Cand moartea unui om nu mai conteaza

"Atunci cand justitia nu reuseste sa fie o forma de memorie, memoria singura poate sa fie o forma de justitie" Ana Bladiana

Nu stiu cati dintre romani isi mai amintesc ce a fost de fapt comunismul...cu siguranta nu acea utopie a marxismului...si nici vreo egalitate intre oameni. A fost doar un motiv in plus pentru crime impotriva celor care au indraznit sa gandeasca.Tristetea apare in momentul in care auzi batrani si chiar unii tineri regretand acele timpuri.Recomandarea mea este o vizita la Memorialul Durerii din Sighet...muzeu dedicat victimelor comunismului. Au fost adunate acolo, in cladirea fostei inchisori politice...poze, scrisori, poezii,carti intregi scrise de detinuti, jurnale ale momentelor prin care treceau in inchisoare.Veti vedea celula reconstituita in care a murit Iuliu Maniu, carcera in care erau tinuti de la cateva zile la cateva luni pentru a fi pedepsiti, si restul celulelor pline de amintiri dureroase, de cruzimea acelui sistem.E incredibil cat de multa durere se pastreaza inca intre peretii acelei cladirii, cate povesti triste s-au petrecut acolo: o mama care si-a pierdut copilul nascut in inchisoare, un copil care a fost dat spre adoptie si nu si-a aflat niciodata identitatea, un fiu care le scrie parintilor ca e bine, sanatos ca sa nu isi faca griji, haine carpite, un frig de nesuportat, ratii de mancare insuficiente, tortura,speranta ca totul se va sfarsi fie chiar si cu moartea...totul pentru a ne aminti cat de norocosi suntem acum si cat de putin stim sa ne apreciem libertatea.

Cand moartea unui om nu mai conteaza, cand martirismul nu mai reprezinta nimic, cand vrem inapoi la crima si la tacere, nu cred ca mai avem vreo sansa...dar poate ma insel...