete...

Alegeri, decizii, directii, oportunitati...

Trecem pe langa viata si avem impresia ca o traim, ne amagim cu gadget-uri, zorzoane si decoruri frumoase, ne mandrim cu ceea ce au realizat altii si uitam sa ne bucuram de cele mai simple momente. Uitam sa apreciem un sarut, sa radem cu gura pana la urechi, sa umblam prin ploaie fara sa ne gandim la firma hainelor pe care le purtam, sa multumim si sa zambim unui necunoscut, sa apreciem ceea ce avem si sa nu ne mai plangem...De ce? Poate pentru ca avem prea mult sau pentru ca nimic nu ni se pare suficient, pentru ca adunam multe dar nimic pentru suflet, pentru ca suntem comozi si ne-am pierdut de mult tineretea, pentru ca intotdeauna gasim motive, pentru ca uitam. In final decizia ne apartine...iti faci singur norocul alegand ceea ce crezi ca ti se potriveste , ceea ce crezi ca te reprezinta...pacat ca nu poti da inapoi nu?

De la Roosevelt mostenire...

"Este greu sa pierzi dar mult mai rau este sa nu fi incercat niciodata sa reusesti"

"Daca n-ar fi razboiul, n-am avea mari generali.Daca nu ar exista ocazii nu ar exista nici oameni de stat.Daca Lincoln ar fi trait pe timp de pace ar fi fost un necunoscut"

Poti sa o iei oricand de la capat!

Am fost mereu omul care merge inainte, care nu uita sa pretuiasca clipele si care nu renunta.Mi-e greu sa vad oameni care nu vad frumusetea, care renunta la primul prag sau care nu accepta provocarile de teama esecului. Cat e de usor sa iei niste pastile sau sa-ti dai drumul de la balcon intr-o ultima si fatala incercare de a zbura si cat de greu dar frumos e sa traiesti! Ador sa traiesc pentru mine si pentru prieteni, pentru New-York, Viena, Hong-Kong si toate acele locuri in care ma vor purta picioarele, pentru chefurile alea cand dansez pe masa pana dimineata, pentru vin si votka, pentru iubiri de-o viata si idile de-o vara, pentru idealurile marete ce-mi calauzesc viata, pentru a demonstra si a-mi demonstra ca pot. De ce oare nu poti si tu sa gandesti asa? Poate par o egoista cand incerc sa te schimb dar imi doresc doar ca prietenii mei sa nu sufere, sa se bucure de viata la fel ca si mine, sa stie ca nu sunt singuri. N-o sa incerc sa te schimb...asta pentru ca acum cativa ani cand intr-o situatie asemanatoare am spus "La varsta asta n-ar trebui sa suferi.Poti sa o iei oricand de la capat" aproape am pierdut un prieten. Culmea e ca inca cred ca aveam dreptate. Asa ca, n-o sa incerc sa te schimb o sa-ti spun doar traieste, iubeste, nu lua pastile din simplul motiv ca doresti sa atrageti atentia, ai curajul de a-ti asuma omul care ai devenit, fii puternic si optimist...restul vine de la sine...

Nu te priveste!

"Nu te priveste !"...e greu sa auzi cuvintele astea de la o persoana draga .Tu nu vroiai decat sa-l ajuti, sa-i dai un sfat, sa-l salvezi...dar cine mai are nevoie de sfaturile tale?cine mai vrea sa fie salvat?Adevarul e ca nici tu nu-ti doresti pe cineva care sa fie mereu acolo sa-ti amortizeze caderile, cineva care sa te faca sa te simti prost dandu-ti sfaturi de viata pe tonul superior al omului ce le-a trait pe toate spre deosebire de tine sarmanul nestiutor intr-ale viatii.Ce-o sa faci?O sa te enervezi si o sa mergi cu capul inainte, o sa dai cu capul de prag din nou si din nou si mai apoi o sa ajungi si tu in rolul inteleptului ce da sfaturi de viata.Nu din rea vointa raspundem cu "Nu te priveste!" ci mai degraba din dorinta de a simti si noi pe pielea noastra, de-a ne mandri ca am experimentat, ca am trait, ca n-am imbatranit degeaba...Si la sfarsit concluziile le trage fiecare dupa puterea de a intelege si a judeca obiectiv, dupa capacitatea de a fi trait sau nu frumos, dupa ambitii si vise implinite mai mult sau mai putin...si poate de aceea merita sa simti pe pielea ta...pentru ca la sfarsit concluziile sa fie ale tale...de aceea fiecare reinventam lumea din nou si o luam cu noi cand nimeni nu mai crede in adevarul nostru.Ce ne dorim de fapt? Probabil in adancul sufletului fiecare viseaza ca varianta lui sa fie cea adevarata...