Plutind prin subsolurile întunecate ale oraşului mizer, încerci să păstrezi aparenţele şi o minimă decenţă, dar nici purgatoriul nu mai poate salva această lume. Şi ai da orice ca timpul să fie mai flexibil, să te trezeşti într-o dimineaţă în cearceafuri de mătase şi ridicând somnoroasă capul să vezi pe geam Turnul Eiffel şi apoi zâmbind să o iei de la capăt. Nu mai bei seara în bar ca să-ţi faci curaj să cânţi la karaoke ci bei ca să ierţi şi să uiţi. Te pierzi acum pe alte străzi şi alte poveşti îţi ies în cale şi încerci să pari altcineva, cineva mai fericit.
Dar dacă tot ce-am pierdut, poate fi recuperat într-o clipă de nebunie, atunci îmi arunc pantofii şi grijile într-o dimineaţă şi în timp ce-mi beau cafeaua mă gândesc că nu am mai respirat de mult aerul din locul potrivit, şi-mi lipseşte briza de dimineaţă şi nisipul din pantofi, îmi lipsesc toate acele dimineţi în paturi străine şi oraşul unde străzile nu au nume, zâmbetele largi şi sufletele boeme, noi doi pendulând între trădări şi iubire.
A mai rămas ceva din noi? Se zice că rebelii nu uita niciodată că sufletul lor e liber...
Dar dacă tot ce-am pierdut, poate fi recuperat într-o clipă de nebunie, atunci îmi arunc pantofii şi grijile într-o dimineaţă şi în timp ce-mi beau cafeaua mă gândesc că nu am mai respirat de mult aerul din locul potrivit, şi-mi lipseşte briza de dimineaţă şi nisipul din pantofi, îmi lipsesc toate acele dimineţi în paturi străine şi oraşul unde străzile nu au nume, zâmbetele largi şi sufletele boeme, noi doi pendulând între trădări şi iubire.
A mai rămas ceva din noi? Se zice că rebelii nu uita niciodată că sufletul lor e liber...
Now listening- Love me if you dare
No comments:
Post a Comment