Departe

"Sufletul nostru nu poate muri, libertatea nu moare niciodata" Taras Sevcenco

Totul e trist si totusi sunt senina.Nu intrebati pentru ca nu am nici eu raspunsuri si am incetat chiar si sa-mi mai pun vreo intrebare.In schimb ma simt bine, atat de bine incat sunt pregatita sa infrunt totul cu zambetul pe buze. A. se inscrie la facultate, M. m-a intampinat azi cu o imbratisare la care cu siguranta nu ma asteptam, azi noapte am privit luna de pe o plaja superba si toata saptamana am trecut prin niste emotii incredibile.In final totul e bine cand se termina cu bine. Am ce mi-am dorit atat de mult si in scurt timp o sa am chiar mai mult.

Dorinte implinite

Social sau antisocial?Depide de moment, de stare, de companie.

11 iulie 2008, antisocialul are castig de cauza.Mi-e lene, mi-e somn, nu am chef de nimic si cu greu m-a convins A. sa iesim la o tigara.Nici macar de fumat nu m-am apucat.Pufai doar din solidaritate si ma prefac ca stiu cum sa tin tigara intre degete.Imi pun tot felul de intrebari, probabil retorice avand in vedere ca nu e nimeni in masura sa imi raspunda.Stam amandoua in vitrina parca, si afisam acelasi zambet fix pe care il cere eticheta.Suntem departe acum, acolo unde ne-am dorit asa de mult sa ajungem si cu toate astea zambetul e inca fals.Asta ma face sa-mi pun intrebarea vitala:"Poti sa zambesti si altfel?"

Am pierdut un joc, am castigat o viata; am pierdut o iubire am castigat o viata; am castigat o viata, am pierdut totul.Nu ma intelegeti?Nici eu pe voi.

Sous le ciel de Paris

O melodie superba şi un clip absolut fascinant...eu cel puţin nu mi-am dezlipit privirea de la ecranul pc-ului timp de 9:33 minute.Şi totuşi?Doar atât? :(

Ştiu sigur că Parisul e infinit...

Plec dar nu vă uit ...

Deşi ziua cea mare se apropie şi ar trebui să fiu din ce în ce mai fericită, nu e chiar aşa.Motivul nu l-am identificat încă dar recunosc că nici nu am avut curajul să ma gandesc la el. Sunt mai degrabă melancolică şi mi-e şi puţin teamă de ceea ce urmează, dar să nu mai spuneţi la nimeni :)

Fiorul de frică e, cred eu, un sentiment normal în astfel de circumstanţe şi vine la pachet cu orice moment în care treci într-o nouă etapă a vieţii.O să-mi fie dor de foarte multă lume şi mi-e foarte frică să nu-mi pierd prietenii din real şi din virtual life deopotrivă pentru că aşa întortocheată cum e tehnologia asta, e greu să mai fac diferenţa.

Până pe 6 iulie nu mai am activitate aproape deloc aşa că o să mă topesc de cald şi o să meditez probabil la nemurirea sufletului...oricum ultima dată când am avut atâta timp liber cred că a fost cândva prin şcoala generală...aşa că, "free like a bird" , poate mă invită cineva la o cafea ;;)

De ce?

Întrebarea e "DE CE?"
Raspunsul începe cu "PENTRU CĂ..." şi se află în fiecare dintre noi....

Pentru că nu am avut altă soluţie îşi spune o tânără ce tocmai a făcut un avort....
Pentru că îl iubesc vine răspunsul unei femei care acceptă violenţele soţului...
Pentru că nu sunt destul de bun, spune cineva care tocmai a renunţat...
Pentru că viaţa nu merită trăită îşi spune un sinucigaş...

Pentru că ştiu că fericirea e un lucru atât de relativ încât fiecare clipă în care mergi înainte reprezintă o şansă...asta e raspunsul meu.Voi aveţi un răspuns?De ce?

Pastila albastră- o nouă iniţiativă pe blog

Destul de ocupată în ultima vreme şi evident fără inspiraţie de scris.Cu toate astea mi-am găsit timp să citesc şi vă îndemn şi pe voi să acordaţi câteva minute unui debutant în blogosfera romaneasca dar nu şi într-ale scrisului.

A început pe un forum "prea încrâncenat" după cum chiar el ne spune, iar acum încearcă să-şi aducă povestirile pe blog.Pastila albastra , cum îşi numeşte pagina, se doreşte a fi "doza zilnica recomandata de fantastic in viata fiecaruia!" şi cred eu, are toate şansele să ajungă acolo unde îşi doreşte.

Nu uitaţi deci de Pastila Albastă.
Vă solicită doar câteva minute şi eventual un link celor mai generoşi dintre dumneavoastră...

Dacă vă place, blame it on me!!! :)

Le temps qui passent

Ana Blandiana
Condiţie

Sînt
asemenea
nisipului clepsidrei
care
poate fi timp
numai
în
cădere.

Frânturi de vis şi de speranţă...

"Daca-ai dat tot, dar nu si viata, sa stii ca nu ai dat nimic."
Henrik Ibsen

Traim din frânturi de clipe ce ne bulversează de fiecare datâ când trec peste noi.Trăim din frântura a ceea ce a fost ieri în comparaţie cu ceea ce ne-am fi dorit să fie, din frântura a ceea ce avem în comparaţie cu ce ne dorim să avem.Traim unii mai vesel, alţii mai trist, privind mereu la aceeaşi bancă ce rămâne goală atunci când noi ne hotărâm că ceea ce ne oferă nu mai e suficient.Şi plecăm, plecăm mereu trişti e adevarat dar totuşi asta nu ne opreşte.

Sângerările nici nu mai contează atâta timp cât există respiraţie, atâta timp cât mai avem suflu să rostim cuvântul de adio. Despărţirile sunt triste, sau cel puţin aşa se spune.Din fericire totul este relativ, pentru că ce este de fapt tristeţea dacă nu forţa care ne îndeamnă să lăsăm în urma lacrimi şi să alergăm în continuare după zâmbete.Egoistă sau nu, nevoia de a merge înainte există în noi toţi, trebuie doar descoperit acel lucru care ne face să o urmăm sau poate acel lucru ce ne face să nu ne dorim să ramânem.Curajul înseamnă să mergi mai departe, laşitatea, să rămâi cu orice preţ.

Sfârţit!Sau poate doar un nou început...

Tot noi, altă poveste...

Oamenii se intalnesc si se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru ca au facut imprudenta de a se cunoaste. Se despart dar nu se uita!

M-a urmat! M-a urmat atunci când nimeni nu mai credea,când jucam dublu, tocmai pentru a-l deruta şi a-l face sa înţeleagă că nimic în lumea asta nu valorează mai mult decât acel suflet fragil pe care îl târâm prin atâtea noroaie şi atâţia spini.M-a urmat în ciuda piedicilor şi pot să spun acum, că da, asta îmi doream cu adevărat.Fuga a fost doar un pretext al slăbiciunii ce m-a cuprins în acele momente.Cum aş fi putut să rămân?

M-a urmat senin şi încrezător, purificat de tot ce a însemnat până atunci neîncredere şi tensiune în relaţia noastră, şi trăgând aproape până la extaz din aceeaşi ţigară ce o avea în mână când a intrat în viaţa mea.Acelaşi tipar ce mă făcea până nu demult să-l urăsc îmi producea acum o senzaţie ciudată de plutire şi de eternitate.

Eternitatea însă e uneori atât de relativa şi cu sau fără voia noastra ţigara va fi într-o bună zi doar scrum."Regreţi?" m-a întrebat acum câteva zile."Nici o secunda" am răspuns şi parcă pentru o clipă am ştiut că şi-ar fi dorit ţigara aia...

"Damn you girl!You look good and I'm drunk!"...cum ar spune un vechi prieten :)

Chiar Dacă...

Doar o clipă a durat parcă acea fericire sublimă din ale cărei rămăşiţe mai respiri şi azi, o clipă pe care ai renunţat de mult sa o mai cauţi dar pe care nu ai încetat nici un moment să o doreşti...

Aşteptând pe fuga...

"If you are not too long, I will wait here for you all my life." Oscar Wilde

Viaţa nu se opreşte în timp ce noi aşteptăm, dar într-o zi ştiu eu că pentru o clipă va sta în loc pentru noi doi, pentru că nici măcar timpul nu e aşa de crud încât să nu observe minunile ...

Sunt mai melancolică azi decât de obicei.Poate din cauza faptului că se apropie ziua aceea când acum un an am căzut dintr-o dată dintre nori şi am fost nevoită să înfrunt o realitate prea crudă pentru mine în acel moment, sau poate pentru că astăzi am mai avut o dezamăgire...deşi nu ştiu în ce măsură cineva mă mai poate face să sufăr.E ciudat cum tot ce mi se întâmplă în ultima vreme nu e decât un impuls spre ceea ce simt că o să devin în curând... o greşeală a celor ce s-au iubit cândva destul de mult încât să ma ofere lumii.

Cu toate astea continui să zâmbesc şi să dau ceea ce ştiu că nu voi putea primi niciodata...bucurie şi un suflet cald celor din jur.Poate mai sunt oameni care au învăţat să zâmbească indiferent de situaţie...eu ştiu că asta e singura mea salvare...să mă bucur de ce imi oferă viaţa indiferent de ceea ce imi ia în schimb, să mă agăţ de tot ce înseamnă frumuseţe, indiferent că e o zi de primăvară, o poză care îmi trezeşte atatea amintiri, un prieten de mult uitat sau unul pe care abia acum îl descopăr.

Nu-mi doresc să trăiesc o veşnicie, nu-mi doresc să fiu cea mai fericită, cea mai bogată, nici măcar cea mai iubită...îmi doresc doar să pot mereu să văd un orizont senin, să ştiu orice s-ar întâmpla că cineva acolo, are o vorbă bună şi pentru mine...să văd fericire în jurul meu ca să nu-mi pierd speranţa.Sunt aici şi aici voi fi mereu pentru voi cei cărora v-am promis asta, pentru ca veşnicia e doar o clipă în comparaţie cu ceea ce voi îmi oferiţi...

Lovin' it!

"Sa dai, sa dai, iata marea fericire a vietii. Sa dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Sa dai rasul, sa dai lacrimile...sa-ti traiesti avanturile, sa-ti traiesti durerea... sa inhati raza de bucurie care fuge, sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc, si apoi, apoi sa plangi nebuneste, din
toata inima, satula de bucurie! Sa
plangi un timp... si apoi sa razi!"

Era o noapte cu luna plina acum câţiva ani.... cine mai ştie câţi?Importantă e locaţia... o plajă superba undeva peste ocean şi oamenii... câţiva prieteni foarte dragi sufletului meu.O linişte deplina.Pe fundal se auzeau doar valurile oceanului şi bineînţeles râsetele noastre, nisip auriu în care te afundai pana la glezne, o lună plină cum rareori mi-a fost dat să vad, briză usoară, seninătate şi nostalgie pe feţele noastre, un sfarşit aproape perfect daca gândeai obiectiv...dar, cum poate un sfârşit să fie perfect?

O noapte în care mi-am dat seama cât sunt de norocoasă şi mi-am propus să ofer mai mult celor din jur, o noapte în care ceva în mine s-a schimbat.Am devenit mai conştientă de ceea ce reprezint şi încotro imi doresc să o apuc, mai fericită cu ceea ce am şi mai mândră de cei ce-mi sunt prieteni cu adevărat.Am plecat în acea seara spre casă cu o fericire ciudată în suflet, mai liniştită decât am fost vreodată şi mai hotărâtă sa-mi traiesc viaţa asa frumos cum am visat cu ochii deschişi în acea noapte pe acea plajă spre care probabil paşii n-o să mă mai indrepte niciodată...

VIENNA waits for you!

"Slow down you crazy child
You're so ambitious for a juvenile
But then if you're so smart tell me why
You are still so afraid?
Where's the fire, what's the hurry about?
You better cool it off before you burn it out
You got so much to do and only
So many hours in a day
But you know that when the truth is told
That you can get what you want
Or you can just get old
You're gonna kick off before you even get halfway through
When will you realize...Vienna waits for you
Slow down you're doing fine"
Billy Joel "Vienna"

"Mi s-a omorât timpul, onorată instanţă..."

"Uneori, omul e in situatia lui Cortes, de a arde toate corabiile care l-ar putea duce inapoi, ca sa poata merge inainte." Octavian Paler

In ultima vreme ma simt din ce in ce mai prinsă in vârtejul ciudat al timpului ce pare a-mi fi împotrivă.De ce sunt aici şi nu sunt acolo?De ce e azi şi nu o altă zi cu alte reguli şi alte drumuri de parcurs?De ce te-am cunoscut acum şi nu acum căţiva ani când poate ar mai fi contat...Ascult aproape obsesiv o melodie a lui Billy Joel...poate din cauza vremii bacoviene de afara, care face comportamentele obsesiv mai usor de digerat...

Am descoperit că aş putea sa visez toata ziua, mai ales aşa cu ploaia asta, cu nimeni să ma deranjeze şi nimeni sa-mi reproşeze că nu îi acord destul timp, nimeni să-mi amintească că ar trebui să fac ceva mult mai util în acest timp.De ce sa nu uit de tot pentru cateva clipe, de ce sa nu stau aproape nemişcată, în întuneric ascultând aceeaşi piesă pe repeat şi să las timpul să treacă încet, minut cu minut, secundă cu secundă...atât de încet încât să văd fiecare clipă trecând tiptil prin faţa mea pierzându-se în întunericul unei eternităţi dureroase dar atât de senine...

E nevoie ca timpul sa treacă...e nevoie să intorci clepsidra şi să vezi din nou orizontul senin, să ai din nou acel zâmbet ştrengar pe buze, şi vântul să adie uşor, să îţi iei din nou avânt şi aproape să zbori,să şti că acel ceva care e al tău e undeva în lumea asta larga şi tot ce trebuie sa faci e să ajungi la el....

Despre femei...

“Ca majoritatea femeilor, sunt mai puternica decat s-ar parea. ”
Eva Peron, (artist si om politic argentinian), 1919-1952

Dorim sa fim puternice dar sa nu uitam sa fim si sensibile, ne dorim sa fim egale si ne dorim sa demonstram tuturor ca putem mai mult...sa nu uitam sa fim in primul rand femei, sa nu uitam ce ne diferentiaza si ce ne da putere cu adevarat, ce ne face sa mergem inainte si ce ne poate face mai bune....doar timpul va demonstra ce poate sa insemne revenirea la matriarhat, doar timpul va demonstra daca femeile reprezinta pacea sau doar un nou tip de razboi...

Roua din iarba din fata casei mele...

Nu-i gelozie, nici control, e doar un sentiment de anxietate ce te macina incet.Nu stii ce vrei, nu stii pe ce cale s-o apuci, nu stii unde ai putea ajunge, nu stii in cat timp si mai ales nu sti cu cine. Se zice ca mereu trebuie sa ai pe cineva alaturi pe parcursul vietii, cineva care sa-ti ofere acel ceva care eu sincer inca nu stiu in ce consta :)

Iti amintesti de tot ce-a fost pana acum, de nepasare, de libertate, de incotro ai mers si unde ai ajuns, de faptul ca ti-ai fi dorit sa traiesti vesnic in ritmul acela ametitor fara nici un scop si fara nici o directie.Si totusi acum trebuie sa alegi, intre un el si alt el, intre tine si ei, intrei ei si o ea care sti ca e dispusa sa fiti mereu doua pasari fara cuib ... intre aici si acolo, sau poate intre aici, acolo si o a treia varianta complet noua si necunoscuta ceea ce suna si mai bine pentru tine.

Ce caut e poate aici aproape acolo departe sau poate e aici langa mine si totusi cum sti ce cauti??Era un citat care spunea :"Am urcat munti la care nu le-am vazut varfurile, am strabatut deserturi fierbinti si oceane fara sfarsit insa din pacate nu am vazut roua din iarba din fata casei mele."...asta e cam ceea ce ma framanta...daca privesc prea departe si nu mai vad in fata ochilor mei?daca ceea ce caut e aici?offf ce complicat!!!Parca mi-as dori pace mondiala:)