***

“The longer I live, the more I realize the impact of attitude on life. Attitude, to me, is more important than facts. It is more important than the past, the education, the money, than circumstances, than failure, than successes, than what other people think or say or do. It is more important than appearance, giftedness or skill. It will make or break a company... a church... a home. The remarkable thing is we have a choice everyday regarding the attitude we will embrace for that day. We cannot change our past... we cannot change the fact that people will act in a certain way. We cannot change the inevitable. The only thing we can do is play on the one string we have, and that is our attitude. I am convinced that life is 10% what happens to me and 90% of how I react to it. And so it is with you... we are in charge of our Attitudes.” (Charles Swindoll)

A short film about the past...

Cauți inspirația printre fotografii, culori și litere împrăștiate pe parchet. Trebuie să fie multă disperare în această căutare! Aproape ca atunci când în ierni geroase, stăteai ghemuită pe covor și încercai să asculți marea într-o scoică spartă. Sau poate ca atunci când ai ars fotografia, ținând-o în mână până ce flăcările ți-au pârlit degetele sperând că mirosul de carne arsă poate purifica inimile și sufletele pustiite.

Explorând lumea ți-ai murdărit pantofii cu noroi și sânge, ai învățat vanitatea și dorința și timpul s-a scurs văzând cu ochii, odată cu tinerețea, cu frumusețea, ambiția și curajul. Sunt atâtea lucruri pe care nu ai apucat să le vezi, să le simți! Recunoști că ai și unele regrete, deși toate deciziile au fost luate cu inocența, cu entuziasmul sau frustarea fiecărei vârste. Dar nu te poți învinui pe tine la 18 ani că erai un copil sau la 35 că erai un frustrat, poți cel mult să înțelegi cum fiecare experiență, bună sau rea, te-a schimbat, poți să încerci să iei acum cele mai bune decizii și să speri că timpul în cruzimea lui, nu le va invalida.

Nu încerca să refaci experiențe și perioade întregi, nimic nu va mai fi la fel, pentru că toate vin și trec la timpul lor. Toate se potrivesc ca o mănușă clipei, orice încercare regizorală de a le readuce la viață fiind sortită eșecului. Învață în permanență să trăiești ce-ți iese în cale și ridurile te vor găsi dacă nu mai înțelept, cel puțin mai senin. Privind  inapoi îți vei înțelege fiecare ”greșeală” și vei vedea cum ele te-au adus unde ești.

Iar dacă peste ani îți vei da seama că nu știi prea multe, asta nu înseamnă că nu ai învățat destul, înseamnă doar că nu ai trăit destul!

Fatalitatea obișnuinței

Cel mai mult mă deranjează dezordinea, intrigile,sălbăticia... într-o lume care se dorește civilizată. Ne spunem că se poate și mai rău, că vom ieși din iarnă mai optimiști, mai vii, crezând în permanență, pe ascuns, în veșnicia omului din est, născut pentru a fi mereu...cu un pas în urmă.

Avem o putere impresionantă de a merge mai departe, de a fi mereu unul dintre acei puțini supraviețuitori însă nu avem forța necesară pentru a străluci. Suntem niște luptători ai circumstanțelor în care ne-am născut și vom rămâne probabil așa toată viața,  neputincioși nu în fața destinului ci în fața unor rădăcini poate prea adânc înfipte în acest pământ dintre un fluviu legendar, un munte și  o mare.
Poveștile care ne-au menționat au fost prea puține pentru ”măreția” noastră și poate de aceea ne-am creat propriile legende. Cândva pe lanțul nemilos al timpului, am ales să ne falsificăm propria istorie pentru a părea mai ”fabuloși”, pentru a epata într-o lume și așa mult prea plină de ”vedete”. 

Iar astăzi împleticindu-ne printre minciuni oficiale și vise de provincial european, continuăm să credem că vina e ”a lor”, că viața e nedreptă iar alții sunt mai norocoși ca noi.