Kansas story

"How tall am I? Honey, with hair, heels and attitude I'm through this damned roof." -drag queen RuPaul-

A fost odată o fată simplă din capitală, pe care în continuare în povestirea noastră o să o numim...sa zicem... Dorothy.

Într-o dimineaţă de sâmbătă când Dorothy s-a trezit ca de obicei puţin mai târziu, a privit spre jumătatea stângă a patului şi instantaneu o lacrimă i s-a prelins pe obraz. Plecase.Şi de data asta ştia că era definitiv.Nu era nici în bucătărie, nici în baie sau în biroul pe care îl amenajaseră cu un an în urmă, special ca el să poată scrie. Ştia că momentul ăsta era aproape, simţea că era inevitabil, însă se amăgeam de ceva vreme că mai are timp.

A deschis geamul, cu pretextul că aeriseşte camera. De fapt simţea nevoia să respire. Apoi,a început încet să se îmbrăce.La uşă când să se încalţe s-a oprit o clipă ca şi când ar fi uitat ceva şi s-a întors în cameră.De pe raftul de sus al şifonierului a luat o cutie şi cu ea în braţe s-a aşezat pe pat.Din cutie a scos o pereche de pantofi roşii, cu toc înalt. Zâmbind a început să-i mângâie încet, după care şi i-a pus în picioare şi s-a ridicat. Mergând cu paşi siguri, a ieşit încuind uşa după ea.

Dacă te-ai fi plimbat prin Herăstrau în dimineaţa aceea de primăvară, ai fi văzut,plimbându-se pe aleile parcului o fată, care cu siguranţă nu ţi-ar fi atras atenţia dacă nu ar fi fost încălţată cu o pereche superbă de pantofi roşii cu toc înalt, poate prea extravaganţi pentru o plimbare matinală în parc.

"-Ce-ai făcut când totul s-a sfârşit?
-Mi-am pus pantofii roşii, cu toc înalt şi am ieşit în lume să-mi trăiesc viaţa!"

Now listening: Pink Martini-Lagrimas

Into the Wild(2007)

O poveste adevărată despre viaţă şi învăţăturile ei privite prin ochii unui tânăr absolvent care porneşte în aventura vieţii lui.Nebunia tinereţii, lucruri pe care oricare ne-am dori să le facem măcar odată în viaţă, dacă am îndrăzni.Un film care merită văzut.

***

"Two years he walks the earth. No phone, no pool, no pets, no cigarettes. Ultimate freedom. An extremist. An aesthetic voyager whose home is the road. Escaped from Atlanta. Thou shalt not return, 'cause "the West is the best." And now after two rambling years comes the final and greatest adventure. The climactic battle to kill the false being within and victoriously conclude the spiritual pilgrimage. Ten days and nights of freight trains and hitchhiking bring him to the Great White North. No longer to be poisoned by civilization he flees, and walks alone upon the land to become lost in the wild. - Alexander Supertramp May 1992"

***

CITITORUL

"Niciodată n-ai avut suficientă imaginaţie pentru a-ţi închipui lumea fără tine. Chiar dacă n-ai mers cu vanitatea până la paranoia de a crede că lumea se învârte în jurul tău, că e nerăbdătoare să audă ce spui, ţi-a lipsit inteligenţa, sau puterea de a accepta că nu însemin mai mult decât fotografiile îngălbenite pe care cineva, după tine, le va arunca la gunoi."

Autoportret intr-o oglinda sparta-de Octavian Paler

Am avut întotdeauna o problemă cu ipocrizia celor ce se consideră superiori. De ce un cititor al lui Stephen King de exemplu îşi permite să ridiculizeze cititorii lui Coelho sau aceştia din urmă pe cei ai Sandrei Brown? Ştie oare pasionatul de literatură horror, că este la rândul lui considerat inferior de către cititorii de literatură clasică sau filosofie?Dilema mea este: chiar e nevoie să criticăm un om care preferă lectura, ştirilor de la ora 5, indiferent de gusturile sau capacitatea de înţelegere pe care le are? Este aşa de grav să scrii literatură comercială şi să trăieşti din scris? Este interzis ca scriitor, să vinzi, să fii popular, să te faci înţeles? Ne dorim oare revenirea la acea perioadă în care cultura era rezervată pentru cei aleşi?Ne dorim elitismul perioadei iluministe şi masele epocii lui Lapuşneanu?
Mie întotdeauna mi-au plăcut în mod special oamenii pe care din când în când îi vezi scoţând din geantă o carte pentru a mai fura câteva paragrafe într-un moment de răgaz.Întotdeauna am întrebat ce carte citeşte şi m-am lăsat cuprinsă de entuziasmul cititorului, dar niciodată nu am criticat, niciodată nu am minimalizat importanţa actului citirii în sine.Niciodată nu am descurajat pe cineva care vrea să citească.Din contră, am recomandat lecturi, am facut cadouri din librarii şi mi-am împrumutat cărţile din propria bibliotecă.

Există printre noi cei care se consideră cititori supremi, CITITORUL, cel care are dreptul să emită judecăţi de valoare, să ne critice pe noi cititorii de rând, să ne dea una peste manuţă şi să ne spună: Nu... asta e literatură ieftină, trebuie să citeşti...James Joyce sau Henry Miller, Dan Brown sau Stephen King, Shakespeare, Paler, Palahniuk, Eliade sau cine ştie ce alt autor consideră el că înseamnă calitate....altfel totul e în zadar...

Now listening: Gary Jules- Mad World

Pe aici am trecut...

"Time you old gypsy man
Will you not stay,
Put up your caravan
Just for one day?"
by Ralph Hodgson

Locuri pe unde picioarele noastre au călcat vin şi pleacă din viaţa noastră, urme pe care le-am lăsat pe pământ sau în inimile unor muritori asemeni nouă, timp ce uită să privească înapoi, nostalgii ce ne revocă nopţi de vară sau ierni înzăpezite, prieteni dragi care poate uită să ne mai sune, dar din când în când se opresc brusc şi zâmbesc la amintirea noastră.

Un curcubeu în ziua absolvirii pe care toţi îl păstrăm in suflet, o dragoste pierdută, una proaspăt descoperită, aşteptare prelungită şi permanentă pentru ceva ce în mod evident nu mai vine, ţigara de la miezul nopţii şi fum în loc de cuvinte.Gălăgia din sufragerie în vremurile bune când în fiecare seară petrecerea era în toi, râsete pe care le mai auzi şi acum, însă dinafară, privind de la fereastră la tine şi la toţi cei care erau viaţa ta până nu demult. Aproape că vrei să spui "Hai să o mai facem odată!"...nimeni n-o să afle că noi am furat timp să mai respiram odată, să mai râdem, să mai iubim inocent, să mai trăim ceea ce acum doar ne amintim. Dar nimeni nu poate da timpul înapoi, pentru că anii vin doar ca să treacă, pentru că a doua oară nimic nu e mai mult decât o copie proastă a originalului, pentru că acum suntem tot noi dar diferiţi, pentru că în viaţa trebuie să respectăm dorinţa unui drum încăpăţânat de a merge doar înainte.

Tot ce ar trebui să ne dorim e să trăim să vedem sfârşitul şi să ajungem la final cu o inimă frântă şi bucăţi din oamenii pe care îi iubim, fără vârstă şi fără regrete, iubind fiecare eşec şi fiecare succes tocmai pentru că ne-au adus în locul unde suntem...şi unde altundeva am putea să fim?

Now listening: Nickelback-Photograph

A trăi înseamnă a împărtăşi

Tehnologizând, uităm să simţim, uităm să iubim, uităm să dăruim.Tehnologizând ne dezumanizăm, până la  esenţa animală a propriilor noastre radăcini şi uităm. Uităm ce înseamnă a fi om.Jocul nu ne mai defineşte, ci doar vânătoarea, prădătorul devine acel alfa spre care toţi tânjim, prada devine doar o statistica.

Timpul, care trece în zadar, ne învaţă să fim din ce în ce mai răi şi mai individualişti. Nu mai scoatem capul pe geam, nu mai învăţăm, nu ne mai bucurăm de primăvară,  de o ploaie caldă de vară, de prima zăpadă sau ultima stralucire a soarelui.Până când într-o zi, "E prea târziu!", clasică scuză a veşnicului perdant, devine şi a noastră. În acele ultime momente de luciditate realizăm adevărata lecţie a vieţii... "A trăi înseamnă a împărtăşi"