Wednesday, December 16, 2009

Erotism şi poezie cu Anaïs Nin


"Femeile mereu cred că dacă au pantofii mei, rochia mea, coafura mea, machiajul meu, totul va merge la fel de bine. Ele nu se gandesc la doza de vraja necesara. Ele nu stiu ca eu nu sunt frumoasa ci doar par sa fiu asa in unele momente."

"Dispreţuiesc proporţiile, măsurile, tempo-ul lumii obişnuite. Refuz să trăiesc în lumea obişnuită ca o femeie obişnuită. Să mă implic în relaţii obişnuite. Vreau extaz. Sunt o nevrotică în sensul că eu trăiesc în lumea proprie. Nu mă voi conforma lumii. Mă conformez doar mie însămi."

- Anais Nin (Incest/Jurnal 1933) -


Trăind într-un secol XXI în care 'gura lumii' valorează mai mult decât orice, e greu, dacă nu imposibil să alegi să-ţi trăieşti viaţa în interiorul propriilor standarde.În societatea noastră, plină încă de prejudecăţi pe la colţuri, deşi atât de imorală în ansamblul ei,Anaïs Nin rămâne pentru mulţi un tabu.Şi dacă lectura cărţilor ei este astăzi stânjenitoare, e greu de imaginat care era locul acestei femei la inceput de secol XX când a trăit.

Ceea ce îmi place mie în cărţile ei nu e nici pe departe tenta erotică, ci realismul cu care reuşeşte să-şi transcrie pe hârtie emoţiile şi trăirile fără a se teme de prejudecăţi morale.Şi nu pot să nu mă întreb câţi dintre noi am vrea să trăim aşa dar nu avem curajul?

Scriitura ei profund feminina, stilul care nu încearcă deloc să-l imite pe cel masculin, o face unică în literatura universală. Iar valoarea de document pe care o au jurnalele ei, portretizând figuri legendare precum scriitorii Henry Miller, Antonin Artaud, Pablo Neruda, psihanalistii Otto Rank şi Rene Allendy sau revolutionarul  Gonzalo More, le face absolut irezistibile.

Jurnalele ei depăşesc cu mult graniţele literaturii, lectura purtându-te atât de departe şi atât de adânc în trăirile personajelor încât orice gând să acestea ar putea fi altceva decât realitatea autoarei, pare absurd.Scrisul reprezintă pentru Anaïs Nin o evadare, reprezintă echilibrul pentru constrastele din viaţa ei care o sfâşiau, reprezintă o necesară spovedanie în faţa semenilor.În timp a ajus să influenţeze în mod covârşitor mişcarea feministă în lume.

Deşi de la început s-a dezis de orice curent al epocii, e greu să treci cu vederea o femeie care şi-a petrecut întreaga viaţa scriind şi publicând despre viaţa, gândurile şi relaţiile ei, într-o perioadă în care femeile nici măcar nu aveau viaţă personală.

Lectura jurnalelor lui Anaïs nu necesită identificare cu personajul ci doar acceptarea femeii care descoperă in anii '30 lumea artistilor, a avangardei si a psihanalizei .Trebuie să acceptăm că  ea s-a născut  şi format pentru a întruchipa feminitatea şi a o transforma in artă prin scriitura ei.Trebuie să acceptăm toate valenţele personalităţii ei complexe: erotice, nevrotice, intelectuale, emotionale.

Trebuie să acceptăm pentru a putea înţelege stilul ei de viaţă dedicat în întregime creaţiei.


„Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin gratie si frumusete. O aristocrata. Dar si o scriitoare cu talent extraordinar. Ea apartine acum întregii lumi."
Henry Miller


Tuesday, December 08, 2009

It's all better in my head!


Mai demult am scris o povestire care se numea "Oamenii cenuşii" . Am citit-o doar eu şi profa de română şi ei i-a plăcut, deci eu am fost mulţumită. Apoi am început să scriu un roman, dar l-am abandonat în faşă, lucru irelevant dacă te gândeşti că şi acum, după atâţia ani ştiu exact care trebuia să fie desfăşurarea acţiunii şi împărţirea capitolelor.It's all in my head!
Am scris şi câteva poezii, dar a fost prea ciudat cum, cele care mie mi se păreau mai nereuşite au avut cel mai mare succes la 'public' (profa de romană evident) iar preferatele mele au fost îndelung criticate.
Nu am mai scris o vreme.
Astăzi venind spre casa de la muncă, am compus în minte un post aproape 'genial' pentru blog dar odată ajunsă în faţa calculatorului n-am mai reuşit să reproduc nimic.It was all blank!Poate din cauza frigului care mi-a îngheţat memoria până la primăvară, printr-un mecanism pervers de blocare a 'genialităţii' în lume. Sau poate e doar mintea mea întortocheată  care îmi ţine captive ideile pentru a le păstra perfecţiunea. De acum nu mai poate fi contestat faptul că totul e mai roz în mintea mea.
Deci se pare că eu îmi păstrez genialitatea şi voi vă alegeţi cu postul ăsta.
Şi cu piesa zilei normal.Sau mai degraba a lunii aş putea zice, că tot asta ascult de o vreme încoace :)
"Smoky room, city noises 
Traffic lights and a lot of different voices 
A breeze in the trees 
Evening sun... oh yeah it's Saturday 
Sweet summer music very fine 
Too many shiny lips 
Drinking too much wine 
Flying dresses red and blue 
Seem to walk in circles 
Like tigers in high heeled shoes"  (...)

Sunday, December 06, 2009

Where my heart was?


Dincolo de cuvinte şi de singurătăţi, de aşteptări şi de speranţe pierdute, există mereu acest oraş abstract, a cărui magie mă ţine încă locului, deşi mi-e incredibil de dor.

Să descopăr lumea aşa cum e ea, în acest loc unde mi-am dăruit inima, să nu uit să-mi hranesc viciile şi dorinţele ascunse,să învăţ să iubesc realitatea fiecărei zile care trece, prin seri toride de vară şi nopţi de poveste într-un oraş împodobit pentru Crăciun.

Să mă simt acasă, aici unde învăţ să iubesc banalitatea fiecărei zile,unde îmi adun nostalgiile şi îmi deschid inima către tine.Aici unde mă vei aştepta mereu cu un zâmbet şi cu o mângâiere şi unde mă vei ierta de o mie de ori şi te vei lăsa sedus în fiecare seară.Unde poţi să refaci din nou şi din nou magia unei iubiri eterne, adunând fiecare bucaţică sfâşiată de timp şi lipind-o la loc, din disperare şi lipsă totală de mândrie, din neputinţă şi vicisitudine.

Wednesday, October 28, 2009

Tribute to love



Îmi amintesc o dimineaţa friguroasă de duminică. Eu citind Anaïs Nin, cu picioarele atârnate pe pereţi, tu pregătind micul dejun în bucătărie. Vântul sufla uşor, mişcând perdeaua prin geamul deschis şi undeva departe se auzeau voci calde cântând şi un saxofon discret.Tu sărutându-mi tălpile picioarelor, amândoi râzând în hohote şi rostogolindu-ne sărutarile prin cearceafurile de mătase, mirosind a toamnă târzie şi a noi, trăindu-ne iubirea.

Niciodată să nu mă laşi să uit!

Now listening:Room Eleven-Listen

Sunday, October 25, 2009

6 a.m in f minor



Are there ways to escape myself from remembrance?
Blindness maybe, because it's the only way to forget, to forgive.
Don't judge me,
I used to have a heart.

There is a time to play, to burn, to use whatever life may give us,
The shape you're in, the good it fells, the abstract pain, the quietness around you.

And then, there's that little moment before it all,
When you wake up with roses in your bed,
When you've got stories and all you need is there.
Just smile, any second it could be gone.


I just can't stand 'Lolitas' because they are so lame most of the times!


Now listening: Negrita-Ho imparato a sognare

Monday, October 19, 2009

A Good Year

"Pardonne mes lèvres. Elles trouvent la joie dans les endrois les plus inhabituels"
(Forgive my lips. They find joy in the most unusual places)

O replică absolut superbă din filmul A good year. O replică pentru care merită să vezi un film. Russell Crowe şi preferata mea, Marion Cotillard fac un cuplu minunat pe ecrane, atmosfera de rural francez e încântătoare iar dacă totul e servit cu un pahar de vin rosu de Provence bien sûr, se poate transforma într-un mod excelent de a-ţi petrece o seară răcoroasă de toamnă.

Enjoy!

Thursday, October 15, 2009

Passion for breathing...



Niciodată nu vei învăţa îndeajuns despre tine.Vei suferi atât de mult şi cu toate astea, niciodată urmele nu vor fi destul de adânci, încât să nu o poţi lua de la capăt.Niciodată nu vei păcătui destul de mult încât să nu mai poţi fi iertat.Niciodată nu te vei scufunda atât de mult încât să nu mai poţi fi salvat.Niciodată iubirea nu te va otrăvi îndeajuns încât să renunţi...

Iar uneori, pur şi simplu, nu va mai fi nimic de zis.Şi vei simţi disperare şi durere, poate vei plânge, poate, împietrit fiind doar vei suspina.Şi vei fugi şi poate privind în urmă nimeni nu te va urma sau va renunţa prea devreme pentru a conta.Dar apoi te vei însenina, vei învăţa din nou să mergi, să uiţi, să iubeşti, şi să urăşti, vei progresa, vei regresa, vei deveni exact ce trebuie să fii.


Now Listening:Judy Garland-Somewhere over the rainbow

Wednesday, October 14, 2009

It's all about your heart...


It all started with a coffe and a crazy laugh and then it went on through fun and drama and simply life.We have our secrets and we have our drugs, we smoke the same cigarettes, we hate the same guys, we are sisters and words are not enough.

I'll never forget that second of silence when I knocked at her door and finally she was gone. She called me that afternoon and asked if I was upset and I smiled asking "Where are you going?". "The wind blows west" she said and that second we both knew how amazing life could be...

Thank you my friend, for the lessons you taught me, for being my lover, my sun and my wind. It will get dark one day, but again, I'll be the one to save you.

Tuesday, October 13, 2009

Someday my love!


Te iubeam pentru că erai aşa cum îmi doream, mereu dulce şi copilăros, mereu pus pe şotii şi mofturos, uneori al meu, alteori un străin.Erai lumea mea virtuală, visul meu neîmplinit, erai fascinant prin lipsa totala de materialitate care mă lăsa să construiesc şi să mă joc.

În majoritatea timpului totul era un joc, ştiam amândoi că ne jucam şi atunci ne permiteam să ducem lucrurile la extrem.Dar, mai erau şi acele momente când nimic nu mai era virtual, pentru că batăile inimii nu pot să fie altfel decât reale...

Şi într-o zi am ales să fug sau poate tu m-ai abandonat, nici nu mai ţin minte. Mi-e bine aşa, pentru că mi-ar fi fost prea teamă să te cunosc aşa cum eşti tu.Prefer să rămâi cum mi te-am imaginat. Sau poate mi-a fost frică să nu te dezamăgesc chiar eu.Realitatea e dezamăgitoare, iar tu vei fi mereu copilul meu, protejatul meu, inima mea.

Nu ştiu de ce astăzi m-am gândit aşa de mult la tine.Sper să-şi fie bine!

"Someday we'll know
If love can move a mountain...
Someday we'll know
Why the sky is blue...
Someday we'll know
Why I wasn't meant for you..."


Now listening:Mandy Moore and Jonathan Foreman-Someday we'll know

Monday, September 21, 2009

La mujer onirica



Te privesc găsind şi pierzând iubirea,
crescând în tine dureri şi vindecând trecuturi.
Te privesc în zile ploioase când lumea pare sfârşită
şi tu desenezi cu degetul pe geam,
inimioare... şi săgeţi.
Şi apoi, când odată cu primăvara,
renasc în tine vise noi şi le iubeşti
dar te strivesc.

Când muzica se sfârşeşte,
dar tu mai dansezi o vreme
sau pentru totdeauna.

Şi niciodată nu înveţi nimic,
niciodată nu pierzi nimic,
ca un copil care trăieşte clipa,
în ciuda consecinţelor.


Now listening: Journey- Don't stop believing

Wednesday, September 09, 2009

Two Lovers

Un film profund şi de o autenticitate rar întâlnită în ultima vreme pe marile ecrane, "Two lovers" e o dramă romantică ieşită din tipare, care are nevoie de un public atent şi mai ales matur din punct de vedere emoţional, pentru a putea empatiza cu personajele.Altfel veţi vedea doar o poveste deprimantă, pe parcursul căreia rareori mai vezi două-trei raze de lumină.

Performanţa actorului principal Joaquin Phoenix este pe cât de ciudată pe atât de uluitoare.Personajul său, Leonard, întors în casa părintească după o dezamăgire amoroasă şi luptând cu ajutorul pastilelor împotriva tendinţelor sinucigaşe, este de cele mai multe ori patetic şi pierdut, un ratat care nu are nimic şi este dispus să lase totul pentru o nebunie de moment, din nou şi din nou.Cu toate astea pe parcursul filmului, antieroul nostru se dovedeşte a fi un tip de treabă şi chiar carismatic pe alocuri, prea uman parcă pentru un personaj produs la Hollywood.

După cum spune şi titlul, filmul prezintă două poveşti sau mai degrabă două femei foarte diferite între care Leonard gravitează.Una care oferă confort şi siguranţă iar cealaltă care destabilizează şi mereu cere mai mult decât oferă. Sandra (Vinessa Shaw) dulce şi protectoare, văzând nu ciudatul din el ci acel ceva special şi Michelle (Gwyneth Paltrow) o blondă superbă şi periculoasă, având nevoie de confort şi protecţie, mereu implicată în probleme şi scandaluri, cerându-i mereu ajutorul pe care el nu i-l poate refuza indiferent de consecinţe.

Sfârşitul, nu că ar fi greu de ghicit, vă las să îl descoperiţi singuri.

Un film cu buget redus, cu acţiune aproape inexistentă şi cu replici puţine, în schimb cu trăiri intense, cu personaje autentice şi filmat excelent. Merită văzut într-o zi când aveţi chef de un film despre dragoste şi cine sunt pierzanţii ei.




Now listening: Cavalleria Rusticana- O Lola ch'ai di latti di cammisa



Sunday, September 06, 2009

Retro lady



Cele mai frumoase utopii sunt cele în care te imaginezi distanţat în timp şi spaţiu de zgomot şi de linişte deopotrivă.Cum se numeşte acea stare intermediară?Ei bine îi spui cum vrei.Poate fi o zi de primăvară când vântul bate încet purtând mii şi mii de petale albe spre cer sau o dimineaţa devreme când deschizi ochii şi privind pe geam îţi dai seama cât de norocos eşti în ciuda tuturor suferinţelor , poate fi acel moment când decizi să-ţi păstrezi inima sau când îţi dai seama că un drum singuratic nu duce nicăieri. Poate fi acea clipă infimă când un zâmbet fugar pe chipul tău încearcă să spună lumii întregi "Nu o să mă puteţi schimba niciodată!".

Şi mai sunt acele seri când ne mai suportând monotonia, deschizi geamul şi îţi aprinzi poate o ţigară privind către orizontul roşiatic care mereu reuşeşte să îţi creaze iluzia unei evoluţii în coloristica tristă a vieţii.Şi te gândeşti cum e la 30, 40 sau 50 de ani, te gândeşti câte lucruri s-au schimbat, câte au rămas la fel sau dacă a rămas ceva la fel, studiezi poate câteva fire albe şi sufli uşurat că nu a mai apărut nici unul şi îţi auzi parcă ecoul gândurilor fredonând ceva pe cat de trist atât de frumos...


Back in the day you had been part of the smart set
You'd holidayed with kings, dined out with starlets
From London to New York, Cap Ferrat to Capri
In perfume by Chanel and clothes by Givenchy
You sipped camparis with David and Peter
At Noel's parties by Lake Geneva
Scaling the dizzy heights of high society
Armed only with a cheque-book and a family tree

You chased the sun around the Cote d'Azur
Until the light of youth became obscured
And left you on your own and in the shade
An English lady of a certain age
And if a nice young man would buy you a drink
You'd say with a conspiratorial wink
"You wouldn't think that I was seventy"
And he'd say,"no, you couldn't be!"

(...)

Now Listening: The Divine Comedy- A lady of a certain age


Friday, August 14, 2009

Revolution baby!

photo and text by Pete Revonkorpi aka pesare

"- No more oppression! the ant screamed. - No more forced labour! No more bug sprays and flytraps!
- Excuse me, the ladybug interrupted. - How long will this revolution take? I have to be home making soup for my children...
- And I'll become a butterfly soon, said the caterpillar. - And this kind of rioting is hardly appropriate behaviour for something as beautiful as a butterfly."

***

Dacă nu ar ilustra o realitate atât de crudă aproape aş râde şi eu.Doar că e greu să râzi atunci când te recunoaşteţi. Eu mă văd pe mine şi pe alţi doi trei cunoscuţi adunaţi în jurul nebunului ce vrea revoluţie, recunoscând că e necesară dar resemnându-mă cu ideea că nu am timp de aşa ceva.

Poate mâine... azi am avut o zi grea la muncă, azi plâng copii de foame, mă doare capul şi sunt extenuată, a dat vecinul de la parter cu târnăcopul toată ziua, mâine trebuie să fiu fresh dimineaţă. Pur şi simplu azi nu e ziua potrivită.Poate mâine!Mereu acelaşi mâine.


Imaginea si reprezentarea în scris a dialogului dintre personaje sunt opera unui om pe care eu îl urmăresc de multă vreme pe deviantART, pesare fiind userul lui de pe acest site de fotografie şi creaţie în general.

Imaginile create de el cu atâta fineţe îmi amintesc de basmele copilăriei, îmi redau acea inocenţă, acel avânt pe care le aveam copil fiind.Textele lui, atât de simple dar atât de adânci în semnificaţii, mai pot fi comparate poate doar cu povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, "Micul Prinţ" şi cred că o astfel de comparaţie ar convinge aproape orice pasionat de lectura.

Dacă nu ne revoltăm, cel puţin să mai dăm atenţie şi celor care cu adevărat au ceva de spus.



Thank you pesare for giving me the permission to publish your image and text here! :)


Thursday, August 13, 2009

Educaţie precară sau teribilism de şmecher



Într-un autobuz doi baieţi tineri discută pe mult dezbatuta temă a crizei şi lipsa locurilor de muncă pe piaţă, unul dintre ei fiind se pare în căutarea unui job. Celuilalt îi sună telefonul.În mijlocul discuţiei telefonice acesta se adresează "şomerului" :

"Fratele meu caută un şofer de tir pentru firma lui! Nu te interesează?"
"Cât plăteşte?"
" 1400 pe lună şi e lejer sunt doar drumuri până Braşov şi înapoi"
"Prea puţin!!"

***după o scurtă pauză***

"Da' spune-i că se bagă tata!"

Greu să mai comentezi ceva.Aşa i-ai crescut, aşa îi ai!

***

După câteva minute acelaşi "personaj" îşi afişează telefonul de ultimă generaţie pentru a o suna pe iubita lui.La telefon răspunde mama acesteia cu care, din diverse motive, comunica mai greu.După ce iubita ajunge la telefon...replică :

"Tu! mă-ta asta e surdă sau ce-are?"

wow I give up!

Muzică? Nu ştiu, ascultaţi şi voi ceva Paraziţii sau piesa aia în care ziceau unii ( nu-mi amintesc care) " Noi suntem baieţii de care ţi-a zis mama ta să te fereşti!"...sau ceva de genul.


Şi când te gândeşti că ăştia sunt copiii cuiva!

Runaway morning



Uneori o evadare e tot ce-şi lipseşte ca să poţi respira.Vântul, prin părul lăsat liber, rochia înflorată, pantofii aruncaţi undeva prin portbagaj, o ţigară, un soare care să nu răsară dintre blocuri, un cântec anume, senzaţia de viaţă statică sau care se desfăşoară cu încetinitorul, coliziune a fiinţei tale libere de acum, cu ceea ce era ea până nu demult... în doi.

Mediu lipsit total de posedare, de aceleaşi vechi temeri, de poveşti neterminate, de drame şi tragedii exagerate. Timp când îndrăzneşti şi provoci, când eşti singur cu gândurile tale, când te simţi atât de mic...şi asta te înalţă, când închizi ochii nu aşteptând o minune ci doar o confirmare.

***

Mi-e un dor nebun să alerg. Să alerg cu picioarele ude prin roua unei dimineaţi senine de vară, să nu ştiu încotro mă îndrept sau dacă mai există cale de întoarcere, să simt doar căldura soarelui pe obraji şi umezeala ierbii.Vreau să alerg până la extenuare totală şi atunci să mă arunc în iarbă şi să privesc norii şi totul în jur să vibreze la unison cu bătăile inimii mele.

***

"Cântecul" e unul special şi mai ales al unei formaţii speciale... amatorii britpop sunt sigură că ştiu despre ce vorbesc.


"I know a girl she walks the asphalt world
She comes to me and I supply her with Ecstasy
Sometimes we ride in a taxi to the ends of the city
Like big stars in the back seat like skeletons ever so pretty
I know a girl she walks the asphalt world

But where does she go?
And what does she do?
And how does she feel when she's next to you?
And who does she love in time-honoured fur?
Is it me or her?

I know a girl she walks the asphalt world
She's got a friend, they share mascara I pretend
Sometimes they fly from the covers to the winter of the river
For these silent stars of the cinema
It's in the blood stream, it's in the liver
I know a girl, she walks the asphalt world

With ice in her blood
And a Dove in her head
Well how does she feel when she's in your bed?
When you're there in her arms
And there in her legs
Well I'll be in her head

Cos that's where I go
And that's what I do
And that's how it feels when the sex turns cruel
Yes both of us need her, this is the asphalt world"



Now listening:Suede- The asphalt world

Friday, July 24, 2009

Modern World reflections



Intoxicaţi de ciment şi betoane încinse, ascultăm acelaşi cântec trist la nesfârşit şi tânjim acum mai mult decât oricând, după acel concept de libertate în care odată credeam.

Vedem atâta dezumanizare în jur, atâta vanitate, atâta necredinţă, atâtea lupte zadarnice născute din nimic.O mini-apocalipsă se petrece poate: o mie de cuvinte banale, frica de a atinge, frica de a crede, de-a visa. Credem mai mult în a avea decât în a fi,vrem explozii de pixeli, senzaţii electronice şi nimic mai mult.Trăim virtual, căutând justificare pentru lipsa de curaj.

Nimeni nu câştigă, în schimb toţi pierdem câte puţin din fiinţa noastră, toţi ne ratăm şi uitam să ne mai dăm o şansă.

E ca un anunţ în zile de criză: "Teatrele vor fi închise în curând.Sufletul poate sa mai aştepte!" ...atât de tragic şi totuşi atât de puţin important în lumea noastră.


Now listening: Anouk- Lost


Sunday, July 19, 2009

A different self...



Între vechi garderobe şi stiluri vestimentare devenite dintr-o dată la moda, o nouă pasiune pentru gătit pe care mi-a insuflat-o Teo's Kitchen, de care pot afirma cu maximă sinceritate că m-am îndrăgostit, călduri infernale şi piele bronzată în ton cu vara, luna iulie seamănă din ce ce mai puţin cu aceeaşi perioadă a anilor trecuţi. Poate doar pentru a ne reaminti că am crescut, din când în când este nevoie să privim în noi şi să vedem ce s-a mai schimbat.Cât despre mine sunt cu siguranţă aceeaşi în ansamblu dar diferită în detalii.Mă prinde parcă mai bine ca niciodată fusta până la genunchi şi pălăria cu boruri largi care şi înainte îmi plăceau dar mi se păreau prea extravagante pentru mine, am reînceput să citesc, asta de câteva luni deja şi căldura îmi dă parcă şi mai mult avânt, aştept cu nerăbdare concediul la mare nu să pierd nopţile ca alte dăţi ci doar să lenevesc zile întregi pe plajă sau pe terase cu un cocktail rece în faţă, fără ca nimeni să mă grăbescă.

Să fie seară şi linişte sau cel mult un zgomot de fond care să se audă undeva departe de lumea mea, iau eu să stau în mansarda mea răcoroasa şi să privesc marea, valurile cum se zbat şi să aud ţipetele pescăruşilor şi vapoarele ce se îndepărtează.Doar aşa pot să simt vara cu adevărat şi în acel peisaj să asimilez schimbările şi să înţeleg pe deplin cum să ţin pasul cu ele.

Şi prin linişte să-şi simt mereu prezenţa şi să mă abandonez în braţele tale ca un copil care nu mai are nevoie de altceva.Iar povestea noastra să o mai spună doar nisipul...

unul din cântecele mele preferate, eternity... pentru că mai mult nu se poate

Now listening: Robbie Williams- Eternity


Wednesday, July 15, 2009

Chanson D'Amour


Cred şi azi la fel cum am crezut întotdeauna în experimentul care am fost noi doi.Chiar şi la ore târzii când nu mai era nimic de spus, chiar şi când dezamăgirea a luat loc oricărui sentiment, chiar şi când te iubeam, chiar şi când mă urai,chiar şi când nu mai era loc de false pudori sau când m-ai luat de mână şi mi-ai spus "te ador!",când nu aveam unde să merg şi nu ştiam de unde să încep, când învăţam încă să te potrivesc în lumea mea, când nu te înţelegeam, când mă respingeai, când printre inimi îngheţate nu-şi mai simţeam decât buzele calde, când te distanţai sau când mă alintai, mereu am crezut în noi, mereu am ştiut...

Nu atingerile au contat ci lipsa lor, nu cântecul ci tăcerea ne-au legat.Ca doi dansatori singuratici, am fi putut alege libertatea dar am preferat încătuşarea. Împreună până la sfârşit sau doar până la un nou început.Îmi mai doresc doar ca într-o zi să simt timpul trecând peste noi, ca o adiere de vânt călduţ de vară care să ne mângâie pe creştetul capului ca pe nişte copii de mult pierduţi şi acum regăsiţi.


"Don't forget to win first place
Don't forget to keep that smile on your face"

Now Listening: Alanis Morissette- Perfect



Monday, July 13, 2009

Coffe and Marylin




De câte ori nu ai uitat de tine şi ai dăruit totul cu o generozitate demnă de invidiat? De câte ori nu ai închis ochii pentru o secundă pentru a te trezi singur şi golit de orice fel de sentiment uman? De câte ori nu ai trecut mai departe, de cate ori nu ai uitat, de cate ori nu te-ai salvat de unul singur, de câte ori nu te-ai simţit vinovat, de câte ori nu te-ai automutilat?De câte ori nu ai judecat pe cineva fără să-l cunoşti? De câte ori nu ai plecat capul doar pentru că ai fost criticat?


Uneori e mai uşor să nu crezi în nimic altceva decât în tine.Î n curajul şi determinarea ta, care pot muta munţii, în faptul că acolo undeva există acel ceva care îţi vine perfect, ca o mănuşă. Trebuie să crezi că fiecare avem pe acest pământ un scop mai mult sau mai puţin măreţ, dar cu siguranţa nu mai puţin important. Însă trebuie şi să fii conştient, că pentru a atinge acest scop e nevoie sa depui efort, să înveţi să dai din aripi , precum şi să treci uneori neobservat. Trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să te autodepăşeşti, pentru că lupta pe care o ducem e rareori cu alţii şi cel mai des cu noi înşine.

De ce Marylin? pentru că ea a avut curajul ce lipseşte unora.

***

Melodia îmi place pentru că ador jazz-ul, pentru că îmi plac performerii şi pentru că undeva în memoria mea afectivă Bourbon Street înseamnă ceva special. Enjoy!

Now playing:Chris Botti & Sting - Bourbon Street


Sunday, June 28, 2009

The opposite of noise




Nu înţeleg de unde vine tangoul acesta ce-mi acompaniază gândurile, asemeni unor priviri patrunzătoare în sufletul meu amorţit. De unde vine aerul acesta clandestin ce ne acompaniază mereu întâlnirile şi nevrotismul mişcărilor tale de cele mai multe ori mai brutale decât credeam că aş putea suporta.

***

Uneori parcă nu sunt eu cea de ieri şi vara vine mai greu decât de obicei, cafeaua e mai amară şi Marylin mai puţin blondă.Parcă nimic nu mai e la fel de amuzant, sau poate e vina mea că am uitat să râd, totul îmi dă senzaţia de gol, de iremediabil, traumatizant şi decăzut.Dar de ce-ţi spun ţie toate aste?Ce ştii tu despre cenuşărese şi mari dezamăgiri, despre linişte în suflet şi aşteptare infinită.Ce ştii tu despre mine?

***
Pur şi simplu uneori avem nevoie să încetăm să respirăm pentru o clipă pentru a putea aprecia ce ne oferă viaţa...

În final însă, rămâne doar acea dorinţă arzătoare de a trăi şi a merge mai departe, pentru a vedea cerul şi în alte dimineţi, pentru a ne trăi fanteziile indecente şi visele de copii, pentru a vedea cerul senin printre fire de iarba în dimineţi liniştite care anunţă furtuna.


Now listening: Melody Gardot- Love me like a river does

Tuesday, June 16, 2009

"Pânza de paianjen" - Cella Serghi



O carte care îţi place trebuie dată mai departe. Altfel îşi pierde forţa tocmai pentru că nu ai cu cine să împărtăşeşti plăcerea lecturii.

Am citit câteva care m-au marcat în ultima vreme, şi cu siguranţă o să revin asupra lor, dar cea mai dragă sufletului meu rămâne "Pânza de paianjen", despre care, trebuie să recunosc că nu auzisem până nu fost publicată la editura Jurnalului Naţional. Cella Serghi e o scriitoare naturală dar mai ales un om profund şi complex, reuşind să sondeze sufletul feminin într-un mod extrem de original , realist şi captivant în acelaşi timp, reuşind să scrie o carte despre femei dar nu pentru femei. Cartea se citeşte uşor şi te prinde în farmecele sale încă de la primele cuvinte, fiind povestită în acel stil candid şi simplu specific scriitorilor debutanţi, fără ca acest lucru să scadă din valoarea scriiturii.

Personajul principal, o fată, pe numele ei Diana Slavu, îţi acaparează atenţia prin contraste , prin inconsecvenţă şi printr-o feminitate ieşită din comun, în lupta ei de a supravieţui sărăciei şi dezamăgirilor în dragoste. Povestea ne poartă între un Bucureşti interbelic parca prea boem pe alocuri dar şi foarte mizer , prin Mangalia plină de soare şi iubiri ideale şi Balcicul de altădată, spaţiu aproape magic unde lumea buna a Bucureştiului din acele vremuri alegea sa evadeze pe timp de vară. Ritmul alert şi zbuciumat al poveştii, atmosfera de epocă creată, descrierile minunate dar şi manifestarea unui feminism oarecum nefiresc pentru acea perioada fac din această carte una care merită citită şi dată mai departe.


"Ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit."

Monday, June 08, 2009

În viaţă îmi plac entuziaştii




"Îmi plac în dragoste nesăturaţii
- îi plâng şi-i admir. Au ceva din eroismul tragic al îndrazneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul."

A spus-o domnul Octavian Goga mai frumos decât aş fi putut să o spun eu vreodată...singura mea completare ar fi că îmi plac "nesăturaţii" în viaţă în general. Pasionaţii şi entuziaştii, încăpăţânaţii şi avangardiştii, nebunii în sens pozitiv , vor fi mereu cei care ne vor salva din latenţă. Ei sunt oamenii care trăiesc nouă vieţii în una, oamenii care mişcă munţi, cei care pornesc pe căi nestrăbătute din pură pasiune şi trăiesc în permanenţă cu adrenalina la maxim fără să teamă şi fără inhibiţii. Genul acesta de oameni emană optimism şi bună dispoziţie în permanenţă şi dacă au căzut de o mie de ori tot de atâtea ori se ridică, trăind de dragul aventurii şi al provocărilor, visători care fac diferenţa în lume tocmai pentru că o visează mai bună şi mai curată.

Ce trebuie să învăţăm de la ei, este că singurele motive pentru a întreprinde ceva sunt: faptul că îţi place la nebunie, faptul că îţi strălucesc ochii vorbind despre acel lucru şi că te distrezi de minune făcându-l.

Now listening: Bryan Adams- Never let go


Wednesday, June 03, 2009

Rejazz



Sunt cea mai fericită atunci când nu îmi pasă. Atunci când mă simt liberă şi împlinită, când fumez relaxat fără să mă gândesc că nu îmi face bine, când spun ce am de spus deşi ştiu că pentru voi e greu de digerat, când ascult Pink Martini, Nickelback sau Regina Spektor şi când am în geantă o carte care îmi place atât de mult încât citesc în autobuz, pe stradă sau la coadă la supermarket, când veselia mea e molipsitoare şi râsul zgomotos, când îmi pui dupa ureche o margaretă şi îmi dai o pereche de buze dulci amărui, când văd un film trist care transmite un mesaj optimist, când mă trezesc dimineaţa morocănoasă şi după ce mă spăl pe faţă cu apă rece, sunt pregătită să cuceresc lumea, când nu ştiu încotro mă îndrept dar sunt sigură că la momentul potrivit voi ştii, când apar primele cireşe şi primele păpădii, când îmi cumpăr cercei şi când imi vin idei geniale în somn...păcat că dimineaţa nu mai par aşa grozave :) . Sunt fericita acum, când ştiu că cineva citeşte ce scriu eu aici, dar sincer, aş fi la fel de fericită şi dacă aş mai citi doar eu peste câţiva ani să mă amuz.

Dacă lucrurile mărunte nu vă pot face să zâmbiţi, atunci nu veţi ştii niciodată să râdeţi cu adevărat.Şi eu zic că ar fi păcat!

"Thought I'd cry for you forever
But I couldn't so I didn't
People's children die and they don't even cry forever
Thought I'd see your face in my mind for all time
But I don't even remember what your ears looked like

And the clock still strikes midnight and noon
And the sun still rises and so does the moon
Birds still migrate south and people move on
Even though I'm no longer in your arms
Thought the mountain would crumble
And the rivers would bend
But I thought all wrong and the world did not end
Guess the maps will just have to stay the same for a while
Didn't even need therapy to rehabilitate my smile "



Now Listening: Regina Spektor- Rejazz

Sunday, May 31, 2009

Primăvara începe cu tine...



Uneori lucrurile esenţiale se pierd printre detalii şi între ei doi se-aştern umbre şi tenebre. Atunci vorbesc extrem de puţin şi uită cât de importanţi sunt unul pentru celălalt. Ea priveşte visătoare pe geam, gândindu-se că ar fi putut să aleagă altă cale, una cu mai multe împliniri, mai multă aventură, mai multă pasiune. El îşi găseşte mereu câte ceva de făcut până târziu, are nevoie să fie ocupat. Mai priveşte la câte o domnişoară ce-l curtează discret dar nu simte nevoia să cunoască pe altcineva, cu toate că nici pe ea nu vrea să o vadă. În acele perioade dorm spate în spate şi mimează îmbrăţişări şi sărutări fugare, se privesc zâmbind trist dimineaţa de după cana de cafea şi fiecare se gândeşte în sinea lui că trebuie să plece, dar nu sunt hotărâţi aşa că mai rămân o vreme împreună.


Apoi, într-o zi de primăvară, cu soare ce încălzeşte până şi sufletele, el vine acasă cu o cutie de ciocolată, ea îi arată zâmbitoare rochia cea nouă făcând două piruete în faţa oglinzii, el zâmbeşte gândindu-se că e nemaipomenit de frumosă, ea îi ghiceşte gândul şi îl sărută adânc pe buze, el uită că trebuia să plece, ea uită că e sortită unei vieţi cu idealuri mai măreţe, rochia rămâne abandonata undeva pe podea, nu mai există timp, nu mai există decât dimineţi când se despart şi seri când se revăd ...

Tuesday, May 26, 2009

She came in winter...



Too many choices, too much temptation,
too much lack of glory, too much deviation...

All I asked for, was a December without masks,
the greatness of a today with no specific idea about tomorrow,
a midnight talk about all our dreams dissolved in smoke,
and a bittersweet promise,
about a non-existent forever.

But, it's too late now,
because beyond the dying dream,
there was just a love that came in winter,
and will leave with the melting snow.


Now listening: My little Phoenix

We will always have Paris....



Într-o zi va mai rămâne doar un film mut, despre noi doi, stând îngheţaţi în staţia de autobuz, aşteptând la infinit să regăsim drumul spre mare. Un film despre lucruri simple şi bucurii mărunte, despre realităţi crude din care amândoi încercăm să scăpăm, despre absenţe şi lipsuri în viaţa noastră, mascate de zâmbete triste şi fericiri uneori sincere, alteori jucate, despre noi doi suspendaţi în timp şi rămaşi fără cuvinte, dizolvându-ne încet până la extincţie totală, până la un sfârşit aproximativ, cu siguranţa nu definitiv.

În bătaia vântului m-ai ţinut atunci de mână şi mi-ai promis infinitul şi chiar şi acum, uneori, când te privesc dormind, cred că într-o zi îl vom avea.


Now listening: Axel Rudi Pell- Come back to me


Wednesday, May 20, 2009

Cotton candy dreams...




"O gâză efemeră se naşte la ora nouă dimineaţa, în plină zi, ca să moară la ora cinci spre seară; cum ar putea ea să înţeleagă noaptea?...Mai dă-i cinci ore de existenţă şi atunci va vedea şi va pricepe ce e noaptea." ( Stendhal- "Roşu şi negru" )



Now Listening: Molly Johnson- Melody



Wednesday, May 13, 2009

A million dreams ago...



"the dreams in which I'm dying are the best I ever had"


Ne ţinem visele în cutiuţe şi le hrănim cu speranţe şi le înecăm în dezamăgiri, neînţelegând că visele de ieri nu mai sunt visele de azi şi cele de azi nu vor fi cele de mâine şi le trăim în fiecare zi puţin câte puţin, până la epuizare, până la apogeu sau poate până la extincţie. Şi avem vise trăite, vise spulberate şi vise uitate, vise de o vară şi de o viaţă, vise pure şi vise decadente, vise colorate şi vise alb negru, vise dulci şi vise amare, vise prăfuite, vise caraghioase, vise înaripate, vise egoiste şi vise din iubire, vise de împlinit şi vise de dăruit, vise de nisip şi vise de ciment, vise copilăreşti, vise interzise, vise fragile, vise în aşteptare, vise abstracte, vise de libertate...

Vise ce ard încet, ajungând într-o zi până la filtru şi atunci le privim derutaţi neştiind ce să mai facem cu ele...


Şi uneori avem coşmaruri...


Monday, May 11, 2009

Despre oameni cu tristeţi iremediabile...



B. a fost mereu un fel de antidot pentru singurătăţi, pentru tristeţi şi melancolii. Fără cafele sau ieşiri la film, fără discuţii sofisticate, fără gelozii, fără întrebări. Doar cearceafuri de mătase, vântul ce patrunde pe fereastra deschisă în nopţile de vară mişcând încet perdeaua albăstruie, miros puternic de asfalt ud după ploaie, gesturi banale şi zâmbete triste privindu-mi rochia căzută langă pat, eu plecând tiptil dis-de-dimineaţă ştiind mereu că mă voi întoarce în curând, el prefăcându-se că doarme pentru a evita ridicolul situaţiei....

Jocul dintre noi era doar unul carnal, până la obscen uneori. Sentimentele, dacă au existat vreodată cu adevărat, au dispărut în totalitate odată cu frica mea de a dormi în paturi străine, odată cu acele dimineţi când se trezea şi nu mai eram acolo.Nu poţi iubi pe cineva atât de versatil, nu poţi iubi o impostoare, nu poţi să o iubeşti la fel cum nu poţi să o urăşti.

Nu poţi să urăşti morfina pentru că te face fericit, chiar şi pentru o clipă...


Friday, May 08, 2009

The way time passes me by...



"My real name is Anya and I'm that kind of girl that leaves nothing but broken hearts.I've always been a city girl, the kind that makes your world go round, dancing till morning, crying till dawn. Don't stay to much around me, you may be lost or missing your heart." she would say...

"You want to be the one to save me?You want to teach me "dreams"?I had them dear, but for me they were as expensive as gold. Passing through life I've been like a storm and dreams need time for their roots to be strong.Nothing else matters anymore, no air, no glamor, no passion and no dream...I would change all these for freedom, in a glance."

(...)

Some years back I've lost her, she sailed away with western winds or maybe she just regained her freedom...I could never say...As years go passing, I wonder if things could have been different, if the story of this girl could have been sweeter, if habits can be changed, if time does solves them all!?

Now listening: Vaya Con Dios - Time flies

Wednesday, May 06, 2009

Jeux d'enfants

Am revăzut recent un film pe care îl iubesc de mult. Cea mai nebună poveste de dragoste ecranizată vreodată, despre un joc scăpat de sub control, despre copiii care continuăm să fim toată viaţa, despre provocare şi ambiţie, despre o viaţă trăită cu adrenalina la maxim.Toate astea în decorul lumii văzută ca teren de joacă. Un film care te face să visezi şi să zâmbeşti, surprinzându-te cu fiecare scenă ce trece până la un final aproape perfect.

Dacă v-aţi săturat de producţiile a la Hollywood Jeux d'enfants e filmul perfect de văzut tocmai pentru că ignoră tot ce înseamnă comercial, pentru că scenariul nu e deloc îngrădit de realism sau de şabloane.Un film pe care nu trebuie să încerci să-l înţelegi ci doar să-l simţi.

"Cap ou pas cap?" ...adica te ţine sau nu, să uiţi de toate preconcepţiile şi să te laşi purtat de pasiunea personajelor pentru joc?

"Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack!Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas's trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford's beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates' fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger's testosterone shots, Pam Anderson's lips! Woodstock, raves... Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!"



Tuesday, May 05, 2009

Love is easy like Sunday mornings...




Despre mari iubiri nu se discută. Eventual puţin, în şoaptă, înainte de miezul nopţii. Ele rămân doar în suflet şi în scrisori parfumate, pierdute prin sertare. Marile iubiri nu mai fac promisiuni deşarte şi nu ne mai amăgesc, nu mai respiră iluzii şi nu mai părăsesesc. Până la sfârşitul veacurilor ele ne vor aminti de noi când eram tineri, ne vor reinventa sufletele şi ne vor pune la îndoială alegerile. Fără cuvinte, doar din fotografii ne vom mai aminti, detalii lipsite de orice importanţă, preludiu la ceea ce a urmat şi poate chiar şi la ce va urma de acum înainte.

Marile iubiri pietrifică inimi inocente, dar timpul ne învaţă să apreciem chiar şi durerea şi căutând fericirea le îngropăm în suflet, sperând ca într-o zi, altele să ne găsească.


Wednesday, April 29, 2009

Wake me up in Paris!



Plutind prin subsolurile întunecate ale oraşului mizer, încerci să păstrezi aparenţele şi o minimă decenţă, dar nici purgatoriul nu mai poate salva această lume. Şi ai da orice ca timpul să fie mai flexibil, să te trezeşti într-o dimineaţă în cearceafuri de mătase şi ridicând somnoroasă capul să vezi pe geam Turnul Eiffel şi apoi zâmbind să o iei de la capăt. Nu mai bei seara în bar ca să-ţi faci curaj să cânţi la karaoke ci bei ca să ierţi şi să uiţi. Te pierzi acum pe alte străzi şi alte poveşti îţi ies în cale şi încerci să pari altcineva, cineva mai fericit.

Dar dacă tot ce-am pierdut, poate fi recuperat într-o clipă de nebunie, atunci îmi arunc pantofii şi grijile într-o dimineaţă şi în timp ce-mi beau cafeaua mă gândesc că nu am mai respirat de mult aerul din locul potrivit, şi-mi lipseşte briza de dimineaţă şi nisipul din pantofi, îmi lipsesc toate acele dimineţi în paturi străine şi oraşul unde străzile nu au nume, zâmbetele largi şi sufletele boeme, noi doi pendulând între trădări şi iubire.

A mai rămas ceva din noi? Se zice că rebelii nu uita niciodată că sufletul lor e liber...

Now listening- Love me if you dare

Sunday, April 26, 2009

Endless story...



Tell me, does an artificial rose smell like a rose?Does it look like somewhere, far away, it has its roots?Is it real? Or it's just a fake, looking for a world where the plastic nostalgia of a rose is our best reality?Are we forever lost or forever found or just never in the right place?

Can I just let myself die lying in the sun, as if there would be nothing better to do?Can I just try to fly one day even if that's not what I usually do?Can I absolutely love the game even if it hurts so bad?Can I dance barefoot in the rain?Can I fall for you?Can I just forget?Can I feel your heartbeat as if it was mine?Can I fly?Can I lie? Can I die?

What do I feel right now?Emptiness perhaps...


Listening to: Koop Island Blues

Friday, April 24, 2009

Good day to run away



I'm wherever the wind may take me
wherever there is a road,
just free and wild and shiny ,
crazy about wine and smoke...

Oh darling, oh darling!!
You who believe in fairies
You who hope,
You who dream...

Put down your weapons,
'cause nothing is for real..

Love is just like water,
can't hold it in your hand
it's just a sweet surrender
and then a bitter end...

Now listening: Molly Johnson- Another day

Thursday, April 23, 2009

Eden à l'Ouest



De mult căutam un film care să-mi meargă direct la suflet şi ieri în sfârşit l-am găsit. Nu ştiu dacă e un film bun sau doar unul mediocru, cum tind să spună criticii, pentru că nu mă pricep să judec din punctul de vedere al specialiştilor. Ştiu doar că mie mi-a plăcut.

Este vorba de noul film al lui Costas-Gavras, Eden à l'Ouest sau conform traducerii româneşti Paradis în Vest. E povestea lui Elias (Ricardo Scarmarcio), reprezentant al emigrantului universal, fără origini şi fără o destinaţie precisă, care caută o lume mai bună în vest, în film echivalentul Uniunii Europene. Aventura lui Elias începe pe marea Egee, când vasul care trasporta emigranţii ilegali este acostat de paza de coastă, determinându-i pe unii dintre ei să înoate până la mal. Ceea ce urmează, e o poveste despre capacitatea de adaptare a personajului principal, despre exploatarea imigranţilor prin munca la negru, despre sărăcie şi despre oameni de toate felurile aşa cum întâlneşti în viaţă. În final, rămâne Parisul, magia optimismului şi speranţa care nu moare niciodată.

Un film uşor de digerat pentru noi esticii, pentru că, poate îl înţelegem mai bine, pentru că este povestea părinţilor noştrii , a prietenilor sau poate chiar a noastră. O problemă socială, prezentată cât se poate de liric, aşa cum imi place mie şi o adevărată călătorie atât pentru personaj cât şi pentru tine ca specatator.Un film de nota 10 dacă mă întrebaţi pe mine.

click pentru trailer


Wednesday, April 22, 2009

A taste of home...




Întotdeauna mi-am acceptat cu greu destinul şi am crezut în noroc mai mult decât în soartă.Însă cel mai mult cred în curcubeu.

Îmi plac oamenii şocant de sinceri şi cei care te surprind într-o zi devenindu-şi suflet pereche,
deşi poate îi cunoşti de o viaţă.

Îmi place să cred în libertatea noastră, a oamenilor, de a fi mereu noi înşine indiferent de consecinţe.

Îmi place să văd frumuseţe şi candoare acolo unde alţii văd noroi şi precum cerul să mă limpezesc brusc de norii aducători de furtună.

Îmi place floarea soarelui pentru că este veşnic îndrăgostită şi cred că odată, undeva, a existat o Cenuşăreasă.

Plec uneori pentru că am nevoie de alte dimineţi, dar mereu revin pentru că îmi plac trenurile ce te duc acasă, îmi plac drumurile prăfuite şi ploile torenţiale de vară, jocurile copilăriei şi visele de mult uitate.

Prin alte părţi timpul nu e poate, atât de diluat. Aici primăvara a venit deja...

În nuanţe de alb şi negru, nu roz ca pe vremuri.

Inocenţa pierdută nu mai revine...


Now Listening:Patricia Kaas- Une fille de l'est


Monday, April 20, 2009

Lifes lessons...


One day you'll learn that perfect moments don't last forever that's why you have to live as if eternity would be part of every moment...

That day you'll remember a stolen kiss in the summer rain, a little girl looking out the window in a winter snowy day, the nostalgia of a sunrise, the sadness of goodbye, the hope of a better tomorrow, the smile of a morning sunshine, the souls you've saved, the souls you've lost, the day you saw the rainbow, the night you walked that beach, the books, the dreams, the child, the rebel that you used to be, the fear and the strength , the days when you believed, the things that made you doubt, the dust on all those roads, the cigarettes, the pain ...

And now you wonder if these little stories are really yours or just the memory of A LIFE.

They are like that blue flower,
conserved in a book,
for cloudy days,
when there will be no one
to give you love...


Sunday, April 19, 2009

Her private thoughts...


"Jazzul nu este doar muzică, este un mod de viaţă, este un fel de a fi, un mod de a gândi."
Nina Simone



All that jazz on Sunday afternoons, all the glamour and the drama, everything you taught me. Sometimes I miss it baby! Sometimes it's just so far away...


Ritmuri de trompetă, clarinet sau saxofon , urme de ruj roşu pe pahare de martini şi pe mucuri de ţigară, domni manieraţi şi rochii elegante, pălării cu boruri cât mai largi, energia şi erotismul acelor prime decenii ale secolului XX, improvizaţie şi inovaţie, pasiune pentru muzică şi pentru viaţă, Duke Ellington, Ivie Anderson, Billie Holiday , Louis Armtrong şi Ella Fitzgerald...

Dacă aş fi trăit în acea perioadă, acum mi-ar fi extrem de dor.Dar chiar şi aşa, în unii dintre noi, spiritul acelor ani este încă în viaţă...

What about you?

Do you like jazz?


Now Listening: Chicago- All that Jazz şi Nina Simone- Feeling Good

Thursday, April 16, 2009

A toast for the libertine us...


A place and a summer, when time stood still,
a road that took nowhere,
and the breeze in our hair...
A perfect summer drift through life ,
the middle of somewhere with another you,
you, who were free...

Those were the days,
this is just a dream,
about us,
picking a flower,
tomorrow by the ocean...

But summer's gone...

Now listening: Nickelback-Photograph



Wednesday, April 15, 2009

Obsesii french


"La vie ne m'apprends rien"...unul din lucrurile care mă obsedează în ultima vreme. O melodie care spune o întreagă poveste, Liane Foly o voce inconfundabilă, un mesaj dur, o provocare, o revoltă a spiritului...

A fi sau a nu fi french?

O altfel de muzică, cu siguranţă.

"A ceux qui croient que mon argent endort ma tête
Je dis qu'il ne suffit pas d'être pauvre pour être honnête
Ils croient peut-être que la liberté s'achète "



Tuesday, April 14, 2009

Sugarfree



Aproape îndrăgostită, mai mult de noi doi decât de tine, de plăcerile noastre superficiale, de povara ce mi-o pui pe umeri în fiecare zi când îmi spui că mă iubeşti. Dependentă de minciuni şi false pudori, te vreau din ce în ce mai mult dar te pierd cu fiecare zi ce trece.

Lasă-mă să adun ce-a mai rămas,
să mai cred în ce am cerut,
dar viaţa nu mi-a dat...

Străin ce dispari în umbre şi praf primăvăratec,
vreau să te aud spunând:
"Pentru totdeauna" se sfârşeşte aici...

Şi chiar şi atunci,
la sfârşitul zilei,
te voi ierta.

Monday, April 13, 2009

Et puis je fume...


"La sfârşit tot ce rămâne din tine sunt obiectele pe care le-ai posedat.Poate din pricina asta nu sunt în stare să arunc nimic din ce îmi aparţine. Poate că de asta le-am tot adunat: în speranţa că atunci când voi muri, suma obiectelor mele va sugera o viaţă mai plină decât cea pe care am trăit-o."

Nicole Kraus- Istoria iubirii

E una din zilele alea când nu ai nevoie decât de un zâmbet şi o rază de soare.
O zi de mici dependenţe, de prăjituri, ţigari sau pantofi cu toc.
O zi când aşterni pe foaie războaie şi drame dar le pierzi esenţa printre litere,
deoarece foloseşti timpul trecut.
O zi când dăruieşti cadouri mai mult sau mai puţin palpabile
şi te bucuri de fericirea ce o produc,
când provoci şi sfidezi pentru că de la o vreme încoace,
nimic nu pare să te mai satisfacă.

Te simţi într-un fel frumoasă şi într-un fel doar extrem de obosită,
respiri nostalgii şi mici extravaganţe,
vrei să crezi orbeşte
şi să te pierzi în parfumul aşternuturilor,
ascultând Pink Martini până dimineaţă,
vrei să trăieşti în cele mai mici detalii,
de la cele mai dulci la cele mai dureroase,
să pleci dimineaţa odată cu ploaia,
dar să revii mereu, obsesiv şi decadent,
chiar şi atunci când nu mai e nimic de spus...

Now Listening: Charles Aznavour- Une vie d'amour



Wednesday, April 08, 2009

Après moi, le déluge!



Trăim o lume de sadism şi ieftine dorinţe, cu lucruri ce se frâng într-o secundă şi frumuseţi vulgare ce-şi dezvelesc nurii prin ziare.

Iubiri fragile care încep şi se sfârşesc cu tine, râzând de unul singur, într-o fotografie sfâşiată de durere sau de timp.

Picături de viaţă, care umplu paharul de vin, ce-l bei cu mâna tremurândă şi măşti ce-au căzut deja, sub povara atâtor minciuni.

Totul cu jumătate de măsură, totul în devenire, totul ca dovadă că odată respirai.

Aşteptând ai ratat ieşirea, şi-acum arzi distanţe şi primăveri, arzi coşmaruri şi presupuse plăceri.

Trec ierni prin tine, cu troiene de zăpezi, trec drame şi nebunii, trec cadavre.

Putrezeşte şi inima dacă nu o laşi să trăiască, amanţii au renunţat de mult să mai iubească.

Now listening: Within Temptation- Memories