Uneori, copil pierdut fiind, întrebam obsesiv de ce nimeni nu știe să zâmbească,
și tu mă apucai de bărbie tandru,
și-mi spuneai râzând,
"de ce ar avea lumea nevoie de alt zâmbet când îl are pe al tău?"
Uneori nu puteam merge desculți pe plajă pentru că era plină de cioburi amare,
și tălpile noastre sângerânde dureau,
și ne era dor de vară și de idilele ei,
și în nebunia noastră începeam să alergăm.
Uneori tălpile mele lasă urme adânci în carnea ta, în suflet, în durere,
și nu-ți ofer nici o portiță de salvare,
și te abandonez după ce-ți iau totul,
și tu tot mai poți să mă iubești.
Uneori trăiesc o nouă zi, pe care n-o mai vreau,
și nu mai vrea să plece,
și se repetă obsesiv,
și cu toate astea totul în jur se schimbă.
Uneori degetele mele pictează pânze celebre
și inima mea trăiește shakespearean undeva departe,
și-ți simt lipsa deși știu că nu ești făcut pentru mine,
și nu sunt făcută pentru tine.
Now listening: Chris Isaak- Wicked game
No comments:
Post a Comment