How dreams are made?

Evident că, deşi stăteam cu ochii închişi, nu vroiam nicidecum să adorm.Urăsc să dorm singură iar uneori urăsc să dorm pur şi simplu, dar ador să visez. Poate pentru că în visele mele, totul mirose a cinematografie şi a Paris, a tutun şi a coniac de patru stele, a viaţă trăită halucinant de rapid, ca prădător şi apoi ca pradă. De cele mai multe ori visez muzică dansantă şi pantofi de balerină, uneori visez scena judecăţii lui Isus din "Maestrul şi Margareta" sau un câmp superb de maci prin care alerg la început entuziastă şi zâmbitoare pentru ca apoi, încetul cu încetul să plâng, să urlu pentru că nu se mai termină, nu mai pot să scap ; visez savoarea incertului şi disperarea jocului.

Şi apoi acea vară târzie cu nopţi scurte şi haotice când râdeam cât pentru tot restul vieţii laolaltă, când priveam vitrinele ţinându-ne de mână şi număram taxiurile precum în poeziile lui Cărtărescu, când te iubeam nebuneşte deşi ştiam că noi doi nu vom îmbătrâni împreună.

De asemenea visez liste.Liste de toate felurile, alb negru şi în culori, liste de cumpărături sau de dorinţe, liste de cărţi citite sau necitite, liste de fotografii şi de picturi, de minciuni, de adevăruri, de semi-adevăruri, de zâmbete şi lacrimi, de mănuşi, de pantofi şi tristeţi necesare.

Iar când mă trezesc, dispărem noi şi toate măştile noastre,dispar luminile şi decorul teatral, rămân în urmă doar schelete ale timpului trăit, doar crâmpeie de cer şi mereu alte uitări.

Now listening: Dalida & Serge Gainsbourg- Rues de mon Paris